A saptea elegie stanesciana

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Versul “niciodată n-am să fiu sacru” a născut cele mai multe controverse între exegeÅ£i. Unii s-au grăbit să-l eti¬cheteze pe Nichita ca un “poet al opÅ£iunii la real” ÅŸi să-l înregimenteze în tabăra materialiÅŸtilor, în timp ce alÅ£ii au socotit că această opÅ£iune e absurdă, falsă ÅŸi utopică, de¬oarece presupune “să renunÅ£i complet la viaÅ£a spirituală” (vezi Åžtefania Mincu, 1987, p.90-91) când, în realitate, în acest volum Nichita vorbeÅŸte despre spiritologie, o ÅŸtiinţă elevată, recuperată din sfere celeste.

A ŞAPTEA ELEGIE / N. Stănescu

(Opţiunea de real)

Trăiesc �n numele frunzelor, am nervuri,/ schimb verdele pe galben şi / mă las pierit de toamnă./ �n numele pietrelor tră�iesc şi mă las / cubic bătut �n drumuri,/ cutreierate de repezi maşini./ Trăiesc �n nu�mele merelor şi am / şase s�mburi scuipaţi printre dinţi / tinerei fete dusă cu g�ndul tot / după leneşe dansuri de ebonită./ �n numele că�rămizilor trăiesc,/ cu brăţări de mortar �nţepenite / la fiecare m�nă, �n timp ce �m�brăţişez / un posibil găl�benuş al existenţelor./ Niciodată n-am să fiu sacru. Mult,/ prea mult am imaginaţia / celorlalte forme concrete.// Şi nici n-am vreme din pricina asta / să mă g�ndesc / la propria mea viaţă./ Iată-mă. Trăiesc �n numele cailor./ Nechez. Sar pes�te copaci retezaţi./ Trăiesc �n numele păsărilor,/ dar mai ales �n nu�mele zborului./ Cred că am aripi, dar ele / nu se văd. Totul pentru zbor./ Totul,/ pentru a rezema ceea ce se află / de ceea ce va fi.// �ntind o m�nă, care-n loc de degete / are cinci m�ini,/ care-n loc de de�gete / au cinci m�ini, care / �n loc de degete / au cinci m�ini.// To�tul pentru a �mbrăţişa,/ amănunţit, totul,/ pentru a pipăi ne�năs�cutele pri�velişti / şi a le zg�ria / p�nă la s�nge / cu o pre�zenţă.//

***

Poemul trădează o concepţie filosofică de tip bu�dist, potrivit căreia omul, individual, �nţelege �n mod pro�fund apar�tenenţa la Marea Creaţie şi se identifică cu des�tinul regnurilor “p�nă la s�nge”, �ntr-un perpetuu efort em�patic.

Este ultima poezie din ciclul dedicat auto�cu�noaş�terii. Mesajul ar putea fi acesta: cel ce se va smeri se va �nălţa; cel ce va iubi va �nvinge orice obstacol, chiar şi gra�vitaţia.

A trăi �n numele frunzelor, �n numele pietrelor, al cailor, al pă�sărilor nu �n�seamnă a te transforma �n frunză, măr, cal sau pasăre, deci a involua. �n�seamnă, mai de�gra�bă, a le copleşi cu iubire, a le �nţelege metamorfozele, a te armoniza cu ele - căci ele, de la sine, se ar�mo�ni�zează cu legile naturii şi ale Universului. �nseamnă apoi dorinţa de a le egala performanţele uluitoare: să te laşi pierit de toam�nă şi renăscut �n fiecare primăvară, o dată cu ex�plozia de clo�rofilă şi culoare; să fii s�m�bure de măr, vlăstar şi apoi fruct, să-i sa�turi pe cei flăm�nzi, să dă�ru�ieşti, adică; să sari peste copaci retezaţi ori să pluteşti peste �ntinderi de ape şi uscat, precum păsările - să �n�vingi cu propriile forţe gra�vitaţia şi să te desprinzi de pe păm�nt. Pentru tot�dea�una, �ntr-o bună zi.

