Stresul - mecanisme fiziologice si psihologice Categoria: Referat Psihologie
Descriere: Altfel spus, termenul de rol utilizat în psihologia socială industrială, reprezintă grupul de activităţi pe care o anumită persoană îl efectuează conform postului pe care îl ocupă. Îndeplinind o funcÅ£ie anume, persoana contribuie prin activitatea sa la îndeplinirea scopurilor generale ale organizaÅ£iei... |
|
||
|
|
|||
|
1 Stresul – mecanisme fiziologice şi psihologice Studiu de caz �n mediu organizaţional Stresul Organizaţional Factori psihosociali ai stresului organizaţional Interesul faţă de starea individului la locul de muncă şi relaţia cu performanţele sale profesionale au generat o serie de cercetări �n domeniul psihologiei sociale industiale. Din această categorie fac parte şi cercetările efectuate �n SUA de către Kahn şi colaboratorii săi.14 Aceştia au putut constata, �n urma cercetărilor efectuate, că 5 persoane din 6 se simt supuse unor tensiuni la locul de muncă, tensiuni ce sunt suficient de intense pentru a fi resimţite negativ at�t de cei �n cauză, c�t şi de organizaţie. De asemenea, s-a putut constata faptul că 88% dintre subiecţii cercetării reclamă presiunile exercitate descendent (de către conducere), iar restul de 12% au acuzat presiunile exercitate de subalterni. Ipoteza de la care au pornit �n efectuarea studiului Kahn şi colaboratorii săi, ipoteză confirmată de altfel ulterior de numeroase cercetări, a fost aceea că �n cadrul organizaţiilor se poate vorbi de un stres specific, stresul organizaţional. Stresul organizaţional poate fi definit ca fiind: “Răspunsuri fizice şi emoţionale, vătămătoare, ce apar atunci c�nd solicitările locului de muncă nu corespund capacităţilor, resurselor, trebuinţelor persoanei, put�nd conduce la deteriorarea sau chiar vătămarea stării de sănătate.”15 “O reacţie emoţională, cognitivă, comportamentală şi fiziologică la aspectele agresive şi nocive ale specificului muncii, mediului de muncă şi a climatului organizaţional; este o stare caracterizată de nivele ridicate de distres şi adesea prin sentimentul de neputinţă �n soluţionarea sarcinilor.”16 “Stresul reprezintă reacţia individului expus la o presiune excesivă sau la alte tipuri de solicitări ale mediului său.”17 Organizaţia trebuie privită ca un sistem deschis, dinamic, ce se caracterizează printr-un proces continuu de intrare, transformare şi ieşire. Intrările sunt concretizate prin: resursele umane, materiale, energetice şi financiare cu ajutorul cărora organizaţia furnizează produse sau servicii care influenţează comportamentul membrilor săi, ce duc la bun sf�rşit sarcinile specifice ale societăţii. Cu alte cuvinte, organizaţiile implică oameni, iar �n final depind de efortul oamenilor. Esenţa fiecărei organizaţii o reprezintă efortul resurselor umane, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate, �n mare măsură, de comportamentul membrilor organizaţiei. Organizaţiile sunt implicate �n viaţa noastră de zi cu zi, reprezent�nd locul �n care consumăm cea mai mare parte a timpului. Comportamentul fiecărui membru al organizaţiei este influenţat de o serie de factori, cum ar fi: a) tipul organizaţiei din care face parte şi normele sale generale; b) relaţiile sale cu ceilalţi membrii ai colectivului, relaţii ce pot fi formale sau informale; c) relaţiile sale cu alte persoane din afara organizaţiei (familie, prieteni). Comportamentul fiecărui membru al organizaţiei este influenţat de comportamentul colegilor săi de muncă, dar totodată comportamentul acestei persoane poate influenţa, la r�ndul său, conduita celorlalţi colegi. Organizaţia se menţine, funcţionează şi se dezvoltă numai �n măsura �n care persoanele care o compun sunt motivate �n vederea �ndeplinirii sarcinilor ce le sunt alocate. Cei doi agenţi centrali, de natură psihologică, care se află la baza apariţiei stresului organizaţional sunt: conflictul de rol şi ambiguitatea rolului.18 �n cadrul unei organizaţii fiecare membru al acesteia joacă un rol, cu alte cuvinte �ndeplineşte o funcţie. Rolul reprezintă ansamblul comportamentelor pe care ceilalţi le aşteaptă �n mod legitim de la o persoană. Altfel spus, termenul de rol utilizat �n psihologia socială industrială, reprezintă grupul de activităţi pe care o anumită persoană �l efectuează conform postului pe care �l ocupă. �ndeplinind o funcţie anume, persoana contribuie prin activitatea sa la �ndeplinirea scopurilor generale ale organizaţiei. Conflictul de rol poate apare �n situaţiile �n care o persoană ce ocupă o anumită funcţie �n cadrul unei organizaţii este supusă unor solicitări, presiuni cu caracter contradictoriu, deseori incompatibile �ntre ele. Presiunile cărora poate fi supusă o persoană au o anumită intensitate şi orientare, fie de facilitare, fie de �mpiedicare a exercitării rolului. �n faţa acestor presiuni, persoana respectivă poate alege dacă să se conformeze sau nu. �n final, la nivelul persoanei �n cauză, aceste presiuni dau naştere unor forţe psihice motivaţionale sau de rezistenţă. �n majoritatea cazurilor, persoana care se confruntă cu conflictul de rol se află la mijloc. Situaţiile conflictuale pot căpăta forme diferite. Un exemplu �n acest sens �l poate constitui cazul �n care diferiţi şefi emit dispoziţii contradictorii. Alteori conflictul poate apare �ntre solicitările impuse rolului din cadrul organizaţiei şi cele determinate de situaţia individului ca membru al familiei sau de influenţele prietenilor. O altă situaţie poate fi reprezentată de conflictul generat de supra�ncărcarea cu sarcini. �n acest caz persoana este incapabilă să reacţioneze şi să ierarhizeze sarcinile pe care trebuie să