referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Rolul fluidului salivar in cario - rezistenta

Categoria: Referat Medicina

Descriere:

În aceste situaÅ£ii RFR ÅŸi RFS scad, crescând astfel atât carioactivitatea cât ÅŸi riscul cariogen individual. Iradierea terapeutică a capului ÅŸi gâtului determină reducerea drastică a fluxului salivar care provoacă o creÅŸtere dramatică a incidenÅ£ei cariei dentare...

Varianta Printabila 


1 Rolul fluidului salivar �n
cario-rezistenţă

Lichidul bucal reprezintă factor de risc intern, major, av�nd �n vedere influenţa şi efectele pe care le are asupra iniţierii şi evoluţiei procesului carios, fiind reprezentat de amestecul dintre salivă şi fluidul sulcular.
Saliva influenţează cariogeneza prin calitatea, spăl�nd de pe suprafaţa dintelui resturile dentare aderente, �mpiedic�nd concentrarea florei microbiene numai pe anumite zone, dispers�nd activitatea enzimatică �n �ntreaga cavitate bucală. Secreţia salivară are �n medie un volum de         1 – 1,5 l, o mare parte (90%) fiind rezultatul funcţiilor glandelor salivare majore: parotide, submandibulare, sublinguale.
Saliva are 2 componente majore:
o    Apa şi electroliţii (99,5%);
o    Macromoleculele: proteine, glicoproteine (0,5%).
Rolul salivei �n menţinerea integrităţii dinţilor a fost recunoscut �n urma studiilor efectuate pe loturi de pacienţi la care s-a produs o depresie calitativă şi cantitativă a secreţiei salivare �n urma expunerii la cure radioterapice �n zona cervico – facială pentru tumori �n acest teritoriu.
Observarea �n timp a acestor pacienţi arată apariţia unor carii explozive şi distrugerea rapidă a dinţilor. Utilizarea �nlocuitorilor de salivă reduce amploarea acestor distrucţii.
Fluxul salivar este rezultatul ratei de secreţie salivară care o putem distinge �n:
1.    rata fluxului salivar de repaus (RFR)
-    valori normale: 0,4 – 0,6 ml/min.
2.    rata fluxului salivar stimulat (RFS)
-    valori: 1 -2 ml/min = normal
sub 0,7 ml/min = hiposialie
sub 0,1 ml/min = xerostomie.
Saliva de repaus este prezentă �n permanenţă sub forma unui strat subţire cu grosimea de 1 – 10 microni pe toate suprafeţele orale av�nd �n principal un rol protectiv.
Scăderea ratelor de secreţie din diferite motive fiziologice sau patologice are ca rezultat declanşarea �n scurt timp a unei forme acute de boală carioasă (caria rompantă) caracterizată de apariţia a noi carii active chiar şi suprafeţele cario-rezistente, de acutizarea evoluţiei cariilor cronice şi de apariţia cariilor secundare marginale.
Modificările fluxului salivar apar ca urmare a unor boli generale:
o    boli cronice autoimune (sdr. Sj�gren);
o    tulburări hormonale (D.Z.);
o    neurologice (boala Parkinson);
o    psihologice (depresii);
o    ale sistemului imunitar (SIDA);
o    ale glandelor salivare: sialoree, sialadenite, litiaze salivare;
o    malnutriţiei;
o    anorexiei nervoase;
o    menopauzei.
�n aceste situaţii RFR şi RFS scad, cresc�nd astfel at�t carioactivitatea c�t şi riscul cariogen individual.
Iradierea terapeutică a capului şi g�tului determină reducerea drastică a fluxului salivar care provoacă o creştere dramatică a incidenţei cariei dentare.
Xerostomia poate fi indusă şi medicamentos, �n cazul unor asocieri:
o    antagonişti ai receptorilor histaminei;
o    antidepresive triciclice;
o    agenţi antihistaminici cu acţiune centrală.
Medicamentele blocante α şi β adrenergice contribuie la instalarea xerostomiei şi la schimbarea compoziţiei salivare, cresc�nd şi mai mult riscul de apariţie a noii carii.
O dovadă clinică a rolului jucat de fluxul salivar �n cariorezistenţă este apariţia „cariei de biberon” la copiii sub 3 ani. La aceşti copii apar carii rampante chiar şi pe suprafeţe netede la dinţii temporari cariorezistenţi (incisivi).
Scăderea ratei fluxului salivar stimulat (RFS) dar mai ales a RFR prin hipofuncţie salivară poate fi detectată �ncă din timpul anamnezei şi a examenului clinic, c�nd pacientul poate prezenta multiple simptome şi semne clinice. La examenul clinic se observă:
•    turgescenţa glandelor salivare;
•    glosite candidozice;
•    cheilită angulară;
•    creşterea prevalenţei şi incidenţei cariilor dentare;
•    mucoase orale subţiri şi uscate.
Simptomele pe care le acuză pacientul sunt:
    xerostomie;
    disfagie;
    sete;
    senzaţii gustative anormale;
    piele uscată;
    uscăciune nazală, faringiană;
    tulburări oculare.
Cu c�t RFS este mai mare, clearence-ul va fi mai rapid, iar determinanţii ecologici externi ce ar putea scade pH-ul plăcii bacteriene vor acţiona un timp mai scurt, av�nd un rol carioinductiv redus.

