Comportament - Psihism - Comunicare Categoria: Referat Psihologie
Descriere: Actul comunicãrii se realizeazã prin intermediul imaginilor, noÅ£iunilor, ideilor, având un conÅ£inut informaÅ£ional faciliteazã manifestarea conduitelor umane afective, producând consonanÅ£ã sau disonanÅ£ã psihicã, efecte de acceptare sau refuz, concordanÅ£ã sau neconcordanÅ£ã a trãirilor noastre... |
|
||
|
|
|||
|
1 Comportament - psihism - comunicare Relaţiile dintre oameni sunt deosebit de complexe şi importante; ele reprezint�, de fapt, ţes�tura, canavaua, pe care se aşeaz� �ns�şi viaţa, structura reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor umane. Tr�s�turi şi �nsuşiri, fapte omeneşti (bune sau rele), priviri şi gesturi - toate pot crea un COD, un MODEL, un STIL de comunicare interuman�. Comunicarea, �nţeleas� �n sensul s�u larg, ca act tranzacţional, inevitabil �n situaţii de interacţiune, devine esenţial�, fundamental� at�t pentru viaţa personal� c�t şi pentru cea social� a individului. Astfel, noţiuni precum „comunicare", „limb�", „limbaj" sunt polisemice, ele comport�nd o pluralitate de sensuri. Acest fapt provine nu numai din complexitatea intrisec� a fiec�rei noţiuni, ci şi din aceea c� ele constituie obiectul de investigaţie al mai multor discipline ştiinţifice : lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica etc. Aceste discipline aduc propriile lor perspective de abordare, care nu sunt �ntotdeauna identice sau m�car complementare. L�murirea sensului psihologic şi etimologic al acestei noţiuni se impune, ca o necesitate, mai ales dac� lu�m �n consideraţie ancorarea lor �ntr-un sistem de interdisciplinaritate. Astfel, �n limba latin�, verbul „comunico-are" provine din adjectivul „munis-e" a c�rui semnificaţie era „care �şi face datoria, �ndatoritor, serviabil". Cuv�ntul a dat naştere, prin derivare, unei familii lexicale bogate din care menţion�m pe „immunis-e" = scutit de sarcini, exceptat de la o �ndatorire (de ex. : „imun" �nseamn� exceptat de la contractarea unei boli, care nu face boala). Dup� Antoine Meillet (citat de M.Dinu, Op.cit,1994), „communise", �nseamn� „care �şi �mparte sarcinile cu altcineva". �n latina clasic� �nsemna, ca şi sensul urmaşul s�u actual „care aparţine mai multora sau tuturor". „Comunicus" a dat ulterior naştere verbului „communico", p�trunz�nd �n rom�neşte pe filier� francez�, odat� cu valul de neologisme romantice din ultimul secol şi jum�tate (Ibidem). Comunicarea ca act, sistem, cod sau mijloc st� la baza organiz�rii şi dezvolt�rii sociale, influenţ�nd raporturile pe orizontal� şi vertical� �ntre oameni - intervenind chiar �n aspiraţiile lor intime, dar şi �n cunoaşterea realit�ţii. �n acest sens se accept� de c�tre diverşi specialişti ideea dup� care, capacitatea de a-şi formula şi transmite g�ndurile �n termeni verbali, este definitorie pentru om. Mai mult dec�t orice deprindere ori abilitate, posibilitatea comunic�rii prin limbaj articulat reprezint� o tr�s�tur� universal şi specific uman�. Conceptele legate �ntre ele �n vederea desluşirii funcţiilor şi interpret�rilor comunic�rii sunt : limb�, limbaj, mesaj, activitatea creierului etc. �n analiza unit�ţii dintre limb� şi g�ndire trebuie evidenţiate dou� aspecte. Pe de-o parte, limba are ca funcţie principal� exprimarea g�ndirii, iar pe de alta, g�ndirea nu se poate realiza dec�t �n forme lingvistice. Se impune abordarea conceptului „comunicare" dintr-o larg� perspectiv� psihologic�, cu puternice nuanţe sociale. Dezvolt�ndu-se solidar, g�ndirea a pornit de la un nivel primitiv, c�nd, confuz� şi greoaie, se asocia unei limbi nesistematice, pentru a ajunge la stadiul �n care poate emite idei şi judec�ţi generale, ajutat� de o limb� tot mai abstract� şi, �n acelaşi timp, mai sistematic�. �ntruc�t leg�tura sine qua non �ntre limb�, g�ndire şi limbaj nu ne propunem s� fie dezvoltat� �n acest material, suger�m doar c�teva jaloane �n abordarea lor, dar toate noţiunile se vor raporta la cel mai general liant, care este : comunicarea. Posibilitatea transpunerii totale a g�ndirii şi tr�irilor noastre �n limbaj se vede pus� sub semnul �ndoielii, de contradicţia dintre varietatea infinit� a acestora şi num�rul limitat de elemente ale codului, cu ajutorul c�ruia mesajele sunt transmise interlocutorului (c�teva zeci de foneme, c�teva zeci de mii de cuvinte, dintre care doar circa 2000 sunt folosite curent). M. Zlate (1994) arat� c� �nc� din 1969 Claude Flament[1] nota „pentru noi exist� comunicare, c�nd exist� schimb de semnificaţii". Se reţine noţiunea de schimb, dar se precizeaz� conţinutul acesteia, semnificaţiile put�nd fi transmise at�t prin mijloace verbale, c�t şi non-verbale. Norbert Sillamy (1965) insista asupra caracterului de feed-back al comunic�rii. C�nd informaţia este transmis�, se produce o acţiune asupra receptorului şi un efect retroactiv asupra persoanei emitente. Anzieu şi Martin (1969) atrag atenţia asupra elementelor componente ale comunic�rii ca şi asupra orient�rii ei. Astfel, comunicarea constituie „ansamblul proceselor psihice şi fizice prin care se efectueaz� operaţia de punere �n relaţie a unei persoane sau mai multora, cu alta sau cu mai multe, �n vederea atingerii unor obiective"[2]. Pentru deceniile IV-VI ale secolului nostru, multitudinea de informaţii a determinat o posibil� sistematizare privind actul comunic�rii, �ntre care importante ar fi urm�toarele : • relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri ; • schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii; • modificarea voit� sau nu a comportamentului celor angajaţi �n procesul comunic�rii. �nţelegerea �n acest mod a comunic�rii o �nt�lnim şi �n unele lucr�ri mai recente. Baylon şi Mignot (1991) noteaz�: „prin a comunica şi comunicare, noi �nţelegem punerea �n relaţie a spiritelor umane sau, dac� prefer�m, a creierelor umane"[3]. Actul comunic�rii se realizeaz� prin intermediul imaginilor, noţiunilor, ideilor, av�nd un conţinut informaţional faciliteaz� manifestarea conduitelor umane afective, produc�nd consonanţ� sau disonanţ� psihic�, efecte de acceptare sau refuz, concordanţ� sau neconcordanţ� a tr�irilor noastre. Cu ajutorul comunic�rii se pot transmite trebuinţe, aspiraţii, imbolduri spre acţiune, fapt care ne arat� existenţa unui conţinut motivaţional. Ca acţiune generic uman�, comunicarea iniţiaz�, declanşeaz� sau chiar stopeaz� activit�ţile, se evidenţiaz� rezistenţa la efort - component� a conţinutului voliţional al psihicului uman. Global, se accept� c� toat� existenţa noastr� psihic� este implicat� �n comunicarea specific uman�. Lingvişti, psihologi şi sociologi au fost tentaţi de sistematizarea demersului comunic�rii, dar şi de implicaţiile acestui act, proces sau sistem de coduri. Diversele clasific�ri ale mijloacelor de comunicare se refer� la: a) mijloace lingvistice; b) mijloace paralingvistice; c) mijloace non-verbal-vocale; d) mijloace non-vocale; e) mijloace extralingvistice; f) mijloace vocale Combinarea conţinuturilor şi mijloacelor comunic�rii, de la manifest�rile vocale, tonul vocii, gesturi şi p�n� la informaţiile privind tr�s�turile bio-psiho-sociale ale celui care emite, conduce la perceperea unui anumit specific al ei. Este nevoie s� diferenţiem alte dou� noţiuni str�ns legate �ntre ele şi extrem de importante pentru comunicare: limba şi limbajul. Limba reprezint� totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale şi gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhic�, potrivit unor reguli gramaticale, dob�ndite social-istoric. Faţ� de individul uman, care reprezint� un summum de �nsuşiri şi particularit�ţi individuale, limba este un dat obiectiv, nedepinz�nd de existenţa �n sine a individului, ci de existenţa colectivit�ţii umane, a unui popor sau a unei naţiuni. Limba este un c�ştig extraindividual, iar comunicarea poate fi �nţeleas� ca liant al vieţii psihice, �ntr-o societate uman�. Limbajul este definit, cel mai adesea, ca fiind activitatea psihic� de comunicare �ntre oameni, cu ajutorul limbii. Dup� Sillamy (1965), limbajul este o activitate verbal�, el reprezint� comunicare prin intermediul limbii; este una dintre formele activit�ţii comunicative umane. Credem c� minimum dou� diferenţieri existente �ntre limb� şi limbaj ar putea fi subliniate: �n timp ce limba este un fenomen social, care apare la nivelul societ�ţii, limbajul este un fenomen individual. Singularizarea limbajului se realizeaz� at�t �n plan fiziologic prin particularit�ţile aparatului fonator, c�t şi �n plan psihologic, prin manifest�ri individuale. �n limbaj se percep diferenţieri personale, chiar dac� materialul limbii este acelaşi; de asemenea, aşezarea cuvintelor �n fraz� şi selectarea lor pentru emiterea unor judec�ţi şi raţionamente fac din actul comunic�rii un „coeficient personal". Dac� accept�m c� limba este un fenomen extraindividual, atunci limbajul este mijlocit de vehicularea ei. Limbajul presupune transformarea elementelor limbii �n elemente proprii, iar pentru aceasta este necesar� conştientizarea laturii fonetice, grafice şi semantice a cuvintelor. Cu ajutorul limbajului, subiectul uman trece de la structuri semantice simple (cuvinte izolate) la structuri semantice complexe (propoziţii, fraze, texte). Preocupat de vasta problematic� �nscris� �n ecuaţia comunicare-limb�-limbaj, Valer Mare (1985) consider� c� �ntre comunicare şi limb� exist� relaţii de coincidenţ� parţial� a sferelor lor, noţiunile de mai sus av�nd şi elementele proprii. Limbajul dep�şeşte limitele comunic�rii propriu-zise, desf�şur�ndu-se �ntr-un fel sau altul c�nd nu are loc comunicarea interuman� (limbajul continu� s� fiinţeze chiar şi atunci c�nd subiectul nu comunic� exterior cu nimeni). Totodat�, comunicarea dep�şeşte limitele limbajului verbal, angaj�nd o serie de comportamente specifice umane (imitaţia, contaminarea, repetiţia). De comun acord cu autorul mai sus citat, subliniem faptul c� distincţia �ntre conceptele abordate, deşi real�, este totuşi relativ�, acestea fiind indisolubil legate �ntre ele. Limbajul odat� elaborat, finisat, intervine prin verigile sale interne �n desf�şurarea tuturor formelor de activitate uman�, inclusiv �n procesul comunic�rii non-verbale. Rolurile comunic�rii apar cel mai bine �n evidenţ� c�nd le raport�m la scopurile pe care aceasta le �ndeplineşte. De Vito (1988) stabileşte ca scopuri esenţiale ale comunic�rii: • descoperirea personal� - care const� �n raportarea la alţii şi obţinerea de elemente pentru propria noastr� evaluare; • descoperirea lumii externe - expliciteaz� concret relaţiile exterioare ale obiectelor şi evenimentelor �nţelese cu ajutorul comunic�rii; • stabilirea relaţiilor cu sens - ne arat� c� prin comunicare c�p�t�m abilitatea de a stabili şi menţine relaţii cu alţii, deoarece �n mod obişnuit ne place s� ne simţim iubiţi şi apreciaţi de alţii; • schimbarea atitudinii şi comportamentelor - presupune ideea de comunicare, mai ales cea realizat� prin intermediul mass-media, c�reia �i este proprie schimbarea atitudinii şi comportamentelor noastre şi ale altora; • joc şi distracţii - comunicarea �nţeleas� ca mijloc de destin-dere, de a face glume etc. Autorul conchide, ar�t�nd c� acestea nu sunt singurele scopuri ale comunic�rii, dar pe acestea le consider� cele mai importante. Limbajul, fiind o conduit� de tip superior, restructureaz� profund activitatea şi dezvoltarea tuturor celorlalte mecanisme psihice, mediati-z�ndu-le, indiferent dac� ele sunt conştiente sau inconştiente. Sub influenţa limbajului, percepţia cap�t� sens şi semnificaţie, se �mbog�ţeşte, devine observaţie; reprezent�rile c�nd sunt evocate cu ajutorul cuvintelor devin generalizate. La un nivel mai profund, �n absenţa limbajului, nu putem vorbi de formarea noţiunilor, judec�ţilor şi raţionamentelor; nu este posibil� activitatea de tip „problem-solving". Cu ajutorul formul�rilor verbale avem garanţia memor�rii de lung� durat�. Omul verbaliz�nd, reuşeşte s� transforme imaginile, s� defineasc� motivele şi s� �şi ierarhizeze scopurile. Voinţa definit� ca un proces de autoreglaj verbal, contribuie la formarea personalit�ţii, iar �n mod global, subiectul uman, cu ajutorul limbajului, comunic� idei, st�ri, dorinţe, adic� transmite semnale şi coduri. Mai frecvent, clasific�rile comunic�rii, efectuate dup� numeroase criterii se refer� la existenţa urm�toarelor tipuri de comunicare: comu-nicare interpersonal� (desf�şurat� �ntre dou� persoane) şi comunicare de grup, divizat� �n intragrupal şi intergrupal. Comunicarea poate genera cercet�ri, idei, contradicţii, dar şi sinteze. �n mod obişnuit, clasificarea comunic�rii se refer� la: comunicarea non-verbal� şi comunicarea verbal�. � Comunicarea non-verbal� dup� cum reiese chiar din denumirea ei, se realizeaz� prin intermediul unor mijloace - altele dec�t vorbirea. Mai amplu şi mai bine investigate sunt: corpul uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea. Acest fel de comunicare interuman� la care vom reveni �n partea a doua a lucr�rii recurge la o serie de modalit�ţi: aparenţa fizic�, gesturile, mimica, expresia feţei. �n leg�tur� cu aparenţa fizic� o mare importanţ� o are �mbr�c�-mintea persoanei care furnizeaz� informaţii (adecvate sau false) despre individ. �mbr�c�mintea devine un mijloc instituţionalizat, realiz�nd apropiere sau �ndep�rtare de alţi subiecţi umani c�nd are un anumit �n distanţa social�, 125-210 cm, cu un maximum de 210-360 cm, vocea este plin� şi distinct�, mai intens� dec�t ar fi �n distanţa personal�; �n distanţa public�, 360-750 cm, şi cu un maximum de peste 750 cm, discursul este formalizat, interlocutorul f�c�nd gesturi stereotipe şi put�nd deveni un simplu spectator, uneori comunicarea fiind asimilat� cu un spectacol. 