Analiza comparativa a trei texte dramaturgice
Categoria: Referat
Romana
Descriere:
„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „Act veneÅ£ian” de Camil Petrescu ÅŸi „Scaunele” de Eugen Ionescu sunt trei opere care aparÅ£in unuia dintre cele trei mari genuri literare, anume genului dramatic. Aceste trei lucrări reprezintă, la rândul lor, tot atâtea mari categorii ale textelor dramatice: comedia, tragedia (drama) ÅŸi respectiv teatrul absurdului... |
|
|
1
PROIECT DE EVALUARE
Unitatea I (Dramaturgia)
„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „Act
veneţian” de Camil Petrescu şi „Scaunele” de Eugen Ionescu sunt trei
opere care aparţin unuia dintre cele trei mari genuri literare, anume
genului dramatic. Aceste trei lucrări reprezintă, la r�ndul lor, tot
at�tea mari categorii ale textelor dramatice: comedia, tragedia (drama)
şi respectiv teatrul absurdului.
„O scrisoare pierdută” reprezintă materializarea unui anumit dezgust
faţă de noile valori sau mai bine spus nonvalori pe care societatea
le-a adoptat la sf�rşitul secolului al nouăsprezecelea. Această
societate tinde să devină de-a dreptul o farsă, atitudinea adoptată de
către autor este una plină de ironie şi sarcasm.
A doua piesă, „Act veneţian”, ne introduce �ntr-o lume a ideilor, o
lume �n care adevărata dramă nu poate exista dec�t la nivelul ideilor
şi a conceptelor („Da, m-am �nşelat, şi astăzi ai putea să-mi arzi
pieptul cu un fier �nroşit, dar n-ai ajunge p�nă la veninul acestei
nedumeriri…”).
Lucrarea intitulată „Scaunele” ne prezintă o lume at�t de reală �nc�t
pare de-a dreptul absurdă şi fără nici un sens. �n această lume, omul
este prizonierul incapacităţii sale de a comunica p�nă şi �n situaţiile
extreme ale vieţii sale. Acest om nu mai poate ieşi din rutina zilnică,
fapt care conturează o existenţă umană de-a dreptul tragică:
„[Bătr�nul] O ultimă dată… �ţi acord deplina mea �ncredere… mă bizui pe
tine… Vei spune totul… �ţi las moştenire mesajul […] Adio, vouă
tuturor. […] [Oratorul] (care �n timpul dublei sinucideri a rămas
indiferent, se hotărăşte […] să ia cuv�ntul; �n faţa r�ndurilor goale,
face semne mulţimii invizibile, d�ndu-i a �nţelege că e surd şi mut;
face semne de surdomut: sforţări deznădăjduite…)”
O comparaţie �ntre aceste trei texte dramatice este
aproape imposibil de realizat fără a trece �n domenii ştiinţifice
străine literaturii, deci �n continuare ne vom ocupa de o comparaţie
�ntre cele trei texte pun�nd accentul pe modalităţile deosebite de
folosire a convenţiilor specifice genului dramatic.
Una dintre trăsăturile fundamentale ale dramaturgiei
este redactarea unui text �n vederea punerii lui �n scenă, �n faţa unui
public.
Modalităţile de punere �n scenă diferă de la un text
la altul. Astfel, comedia lui Caragiale este una simplă, banală am
putea spune, �n care mesajul este transmis prin atitudinile
personajelor, prin limbajul acestora şi prin situaţiile hilare �n care
sunt puse aceste personaje; indicaţiile scenice nu au un rol
semnificativ �n comparaţie cu importanţa schimbului de replici �ntre
personaje. Simplitatea prin care se caracterizează opera lui Caragiale
apropie personajele comediilor de personajele farsei moderne, fapt
extrem de controversat la vremea respectivă.
1
„Act veneţian” de Camil Petrescu este o dramă psihologică sau de
idei.
Consecinţa faptului că accentul cade pe latura psihologică a
personajelor este o creştere a importanţei gesturilor, a elementelor de
comunicare verbală şi nonverbală dintre personaje, astfel,
indicaţiile
scenice �ncep să crească �n abundenţă şi �n importanţă, fiind de-a
dreptul nelipsită respectarea lor pentru a �nţelege mesajul operei.
Teatrul absurdului, ilustrat prin piesa „Scaunele” a
lui Eugen
Ionescu apare ca o revoluţie �n domeniul dramaturgiei universale. Acest
tip de creaţie dramatică �şi creează o structură proprie �n ceea ce
priveşte importanţa elementelor scenice. Aici, dialogurile �ntre
personaje nu mai sunt �n prim-planul atenţiei ci ele lasă loc
elementelor nonverbale, paraverbale şi vizuale.
Concluzion�nd, putem afirma că dialogurile dintre personaje precum şi
indicaţiile scenice fac să nu mai fie necesară prezenţa unui narator
sau povestitor, aceasta fiind o caracteristică a majorităţii operelor
dramatice.
Textele care aparţin genului dramatic sunt �mpărţite �n unităţi
specifice (acte, scene). Cele trei lucrări sus-menţionate nu fac
excepţie de la această regulă, deşi piesa „Act veneţian”, �n forma sa
iniţială, era alcătuită dintr-o singură unitate (un act), fapt care
constituia o „abatere de la canoanele operei dramatice”.
Ca un alt aspect important, trebuie menţionat caracterul ficţional al
textelor dramatice care �şi face simţită prezenţa �n toate cele trei
lucrări. Totuşi, �n teatrul absurdului, acest aspect este subminat
�ntr-o oarecare măsură de către abstractizarea excesivă care poate fi
interpretată ca şi o imagine a realităţii.
Caracterul epic este una dintre trăsăturile de bază
ale operelor
dramatice p�nă �n perioada interbelică. Lucrările „O scrisoare
pierdută” şi „Act veneţian” aparţin acestei perioade, deci
construcţiile lor includ �nlănţuiri de evenimente provocate de o cauză
anume, se declanşează stări conflictuale şi se produc răsturnări de
situaţie care conduc �n cele din urmă la o soluţionare a conflictului
iscat. �n perioada postbelică, �nsă, dramaturgii au �ncetat să acorde o
importanţă sporită caracterului epic al lucrărilor lor. Acesta a fost
şi cazul lui Eugen Ionescu, piesa „Scaunele” excel�nd prin aspectul ei
simbolic şi nu prin cel epic.
�n final, putem afirma că diferenţele stilistice
�ntre operele „O
scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „Act veneţian” de Camil
Petrescu şi „Scaunele” de Eugen Ionescu sunt date de apartenenţa lor la
o anumită perioadă din istoria teatrului rom�nesc.
Astfel, de la comedii simple, precum cele a le lui Caragiale,
dramaturgia rom�nească a evoluat la forme mai complexe (reprezentate
aici de către drama lui Camil Petrescu) şi chiar p�nă la un nou tip de
teatru, care şochează prin originalitatea lui: teatrul absurdului.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|