Proprietăţi fizice – v�scozitatea

Mucinele sunt glicoproteine salivare cu greutate moleculară mare bogate �n carbohidraţi, cu molecule extinse, asimetrice, care influenţează v�scozitatea salivei.
Au fost descrise două tipuri de molecule: MG 1 şi MG 2, cele din urmă prezent�nd pe l�ngă carbohidraţi şi un lanţ peptidic.
MG 1 are rol �n formarea peliculei dob�ndite, protej�nd smalţul de agenţii nocivi exogeni, fizici şi chimici.
Mucinele asigură formarea unui strat protector cu rol lubrifiant, permiţ�nd mucoaselor orale să fie mobilizabile cu o fricţiune mică pe alte suprafeţe. Mucinele ajută la formarea bolului alimentar şi la deglutiţie.
MG 2 ajută la agregarea microbiană şi scăderea timpului de clereance bacterian, mediul oral av�nd astfel o capacitate carioinductivă mică.

Proprietăţi chimice  - Capacitatea tampon

Stephan, �ncă din 1940 a demonstrat experimental dinamica valorii pH-ului existent la suprafaţa plăcii bacteriene timp de 1 h, după o clătire cu o soluţie de zaharoză 10%.





1 Figura 1. Curba lui Stephan

 






Normal, nivelul bazal al pH-ului se apropie de neutralitate  (6,8 - 7), dar după o expunere la zaharoză el scade foarte rapid (10 – 15 min) după care creşte lent ajung�nd aproximativ la valoarea iniţială după         1 h.
La indivizii cu cario–activitate medie, după o clătire cu glucoză pH-ul scade p�nă la 5, după care se re�ntoarce la valoarea iniţială după 1 oră.
La indivizii cu risc cariogenic mare şi cario – activitate crescută pH–ul de repaus este �n jur de 6, iar după o clătire cu glucoză scade p�nă la 4, după care creşte foarte �ncet p�nă la valoarea anterioară.
PH-ul de la care �ncepe demineralizarea cristalelor de hidroxiapatită se numeşe pH critic (5,2–5,5) iar timpul c�t suprafaţa dentară este supusă atacului acid se numeşte şut acid.
Saliva prezintă multiple mecanisme de neutralizare a acestor acizi, prin care ea ajută conform curbei lui Stephan la neutralizarea plăcii bacteriene şi scăderea capacităţii ei cariogene.
    pH-ul plăcii bacteriene situate juxtagingival, care conţine S.mitis (cel mai puţin aciduric) este mai mic dec�t pH-ul plăcii situate imediat sub punctul de contact şi care conţine L. casei.
    La dinţii maxilari valoarea pH-ului este mai mică dec�t la dinţii mandibulari.
    Suprafeţele linguale au un pH mai mare dec�t pH-ul suprafeţelor vestibulare.
    La maxilar pH-ul dinţilor anteriori este mai mare dec�t cel al dinţilor posteriori;
    La mandibulă valoarea pH–ului dinţilor anteriori este mai mică dec�t la dinţii posteriori.
    pH-ul unei carii cu diametru mare şi puţină dentină infectată este mai mare dec�t pH-ul unei carii cu diametrul mare şi multă dentină infectată.
Determinantul major al capacităţii tampon salivare �l reprezintă ionul carbonat, deoarece �n timpul neutralizării acidului este convertit �n CO2 care se elimină prin volatilizare.
Sialina, factor de creştere al pH-ul este tetrapeptid ce conţine lizină şi arginină, care prin hidroliză produce amoniac.
Ureea creşte pH-ul prin capacitatea de a sintetiza substanţe bazice, fiind metabolizată de urează �n amoniac, nivelul ei salivar fiind asemănător cu cel plasmatic.
Capacitatea tampon salivară se poate măsura prin metoda Dentobuff, care ne ajută să clasificăm capacitatea tampon �n mică, medie, mare.