1.1. COMUNICAREA PRIN IMAGINI Viaţa modern� a adus odat� cu transform�rile sociale, economice şi culturale o serie de mijloace lingvistice de comunicare: afişe, fotografii, ilustraţii, benzi desenate, cinematograful, televiziunea. Comunicarea prin imagini, deşi omniprezent� creeaz� un paradox: deşi mai puţin interactiv� �ntruc�t se exercit� �ntr-un singur sens, ea este mult mai eficient� pentru c� se adreseaz� şi afecteaz� un num�r mare de persoane. O mare importanţ� �n aceast� form� de comunicare, la care vom reveni �n partea a doua a lucr�rii o are mesajul lingvistic care �nsoţeşte imaginea complet�nd-o sau explicit�nd-o. Contextul are şi el o importanţ� deosebit� pentru c� el intervine �n validarea semnificaţiei imaginii. Multiplicarea şi omniprezenţa comunic�rii prin imagini este considerat� de unii autori ca reprezent�nd un fenomen de adev�rat� „regresiune cultural�" pentru acest sf�rşit de secol şi mileniu. Se consider� c� acest fenomen al imaginii ar �mpiedica dezvoltarea altor forme de comunicare, pierz�ndu-se uneori la anumite categorii de populaţie gustul pentru lectur�, gustul pentru perceperea unor lucr�ri muzicale, gustul pentru executarea unor modalit�ţi artistice (sculptur�, pictur�). 1.2. COMUNICAREA VERBAL� (LIMBAJUL) Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit �n comunicarea interuman�. El a fost definit de aceea ca fiind „un vehicul ce transport� intenţii, atitudini, un simplu mijloc de transmisie a informaţiilor care circul� f�r� rezistenţ� de la un sistem cognitiv la altul" (Beauvonis, Gliglione, 1981). Limbajul este mai mult dec�t un mijloc de transmisie, el este şi un mod aparte de conduit� a individului (conduit� verbal�) care implic� activit�ţi diverse: vorbire, ascultare, schimb de idei, reţinerea de mesaje sonore, reproducerea sau traducerea lor. De asemenea, conduita verbal� se subsumeaz� unei familii mai largi de conduite: conduite simbolice (desen, gesturi, scris, alte coduri). (M.Zlate, 1994). Este acceptat c� limbajul ca facultate inerent� şi specific� speciei umane constituie tocmai expresia şi realizarea conduitelor verbale (Bronckart, 1988). De aceea, global, studiul limbajului presupune investigarea unor aspecte cum ar fi: perceperea limbajului, �nţelegerea discursului, memorizarea propoziţiilor şi a textelor, achiziţia şi elaborarea limbajului. Contribuţii remarcabile �n acest domeniu au adus o serie de cercet�tori preocupaţi at�t de investigarea achiziţiei lingvistice c�t şi de fenomenul de socializare a copiilor (Wallon, V�gotski, Luria, Piaget, Lorenz K., Broadbent D., Chomsky N.). Problemele emisiei vocale, a perceperii şi �nţelegerii sunt cel puţin la fel de importante ca psihologia limbajului şi problema achiziţiei şi structur�rii treptate a limbajului �n cadrul comunic�rii interumane. 1.3. COMUNICAREA - PRECONDIŢIE �N STRUCTURAREA SISTEMULUI PSIHIC UMAN Teoria comunic�rii reprezint� o perspectiv� de baz� �n �nţelegerea activit�ţii umane, din perspectiv� istoric� şi socio-economic�. Din acest punct de vedere se impun dou� observaţii paradoxale: • prezentarea teoriei comunic�rii �nţeleas� ca perspectiv� funda-mental� şi general�, faţ� de care, surprinz�tor, a determinat eforturi şi investiţii foarte mici �n acest domeniu de cercetare. O �nţelegere adecvat� a limbajului şi procesului de elaborare a limbajului ar presupune adoptarea explicit� a unei perspective �n teoria comunic�rii; • c�nd perspectiva comunic�rii a devenit mai obişnuit� şi mai popular� �nţeleas� ca un aspect integrativ al tendinţelor generale de cercetare din ultimele dou�-trei decade s-a impus o clarificare at�t a conceptului comunicare, c�t şi teoria comunic�rii, at�t ca deschidere social�, c�t şi ca dezvoltare dinamic� a complexit�ţii conceptelor tangente. Comunicarea constituie o precondiţie bazal� pentru toate corespondenţele şi leg�turile sociale. Nici un sistem social, organizat dup� legit�ţile unei societ�ţi nu se poate stabili şi menţine, ori schimba f�r� relaţii de tipul comunic�rii interumane. Numai particip�nd la activit�ţile de comunicare omul poate deveni fiinţ� social� - fapt care a fost demonstrat de numeroase şi adecvate cercet�ri care au obţinut validarea unor itemi �n foarte multe planuri şi �n foarte multe moduri de abordare a sistemului psihic uman. 1.4. COMUNICAREA - O PERSPECTIV� FUNDAMENTAL UMAN� �n explicitarea acestei aserţiuni vom ţine cont nu doar de faptul c� omul şi sistemele sociale nu ar exista f�r� comunicare, dar şi de implicaţiile unei abord�ri diferenţiate. Dac� ne-am imagina c� omul poate fi conceput ca un organism complet lipsit de capacit�ţi de comunicare, am putea realiza aproape concomitent absurditatea acestei supoziţii autiste: subiectul uman nu ar fi capabil s� participe şi s� se priceap� s� devin� membru al unei asociaţii sau organizaţii sociale. Dac� am �ncerca s� definim concepte cum ar fi: „individ social", „sistem social", „societate", am descoperi c� factorul decisiv ar fi prezenta sau absenţa dispoziţiei spre comunicare a participanţilor la sistemul respectiv. Pentru o persoan� membr� a unei societ�ţi sau uniuni particulare, a unui sistem social sau grup, criteriul fundamental al comunic�rii este dac� acel membru poate fi „centrat" (focalizat) pe cunoaşterea importanţei sistemului de comunicare. Cu alte cuvinte, subiectul ar trebui s� dispun� de capacit�ţi de a se angaja �n activitatea de comunicare cu alţi membri ai grupului. Dorinţa fireasc� de a c�ştiga aceast� capacitate, perspicacitate de a ne �nţelege pe noi �nşine şi pe colegii noştri ca indivizi umani este similar� efortului pe care �l face societatea - ca sistem social - de a ne �nconjura, de a ne proteja prin adoptarea unei perspective comunicaţionale şi necesitatea de dezvoltare a teoriei privind comunicarea interuman�. �ntr-o perspectiv� istoric�, teoriile privind comunicarea, au la baz� �nţelegerea societ�ţii ca non-static�, �n dezvoltare, cu numeroase schimb�ri dependente �n timp de relaţiile economice. Perspectiva comunicaţional� şi teoriile privind comunicarea sunt necesare pentru a concepe societatea ca fiind bazat� pe comunicare şi interacţiune. Perspectivele importante ale societ�ţii: comunicaţional�, istoric�, economic� nu se suplinesc ori se �nlocuiesc una pe alta, ele nu sunt reciproc exclusive ori competitive. �nţelegerea istoric� vizeaz� �ncercarea de a reconstitui perceperea comunic�rii şi a sistemelor interacţionale care au existat de-a lungul diferitelor epoci social-istorice. De aceea, ţinem s� ar�t�m c� motivul sublinierilor din perspectiv� istoric� are la baz� �nţelegerea sistemelor de comunicare interuman� ca obiect al schimb�rilor �ntr-o societate, al modific�rilor sociale. Ca atare, dezvoltarea limbajului scris, arta tip�riturilor, ori televiziunea - toate demonstreaz� cum schimb�rile �n sistemele de comunicare pot promova şi susţine schimb�ri sociale extraordinare. Societatea uman� nu poate fi �nţeleas� şi ilustrat� �n dezvoltarea ei doar din perspectiva comunic�rii, dup� cum, omiterea ori neglijarea acestei perspective ar duce �n mod necesar la o �nţelegere inadecvat�. �n aceeaşi proporţie cu perspectiva istoric�, perspectiva comunicaţional� este, de asemenea, una general�. Abordarea istoric� ne ajut� s� �nţelegem situaţiile de viaţ� ale unui subiect la fel ca situaţia unei familii, a unei comunit�ţi locale, a unui oraş, a unei organizaţii, a unei naţiuni sau culturi. �ntr-o manier� similar� noi putem concepe subiectul uman ca pe un membru al unor sisteme de comunicare şi, �n acelaşi timp, participant la diferite acte ale comunic�rii. Familia poate fi analizat� din perspectiva tiparelor de comunicare existente �n familie, tot aşa cum aceste tipare se stabilesc �n familie şi mediul social. O societate poate fi descris� prin intermediul sistemelor de comunicare care au contribuit la dezvoltarea ei - Blakar Rolv (1985) consider� c� un criteriu important pentru evaluarea gradului de dezvoltare democratic� �ntr-o anume societate, se refer� la accesibilit�ţile f�r� discrimin�ri ale membrilor ei faţ� de o serie de facilit�ţi de comunicare. Pe aceeaşi linie, autorul mai sus menţionat afirm� c� interrelaţiile dintre superputeri nu pot fi complet �nţelese f�r� perspectiva comunic�rii. Acceptarea Chinei al�turi de SUA şi Rusia, ca superputere, a determinat complicarea şi l�rgirea metodelor şi mijloacelor de comunicare interstatal�, internaţional�. Cu toate aceste argumente, o serie de psihologi şi sociologi observ� c� teoriile comunic�rii nu au fost elaborate din perspectiva unor discipline conexe ale c�ror studii s-au extins doar separat. De aceea este dificil de identificat motivele acestei relative neglij�ri a domeniului comunic�rii sub aspect teoretic şi metodologic, cu at�t mai mult cu c�t faptul comunic�rii reprezint� un fenomen şi proces socio-uman foarte complex. Psihologii au f�cut �n mod tradiţional cele mai multe eforturi pentru �nţelegerea interrelaţiei dintre fenomenul limbaj, procesul de elaborare şi realizare a limbajului �n leg�tura lui indisolubil� cu g�ndirea. Ca atare, ei s-au ocupat mai puţin de comunicarea propriu-zis�. Studiile empirice şi teoretice privind comunicarea pot influenţa �nţelegerea adecvat� a procesului de elaborare a limbajului şi oricum, ar putea determina adoptarea mai sigur� a unei perspective comunicaţionale �n cercet�ri viitoare. 1.5. COMUNICAREA �N PSIHOLOGIA EXPERIMENTAL� Studiile de psihologie experimental� privind comunicarea au permis �ntocmirea unui tablou de ansamblu, complex şi sistematizat pentru fenomenele care fac parte din acest set de activitate uman� - ne�nsemn�nd c� metodele, scopul şi efectele sunt definitiv elucidate. Studiul comunic�rii presupune metodologic cel puţin dou� aspecte principale: � abordarea global� a comunic�rii �ntr-un grup; � neglijarea detaliilor �n procesele şi mecanismele comuni-caţionale cu avertizarea posibilei segment�ri a procesului global. Exist� ne�ndoielnic o interacţiune �ntre diverşii factori care influenţeaz� procesele şi contextul social care influenţeaz� comunicarea. Chiar dac� rezultatele obţinute �n psihologia experimental� au valoare parţial�, comunicarea poate fi studiat�. �n astfel de cercet�ri, factorii care influenţeaz� comunicarea au doar o importanţ� relativ�. Ansamblul de structuri factoriale reprezint� �n schimb nivelul la care trebuie abordat� interacţiunea factorilor care determin� reţele de comunicare. O serie de cercet�tori din deceniul 5-6 al secolului nostru au sugerat abordarea structurii comunic�rii at�t din perspectiva grupurilor de munc� c�t şi a grupurilor de discuţii. Metodele folosite ca şi problemele comunicate �n studiul comunic�rii ne arat� c� aceasta este una din constituentele vieţii sociale, ea este �n mod necesar prezent� �n grup. Comunicarea apare aproape concomitent cu apariţia schimbului de informaţii. Prin natura s� social� comunicarea are o situaţie intermediar� �n secvenţele: scop, mijloace, efecte. Comunicarea este chiar un fenomen circular, efectele ei modific�nd situaţia iniţial� care determin� chiar procesul de interrelaţionare. Consecinţele metodologice ale teoriei comunic�rii din perspectiva „reţelelor de comunicare" se refer� la: � Limitarea sau restr�ngerea fenomenului comunic�rii conform cu emisia vocalizatoare; � Limitarea sau determinarea decupajului temporal al proceselor de comunicare; � Limitarea sau determinarea efectelor comunic�rii. Dup� cum uşor se poate observa �n acord cu Scheriff şi Fraisse comunicarea �ntre doi subiecţi este conceput� �n funcţie de num�rul de unit�ţi emise foniatric, la care se adaug� segmentul temporal. Procesul comunic�rii presupune descompunerea ansamblului �n unit�ţi comunicaţionale şi segvenţierea unit�ţilor abordate de fiecare membru al grupului sau de grup �n ansamblu. Unitatea de comunicare este mesajul sau discursul transmis de o persoan� prin intermediul unui emiţ�tor. �n cercet�rile de psihologie experimental� se ţine cont de izomorfismul �ntre structura şi mecanismele de comunicare, prezent �n reţelele de comunicare. Ca atare, procesele de comunicare sunt �nţelese ca fenomene intermediare care se diversific� conform cu anumite situaţii, care la r�ndul lor definesc scopuri diferite sau care cer comunic�ri de „intensit�ţi" diferite. Studiile privind conducerea (leadership) au pus adesea problema cercet�rii fenomenului de comunicare. Teoria comunic�rii nu poate fi dec�t o conexiune de relaţii invariante �ntre situaţii şi Fig. 1. Tipuri de reţele liniare Fig. 2. Tipuri de relaţii circulare scopuri sociale pe de o parte, iar pe de alt� parte o relaţie �ntre mijloacele capabile s� asigure realizarea scopurilor �n situaţii diferite. Faucheux, Moscovici au constatat c� grupurile au tendinţa de comunicare centralizat�, iar structura centralizat� este cea mai puternic� situaţie limit�. Exist� o orientare generic� �n psihologia experimental� de a determina raporturile, categoriile şi situaţiile de tip comunicare. Categoriile comunicaţionale sunt definite �n funcţie de raporturile stabilite �ntre persoanele aflate �n intercomunicare. Dup� Bales clasificarea comunic�rii (inclusiv a mimicii care transmite aspecte comunicaţionale) are la baz� o construcţie logic� şi psihologic� privind grupul. Categoriile de comunicare şi ale stilului de comunicare sunt raportate la emiţ�torul care se manifest� sau intr� �ntr-un proces de comunicare. Categoriile de comunicare sunt: � Emiţ�torul - manifest� solidaritate, d� ajutor, ofer� recompense şi ridic� moralul (statutul) altora; � Emiţ�torul manifest� sc�derea tensiunii, vorbeşte, r�de, glumeşte, exprim� satisfacţie. � Emiţ�torul �şi manifest� acordul, accept� pasiv, se supune. � Emiţ�torul d� o sugestie, o direcţie, implic�nd autonomia altuia. � Emiţ�torul d� o p�rere, face o evaluare, o analiz�, exprim� chiar o dorinţ� sau un sentiment. � Emiţ�torul d� o orientare, o informaţie, repet�, clarific� şi confirm�. � Emiţ�torul cere o orientare, o informaţie, o confirmare. � Emiţ�torul cere o opinie, o evaluare, o analiz�, expresia unui sentiment. � Emiţ�torul cere o sugestie, o direcţie, o cale posibil� de acţiune. � Emiţ�torul �şi manifest� dezacordul, refuz� pasiv, reţine ajutorul. � Emiţ�torul manifest� o tensiune, cere ajutor, se retrage dintr-o discuţie. � Emiţ�torul manifest� antagonism, influenţeaz� negativ statutul altuia, dar se afirm� el �nsuşi. 1.6. PSIHOLOGIA ŞI NEUROFIZIOLOGIA COMUNIC�RII Comportamentele verbale constituie unul dintre cele mai importante segmente ale activit�ţilor sociale umane. Evoluţia uman� din punct de vedere cultural a fost posibil� pentru c� oamenii au reuşit s� vorbeasc�, s� asculte, s� scrie şi s� citeasc�. Funcţia de baz� a comunic�rii verbale este prezentat� şi obiectivat� prin efectele ei faţ� de un alter-ego, de alţi semeni, de alţi subiecţi. C�nd noi spunem ceva unui sbuiect, c�nd vorbim cu cineva noi aproape �ntotdeauna ne aştept�m ca aceast� convorbire s� induc� ori chiar s� conving� persoana s� se angajeze cu noi �ntr-un fel de comunicare. Altfel spus, ne aştept�m s� percepem o reacţie. Adesea se poate considera c� noi suntem �n mod evident avantajaţi de un astfel de comportament el devenind un mod de comunicare, mai ales c�nd noi cerem un obiect, solicit�m o informaţie, ori cerem ajutor �ntr-o acţiune, ori ne includem �n rezolvarea de probleme. 1 �n alte ocazii subiectul transmite, �ntreab�, solicit� ceva �n vederea unui „schimb social": puţin mai mult� atenţie sau participarea unei alte persoane �n convorbire, �n conversaţie. Chiar o conversaţie neinteresant�, ori care l�ncezeşte nu este lipsit� de r�spuns pentru c� ea devine o form� de comunicare care determin� cealalt� persoan� s� ne priveasc� sau eventual s� ne r�spund� ceva. S-au f�cut extrem de multe aprecieri, se construiesc ipoteze şi teorii ca şi posibile explicaţii �n leg�tur� cu dezvoltarea, complexitatea şi m�rimea creierului �n dorinţa de a se explica abilitatea uman� de a percepe cuvinte şi relaţii, de a planifica unele conduite şi de a �nţelege avantajele unor consecinţe �n plan psiho-neuro-fiziologic. �n acord cu Heilman K.M., Satz P. (1983), Kerestesz A. (1983), Kolb B. (1985), generic se accept� c� datorit� structurii speciale a gurii, a buzelor, a faringelui şi corzilor vocale ca şi a mecanismului complex care le controleaz� funcţionalitatea, specia uman� are capacitatea de a emite cu precizie şi de a vocaliza emisii complexe de sunete. Individul uman dup� parcurgerea unei mari perioade de timp a devenit capabil s� aud�, s� asculte, s� recunoasc� şi s� reţin� aceste emisii vocalizatoare. Se poate admite c� limbajul uman �şi are r�d�cinile ad�nci �ntr-o serie de activit�ţi organizate �n comun, �ntre mai multe persoane. Se crede c� istoriceşte o persoan� dintr-un trib vedea un animal şi transmitea vestea celorlalţi membri ai tribului, la �nceput mim�nd sunetele pe care le scotea animalul respectiv; aşa c� treptat oamenii au c�p�tat abilitatea vocal� de a descrie animalele, num�rul lor, dispunerea lor �n vecin�tate, precum şi alte detalii. Astfel, aceast� form� de transmitere incipient� devine o form� avantajoas� de comunicare. Aceast� form� de comunicare a presupus creşterea capacit�ţii de transmitere verbal� şi de creştere a complexit�ţii vorbirii. Autori precum Carlson R.Neil (1991), Damasio (1981), Levine & Sweet (1983), Milner (1977), Heilman (1984), ca s� ne oprim doar la o mic� parte din cei care se ocup� de interrelaţia: dezvoltarea vorbirii pentru comunicare -dezvoltarea creierului uman sunt unanimi �n a aprecia c� aceste dou� componente ale sistemului psihic uman au mers constant �mpreun� iar concomitenţa lor este absolut necesar� existenţei lor separate. Limbajul ca mod şi form� de comunicare interuman� trebuie s� fie �nv�ţat. Dac� un nou n�scut care „aspir� la umanitate" este transportat undeva, departe de lumea civilizat� şi dup� mai mulţi ani este readus �n societate, el nu va putea �nv�ţa s� vorbeasc�, va �ncerca �n cel mai bun caz s� comunice prin semnale acustice nearticulate, ori prin gesturi necoordonate, de asemenea ne�nv�ţate, nedeprinse de la adult prin acţiune şi imitaţie. �n acest caz, mecanismele vorbirii din acel creier nu-şi vor intra �n uz, nu vor putea fi folosite. Nu ne propunem �n acest material s� elucid�m problema mutaţiilor �n seria lung� a dezvolt�rii creierului şi vorbirii, dar vom menţiona c� autorii consacraţi ai domeniului au abordat acest aspect �n demersul lor privind comunicarea uman�. Unii autori cred c� asemenea mutaţii, care nu au ap�rut brusc, au condus la complicarea structurii neuronale, iar o mutaţie favorabil� la un copil poate determina un complex de abilit�ţi verbale superioare p�rinţilor lui. Copilul respectiv ar putea deveni apt s� foloseasc� nu doar un limbaj rudimentar, vorbit de un trib de exemplu, şi probabil, chiar ar putea inventa cuvinte care s� exprime relaţii şi pattern-uri pe care ulterior le va recunoaşte, cuvinte care ar fi adoptate şi acceptate de trib. Ceea ce ar trebui remarcat este de ordin mult mai general dec�t simpla folosire a cuvintelor de c�tre populaţiile tribale, anume c� evoluţia cultural� chiar �n cazul limbajului neevoluat (rudimentar) s-ar constitui �ntr-un stagiu al evoluţiei circuitelor neuronale care particip� �n producerea şi recunoaşterea vorbirii. Producerea şi �nţelegerea vorbirii presupune un efort de sintez� din partea noastr� privind accepţiile comunicare, leg�turi cu limbajul, vorbire, note specifice etc. Pe de alt� parte, neurofiziologia limbajului şi implicit a comunic�rii umane ne oblig� la prezentarea m�car succint� a mecanismelor neuronale ale creierului. Cele mai complete observaţii �n neurofiziologia limbajului şi vorbirii umane au fost obţinute prin studierea efectelor leziunilor produse �n creier la subiecţii la care s-a �ncercat studierea comportamentului verbal. �n acelaşi timp, consider�m c� trebuie s� ar�t�m c� pe l�ng� studiul comportamentului subiecţilor care au suferit intervenţii chirurgicale care aveau depistate tumori craniene, infecţii meningiale sau care au suferit accidente vasculare cerebrale - abordarea funcţiilor creierului ca sistem prezint� �ns� o serie de dificult�ţi, fapt care a determinat numeroşi psihologi, neurofiziologi s� utilizeze, �nc�, animale de laborator. O serie de neajunsuri privind cunoaşterea funcţionalit�ţii celulei nervoase, rolul debitului sanguin �n irigarea unor zone ale creierului, circuitele de supleere sanguin� cu implicaţii pentru redob�ndirea capacit�ţii de a vorbi, scrie, sunt relativ rezolvate prin apariţia şi dezvoltarea tomografiei computerizate (TC). Apariţia tomografiei computerizate reprezint� un c�ştig care a revoluţionat nu numai medicina ci şi microdomenii de studiu ale fiinţei umane printre care anatomia şi fiziologia comportamentelor verbale. Deficitul de vorbire, de comunicare interuman�, tulbur�ri �n sfera g�ndirii, vorbirii, �nţelegerii ca şi studiul bolnavilor psihici (�n special a celor bolnavi de schizofrenie) constituie o poart� deschis� spre „misterele" creierului uman, r�spunz�tor de o serie �ntreag� de disfuncţionalit�ţi �n comunicare. Astfel de date minuţioase, obţinute de neurofiziologi ajut� demersurilor neuropsihologiei şi ale psihologiei cognitive s� �nţeleag� specificul proceselor de vorbire, scriere şi citire la subiectul normal. �n prezent, se accept� c� �nţelegerea vorbirii �ncepe ca proces la nivelul sistemului auditiv care este nevoit s� detecteze şi s� analizeze sunete. Regiunea din creier considerat� cea mai important� pentru �nţelegerea vorbirii este aria WERNICKE. Aceast� arie identificat� de Karl Wernicke la 1874 ca r�spunz�nd de blocarea porţiunii posterioare şi inferioare din lobul temporal st�ng este „interesat�" �n funcţionalitatea �nţelegerii şi elabor�rii vorbirii - prin transformarea notelor perceptive şi de g�ndire �n elemente de semnificaţie a cuvintelor (afazia Wernicke). Persoanele cu afazia Wernicke nu pot comunica, au un deficit de elaborare a vorbirii, dar şi un deficit de �nţelegere a acesteia. Aceştia nu pot s� scrie şi s� citeasc�, nu au cum s� comunice semenilor lor. �n urm� cu peste o sut� de ani, Wernicke era convins (unii cercet�tori au acelaşi crez ştiinţific şi �n prezent) c� girusul temporal superior din lobul temporal este o porţiune absolut necesar� pentru formarea unei categorii aparte de memorie: memoria imaginilor „auditive" ale cuvintelor. Se �mp�rt�şeşte ideea c� un pattern neuronal este transmis sistemului motor din lobul frontal care ar determina mişc�rile muşchilor care produc vorbirea. Aria Wernicke blocat� face incapabil subiectul uman de a �nţelege cuvintele care i se spun şi dac� ar �ncerca singur s� le produc�, lipsa unor tipare auditive adecvate �l va �mpiedica s� elaboreze semnificaţia ori �nţelesul cuvintelor. Distrugerea sau blocarea ariilor corticale de asociaţie auditive şi vizuale determin� o serie de efecte şi deficite neuronale - fapt care ne sugereaz� concluzia potrivit c�reia aria Wernicke joac� un rol deosebit şi special �n g�ndire, la fel ca şi �n percepţia auditiv� şi vorbire. Pe l�ng� aria Wernicke la nivelul creierului mai exist� o zon� care are o importanţ� deosebit� �n �nţelegerea şi elaborarea vorbirii. Aceast� zon� este aria Broca localizat� �n lobul frontal st�ng şi care este r�spunz�toare de procesul de articulare a cuvintelor, de elaborare a lor şi de �nţelegere a constructelor gramaticale. Regiunea �n care a fost identificat� aria Broca cuprinde formaţiunile neuronale care alc�tuiesc cortexul motor primar care controleaz� mişc�rile implicate �n vorbire (emitere şi elaborare). Din aceast� cauz� aria Broca ar conţine memoria segmenţilor de mişcare muscular�, fiecare din aceste secvenţe fiind legat� cu o secvenţ� omoloag� auditiv� din partea posterioar� a creierului. Damasio & Damasio (1980, 1985) reiau predicţiile lui Wernicke şi ajung la concluzii interesante nu doar �n plan teoretic dar mai ales de orientare practic� şi metodologic�. �ntre acestea enumer�m: � dac� lobul temporar este intact, subiectul este capabil s� �nţeleag� vorbirea; � dac� lobul frontal este intact, subiectul este capabil s� elaboreze, s� produc� �n mod spontan vorbirea fluent�; � dac� se �ntrerupe leg�tura neuronal� direct� �ntre aria Wernicke şi aria Broca persoana nu este capabil� s� repete cuvintele; activitatea lobului parietal inferior este �ntrerupt� iar axonii aflaţi �n substanţa alb� din subcortex nu mai fac leg�tura �ntre cele dou� arii. Fig. 3. Aria Wernicke Fig. 4. Aria Broca Determinaţi de multitudinea tulbur�rilor ap�rute �n procesul comunic�rii verbale, dar şi de nuanţarea extrem de fin� a raporturilor dintre vorbire-scriere-citire-�nţelegere, numeroşi specialişti au dezvoltat şi diferenţiat cercet�rile �n domenii de graniţ�: psihofiziologie, psihoneurofiziologie, neurochirurgie etc. Neil R.Carlson(1991) sistematizeaz� datele existente pornind de la unele iniţiale şi p�n� la cele mai recente. Una din concluziile autorului sus menţionat se refer� la inseparabilitatea zonelor Wernicke şi Broca. Aria Wernicke şi Broca, prin interconexiunile lor �n substanţa alb� trec�nd prin lobul parietal inferior, joac� un rol special �n �nţelegerea limbajului şi elaborarea lui. Acest bloc neuronal este absolut necesar pentru recunoaşterea cuvintelor rostite (limbajul vorbit), �nţelegerea şi elaborarea structurii gramaticale şi articularea cuvintelor. Se �nţelege c� aceste arii nu pot funcţiona izolat: recunoaşterea cuvintelor este o latur�, un aspect al procesului iar �nţelegerea o alt� latur�. �n acelaşi timp, trebuie �nţeleas� şi cealalt� parte a comunic�rii: articularea cuvintelor este partea procesului, exprimarea fluent� se realizeaz� c�nd articularea este posibil�. Comunicarea �nseamn�, de fapt, un bloc verbal, un bloc auditiv, un bloc de percepere a mişc�rilor (secvenţe motrice), un bloc de percepere vizual� (c�nd apare scris/cititul) dar şi un fel de supervizor al �nţelegerii care depinde de existenţa memoriei. Aceste elemente mnezice se refer� la denumiri de obiecte, acţiuni dar şi la relaţiile complexe din realitate. Cu alte cuvinte,, c�nd noi denumim un obiect ori un fenomen secvenţe neuronale diferite din creier particip� la realizarea imaginii lui, la �nţelegerea semnificaţiei pe care o conţine, �ntr-un fel spunem ce ştim despre utilizarea lui şi �n alt mod este implicat� memoria �n pronunţarea lui. Reprezentarea cortical� a perceperii, �nţelegerii şi integr�rii cuvintelor Prezent�m, dup� datele lui Neil R.Carlson (1991), un tabel al tulbur�rilor de tip afazic raportate la vorbire-�nţelegere-scriere. 1.7. COMUNICAREA EMOŢIONAL� �n mod obişnuit noi putem recunoaşte sentimentele semenilor noştri prin intermediul v�zului şi auzului; putem vedea expresiile faciale şi asculta tonul vocii ca şi �nşiruirea cuvintelor �n propoziţii şi fraze. Cercet�rile lui Ekman (1980), Ekman & Friesen(1971, 1985) au ar�tat c�, de fapt, nu toat� comunicarea uman� se transmite efectiv prin intermediul vorbirii şi a cuvintelor scrise. Oamenii comunic� emoţiile şi sentimentele lor prin nuanţ�ri �n tonul vocii, �n expresii faciale, gesturi şi postur�. Unele cercet�ri tind s� confirme ipotezele lui Darwin conform c�rora expresiile faciale ale emoţiilor sunt folosite ca şi c�nd ar fi �nn�scute. Se consider� c� exist� un repertoriu tipic pentru specia uman� folosit prin intermediul expresiilor faciale cu micro- şi macro mişc�ri. Membrii unor triburi izolate din Noua Guinee studiaţi de Ekman şi Friesen au demonstrat c� dispun de capacitatea de a recunoaşte unele expresii emoţionale afişate facial de occidentali. Aceşti locuitori nu au avut nici o problem� �n recunoaşterea şi producerea expresiilor faciale ca: tristeţe, dezgust, bucurie şi team�. Pentru c� aceştia foloseau expresii identice sau similare pentru situaţii la care nu au fost efectiv expuşi, Ekman şi Friesen ajung la concluzia c� expresiile faciale fac parte din tiparele comportamentale ne�nv�ţate anterior. Oamenii din alte culturi folosesc diferite şi variate cuvinte pentru a exprima concepte particulare; elaborarea acestor cuvinte nu dezvolt�, nu amplific� zestrea de r�spunsuri �nn�scute dar ele pot fi �nv�ţate. Cercet�ri minuţioase recente nu au reuşit �nc� s� determine dac� alte mijloace de comunicare emoţional� (cum ar fi tonul vocii, mişc�rile m�inii etc.) sunt �nv�ţate, dob�ndite ori dac� sunt parţial �nn�scute. Studiile lui Bryden şi Ley (1983) au ar�tat c� emisfera dreapt� joac� un rol mai important �n �nţelegerea, decodificarea st�rilor emoţionale dec�t �n emisfera st�ng�. Cu alte cuvinte, studiile lor şi ale colegilor lor conchid �n acest sens c� fiecare emisfer� primeşte �n mod direct informaţii din partea opus� a mediului şi emisferele cerebrale schimb� informaţii prin intermediul corpului calos. �n mod vizibil, informaţiile dintre cele dou� emisfere (transcomisurale) nu sunt la fel de precise şi am�nunţite precum cele care au fost direct recepţionate. Spre exemplificare, dorim s� ar�t�m c� fiecare emisfer� primeşte informaţii auditive pentru fiecare ureche, proiecţiile opuse, laterale fiind mai bogate dec�t fiecare dintre ele separat. C�nd stimulii specifici sunt prezentaţi �n direcţia c�mpului vizual st�ng ori urechea st�ng�, emisfera dreapt� primeşte informaţii mai conturate dec�t cele date de emisfera st�ng�, mai diferenţiate. Studiile de psihofiziologia comunic�rii urm�resc at�t evidenţierea funcţionalit�ţii specifice a celor dou� emisfere cerebrale c�t şi leg�tura dintre exteriorizarea vocal�, emoţional�, facial� şi expresivitate ca şi mecanismele neuronale implicate. Revizuirea unor studii mai vechi arat� c� recunoaşterea cuvintelor ori a �nşiruirii literelor �ntr-un cuv�nt, rolul emisferei st�ngi este mai mare dec�t a celei drepte (Bryden şi Ley, 1989) ştiut fiind c� emisfera st�ng� este r�spunz�toare de funcţionalitatea verbal� a procesului comunic�rii. Alte rezultate accentueaz� rolul diferenţierilor dintre cele dou� emisfere cerebrale ar�t�nd rolul emisferei drepte �n perceperea şi detectarea imaginilor vizuale şi a emisferei st�ngi �n percepţia şi recunoaşterea imaginii auditive. Ley şi Bryden studiaz� modalit�ţile diferenţiale de comunicare emoţional� interuman�. Ei prezint� subiecţilor imagini de persoane �n ipostaze diferite cu expresivitate facial� variat�, iar pe o scal� �nscriu expresii faciale: negative, de indiferenţ� şi pozitive. Autorii au prezentat imaginile �n acelaşi timp pentru c�mpul vizual drept şi c�mpul vizual st�ng. Dup� fiecare prezentare ei ar�tau aceeaşi imagine uman� sau una diferit� �n centrul c�mpului vizual -�n care se ştie c� acţiunea ambelor emisfere cerebrale este sinergic� şi rugau subiecţii s� spun� dac� le-a fost prezentat� aceeaşi expresie emoţional�. S-a observat c� la prezentarea de c�tre experimentator a imaginilor de tip indiferenţ� („subjects - neutral") ori de expresivitate medie performanţele emisferelor cerebrale erau aproximativ aceleaşi. C�nd experimentatorii prezentau subiecţilor expresii faciale puternice rolul emisferei drepte era de mai mare acurateţe. Aceiaşi autori au studiat diferenţele fiziologice �n perceperea tonului vocii - partea procesului de comunicare. Ei au prezentat simultan subiecţilor diferite mesaje verbale pe un ton variind de la tristeţe la bucurie, la fiecare din urechi, �ntreb�nd subiecţii despre participarea mesajului prezentat la o ureche şi rug�ndu-i s� relateze conţinutul verbal al emoţiei. Cei mai mulţi dintre subiecţi au detectat cu mai mult� acurateţe conţinutul verbal al mesajului c�nd acesta era prezentat �n partea st�ng� şi era mai bine detectat tonul emoţional al vocii c�nd era prezentat �n partea dreapt�. Rezultatele sugereaz� c� �n audierea unui mesaj emisfera dreapt� evalueaz� expresivitatea emoţional� a vocii, iar emisfera st�ng� evalueaz� şi apreciaz� �nţelesul şi semnificaţia cuvintelor. Observaţii empirice sugereaz� c� oamenii c�nd v�d imagini care redau emoţiile prin mişc�ri ale muşchilor faciali �n mod obişnuit partea st�ng� a feţei cap�t� mai mult� expresivitate. Sackheim şi Gun (1978, 1985) au t�iat �n dou� jum�t�ţi fotografii ale oamenilor care aveau �ntip�rite Fig. 5. Expresii faciale tipic pentru indiferenţ� pe faţ� diverse emoţii. Preg�teau fiecare din imagini �n oglind�, partea dreapt� şi partea st�ng� şi le prezentau subiecţilor �mpreun�. Ei au g�sit c� jum�tatea st�ng� a imaginii era mai expresiv� dec�t cea dreapt�, dovedindu-se c� emisfera dreapt� este r�spunz�toare de expresivitatea mai accentuat�, mai fidel� dec�t st�nga datorit� controlului motor realizat �ncrucişat (decusaţia piramidelor). Observ�nd �n mod natural oamenii �n parcuri şi restaurante Moscovitch şi Olds (1985) conchid c� partea st�ng� a faciesului reflect� mult mai puternic expresiile emoţionale, fapt confirmat, �ntre altele, de analizarea �n laborator a imaginilor video filmate prezent�nd subiecţi care spun povestiri triste ori umoristice. Cercet�torilor şi specialiştilor domeniului de anatomofiziologie le-a devenit clar� şi profitabil� �nc� de mult� vreme, ipoteza conform c�reia apariţia unei leziuni sau tulbur�ri neuronale preg�teşte terenul pentru studierea at�t a implicaţiilor psihopatologice dar mai ales a cunoaşterii mecanismului normal de funcţionare a zonei respective. Pacienţii cu tulbur�ri neurologice, cu accidente ori disfuncţionalit�ţi �n emisfera dreapt� sau st�ng� au reprezentat tentaţii de studiu pentru neuropsihologie, neurochirurgie etc. Iniţiate de Babinski (1914), continuate de Goldstein (1948) şi mai recent de Kolb B., Whishaw I.Q. (1985), Kertesz (1988), studii de acest gen din clinicile de neurologie arat� c� fiind alterat� partea st�ng� a creierului unui subiect, emisfera dreapt� dispune de posibilit�ţi de recunoaştere mai reduse şi, �n consecinţ�, subiecţii exprim� tristeţe sau sup�rare. C�nd partea dreapt� este afectat�, persoana poate fi apt� s� recunoasc� deficitul verbal dar nu izbuteşte s� reacţioneze verbal. Afectarea emisferei drepte, �n special aria posterioar� reduce capacitatea de recunoaştere a emoţiilor exprimate de o alt� persoan�. Scholes, Watson et al. (1975, 1983) au prezentat pacienţilor care aveau leziuni pe partea dreapt� sau st�ng� din zona temporo-parietal� propoziţii cu un conţinut neutru. Aceste propoziţii erau exprimate pe r�nd cu un ton al vocii care exprim� bucurie, tristeţe, indiferenţ�. S-a observat c� pacienţii cu emisfera dreapt� afectat� dispuneau de o mai redus� capacitate de a aprecia emoţiile care au fost exprimate. �n acelaşi sens, De Kosky, Heilman, Bowers & Valenstein (1981) au f�cut numeroase cercet�ri care au �nt�rit cunoştinţele privind capacitatea de recunoaştere a emoţiilor. Recunoaşterea vizual� şi auditiv� a emoţiilor reprezint� o disponibilitate mai degrab� a emisferei drepte dec�t a funcţionalit�ţii emisferei st�ngi. Bowers, Bowers şi Heilman (1981) ar�tau c� recunoaşterea diferitelor expresii emoţionale şi a variatelor ipostaze mimico-faciale deşi au baze anatomice diferite intr�, de fapt, �n sarcinile bazale ale emisferei drepte. Buck şi Duffy (1981), prelu�nd cunoştinţele mai vechi, consider� c� funcţionalitatea din emisfera st�ng�, �n mod obişnuit, nu afecteaz� capacitatea de expresivitate emoţional�. O persoan� cu afazie Wernicke �şi poate modula vocea �n funcţie de stare, de dispoziţia afectiv�. Chiar persoane cu afazie de tip Broca cu deficit de tip prosodic (prosodie = expresia supernuanţat� a tonului vocal, ritmului şi accentelor vocale) pot s� r�d� şi s� �şi exprime emoţiile prin tonul vocii doar c�nd emite cuvinte f�r� rol sintactic. Concluzia autorilor sus-menţionaţi este foarte clar�: persoanele care au emisfera dreapt� afectat� dispun de o gam� mai restr�ns� de expresii emoţionale. Pe aceeaşi linie, Morrow, Kim, Boller, Urtunski (1985) s-au ocupat de pacienţii care aveau leziuni �n emisfera dreapt� ar�t�nd c� tendinţa de „deschidere" a r�spunsurilor emoţionale nu se reduce doar la expresivitatea facial� (experienţe de evaluare a controlului motor faţ� de stimulii emoţionali care ofer� r�spunsul la nivelul conductibilit�ţii pielii). Studiind pacienţii cu diferite tipuri de tulbur�ri neurologice, Ross E.D. (1981) sugereaz� c� �nţelegerea şi expresivitatea emoţiilor este realizat� de circuitele neuronale din emisfera dreapt� �ntr-o manier� similar� modului �n care emisfera st�ng� realizeaz� �nţelegerea şi expresivitatea vorbirii. Menţion�m c� de fapt cercet�rile lui Ross aduc similarit�ţi importante �n fiziologia emisferelor cerebrale privind diverse tipuri de informaţii. Fig. 6. Reacţii de r�spuns caracteristice pentru stimulare pozitiv� Fig. 7. Reacţii de r�spuns caracteristice pentru stimulare negativ�. Faţ� de aceste cercet�ri şi sugestii teoretico-metodologice propunem c�teva scurte concluzii: 1. Aria Wernicke dispus� �n cortexul de asociaţie auditiv� al emisferei st�ngi are un rol foarte important �n perceperea (observarea şi �nţelegerea) cuvintelor şi elaborarea semnificaţiei vorbirii. 2. Aria Broca aşezat� �n lobul frontal st�ng are un rol foarte important �n articularea cuvintelor şi realizarea �nţelesului constructelor gramaticale. 3. �nţelesul cuvintelor - ca activitate funcţional� este localizat �n circuitele neuronale care se g�sesc �n creierul uman. 4. Afectarea - lezarea creierului poate determina o varietate de tulbur�ri de scris, citit, �nţelegere. Studierea acestor tulbur�ri ajut� investigaţiilor de descoperire a funcţionalit�ţii creierului at�t �n comportamentele normale c�t şi �n cele patologice. 5. Expresivitatea şi decodificarea sensului emoţiilor care sunt parte a procesului complex de comunicare (al�turi de vorbit, scris, citit) reprezint� un mod important de transmitere a informaţiilor realizat� prin mecanisme neuronale specializate la nivelul speciei umane şi dispuse �n emisfera dreapt�. |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat Word
Free Download Referat PDF |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