le �ndeplinească şi cele pe care trebuie să le am�ne. Persoana nu refuză sarcinile ce �i sunt impuse din dorinţa sau din teama de a nu fi etichetat ca fiind incapabil, iar �n final se dovedeşte că nu poate realiza toate aceste sarcini din cauza varietăţii lor şi a tipului limitat pe care �l are la dispoziţie. Toate aceste presiuni la care este supusă o persoană, ce exercită un anumit rol, tind să modifice comportamentul acesteia. Un alt factor psihosocial al stresului organizaţional �l constituie ambiguitatea rolului. Kahn şi colaboratorii săi, referindu-se la acest factor generator de stres, compară ambiguitatea cu condiţia atmosferică. Astfel, ambiguitatea “obiectivă” este asemuită cu condiţia atmosferică nefavorabilă (ceaţă, vizibilitate redusă etc.), iar �n cazul �n care atmosfera este clară, persoana nu poate face bine distincţiile, dar de această dată din cauze subiective (fiziologice sau psihologice).19 Ambiguitatea rolului desemnează lipsa sau insuficienţa informaţiilor clare şi oportune solicitate de rezolvarea corectă a sarcinilor. Persoana care se confruntă cu ambiguitatea rolului nu cunoaşte cu exactitate obiectivele şi sarcinile ce �i revin, performanţele aşteptate de organizaţie, precum şi criteriile de control, evaluare şi motivare. Lipsa de informaţie, �n cadrul unei organizaţii sau a unui compartiment dintr-o organizaţie, poate fi efectul a numeroase cauze. �n unele situaţii informaţia pur şi simplu nu există, iar �n alte situaţii, informaţia, chiar dacă există ea nu este pusă la dispoziţia celor care au nevoie de ea. Ambiguitatea trăită de membrii unei organizaţii, derivă din ambiguitatea obiectivă, fiind diferită şi marcată de trăsăturile proprii de personalitate. Intensitatea stresului generat de ambiguitatea rolului este �n str�nsă legătură cu capacitatea de a tolera, �n general, ambiguitatea, capacitate diferită de la un individ la altul. Cu c�t ambiguitatea trăită este mai mare, cu at�t cresc tensiunea nervoasă şi anxietatea. Cauzele apariţiei şi menţinerii stresului organizaţional �n urma cercetărilor efectuate �n SUA s-a putut constata faptul că majoritatea oamenilor apreciază pozitiv rolul muncii şi al apartenenţei la o organizaţie. Din populaţia investigată, 4 persoane din 5 afirmă că munca este aceea care le �mbogăţeşte conţinutul vieţii, că fără muncă sau fără oamenii cu care cooperează ar fi pierduţi şi prin urmare ar continua să muncească chiar dacă nu ar avea nici o nevoie financiară. Dar cu toate acestea majoritatea persoanelor doresc “să lucreze �n altă parte”. Prin urmare nu munca este stresantă, ci condiţiile, ambianţa socială �n care se desfăşoară.20 At�t conflictul c�t şi ambiguitatea rolului se manifestă �n diferite forme �n cadrul unei organizaţii şi sunt percepute cu intensităţi diferite de membrii care o compun. Diferenţele de percepţie sunt datorate nu numai caracteristicilor individuale, ci şi poziţiei pe care persoana respectivă o ocupă �n cadrul organizaţiei. Cercetările de psihologie socială au scos �n evidenţă faptul că managerii sunt mult mai expuşi efectelor conflictului de rol, �n comparaţie cu executanţii.21 De exemplu, un director de departament trebuie să urmărească �ndeplinirea sarcinilor, a obiectivelor departamentului pe care �l conduce, iar pe de altă parte trebuie să se preocupe de bunăstarea subalternilor săi. Presiunile la care este supus acest director vin, conform cercetărilor, mai mult din partea superiorilor, dar şi din partea subalternilor. �n urma analizei cauzelor generatoare de stres organizaţional se poate face distincţia �ntre cele care acţionează exclusiv la nivelul managerilor şi cele ce se regăsesc �n r�ndul executanţilor, precum şi existenţa unor cauze comune, şi anume22: a) cauze generatoare de stres manifestate la nivelul managerilor: Complexitatea, diversitatea şi caracterul de noutate frecventă a sarcinilor cu care se confruntă managerul. Solicitările contradictorii provind din gradul ridicat de dificultate şi urgenţă al sarcinilor şi lipsa de timp şi/sau de cunoştinţe profesionale actualizate cerute de rezolvarea sarcinilor. Responsabilităţile ridicate pe care le presupun funcţiile de management, caz �n care presiunile pot apare din dorinţa de a �mpăca interesele organizaţiei cu cele ale diferitelor categorii de persoane, precum: acţionari, angajaţi, clienţi, furnizori etc. De multe ori un manager este pus să aleagă şi să sacrifice unele interese �n favoarea altora. Toate aceste responsabilităţi fiind �ntotdeauna �nsoţite de emoţii şi sentimente puternice. Preocuparea pentru viitorul organizaţiei. �n majoritatea timpului său, managerul trebuie să rezolve �ntr-un timp scurt o serie de probleme complexe şi foarte importante. Se poate observa cu uşurinţă faptul că unii manageri au tendinţa de a se lăsa copleşiţi de o serie de probleme cotidiene urgente, dar care nu au o foarte mare importanţă şi care pentru a fi rezolvate consumă foarte mult timp �n dauna preocupărilor pentru problemele de perspectivă. Presiunea exercitată de schimbările frecvente din mediu conduc la tot mai multe situaţii �n care luarea deciziilor se face �n ritm alert. Starea de stres poate apare, �n acest caz, prin conştientizarea posibilelor efecte ale unei decizii insuficient elaborate. Stilul de management neadecvat, fapt ce reflectă conflictul existent �ntre tipul de manager care utilizează un anumit stil de conducere şi caracteristicile diferite fie ale activităţii, fie ale grupului pe care �l conduce. Centralizarea excesivă a autorităţii. Stresul este generat de conflictul dintre dorinţa de a dirija şi controla c�t mai multe activităţi şi capacităţile fizice, psihice, intelectuale