Capacitatea de remineralizare
Saliva conţine unele substaţe care inhibă precipitarea spontană a fosfatului de Ca, respect�nd integritatea cristalelor de hidroxoapatită, facilit�tnd astfel prin fenomenul de remineralizare formarea �n leziunea necavitară a cristalelor de fluor – hidroxiapatită cu o cariosusceptibilitate mai redusă.
Staterina este o peptidă bogată �n prolină, tirozină şi fosfoserină. Ea ajunge �n lichidul plăcii bacteriene şi pe suprafaţa smalţului asigur�nd o suprasaturare minerală a acestor zone.
�mpreună cu alte proteine, staterina ajută la formarea peliculei dob�ndite cu un rol protectiv fizic şi chimic al smalţului.

Proprietăţi antibacteriene
Saliva conţine o gamă de produse antibacteriene ce asigură apărarea nespecifică şi specifică a organismului la nivelul cavităţii bucale.
o    Apărarea antibacteriană nespecifică:
Lactoferina, lizozimul, peroxidaza salivară, glicoproteine salivare cu rol aglutinant, leucotoxina salivară sunt prezente permanent �n cantităţi constante �n salivă, asigur�nd mijloacele apărării nespecifice.
o    Factori specifici antibacteriene:
O suprafaţă dentară acoperită de filmul salivar este protejată din punct de vedere imunologic de o singură clasă de Ig secretată activ �n cavitatea bucală: IgA secretorie.
La nivelul coletului, pe l�ngă salivă există lichidul sau fluidul cunicular care conţine IgG, IgA, IgE şi complement a căror concentraţie creşte �n cazul unei inflamaţii gingivale sau parodontale.
IgA secretorie inhibă aderenţa bacteriană �n mod dirtect prin inactivarea adezinelor bacteriene, reducerea hidrofobicităţii bacteriene sau prin aglutinarea microbiană. Ea blochează şi glicozil transferaza.
IgG serică inhibă aderenţa bacteriană, activitatea enzimatică patogenică şi induce inflamaţia �n ţesutul gingival.



BIBLIOGRAFIE

1.    LĂCĂTUŞU ŞT. –Caria dentară–problemele remineralizării, Ed. Junimea, Iaşi, 1998;
2.    LĂCĂTUŞU ŞT. –Caria dentară explozivă, Ed. Cronica, Iaşi, 1996;
3.    SORIN ANDRIAN –Tratamentul minim invaziv al cariei dentare, Ed. Princeps, Iaşi, 2002;
4.    S. ANDRIAN, ŞT. LĂCĂTUŞU –Caria  dentară–Protocoale şi Tehnici, Ed. Apollonia, Iaşi, 1999;
5.    DĂNILĂ I., VATAMAN R., ILIESCU A. –Profilaxie stomatologică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica