referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Analiza comparativa a trei texte dramaturgice

Categoria: Referat Romana

Descriere:

 „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „Act veneÅ£ian” de Camil Petrescu  ÅŸi „Scaunele” de Eugen Ionescu sunt trei opere care aparÅ£in unuia dintre cele trei mari genuri literare, anume genului dramatic. Aceste trei lucrări reprezintă, la rândul lor, tot atâtea mari categorii ale textelor dramatice: comedia, tragedia (drama) ÅŸi respectiv teatrul absurdului...

Varianta Printabila 


1 PROIECT DE EVALUARE
Unitatea I (Dramaturgia)


    „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „Act veneţian” de Camil Petrescu şi „Scaunele” de Eugen Ionescu sunt trei opere care aparţin unuia dintre cele trei mari genuri literare, anume genului dramatic. Aceste trei lucrări reprezintă, la r�ndul lor, tot at�tea mari categorii ale textelor dramatice: comedia, tragedia (drama) şi respectiv teatrul absurdului.
„O scrisoare pierdută” reprezintă materializarea unui anumit dezgust faţă de noile valori sau mai bine spus nonvalori pe care societatea le-a adoptat la sf�rşitul secolului al nouăsprezecelea. Această societate tinde să devină de-a dreptul o farsă, atitudinea adoptată de către autor este una plină de ironie şi sarcasm.
A doua piesă, „Act veneţian”, ne introduce �ntr-o lume a ideilor, o lume �n care adevărata dramă nu poate exista dec�t la nivelul ideilor şi a conceptelor („Da, m-am �nşelat, şi astăzi ai putea să-mi arzi pieptul cu un fier �nroşit, dar n-ai ajunge p�nă la veninul acestei nedumeriri…”).
Lucrarea intitulată „Scaunele” ne prezintă o lume at�t de reală �nc�t pare de-a dreptul absurdă şi fără nici un sens. �n această lume, omul este prizonierul incapacităţii sale de a comunica p�nă şi �n situaţiile extreme ale vieţii sale. Acest om nu mai poate ieşi din rutina zilnică, fapt care conturează o existenţă umană de-a dreptul tragică: „[Bătr�nul] O ultimă dată… �ţi acord deplina mea �ncredere… mă bizui pe tine… Vei spune totul… �ţi las moştenire mesajul […] Adio, vouă tuturor. […] [Oratorul] (care �n timpul dublei sinucideri a rămas indiferent, se hotărăşte […] să ia cuv�ntul; �n faţa r�ndurilor goale, face semne mulţimii invizibile, d�ndu-i a �nţelege că e surd şi mut; face semne de surdomut: sforţări deznădăjduite…)”
    O comparaţie �ntre aceste trei texte dramatice este aproape imposibil de realizat fără a trece �n domenii ştiinţifice străine literaturii, deci �n continuare ne vom ocupa de o comparaţie �ntre cele trei texte pun�nd accentul pe modalităţile deosebite de folosire a convenţiilor specifice genului dramatic.
    Una dintre trăsăturile fundamentale ale dramaturgiei este redactarea unui text �n vederea punerii lui �n scenă, �n faţa unui public.
    Modalităţile de punere �n scenă diferă de la un text la altul. Astfel, comedia lui Caragiale este una simplă, banală am putea spune, �n care mesajul este transmis prin atitudinile personajelor, prin limbajul acestora şi prin situaţiile hilare �n care sunt puse aceste personaje; indicaţiile scenice nu au un rol semnificativ �n comparaţie cu importanţa schimbului de replici �ntre personaje. Simplitatea prin care se caracterizează opera lui Caragiale apropie personajele comediilor de personajele farsei moderne, fapt extrem de controversat la vremea respectivă.
  
1  „Act veneţian” de Camil Petrescu este o dramă psihologică sau de idei. Consecinţa faptului că accentul cade pe latura psihologică a personajelor este o creştere a importanţei gesturilor, a elementelor de comunicare verbală şi nonverbală  dintre personaje, astfel, indicaţiile scenice �ncep să crească �n abundenţă şi �n importanţă, fiind de-a dreptul nelipsită respectarea lor pentru a �nţelege mesajul operei.
    Teatrul absurdului, ilustrat prin piesa „Scaunele” a lui Eugen Ionescu apare ca o revoluţie �n domeniul dramaturgiei universale. Acest tip de creaţie dramatică �şi creează o structură proprie �n ceea ce priveşte importanţa elementelor scenice. Aici, dialogurile �ntre personaje nu mai sunt �n prim-planul atenţiei ci ele lasă loc elementelor nonverbale, paraverbale şi vizuale.
Concluzion�nd, putem afirma că dialogurile dintre personaje precum şi indicaţiile scenice fac să nu mai fie necesară prezenţa unui narator sau povestitor, aceasta fiind o caracteristică a majorităţii operelor dramatice.
Textele care aparţin genului dramatic sunt �mpărţite �n unităţi specifice (acte, scene). Cele trei lucrări sus-menţionate nu fac excepţie de la această regulă, deşi piesa „Act veneţian”, �n forma sa iniţială, era alcătuită dintr-o singură unitate (un act), fapt care constituia o „abatere de la canoanele operei dramatice”.
Ca un alt aspect important, trebuie menţionat caracterul ficţional al textelor dramatice care �şi face simţită prezenţa �n toate cele trei lucrări. Totuşi, �n teatrul absurdului, acest aspect este subminat �ntr-o oarecare măsură de către abstractizarea excesivă care poate fi interpretată ca şi o imagine a realităţii.
    Caracterul epic este una dintre trăsăturile de bază ale operelor dramatice p�nă �n perioada interbelică. Lucrările „O scrisoare pierdută” şi „Act veneţian” aparţin acestei perioade, deci construcţiile lor includ �nlănţuiri de evenimente provocate de o cauză anume, se declanşează stări conflictuale şi se produc răsturnări de situaţie care conduc �n cele din urmă la o soluţionare a conflictului iscat. �n perioada postbelică, �nsă, dramaturgii au �ncetat să acorde o importanţă sporită caracterului epic al lucrărilor lor. Acesta a fost şi cazul lui Eugen Ionescu, piesa „Scaunele” excel�nd prin aspectul ei simbolic şi nu prin cel epic.
    �n final, putem afirma că diferenţele stilistice �ntre operele „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „Act veneţian” de Camil Petrescu şi „Scaunele” de Eugen Ionescu sunt date de apartenenţa lor la o anumită perioadă din istoria teatrului rom�nesc.
Astfel, de la comedii simple, precum cele a le lui Caragiale, dramaturgia rom�nească a evoluat la forme mai complexe (reprezentate aici de către drama lui Camil Petrescu) şi chiar p�nă la un nou tip de teatru, care şochează prin originalitatea lui: teatrul absurdului.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica