1.htm
DESPRE SUCCESIUNI ÎN GENERAL
1. Precizări terminologice cu privire la cuvântul
„succesiune”. Termenul de
succesiune
desemnează
într-o primă accepŃiune un
mod specific de dobândire sau de transmitere a
proprietătii pentru cauză de moarte (mortis
causa), si anume succesiunea legală (ab intestat),
alături de
acesta art. 644 C. civ.
enumerând si legatul, care este tot un mod de dobândire
(transmitere) a
proprietătii pentru cauză
de moarte (mortis causa), dar care are la bază vointa
celui decedat,
iar nu legea cum se
întâmplă în cazul mostenirii ab intestat. Obiect al
transmisiunii
succesorale poate să îl
constituie fie întregul patrimoniu al defunctului
(transmisiune
universală), fie o cotă
parte din acest patrimoniu (transmisiune cu titlu
universal), fie
un bun sau altul –
individual determinat sau de gen - din acest patrimoniu
(transmisiune cu
titlu particular).
Asadar, spre deosebire de actele juridice între vii care nu
pot fi decât cu
titlu particular,
patrimoniul unei persoane în viată fiind incesibil ca atare,
obiectul
transmisiunii succesorale poate
fi si un patrimoniu în întregul său sau o cotă parte
din acesta,
adică un ansamblu de drepturi
si obligatii cu continut patrimonial care a apartinut
unei persoane
fizice decedate.
2. Felurile
succesiunii (în întelesul de
dobândire sau transmitere a
proprietătii).
Potrivit art.
650 C. civ., „succesiunea se
deferă sau prin lege, sau după vointa omului, prin
testament”. De
aici rezultă că succesiunea
poate fi legală sau testamentară. Alături de acestea,
Codul civil a
reglementat si succesiunea
contractuală.
1°) Succesiunea
legală. În cazul în care o persoană decedează
fără a lăsa un testament prin
care să dispună
de bunurile sale după
moarte, patrimoniul succesoral se va transmite rudelor
defunctului,
sotului supravietuitor sau
statului, conform regulilor stabilite de lege. Regulile
succesiunii
legale se aplică si atunci
când cel decedat dispune valabil prin testament doar de o
parte din
bunurile sale, iar pentru restul
nu, aceste din urmă bunuri deferindu-se conform
legii.
Succesiunea legală se mai numeste
si succesiune ab intestat (fără testament). Alături de
succesiunea
legală de drept comun există
si o succesiune legală extraordinară sau anomală
(anormală), adică în afara
regulilor (a-nomos). Succesiunea
anomală, denumire care provine
din vechiul
drept francez, constituie o
derogare de la principiul caracterului unitar al
1.htm
devolutiunii
succesorale si desemnează o
devolutiune întemeiată pe natura sau provenienta
bunurilor
succesorale , fără a tine seama
de regulile mostenirii legale ordinare. Succesiuni
anomale există
si la ora actuală în
dreptul nostru, acestea urmând a fi analizate ca exceptii de
la caracterul
unitar al transmisiunii
succesorale.
2°) Succesiunea
testamentară este
cea care se deferă în virtutea vointei lui de cujus, manifestată
pe
timpul cât acesta a fost în viată prin una din formele de testamente
prevăzute de
lege.
3°) Succesiunea
contractuală.
Numită si instituire contractuală, este „actul prin care
instituantul
dispune, pentru timpul
când nu va mai fi (s. a..), de tot sau o parte din bunurile
sale în favoarea
instituitului care acceptă”.
Cu alte cuvinte, este vorba de instituirea
(desemnarea)
unei persoane ca succesor al
dispunătorului printr-un contract de donatie, adică
printr-un act
juridic bilateral între vii,
iar nu prin testament (act juridic unilateral). Instituirea
contractuală
este un act hibrid, în sensul
că se face printr-un contract (act juridic între vii),
care, în
principiu, nu poate fi revocat
unilateral, ci numai prin acordul ambelor părŃi, dar care, asemenea
testamentului, contine liberalităti pentru cauză de moarte, neconferind
instituitului nici un drept actual asupra bunurilor dispunătorului, ci
numai un
drept eventual asupra bunurilor pe care instituantul le va lăsa la data
decesului
său.
|