A trăi �n numele frunzelor, al merelor, al păsărilor su��gerează o fidelitate faţă de regnuri �n raport cu semenii:             Trăiesc. Sunt om. Nici acum şi nici �ntr-o viaţă viitoare nu voi deveni pasăre de aur sau măr �nflorit, dar mereu voi respecta şi voi iubi păsările, copacii şi pietrele. Din această pricină şi obsesie “n-am vreme să mă g�ndesc la propria mea viaţă”. Nu trăiesc �n numele meu şi nici �n numele tatălui, renunţ la toate privilegiile pe care aş putea să le am; trăiesc �n numele poeziei şi al for�melor con�cre�te ce mă �n�conjoară.

Versul “niciodată n-am să fiu sacru” a născut cele mai multe controverse �ntre exegeţi. Unii s-au grăbit să-l eti�cheteze pe Nichita ca un “poet al opţiunii la real” şi să-l �nregimenteze �n tabăra materialiştilor, �n timp ce alţii au socotit că această opţiune e absurdă, falsă şi utopică, de�oarece presupune “să renunţi complet la viaţa spirituală” (vezi Şte�fania Mincu, 1987, p.90-91) c�nd, �n rea�litate, �n a�cest volum Nichita vor�beşte despre spiri�to�logie, o ştiinţă ele�vată, recuperată din sfere ce�leste.

Această absurdă abandonare a sacrului pare do�vada unei bătălii pierdute, pare amprenta unei dez�nădejdi de moment, a unei co�ple�şi�toa�re tristeţi meta�fizice. Numai frigul, foamea şi spectrul morţii �l poate de�termina pe om să re�nunţe aparent la o aspiraţie scrisă �n codul genetic. Con�str�ns de �mprejurări, Nichita operează �n acest poem cu lo�gica bunului simţ terestru, a crizei de timp, a lipsei de contemplaţie şi meditaţie adică. De aceea el alege formele concrete, pal�pabile, ma�teriale, iar �ntre două feluri de m�n�care optează pentru farfuria cu ape�ritive ce hrănesc sto�ma�cul şi nu spiritul.

Acesta este momentul c�nd Nichita ia decizia să se �ntoarcă “acasă”. Cu umilinţă, se recunoaşte �nfr�nt, dar va fi o ultimă victorie a instinctului de supra�vieţuire.

Mai t�rziu va regreta această slăbiciune, do�vadă că se va despărţi definitiv de sotia Doina Ciurea şi tot restul vieţii va �ncerca să-şi demonstreze sie �nsuşi că elegia a şaptea a fost un accident. El va continua să trăiască �n numele frun�zelor şi al păsărilor, ocrotindu-le şi iubindu-le aşa cum şi-a iubit deopotrivă semenii; dar ni�ciodată nu va mai spune niciodată, cu at�t mai mult cu c�t nu va re�nun�ţa la aspiraţie spre sacralitate.

Curios este faptul că, �n contextul politic şi istoric �n care a apă�rut volumul (1966), elegia a şaptea “a scăpat turma” �n faţa cenzurii, deşi două decenii mai t�rziu s-a afir�mat că �n acest poem “este ca�ri�caturizat fără cruţare un mod materialist - �ngust de a �nţe�lege existenţa” (Ştefania Mincu, 1987, p.91).

Avem �ncă o dovadă că noi, oamenii, suntem ade�sea robi ai sen�ti�mentelor şi ai in�stinctelor animalice, tră�d�ndu-ne astfel des�cen�denţa. Suntem fiinţele de pe P�m�nt cele mai interesante, cele mai con�tro�versate, dar şi ce�le mai predispuse să ne depăşim condiţia, să e�vo�luăm a�di�că. Micile accidente care ne apropie de regnuri ne do�ve���desc li�mi�tele, dar şi putinţa de a o lua de la capăt de fie�care dată, fapt ce ne �n�dreptăţeşte să sperăm că �ntr-o bu�nă zi vom izbuti.