Companiile de petrol multinationale Categoria: Referat Marketing
Descriere: În anul 1900 aurul negru asigura mai putin de 4% din nevoile de energie
ale întregii lumi. Azi, petrolul acopera 40% din aceste nevoi. În ciuda
unei scaderi a consumului, lumea arde înca, în fiecare an, aproape 3
miliarde tone de produse petroliere, jumatate din acestea fiind
furnizate doar de 8 companii... |
|
||
|
|
|||
|
1 Petrolul sau ţiţeiul – in mod justificat numit si “aurul negru“, pentru calităţile sale ca şi pentru avantajele ce rezultă din prelucrarea lui – s-a numărat printr-o “continuitate remarcabilă” în ce priveşte utilizarea lui în cursul istoriei, “apărând pretutindeni, universal şi multiplu, etern şi misterios”. Neîndoielnic, petrolul nu a fost dintotdeauna la fel de râvnit şi apreciat, ci de-abia în ultimii 100 de ani, s-a impus ca un produs extrem de căutat, ca un element al solului indispensabil bunei desfăşurări a vieţii economice moderne şi ca un important factor al politicii internaţionale, promovând, în consecinţă dese şi internaţionale conflicte diplomatice, economice şi chiar militare. Pe plan mondial adevărata problemă a petrolului s-a ivit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului nostru adică atunci când s-a trecut la utilizarea pe scară tot mai largă a derivatelor obţinute din “aurul negru”. În decursul a numai câteva decenii, petrolul a devenit unul din elementele fundamentale ale vieţii economice moderne. El este după expresia fericită a unuia dintre specialiştii domeniului – “sângele economiei”. Potrivit opiniei lui Cesar Alimenti, petrolul constituie, în epoca contemporană “Meniu de boltă”, pentru industrie, transport şi prima condiţie pentru apărarea naţională a statelor. Petrolul, consemna Eduard Ward, în 1960 – a devenit “universal şi internaţional”. Toate ţările au început să-l caute frenetic în solul lor, căci el aduce independenţă economică şi bogăţie. Petrolul a reţinut – începând din jurul anului 1900 – tot mai mult atenţia statelor producătoare sau neproducătoare ale preţiosului combustibil şi unele şi celelalte s-au arătat preocupate să-şi asigure cantităţile necesare unei bune desfăşurări a vieţii lor economice, în primul rând, pentru statele producătoare, problema nu prezenta dificultăţi, iar unele dintre ele (SUA îndeosebi) s-au folosit de avantajul posedării unor bogate rezerve de ţiţei pentru s-şi extinde dominaţia economică şi în consecinţă, politică în diverse zone de pe glob. Într-un secol petrolul a devenit prima industrie a lumii. Se forează azi la adâncimi de peste 4000 metri pe toată suprafaţa globului, până la cercul polar, se pompează, se tratează şi se transportă petrol. Cele mai mari vapoare din lume sunt petrolierele. În anul 1900 aurul negru asigura mai puţin de 4% din nevoile de energie ale întregii lumi. Azi, petrolul acoperă 40% din aceste nevoi. În ciuda unei scăderi a consumului, lumea arde încă, în fiecare an, aproape 3 miliarde tone de produse petroliere, jumătate din acestea fiind furnizate doar de 8 companii. Opt din zece întreprinderi dintre cele mai bogate din lume sunt companii petroliere. Dintre acestea patru sunt companii americane. În S.U.A., din cele zece societăţi industriale care au cele mai mari cifre de afaceri, şapte sunt grupuri petroliere. În sfârşit din toate categoriile de întreprinderi din lume, socitatea cea mai puternică este Exxon, cu o cifră de afaceri de 88,5 mld. $ în 1983, cu 156000 de salariaţi, dintre care 12.000 cercetători, lucrând în peste 500 filiale, implantate în 100 de ţări. În 1983 beneficiul societăţii Exxon a depăşit 4,9 mld. $. Este deja o idee general acceptată, cum că industria petrolului s-a născut în Statele Unite (în Pensylvania în 1859) şi că, cu excepţia câtorva ani din ultima parte a secolului al nouăsprezecelea, Statele Unite, au fost până foarte curând