şi resursele de timp limitate. Existenţa unor subordonaţi slab pregătiţi din punct de vedere profesional. �n această situaţie stresul se datorează conflictului dintre dorinţa de realizare a obiectivelor grupului şi lipsa autorităţii necesare selecţiei sau concedierii suborodnaţilor. Prelungirea programului de lucru datorită apariţiei unor situaţii de genul: termene scadente, schimbări frecvente �n priorităţile organizaţiei etc. b) cauze generatoare de stres manifestate la nivelul subordonaţilor: Incompatibilitatea cu tipul de manager. Stresul este generat ca urmare a conflictului dintre dorinţa subordonatului de a-şi menţine postul şi tendinţa de a riposta faţă de anumite atitudini, comportamente sau gesturi ale managementului percepute ca fiind neadecvate. Delegarea �n exces practiactă de unii manageri. Presiunile contradictorii pot apare �ntre dorinţa de afirmare şi promovare şi efortul necesar rezolvării at�t a propriilor sarcini, c�t şi a numeroaselor şi dificilelor sarcini primite din partea managerului. Teama de pierdere a postului, caz �n care stresul este generat de concedieri, nesiguranţa privind posibilitatea găsirii unui alt loc de muncă. Deşi această cauză afectează �n mod deosebit subordonaţii, cu toate acestea �n unele condiţii poate afecta şi persoanele ce ocupă funcţii de conducere. c) cauze comune generatoare de stres: Presiunea termenelor limită manifestată ca discordanţă �ntre obligaţia de a rezolva sarcini complexe, dificile şi timpul alocat rezolvării acestora. Conflictul dintre aşteptările unei persoane ca urmare a rezultatelor obţinute şi percepţia, aprecierea diferită a acestora de către superiori reflectă motivaţia nesatisfăcătoare a persoanei respective, motivaţie ce poate genera stres. Dispoziţiile inaplicabile primite din partea superiorilor pot provoca apariţia stresului datorită presiunii dintre autoritatea, respectiv ameninţatea posibilei sancţiuni şi realitatea situaţiei ce nu permite aplicarea dispoziţiei �n forma primită. �ncercarea unei persoane de a explica superiorului situaţia inadecvată ar putea fi interpretată de către acesta ca un reproş faţă de incompetenţa sau gradul redus de informare a acestuia. Pe de altă parte, a nu aplica dispoziţia primită �nseamnă nerespectarea procedurilor şi a obligaţiilor subordonatului. �n situaţiile �n care selecţia şi promovarea personalului se face după alte criterii dec�t cele legate de competenţa profesională, stresul poate fi provocat de lipsa aptitudinilor sau a pregătirii corespunzătoare postului. Conflictul intervine, pe de o parte �ntre dorinţa de putere şi cea de satisfacere a trebuinţelor primare, iar pe de altă parte neliniştea datorată posibilei constatări a performanţelor profesionale scăzute. Altă cauză a stresului resimţită de orice persoană ale cărei dorinţe, nevoi, aspiraţii depăşesc puterea şi/sau veniturile financiare oferite de postul deţinut o reprezintă aspiraţia spre funcţii superioare. De data aceasta nevoile pot intra �n conflict cu perspectivele reduse de avansare oferite de organizaţie, cu criteriile de selecţie sau promovare cărora persoana nu le poate face faţă, cu standarde de performanţă inaccesibile. Tensiunile familiale pot genera, la r�ndul lor, stres ca urmare a timpului mare alocat rezolvării problemelor profesionale, precum şi a interesului alocat acestora �n detrimentul problemelor familiale. Deficienţele �n proiectarea postului. Nesiguranţa, insatisfacţia �n muncă, frustrarea pot fi cauzate de exprimarea defectuoasă a obiectivelor sau chiar de lipsa precizării acestora �n fişa postului, sarcinile nedelimitate care dau naştere unor lucrări repetate sau paralele la nivelul altor posturi sau compartimente. Sistemul informal puternic, capabil să pună �n circulaţie informaţii neoficiale aflate �n evident dezacord cu informaţiile furnizate prin canalele oficiale. Sistemul informaţional inefieicent, prin furnizarea de informaţii incomplete, inoportune, nerelevante, poate constitui, de asemenea o cauză generatoare de stres. Factori ce afectează rezistenţa la stres Cu toţii suntem afectaţi �ntr-un moment sau altul de stres, mai ales �n condiţiile fenomenului economiei rom�neşti, specifice perioadei de tranziţie. Deşi stresul nu este nici pe departe un fenomen nou, totuşi, acesta capătă tot mai mult caracter globalizat şi afectează at�t toate ţările, toate categoriile socio-profesionale, c�t şi familia şi societatea �n general. Factorii ce afectează vulnerabilitatea la stres pot fi: personalitatea, v�rsta, sexul, nivelul de dezvoltare economică etc. M.Friedman şi R.H.Rosenman, cardiologi americani, �n urma cercetărilor efectuate, au arătat că există o str�nsă legătură �ntre stres, frecvenţa bolilor cardio-vasculare şi tipul de personalitate, identific�nd totodată două tipuri majore de personalitate A şi B şi un tip intermediar, AB.23 Personalitatea afectează �n mod frecvent modul �n care individul va răspunde la stres şi de asemenea, modifică impactul stresului asupra organismului. Pentru unii oameni stresul face parte din viaţa lor. Oricine a văzut astfel de persoane care �şi privesc tot timpul ceasul �n mod nervos sau care, pe şosea, claxonează cu disperare din autoturism. Persoanele care se comportă astfel sunt reprezentanţi ai tipului A de personalitate, o structură caracterizată prin nelinişte, agitaţie şi un stil de lucru contra-cronometru. Spre deosebire de aceştia, o persoană care manifestă tipul B de comportament este �n general lent, contemplativ şi relaxat. Persoanele ce aprţin tipului A se concentrează spre realizări superioare, sunt foarte competitivi, intoleranţi şi, chiar, agresivi c�nd �nt�mpină dificultăţi. Totuşi, �n exces, tipul A - denotă nivele ridicate de stres, conduc�nd astfel la probleme legate de sănătate. �n unele studii realizate pe femei, cele cu tip A de comportament au fost găsite cu o rată de 4 ori mai ridicată dec�t cele din tipul B, �n ceea ce priveşte bolile cardiace. Nu toţi specialiştii din domeniul stresului agreează ideea că cele două tipuri �n această manieră pot fi conexate cu sau fără prezenţa problemelor de sănătate. Unii experţi au identificat o trăsătură de personalitate, numită - serie de caracter ce poate atenua efectele stresului. Indivizii puternici manifestă trei trăsături fundamentale ale personalităţii, ei tind să devină puternic implicaţi �n ceea ce fac, acţionează de obicei cu convingerea că prin munca lor vor face ceva diferit şi percep majoritatea schimbărilor din viaţă ca fiind benefice şi normale pentru dezvoltarea personală. Datorită sentimentului lor puternic de eficienţă de sine, indivizii cu personalitate puternică sunt capabili să reziste la stres. Unii specialişti consideră că tăria de caracter acţionează ca un tampon �mpotriva bolii. Caracterul puternic, ca trăsătură de personalitate se corelează cu o tensiune arterială scăzută, nivel scăzut de acizi graşi �n s�nge, tensiune psihologică redusă şi o stare de fericire accentuată. Din administrarea numeroaselor teste de personalitate au rezultat trei caracteristici ale caracterelor tari: Acordul. Sunt devotaţi muncii lor, familiei, c�t şi altor valori importante. Controlul. Au un sentiment de control propriu asupra vieţii lor. Provocarea. Abordează modificările vieţii ca ocazii de autotestare. V�rsta. Din cercetările efectuate pe un eşantion de manageri cu v�rste cuprinse �ntre 30–60 ani a reieşit faptul că aceştia resimt �n familie influenţele stresului organizaţional, �n proporţii variabile şi dependente de grupele de v�rstă26: 58% din cei cuprinşi �n grupa de v�rstă 30–40 ani; 46% din cei aflaţi �ntre 41–50 ani; 38% cei peste 50 ani. Cu alte cuvinte, presiunile din partea familiei vin tocmai �n perioada, la v�rsta la care persoana respectivă se află pe curba ascendentă a aspiraţiilor profesionale şi a potenţialului de muncă. S-a demonstrat faptul că, �n general, v�rstele tinere (p�nă �n 40 de ani) datorită capacităţii sporite de rezistenţă a organismului acţionează ca un amortizor al stresului. Agenţii stresori specifici organizaţiei generează o tensiune nervoasă ce afectează personalul angajat indiferent de sex. Totuşi o diferenţă există, şi anume �n modul de reacţie. �n stare de stres, femeia poate deveni pasivă, dezorientată, marcată de un puternic sentiment de vinovăţie, manifest�nd tendinţa de subapreciere şi retragere. Răspunsul la stres al bărbatului este diferit, acesta reacţion�nd prin agresivitate, nervozitate, desconsiderarea normelor şi valorilor sociale, manifest�nd tendinţa evidentă de defulare şi de a se descărca nervos. �n cazul �n care femeia deţine o funcţie de conducere, s-a putut observa existenţa unor situaţii specifice ce se pot transforma cu uşurinţă �n agenţi stresori, şi anume27: • conflictul de rol profesional şi familial generat de dorinţa de a rezolva sarcini multe şi foarte diferite; • absenţa susţinerii at�t din partea familiei, c�t şi din partea colegilor sau a persoanelor de sex feminin subordonate; • posibilităţile reduse de relaxare după o zi de muncă, comparativ cu cele ale bărbaţilor, fapt ce provoacă oboseală fizică etc. Dacă �n urmă cu c�ţiva ani categoriile profesionale considerate prin definiţie stresante erau: piloţii de �ncercare, controlorii de trafic aerian, cosmonauţii, lucrătorii de la căile ferate şi medicii, mai ales chirurgii; astăzi, lista s-a mărit adăug�ndu-se printre altele: managerii şi economiştii. �n cadrul organizaţiilor, angajaţii din compartimentele de contabilitate, desfacere şi aprovizionare sunt mult mai expuşi stresului organizaţional dec�t cei din alte compartimente. Referitor la nivelul de calificare se poate spune că spre deosebire de muncitorii necalificaţi, persoanele cu studii superioare sunt supuse frecvent conflictelor de rol, toler�nd cu greu ambiguitatea rolului. Un studiu interesant a fost efectuat de către compania Gallup viz�nd relaţia dintre stres şi dimensiunea organizaţiei.28 Studiul s-a derulat pe un eşantion de 845 manageri americani grupaţi după dimensiunea organizaţiei, rezultatul acestuia indic�nd faptul că relaţia dintre nivelul stresului managerial şi mărimea organizaţiei este invers proporţională. Efectele stresului �n condiţii de normalitate, oamenii trebuie să-şi găsească echilibrul şi răspunsuri noi faţă de situaţii noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ şi, de aceea poate constitui o greşeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor motivaţional sau poate fi un instrument �n dob�ndirea unei adaptări dinamice la noi situaţii. Dacă sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul este o parte a acestuia. Nu există stare de sănătate fără o interacţiune cu alţi indivizi sau cu alte medii. Doar stresul excesiv devine patologic. De aceea, unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal şi necesar, at�t la serviciu c�t şi �n afara lui. �n cazul �n care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la �mbolnăvire fizică şi tulburări psihologice. �n contextul organizaţional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate la situaţii. Din timpuri străvechi, fiinţele umane au dezvoltat genetic o reacţie la ameninţări şi presiuni, ca obiectiv primordial �n pregătirea lor pentru activităţi fizice intense, de tipul “luptă sau fugi”. Acest fapt implică o accelerare a ritmului cardiac, c�t şi a respiraţiei şi irigarea accentuată a musculaturii. Eliberarea adrenalinei şi noradrenalinei ridică nivelele de glucoză şi de acizi graşi liberi �n fluxul sanguin, pentru a asigura mai multă energie. Nivelul ridicat de stres, vătămător, conduce la o varietate de tulburări şi boli. Acestea includ o plajă largă de consecinţe patologice, ce se �ntind de la oboseală cronică la depresie, şi includ: insomnia, anxietatea, migrene, accese emoţionale, alergii, abuz de alcool şi tutun. Pe termen lung, stresul poate contribui la declanşarea hipertensiunii şi, ca o consecinţă la dezvoltarea bolilor de inimă şi cerebro-vasculare, c�t şi la ulcer peptic, boli inflamatorii ale vezicii şi probleme musculo-scheletale. De asemenea, poate altera funcţiile sistemului imunitar care, �n cele din urmă, pot facilita dezvoltarea formelor de cancer. Luate laolaltă, aceste tulburări sunt responsabile pentru o mare parte de boli, decese, infirmităţi şi spitalizări. Oamenii cred că ei sunt suficient de bine adaptaţi la stres, dar �n lupta de rezistenţă sau de realizare a adaptării la agentul stres, ei sunt adesea inconştienţi de compromisurile pe care le fac. Oamenii nu conştientizează stresul generat de situaţii de genul a ajunge prea t�rziu la o �nt�lnire importantă sau a presta o muncă fizică dificilă la temperatură ridicată. Ei consideră că se pot obişnui la o luminozitate scăzută, gălăgie, vizibilitate redusă şi la conflicte continue �n familie sau la locul de muncă. 1 Pe termen scurt stresul poate avea efecte negative asupra comportamentului unei persoane, av�nd ca rezultat incapacitatea de a acţiona �n modurile de promovare a unei stări de sănătate. Pe termen lung, stresul poate afecta �n mod serios o perioadă deja vulnerabilă la boală şi �mbolnăvire. Există persoane pentru care stresul reprezintă un factor puternic energizant. Aceste persoane dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin antrenament rezistenţa la stres şi pot fi remarcate după următoarele trăsături: siguranţa de sine �n diferite situaţii; schimbarea este considerată nu ca o ameninţare, ci ca o provocare la competiţie; capacitatea de a-şi asuma riscuri; implicarea profundă �n viaţa profesioanlă şi personală; flexibilitatea �n opinii şi �n acţiuni; conştientizarea faptului că nu pot schimba situaţiile stresante, dar le pot accepta şi depăşi etc. Efectele potenţiale ale stresului pot fi grupate �n cinci mari categorii, şi anume29: efecte subiective: anxietate, agresiune, apatie, plictiseală, oboseală, indispoziţie, scăderea �ncrederii �n sine, nervozitate, sentimentul de singurătate; efecte comportamentale: predispoziţie spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, tendinţa de a m�nca şi/sau de a fuma excesiv, comportament impulsiv; efecte cognitive: scăderea abilităţii de a adopta decizii raţionale, concentrare slabă, scăderea atenţiei, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale; efecte fiziologice: creşterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale, uscăciunea gurii, transpiraţii reci, dilatarea pupilelor; efecte organizaţionale: absenteism, productivitate scăzută, izolare, insatisfacţie �n muncă, reducerea responsabilităţii, reducerea loialităţii faţă de organizaţie, demisii. Stresul şi comportamentul. Impactul stresului asupra unei persoane se poate manifesta �ntr-o varietate de forme. După cum am menţionat anterior, stresul poate afecta modul �n care individul abordează boala şi răspunde la starea de disconfort. De asemenea, stresul face ca o persoană să devină iritabilă, retrasă, precaută, energică, optimistă, aceasta depinz�nd de natura stresului, dacă este negativ sau pozitiv. �n timp ce eustresul poate avea efecte benefice, distresul poate conduce la comportamente cum ar fi: abuzul de drog şi abordarea unor conduite ce pot duce la vătămări. Aceste comportamente, c�t şi altele asemănătoare reprezintă modalităţi negative de soluţionare a stresului. Pentru a se elibera de stres, mulţi oameni recurg la droguri, tutun, alcool etc. Totuşi, stresul nu trebuie să conducă neapărat la abuz. Consumul de băutură este considerat o reacţie la/sau mijloc de soluţionare a evenimentelor de stres major, tipice unei grupe de v�rstă, cum ar fi: pensionarea sau decesul partenerului de viaţă. Totuşi, observaţii atente realizate asupra persoanelor sugerează că acelea care au reuşit �n general �n controlul stresului, nu recurg la astfel de strategii. Stresul poate afecta şi comportamentul alimentar al persoanei. Unele persoane tind să măn�nce mai puţin, atunci c�nd se simt stresate, �n timp ce altele recurg la mese supradimensionate. Pentru o perioadă de timp aceasta nu constituie o problemă, dar stresul cronic poate contribui la problemele de greutate c�t şi la problemele asociate unei diete şi alimentaţii sărace. Observaţiile au arătat că unele alimente activează producţia de endorfine �n creier ceea ce diminuează stresul şi disconfortul. Cercetările30 au sesizat că, cu c�t o persoană se situează mai mult timp sub acţiunea stresului, cu at�t mai ridicat va fi nivelul de endorfine �n s�nge. Natura acestor conexiuni este �ncă neclară, dar ele sugerează posibile legături �ntre endorfine şi pofta pentru anumite alimente. Stresul poate afecta comportamentul şi prin creşterea riscului la accidente. De exemplu, capacitatea de şofat a unei persoane se poate deteriora dacă persoana se situează sub un stres sever. �n mod similar, lipsa de concentrare poate fi periculoasă �n sensul că aceasta cauzează persoanei neglijarea factorilor de risc �n mediul său. Comportamentul suicidal poate fi corelat cu stresul. Ştirile cotidiene ne semnalează că majoritatea suicidelor �n r�ndul tinerilor sunt precedate de evenimente stresante, evenimente de genul problemelor cu legea, �ntreruperea unei prietenii şi probleme acasă sau la şcoală. Stresul şi boala. Dacă o persoană are deja o boală, cum ar fi o boală de cord sau o formă de diabet, atunci accentuarea tensiunii musculare şi creşterea nivelului de zahăr din s�nge, generate de stres, pot agrava aceste suferinţe. Studiile au arătat că stresul prelungit este corelat cu debutul unei boli sau maladii. Gradul �n care stresul contribuie la dezvoltarea bolii este �ncă neclară. Aceste probleme răm�n �ncă �n studiu. Dacă cercetările au demonstrat o puternică corelaţie �ntre stres şi anumite răspunsuri fizice şi fiziologice, totuşi, nu s-a dovedit o relaţie directă de cauză - efect. Aşa că nu se poate concluziona că stresul �nsăşi generează de fapt oricare dintre bolile specifice. Există dovezi consistente că stresul poate elimina capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu boala, ca �n cazul infecţiilor virale, a maladiilor �n care sistemul imunitar nu funcţionează la parametri şi astfel sunt atacate ţesuturile (maladii de autoimunizare şi unele forme de cancer). Mai mult dec�t at�t, se cunoaşte că stresul poate afecta modul �n care indivizii abordează boala, cum ar fi modul lent sau rapid �n recunoaşterea faptului că ceva nu este �n regulă sau alterarea modului �n care reacţionează la disconfort. Plec�nd de la aceste consideraţiuni se pot face unele conexiuni dintre stres şi diferite maladii. Hipertensiunea. Deoarece tensiunea arterială a unor indivizi se ridică uneori �n reacţiile la un stresor, cercetătorii au suspectat o posibilă legătură �ntre stres şi hipertensiune. Hipertensiunea cronică - stare anormală susţinută prin tensiune arterială �naltă ce poate conduce la boală cardiovasculară - este apreciată ca fiind legată de stres. Studiile au dezvăluit că indivizii ce au lucrat sub mare presiune psihologică (de exemplu, piloţii de aeronave) şi acei care sunt expuşi la stresul susţinut al mediului (persoanele care lucrează �n locuri cu nivele ridicate de zgomot) tind să dezvolte o tensiune arterială mai ridicată dec�t acele persoane care trăiesc şi muncesc �ntr-o atmosferă mai puţin �ncărcată de tensiune. Bolile de inimă. Se consideră că stresul este un factor ce contribuie la instaurarea bolii de inimă. S-a identificat prin observaţii sistematice că există legături ce pot fi explicate �ntre boala de inimă şi anumite comportamente de tip A, ce deja au fost asociate cu nivele ridicate de stres. Astfel s-ar putea spune că personalitatea predispusă la boală coronariană este una care suspectează motivele altora, se simte �n mod frecvent furioasă şi �şi exprimă ostilitatea neţin�nd cont de sentimentele acestora. Unii cercetători nu sunt convinşi că nu există o legătură �ntre comportamentul de tip A şi boala de cord. Astfel, studiile31 acestora sugerează că factorii de risc pentru boala de cord nu ar avea legătură cu tipul A şi cu agresiunea, ci cu problemele emoţionale cum ar fi: incapacitatea de a percepe şi verbaliza emoţiile negative (de exemplu, exprimarea furiei) şi de a le soluţiona �n mod eficient. Se pare că, deşi stresul poate fi un factor secundar �n incidenţa bolii de inimă, el totuşi nu trebuie subestimat. Cancerul. Rolul stresului �n dezvoltarea cancerului este foarte mult dezbătut. Există informaţii că tensiunea psihică poate juca un rol �n debutul cancerului la anumite persoane ce pot fi predispuse să dezvolte această maladie. Deşi unii cercetători nu sunt �ncă convinşi că anumite emoţii sau trăsături de personalitate pot accentua riscul persoanelor pentru cancer, totuşi posibilitatea unei astfel de relaţii este �ncă �n studiu. Alţi cercetători, de la Centrul de Oncologie din New York, au concluzionat că stările şi trăsăturile psihologice pot afecta transformarea celulelor normale �n celule canceroase. Ei au identificat trei tipuri de factori de risc: stresul, trăsăturile de personalitate (sau stilurile de soluţionare) şi obiceiurile personale, de exemplu: fumatul. Este cu totul acceptat că odată ce individul este diagnosticat ca av�nd cancer, starea emoţională a acestuia se va constitui �ntr-unul din factorii ce determină reuşita tratamentului. Registrele medicale32 conţin nenumărate rapoarte ale pacienţilor care consideră că o vor lua de la �nceput sau au descoperit ceva pentru care să trăiască şi au ajuns �n remisie (stare �n care simptomatologia dispare) ori s-au refăcut complet. �n alte cazuri, la acei pacienţi care erau �n remisie, traumele emoţionale severe au fost asociate cu reapariţia cancerului. Bolile infecţioase şi sistemul imunitar. Prin alterarea sistemului nervos şi a celui hormonal, stresul persistent creează �ntr-un fel climatul fertil pentru maladie. Nu se cunoaşte mecanismul exact. Stresul poate avea un efect direct asupra sistemului imunitar - grup de mecanisme din organism ce lucrează laolaltă pentru a lupta cu infecţia - prin reducerea capacităţii sale de funcţionare eficientă. De asemenea, stresul poate acţiona �n manieră indirectă asupra rezistenţei organismului la infecţie. Dacă persoana are o alimentaţie săracă �şi neglijează �ntreţinerea fizică, nu doarme, fumează sau bea prea mult sau manifestă o conduită prin care �şi poate periclita sănătatea. Persoanele care au �nregistrat stres psihologic pe termen lung ca rezultat al evenimentelor stresante �n viaţă, tind să manifeste modificări imunologice ce pot conduce la infecţii c�t şi la maladii maligne. Chiar dacă cineva s-a �mbolnăvit, evoluţia bolii depinde totuşi de agenţii vătămători la care persoana a fost expusă şi de starea de sănătate a persoanei �nainte de evenimentul de viaţă stresor. Formele de diabet şi ulcerul (digestiv). At�t diabetul c�t şi ulcerul au conexiuni directe cu stresul. �n cazul formelor de diabet, atunci c�nd stresul generează creşterea nivelului de glucoză �n s�nge, celulele pancreatice reacţionează, produc�nd insulină, un hormon ce ajută la reglarea nivelului de glucoză �n s�nge. Stresul cronic poate distruge aceste celule, care nu pot fi �nlocuite, elimin�nd sever capacitatea pancreasului de a elabora insulina necesară pentru a controla nivelul glucozei �n s�nge. Acest fapt are ca rezultat un risc crescut pentru declanşarea diabetului �n special la acei indivizi care au predispoziţie genetică la boală. Ulcerul digestiv este o inflamare �n “căptuşeala” stomacului, cauzată prin secreţia excesivă de acid gastric, produc�nd �n mod frecvent durere severă şi put�nd genera s�ngerări dacă peretele stomacului se perforează. Chiar dacă �ncă nu se cunoaşte cauza ulcerelor digestive, se acceptă �n general că stresul poate agrava această stare. Astmul şi alergiile. Deoarece stresul afectează răspunsul imunologic al organismului, acesta a afost asociat cu astmul şi alte alergii, cum ar fi febra f�nului. Aceste stări rezultă adesea din reacţia sistemului imunitar al organismului la un agent de invadare. Organismul invadat produce lanţuri de evenimente prin care organismul produce substanţe denumite anticorpi, care, la r�ndul lor stimulează eliberarea substanţelor chimice ce vor genera modificarea fiziologică, multe fiind poate mult mai iritante şi vătămătoare dec�t agentul de invadare original. Dereglări ale pielii. Se consideră că stresul agravează c�teva aspecte ale pielii, cea mai severă fiind eczema. Această stare de inflamare33 este caracterizată prin �nroşire, m�ncărime şi leziuni create de transpiraţie ce devine crustă sau �ntărită. Eczema poate dispare sau persista c�teva luni sau chiar ani. Medicii au observat că, atunci c�nd nivelul de stres este ridicat, eczema sau alte tulburări ale pielii se extind. Tulburări mentale. Stresul generează frăm�ntări emoţionale, care pot agrava dereglările emoţionale existente. Totuşi este dificil de stabilit rolul stresului �n producerea tulburărilor emoţionale şi mentale. �n zilele noastre există numeroase teorii despre posibilele relaţii dintre stres şi disfuncţia mentală. Observaţiile au evidenţiat o incidenţă ridicată a evenimentelor de stres major din viaţă cu puţin timp �nainte de debutul schizofreniei, depresiei şi tulburărilor non-psihotice. Unele teorii presupun că unii indivizi se nasc cu predispoziţie la tulburările mentale, care pot transpare sub acţiunea unui stres neobişnuit. Stresul şi depresia �n societatea modernă depresia majoră constituie una din cele mai �nt�lnite tulburări de natură psihiatrică. Nu numai că depresia are efecte devastatoare asupra planului afectiv al individului dar, tulburarea �nsăşi reprezintă o provocare majoră pentru sistemul de sănătate publică. De aceea, s-au dezvoltat o mulţime de studii pentru identificarea factorilor de risc ale depresiei majore. Aceste studii au evidenţiat puternica contribuţie a factorilor constitutivi �n dezvoltarea depresiei majore, inclusiv baza genetică, sexul şi trăsăturile de personalitate. Ideea unei determinări genetice a depresiei este sprijinită puternic de descoperirile realizate asupra gemenilor şi adopţiilor c�t şi din observaţiile asupra persoanelor cu depresie �n istoricul familiei, fapt care ar conduce la dezvoltarea depresiei. De asemenea, s-a arătat că femeia manifestă de două ori mai multe şanse faţă de bărbat să dezvolte depresie majoră iar trăsăturile de personalitate ale nevrotismului predispune la depresie. Pe l�ngă dovezile referitoare la predispoziţia constituţională �n dezvoltarea depresiei majore, a fost emis şi rolul predominant al factorilor de mediu �n ceea ce priveşte patogeneza tulburării . Numeroase studii au investigat relaţia dintre stresul psihosocial şi dezvoltarea depresiei majore. Multe dintre acestea au conceptualizat stresul psihosocial din prisma evenimentelor majore ale vieţii �ntr-un cadru de timp dat. Evenimentele majore ale vieţii pot fi definite ca “momente de cumpănă”care induc modificări �n cursul vieţii şi care implică adaptarea individului. Astfel, evenimentele majore ale vieţii sunt fapte distincte de frecuşurile zilnice minore c�t şi de formele cronice ale stresului psihosocial. Utiliz�nd scale de evaluare a evenimentelor majore din viaţă, numeroase studii au evidenţiat o asociaţie �ntre expunerea la evenimentele de viaţă, stresante, şi instaurarea episoadelor de depresie majoră. Pe l�ngă descoperirile reliefate din cercetarea evenimentelor vieţii, anumite studii au �nregistrat asociaţii �ntre stresul cronic, cum ar fi stresul organizaţional şi dificultăţile conjugale şi, instaurarea depresiei. (Notă: CRF= Factor de eliberare a corticotropinei Fig.1 Reprezentare schematică a rolului stresului �n dezvoltarea depresiei. Expunerea la stres pe parcursul vieţii alterează reglarea genetică conduc�nd la modificări biologice aduc�nd astfel anumite categorii de indivizi �n starea de “vulnerabilitate”. �n absenţa unei intervenţii adecvate, expunerea ulterioară �n viaţă la factori stesori poate induce depresia la aceşti indivizi. Săgeţile reprezintă cursul normal al evenimentelor vieţii. Costul stresului Pe l�ngă efectele potenţiale ale stresului asupra stării de sănătate şi bună dispoziţie a indivizilor, stresul manifestă şi un impact economic şi social. Stresul poate diminua performanţele şi productivitatea la locul de muncă, afect�nd astfel evoluţia afacerii şi �n cele din urmă, economia ca �ntreg. De asemenea, poate contribui la susţinerea tensiunilor societăţii care se manifestă prin frustrări �ndreptate �mpotriva liderilor şi a altor autorităţi, c�t şi prin intoleranţa şi nerăbdarea �ndreptată faţă de ceilalţi parteneri. Costul economic Stresul economic reprezintă �n Rom�nia una din racilele majore. Printre cauzele acestuia identificăm slaba implicare �n luarea deciziilor, execuţia unui volum mare sau prea mic de muncă, obiective de muncă neclare şi confruntarea cu solicitările conflictuale, toate pe fondul unei economii distruse. Pentru Rom�nia nu există statistici asupra costurilor stresului ocupaţional. Referindu-ne la ţări dezvoltate (S.U.A.), costul stresului economic la nivelul anului 1999 era de 150 miliarde $. �n S.U.A. orice zi de muncă �nregistrează 1 milion de muncitori absenţi de la locul de muncă datorită tulburărilor legate de stres, şi anume: dureri de cap, dureri de spate, ulcere, insomnie, anxietate, depresie, probleme de cord, hipertensiune şi probleme gastrointestinale. Uniunea Europeană estimează că stresul afectezaă cel puţin 40 milioane de muncitori din spaţiul celor 15 state membre, iar costurile Uniunii se ridică la cel puţin 20 de miliarde dolari anual.34 “…Este �ngrijorător să constatăm că 26% din populaţia activă care a �nregistrat vătămări, stări de indispoziţie, boală, au suferit din cauza stresului �n ultimele 12 luni şi că acest procent se accentuează simţitor �n anumite sectoare (de exemplu, 47% din mediul financiar şi al asigurărilor şi 44% din domeniul educaţiei).”35 (Sursa: Stress at Work, National Institutute for Occupational Safety and Health (NIOSH), USA) Problema specifică actuală la locul de muncă este oboseala cronică, sindrom caracterizat prin epuizare fiziologică şi emoţională şi adesea generat prin frustrare la nivel cronic, de locul de muncă cuplat cu volumul prea mare sau prea mic de muncă. Simptomele includ: Creşterea consumului de alcool, cafea şi chiar droguri; Depresie, respectul de sine scăzut, pesimism şi singurătate; Creşterea absentismului, a �nt�rzierilor; Oboseală, iritabilitate, tensiune musculară şi probleme stomacale; Pierderea simţului umorului şi accentuarea sentimentului de vinovăţie. Stresul corespunzător locului de muncă nu trebuie considerat neapărat rău. Dacă tensiunea şi stresul asociat unui post sunt direcţionate constructiv, afacerile şi persoanele implicate pot obţine beneficii. �ntr-o anume măsură, stresul caracteristic unui post poate stimula g�ndirea creativă, poate facilita performanţa şi creşterea productivităţii muncii. Costul social Stresul nu �nregistrează doar un cost economic, ci şi un cost social. Societatea rom�nească aflată �n plin proces de stratificare conţine o diversitate de indivizi şi grupuri de oameni a căror trebuinţe şi dorinţe, atitudini, convingeri şi moduri de viaţă diferă (din ce �n ce mai mult) şi uneori se confruntă. Stabilitatea unei societăţi depinde şi de menţinerea unui echilibru acceptabil �ntre aceste grupuri. Totuşi, stresul poate distorsiona acest echilibru. Dacă stresul devine cronic, efectele sale pot afecta mecanismele societăţii, duc�nd la tensiuni crescute �ntre oameni şi la accentuarea frustrării faţă de autorităţile şi instituţiile statului de drept. Deoarece stresul este at�t de răsp�ndit, acesta determină un cost ridicat pentru indivizi, companii, organizaţii, c�t şi pentru societate �n ansamblu. Pentru individ, pe l�ngă impactul devastator al deteriorărilor severe ale stării de sănătate la care ne-am referit, poate conduce la scăderea eficienţei �n muncă, cum ar fi pierderea oportunităţilor carierei, c�t şi a calităţii de angajat. Acest fapt accentuează �ncordarea din relaţia familială şi cea cu prietenii, iar �n cele din urmă generează depresie, deces sau suicid. Pentru organizaţie, costurile legate de stres �mbracă multe forme. Acestea includ absenteismul, costuri medicale ridicate şi dereglarea fluxului de producţie, asociat cu alte costuri pentru recrutarea şi pregătirea de noi angajaţi. S-a observat, de asemenea, că stresul a devenit o mare problemă �n ceea ce priveşte productivitatea şi eficienţa. �n vest, nenumărate companii au implementat �n mediul organizaţional programe şi măsuri pentru a ajuta angajaţii �n vederea soluţionării stresului. Un procent crescător de experţi �n domeniul combaterii stresului declară că se poate obţine un succes �n controlul stresului doar dacă se acţionează at�t la nivelul individului, c�t şi la nivelul organizaţiei. Acest fapt implică acţiunea la trei nivele distincte: la nivel primar, acţiunea se impune pentru identificarea agenţilor stresori de la nivelul organizaţiei, �n sensul prevenirii stresului; la nivel secundar, prin tehnici de intervenţie care să ajute angajaţii sau grupurile organizaţionale să poată dezvolta prin educaţie şi pregătire, strategii de soluţionare şi de creştere a rezistenţei la stres; la nivel terţiar, asistenţa de specialitate poate asigura angajaţilor suportul necesar vindecării simptomelor stresului. Dacă o organizaţie nu a �ntreprins acţiuni de identificare a stresului, aceasta demonstrează o lipsă de �nţelegere a costurilor reale, c�t şi a beneficiilor ce pot fi obţinute din prevenire. Unul din primii paşi �n dezvoltarea unui program de prevenire a stresului �l constituie evaluarea sau diagnoza incidenţei stresului, efectele şi costurile acestuia.36 Orice acţiune de evaluare a stresului trebuie adaptată cu precauţie la situaţia organizaţiei, la structurile şi departamentele sale. |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat Word
Free Download Referat PDF |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
