1
Contractul de leasing
Analiştii comerţului internaţional au scos în evidenţă faptul că
leasing-ul constituie o expresie a tehnicilor moderne de contractare în
acest domeniu. Insistenţa asupra acestui tip de contract este explicată
de mai mulţi autori prin pragmatismul şi eficacitatea lor.
Leasing-ul a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, ca
mai apoi, treptat, să pătrundă şi în alte ţări, îndeosebi în Europa .
În S.U.A., leasing-ul a fost reglementat prin United States Uniform
Consumer Credit Code şi prin Uniform Commercial Code . În Marea
Britanie , Franţa şi Belgia s-au elaborat reglementări,
care definesc relaţiile contractuale pe bază de leasing şi precizează
operaţiunile pe care le include.
Leasing-ul a fost determinat, în apariţia sa de cauze obiective.
Astfel, în S.U.A., în Marea Britanie şi în alte ţări erau întâmpinate
greutăţi în finanţarea afacerilor, ca urmare a rigidităţii formelor şi
procedeelor existente. Oamenii de afaceri simţeau nevoia dotării
societăţilor lor comerciale cu echipamente moderne, în condiţiile în
care utilajele din dotare se învecheau, mai ales ca efect al uzurii lor
morale. Formula cumpărării unor bunuri de la vânzător în scopul
închirierii lor acelor clienţi care aveau nevoie de ele a apărut ca o
formulă salvatoare şi eficientă.
Leasing-ul a fost definit ca fiind o operaţiune juridică prin care o
persoană cumpăra un bun spre a-l închiria unei alte persoane.
Obiectul contractului de leasing îl constituie închirierea temporară a
bunurilor de investiţii, a bunurilor imobiliare, a serviciilor. Cel mai
frecvent se închiriază maşini şi utilaje.
Elementele definitorii ale contractului de leasing sunt cumpărarea unor
bunuri în scopul închirierii lor; închirierea acestor bunuri în scopul
unei redevenţe locative; folosirea acestor bunuri de către client în
scopuri profesionale; latitudinea clientului să achiziţioneze bunul
respectiv la sfârşitul locaţiunii.
În contractul de leasing sunt implicate mai multe părţi, şi anume:
cumpărătorul – persoana care cumpără bunul pentru
a-l închiria;
vânzătorul – persoana care vinde bunul şi care
poate fi chiar producătorul acestui bun;
clientul – persoana care are nevoie şi, deci,
solicită maşina sau utilajul respectiv în locaţie.
Prin intermediul acestui contract, cumpărătorul obţine beneficii
importante , vânzătorul are o piaţă asigurată pentru produsele sale ,
iar clientul are posibilitatea să-şi procure maşinile şi utilajele fără
investiţii prea mari. Mai mult, el realizează reducerea cheltuielilor
de producţie şi de credite pentru plăţi.
Din cele prezentate mai sus reiese că putem defini leasing-ul ca
fiind acea operaţiune juridică prin care o persoană fizică sau juridică
(o societate specializată) cumpără un anumit bun (de regulă maşini şi
utilaje) în vederea închirierii unei alte persoane (o societate care
utilizează bunul respectiv).
Profesorul Tudor R. Popescu observa, în cadrul acestei operaţiuni, că
“locatarul are iniţiativa afacerii, vânzătorul o permite, creditorul o
facilitează şi toţi împreună, acţionând în interes propriu, acţionează
în acelaşi timp şi în folosul celorlalţi”. La rândul său, profesorul
Ioan Macovei detaliază modul în care operaţiunile de leasing “prezintă
avantaje pentru toate părţile interesate”.
Natura juridică a leasing-ului
După cum am văzut, leasing-ul este o formă de finanţare cu termen, o
operaţiune de credit-bail, care se caracterizează prin faptul că
obiectul contractului se referă la un echipament care urmează să fie
folosit numai în scopuri profesionale . Bunurile sunt cumpărate de
către locator numai pentru a fi date în locaţie. Durata locaţiei
trebuie să corespundă duratei economice de utilizare a maşinilor sau
echipamentelor respective . Ratele chiriei sunt fixate astfel încât să
permită amortizarea valorii bunurilor . Utilizatorul are latitudinea să
opteze pentru achiziţionarea bunului la un preţ care să corespundă
valorii sale reziduale.
Leasing-ul este o operaţiune care cuprinde:
un contract de vânzare-cumpărare;
un contract de locaţiune;
un contract de mandat;
un contract prealabil privind promisiunea de
vânzare pe care o face cumpărătorul, care valorează drept vânzare din
momentul în care sunt concretizate toate elementele esenţiale ale
vânzării.
Leasing-ul mai cuprinde, de asemenea, promisiunea bilaterală de locaţie
din partea finanţatorului şi a utilizatorului, preexistenţa
contractului de locaţiune, care va avea valoare de contract numai
atunci când se vor concretiza toate elementele contractului de locaţie.
În acelaşi timp, este inclusă o stipulaţie pentru altul, în baza căreia
utilizatorul poate acţiona în garanţie pe vânzătorul bunului.
Aşadar, contractul de locaţiune din cadrul operaţiunii de leasing este
sinalagmatic perfect, consensual şi intuitu personae. Locatorul nu se
obligă decât în consideraţia calităţilor persoanei sau a garanţiilor pe
care le oferă intreprinderea utilizatoare.
Rolul finanţatorului este de a finanţa afacerea, neavând vreo influenţă
asupra mersului acesteia, ceea ce îngăduie acestuia să cedeze
contractul său, dacă circumstanţele o cer .
În acelaşi timp, leasing-ul are trăsăturile caracteristice ale unui
contract de adeziune, deoarece la încheierea sa utilizatorul nu are
posibilitatea să aducă modificări clauzelor stipulate.
În concluzie, leasing-ul este – prin natura sa juridică şi prin
trăsăturile enunţate – un contract complex, reprezentând o îmbinare a
mai multor tehnici juridice, într-un cadru unitar.
Principalele forme ale leasing-ului
Formele leasing-ului sunt diferite, fiind determinate şi folosite în
funcţie de posibilităţile de finanţare ale furnizorului, de limitele
pieţei, gradul de organizare şi desfacere a produselor la export.
după obiectul său, leasing-ul poate fi mobiliar sau
imobiliar. În relaţiile comerciale internaţionale, un loc important
revine leasing-ului mobiliar, pentru că se referă la echipamente
industriale, oferind garanţia folosirii lor pe o perioada mai mare de
un an, dând posibilitatea utilizatorului să achiziţioneze echipamentul
la expirarea termenului de locaţie. Leasing-ul mobiliar reprezintă
opţiunea cea mai frecventă în relaţiile comerciale internaţionale şi
din motive financiare.
în raport de implicarea părţilor, leasing-ul este
direct sau indirect. Leasing-ul este definit ca fiind direct când
perfectarea contractului are loc între furnizor şi client, iar indirect
este atunci când este realizat prin intermediul unei societăţi
specializate.
după conţinutul ratelor leasing-ul este financiar
sau operaţional. Leasing-ul financiar se caracterizează prin aceea că
în perioada de bază a închirierii este recuperat preţul de export,
costurile auxiliare şi se obţine un anumit beneficiu. Leasing-ul
operaţional este caracterizat prin aceia că în perioada de bază se
obţine numai o parte din preţul de export.
1
după procedurile de calcul al ratelor, leasing-ul
este net sau
brut. Leasing-ul net este acela în care ratele cuprind preţul net de
vânzare al echipamentului şi beneficiul realizat din utilizarea bunului
respectiv. Leasing-ul brut, care mai este cunoscut şi sub denumirea de
full-service leasing, este acela în care ratele includ: preţul net de
vânzare al bunurilor închiriate; cheltuielile efectuate pentru
întreţinerea şi reparaţiile echipamentelor, maşinilor sau utilajelor
închiriate; beneficiile realizate pe parcursul utilizării lor.
după durata închirierii, leasing-ul poate fi pe
termen scurt sau
pe termen lung. Leasing-ul pe termen scurt implică închirierea
echipamentelor pe baza mai multor contracte de o durată mai redusă.
Leasing-ul pe termen lung este acela în care se încheie un singur
contract pentru întreaga perioadă.
mai sunt întâlnite: leasing-ul experimental,
leasing-ul
ordinatoarelor, renting-ul şi lease-back-ul. Leasing-ul experimental se
caracterizează prin închirierea bunurilor pe o perioadă scurtă de două
sau de trei luni, în mod experimental. Leasing-ul ordinatoarelor se
caracterizează prin finanţarea şi comercializarea calculatoarelor şi a
altor echipamente. Această formă de leasing mai este cunoscută şi sub
denumirea de time sharing. Renting-ul sau hire îşi dovedesc utilitatea,
mai ales, în cazul mijloacelor de transport. Fiind un mijloc de
finanţare deosebit de ingenios, lease-back-ul este utilizat într-o
măsură tot mai mare. Prin lease-back, proprietarul, fără să piardă
echipamentul care îi serveşte onorarii comenzilor, obţine capital în
scopul dezvoltării activităţilor sale economice.
Efectele contractului de leasing
În contractul de leasing, obligaţiile vânzătorului sunt:
să livreze un echipament de calitate, adică în
stare de funcţionare;
să asigure asistenţa tehnică a personalului care îl
va exploata;
să asigure piesele de schimb necesare reparaţiilor ;
să efectueze reparaţiile echipamentului închiriat,
în măsura în care defecţiunile nu sunt din culpa utilizatorului .
Utilizatorul (beneficiarul) are obligaţia:
să plătească ratele chiriei, la termenele şi
condiţiile stipulate în contract;
să exploateze bunul închiriat prin respectarea
instrucţiunilor tehnice;
să nu efectueze modificări în construcţia
echipamentului
închiriat; în cazul în care asemenea modificări sunt necesare,
utilizatorul are obligaţia să solicite acordul societăţii de leasing;
să conserve bunul în stare de funcţionare ;
să asigure echipamentul închiriat în folosul
societăţii de leasing.
Societatea de leasing are, la rândul ei, câteva obligaţii a căror
aducere la îndeplinire se întemeiază pe clauzele stipulate în contract.
Astfel, societatea de leasing are obligaţia să înlocuiască bunul
avariat. De asemenea, societatea de leasing poate înlocui echipamentul
învechit, uzat sau depăşit. Această înlocuire implică perceperea unei
chirii majorate.
Societatea de leasing are dreptul să controleze modul în care este
exploatat echipamentul de către beneficiar. În acelaşi timp, este
îndrituită să vândă echipamentul locatarului în condiţiile examinate în
subcapitolele anterioare.
Dacă beneficiarul nu plăteşte ratele la termenele şi în condiţiile
stipulate în contract societatea de leasing are dreptul să rezilieze de
plin drept contractul, iar clientul are obligaţia: să restituie
echipamentul; să suporte cheltuielile aferente; să plătescă ratele
restante ale chiriilor. Mai mult, beneficiarul este obligat să
plătească o indemnizaţie forfetară de reziliere, care reprezintă ratele
restante viitoare. Toate acestea pun în evidenţă existenţa unor
condiţii severe impuse de instituţia finanţatoare beneficiarului. Toate
aceste măsuri au caracter sancţionator, de pedepsire a utilizatorului.
Finanţatorul primeşte bunul înapoi, având posibilitatea să-l
reînchirieze unei alte persoane sau să-l vândă, în timp ce primeşte şi
plata integrală a tuturor ratelor, calculate în raport cu viaţa
economică a echipamentului respectiv.
Cu toată severitatea acestor măsuri în privinţa beneficiarului,
instanţele arbitrale s-au pronunţat constant în favoarea creditorului,
argumentul evocat fiind că, în felul acesta utilizatorul, primul
interesat în încheierea unui contract de leasing, trebuie să respecte
cu scrupulozitate toate clauzele contractului, deoarece numai în cazul
unui asemenea comportament, au de câştigat toate părţile implicate, iar
afacerea se derulează cu succes.
|