cel mai mare producător de petrol al lumi, consumator şi centru de rafinare a petrolului. Chiar şi astăzi, Statele Unite rămân cel mai mare consumator de petrol, dar a fost întrecut de U.R.S.S. în ceea ce priveşte producţia de petrol şi rafinarea acestuia. Chiar şi aşa, petroliştii americani privesc industria petrolului ca pe o invenţie americană şi continuă să se exprime cu scepticism în ceea ce priveşte abilitatea oricărei alte naţiuni în a rezista cu succes în industria petrolului, şi continuă să fie sceptici în ceea ce priveşte posibilităţile de organizare şi de conducere a industriei petrolului în orice altă modalitate decât acea testată şi încercată deja în Statele Unite. Această atitudine, reiese, desigur, din importanţa majoră a industrie petrolului din Statele Unite., şi a creşterii intereselor marilor firme americane, care, au dominat afacerile internaţionale ale petrolului din cele mai vechi timpuri ale acestora încă de la începuturilor lor. Până de curând, numai grupul englez – german Shell şi British Anglo – Iranian (acum B.P.) au constituit singurele competitoare la nivel mondial, în timp ce Shell constituia singura companie străină cu o contribuţie semnificativă la dezvoltarea industriei petrolului chiar şi în S.U.A. Shell a avut interese americane sporite pentru o foarte lungă perioadă de timp, o parte a acţionarilor aparţinând S.U.A. Componenta americană a grupului internaţional a devenit acum atât de extinsă, încât contribuie cu aproximativ o treime la profiturile companiei. În Texas, respectiv Houston, aproape 100.000 de persoane lucrează în industria petrolului şi comerţul cu acesta, în petrochimie şi în industria petrolieră. În petrol se rulează anual o importantă cantitate de bani, Texasul ocupând din acest punct de vedere unul din primele locuri din lume. Texasul este statul cu cea mai mare producţie de petrol din S.U.A. Produce 25% din petrolul rafinat şi deţine 40-50% din petrochimia întregii ţări, de exemplu 80% din cauciucul sintetic provine din regiunea Houston. Pentru a asigura viitorul, rezervele Texasului sunt controlate în fiecare zi. Sute de “independenţi” continuă să caute gaz şi petrol şi câteodată o fac cu succes. Houston şi regiunea înconjurătoare reprezintă capitala mondială a petrolului. Se rafinează aici 4.561.000 barili pe zi, ceea ce înseamnă 87% din producţia totală a Texasului şi 25% din cea a Statelor Unite. Acest petrol rafinat a produs în 1981 – 10.503,7 milioane $, 6% din totalul veniturilor S.U.A. Compania Exxon International, îşi are sediul la New York. Terminalul sistemului Logics permite urmărirea pe ecranul unui monitor a activităţii tuturor companiilor sale, extinse în 65 de ţări. Această companie produce în 17 ţări, printre care : Marea Britanie, Australia, Malaysia, Norvegia, şi într-o mai mică măsură, în Franţa, Germania, Olanda, Indonezia, Columbia şi America de Sud, cantităţi şi mai mici. 1998 EXXON Corporation Din Alaska, prin conductă se scot 1,5 milioane barili pe zi. Nu se deţine controlul decât asupra a 20% din această cantitate, adică 300.000 barili. Rezerva este de 7 miliarde barili de petrol şi 36 trilioane picioare metri cubi de gaz, din care 20% petrol şi 40% gaz aparţin companiei Exxon. Gazul natural reprezintă pentru Exxon, în viitor, 50% din producţie, sau aproape de această cifră. Există de asemenea planuri de cercetare în ceea ce priveşte petrolul extras din cărbune şi nisipuri asfaltice sau din şisturi bituminoase (Canada, Venezuela), foarte costisitoare însă. Veniturile companiei sunt utilizate aproape în întregime pentru cercetări şi expansiune. Exxon este un grup de 786.000 acţionari. B.P. (British Petroleum) este fosta Anglo-Iranian Oil, întemeiată în 1909 şi denumită holding. Aparţine în mare parte guvernului britanic. În cursul ultimilor decenii a pierdut concesiunile din Irak, Iran şi Libia. Cu toate acestea a avut capacitatea ca în câţiva ani să refacă un veritabil imperiu în Marea Nordului, Alaska, Shetland, în care şi-a plasat, cu un deosebit simţ de orientare, despăgubirile în urma exproprierii. Terminalul de la Sullam Voe, de pe insulele Shetland, a fost construit de cele 30 de societăţi engleze, americane şi din alte ţări, partenere în exploatarea zăcămintelor din partea de nord a Mării Nordului, B.P. fiind şi constructor şi cel care exploatează. Există 40 de nave pe lună, care încarcă aici petrolul brut, transportat din 2 conducte submarine din marea nordului. 800 de persoane lucrează la extracţia celor 2.000.000 de barili pe zi, ceea ce înseamnă jumătate din întreaga producţie a sectorului englez din Marea Nordului şi 2 treimi din consumul Marii Britanii. Acest termina posedă rezervoare pentru 7 zile de producţie, în cazul în care condiţiile meteorologice nefavorabile împiedică acostarea navelor. În sectorul englez din Marea Nordului, cu ajutorul celor aproape 30 de platforme din oţel sau beton, se extrage petrol din 18 zăcăminte. Cea mai mare platformă aflată le suprafaţa zăcământului Ninian, este o structură de beton de 600.000 tone. Platformele care furnizează petrol se află la jumătatea distanţei dintre Norvegia şi Marea Britanie, la 190-200 de aici. Ele produc 2.000.000 barili/zi adică 100.000.000 tone/an. Se estimează că rezervele din Marea Nordului sunt de ordinul a 1,5 miliarde tone, fără probleme pentru min. 20 de ani. Datorită presiunii subterane se aduce la suprafaţă numai 30-40% din petrolul existent. Se experimentează sisteme de injecţie cu apă sau cu gaz, pentru a ajuta petrolul să urce mai rapid. 1 Compania caută petrol brut şi în alte părţi. De exemplu în China, unde B.P. a făcut oferte de foraj, în Indonezia, unde a cumpărat Dime Petroleum, în Alaska, unde se lucrează pe pământ îngheţat tot timpul anului. Shell (Royal Dutch Shell) în S.U.A. este denumită Shell Royal din momentul asocierii în 1907 într-un holding format din compania olandeză Royal Dutch şi cea engleză Shell Transport And Trading Co. Are 2 sedii : Londra şi Haga. Repartiţia este 60% partea olandeză şi 40% Shell, asocierea fiind reală. Toate serviciile se găsesc în ambele sedii, cu câteva excepţii : serviciile comerciale şi de dezvoltare ale companiei Shell sunt centralizate la Londra. Capitalul total este de 20 miliarde lire sterline. Royal Dutch au mai mult o activitate internaţională şi cei 600.000 de acţionari sunt un sfert din Olanda, o cincime din Elveţia, o zecime din Franţa, 90% din cei 400.000 de acţionari ai companiei Shell se află în Marea Britanie. Reprezintă al doilea grup petrolier mondial, cu un capital supus riscurilor, căci preţul barilului evoluează. În sens general nu se poate spune că există un cartel, ci mai bine spus o piaţă, din care fac parte numeroase companii, din care câţiva vânzători deţin monopolul ofertei. Previziunile pe următorii ani au în vedere că ţările industrializate, membre OCDE îşi vor reduce consumul cu 10%, ceea ce va da naştere unor probleme legate de stocare. Elf Aquitoine – o altă companie petrolieră cu un capital imens. Trecerea de la situaţia de tensiune, pentru a nu spune de penurie, la o situaţie de abundenţă este relativ bruscă. În situaţia în care ritmul de dezvoltare se micşorează, devine din ce în ce mai greu să finanţezi noi cercetări în mări adânci sau în Alaska. Compania produce mai mult în ţările lumii a treia. Bugetul, estimat la aproximativ 7 miliarde de franci o situează printre primii în lume dar cu toate acestea compania este departe de a fi una dintre cele mai importante companii mondiale. Veniturile vin din partea producţiei de petrol şi gaze din Franţa, Marea Nordului şi Africa. Compania este supusă pe plan mondial, anumitor constrângeri. Obligaţia de a stoca, pavilion naţional pentru flotă, unele cale pentru distribuţie, dar există şi libertăţi de manevră acordate de către stat. Elf-Aquitoine lucrează într-o perspectivă de 15-20 de ani după modelul companiilor japoneze şi spre deosebire de cele americane. Pe scurt în 30 de ani Elf Aquitoine pornind de la zero a reuşit să se ridice la nivelul celor mai mari companii internaţionale. Are o strategie proprie, câteodată în contradicţie aparentă cu obiectivele guvernului francez şi îşi revendică în mod deschis şi pe drept calitatea de companie multinaţională. Întreg acest mecanism, bine uns, al companiei multinaţionale, se loveşte de dificultăţi de toate tipurile, de obstacole de tot felul. Aceasta nu este o afacere pentru speculanţi, deoarece dacă ei câştigă într-o zi, pierd a doua zi, ca la Monte Carlo. Dar marile companii, reuşesc prin piaţa liberă să-şi pună mai bine de acord necesităţile cu ofertele. În cursul ultimilor 20 de ani, s-a făcut o mare risipă de petrol. Acum, consumul a scăzut cu 25%. În 1979, companiile obţineau cele mai mari profituri din producţie. Acum, datorită naţionalizărilor din ţările producătoare, ele trebuie să câştige din distribuţie şi rafinare. În transporturi, concurenţa este prea mare. Războiul petrolului îmbogăţeşte pe cei bogaţi şi sărăceşte pe cei săraci, implicând numeroase aspecte de individualitate. Există şi o altă sursă de perturbare constată a peţii petrolului. Producătorii independenţi care operează pe piaţa Statelor Unite. Câteva genii în finanţe au descoperit chiar că e mai uşor să găseşti zăcăminte la Wall Street decât adânc sub ape, pământuri sau gheţuri. Nu costă, în acţiuni decât 4 până la 9$ barilul, în vreme ce costul exploatărilor ajunge la 11 până la 16$ barilul. Legile antitrust devenind mai puţin severe, concentrarea de fonduri durează şi determină o revizuire progresivă dar continuă a organizării industriale în raport de statele producătoare. Mişcarea este în plină desfăşurare şi tinde să accelereze. OCDE şi Banca Regulamentelor Internaţionale, oferă constant statistici, comparaţii cu privire la situaţia ţărilor membre, reţine cifre care să ofere o imagine de ansamblu asupra datoriilor, producţiei, traseelor folosite pentru aprovizionarea cu petrol brut şi produse finite ţărilor membre. Producţia de petrol în Marea Nordului (în milioane tone) 1979 1983 Din 1971 până în 1983 Zona Britanică 76,2 110,4 556,1 Zona Norvegiană 18,8 29,3 178,6 Zona Daneză 0,4 2,2 7 Zona Olandeză 1,1 1,2 TOTAL 95,4 143 743 Nu încape îndoială, faţă de situaţia actuală, omenirea va trebui, prin eforturi comune şi bună înţelegere, să abordeze cu curaj, mai devreme sau mai târziu şi ultimul episod al epopeii mondiale a petrolului : asigurarea dezvoltării utilizării universale în condiţiile renunţării treptate şi poate, chiar deplin la derivatele smulse “aurului negru”. “Petrolul” – a devenit prima industrie a lumii….Suntem în prezenţa celei mai mari amintiri din istoria umanităţii. Cu toate acestea, energia - petrolul a intrat într-o perioadă de declin. Era petrolului atotputernică s-a sfârşit şi este posibil să urmeze la începutul celui de-al treilea mileniu, era hidrogenului. BIBLIOGRAFIE • Istoria Secretă a Petrolului–Editura Politică (1989) Bucureşti Jaques de Ronway, Jean Michel Charlier • Oil And World Power – Peter R. Odell (Eight Edition 1986) Penguin Books Ltd. Harmondsworth, Middlesen England • Les Mirages du Petrol – Philippe Georgel (1989) Fundation pour les Etudes de Defense Nationale Alte surse : • Word Petroleum Report, New York (anual) • Geography of Petroleum W.E. Pratt şi D.Good, Princeton 1959 • World Wide Oil, Oil and Gas Journal, 26 dec.1983 • The Early Petroleum Industry – H. Giddens, Philadelphia, 1974 |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat PDF
Free Download Referat Word |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
