Piata

Categoria: Referat Marketing

Descriere:

Piata si procesele pe piata se vor sfarsi odata cu sfarsitul omenirii. Zic astfel din motivul ca atat stramosii cat si noi, contemporanii suntem preocupati de o mare problema. O problema ce vizeaza viitorul pietei, proceselor pe piata. Desi s-ar parea ca tema, pe care ne-am propus-o spre cercetare, ar fi un subiect destul studiat, nu tocmai astfel stau lucrurile...

Piata

  I.  ÎNTRODUCERE.
Cap.I.Piaţa, tipurile şi funcţiile ei.
1. Esenţa şi funcţiile pieţei.
2. Principalele tipuri de piaţă.
3. Cererea şi ca categorii difinitorii ale pieţei.
Cap.II. Principalele forme de pieţe contemporane.
1. Piaţa bunurilor de consum. Bursele de mărfuri.
2. Piaţa capitalului. Bursa de valori şi mecanizmul funcţionării ei.
Cap.III. Constituirea şi problemele funcţionării pieţei hîrtiilor de valoare în Republica Moldova.
II. CONCLUZII.
III. LITERATURA.
ÎNTRODUCERE:
Piaţa şi procesele pe piaţă se vor sfîrşi odată cu sfîrşitul omenirii. Zic astfel din motivul că atît strămoşii cît şi noi, contemoranii sîntem preocupaţi de o mare problemă. O problemă ce vizează viitorul pieţei, proceselor pe piaţă. Deşi s-ar părea că tema, pe care ne-am propus-o spre cercetare, ar fi un subiect destul studiat, nu tocmai astfel stau lucrurile. Pentru că o problemă nu poate fi considerată soluţională atît timp cît mai există contradicţii, atît timp cît mai există economişti.
Aşadar în lucrarea de faţă am avut drept scop să demonstrez marea importanţă a pieţei. Lucrarea conţine trei capitole, iar fiecare capitol este divizat în paragrafe. Primul capitol conţine trei paragrafe. Al doilea capitol conţine două paragrafe. Şi al treilea capitol nu am găsit de cuviinţă ca să-l divizez în paragrafe. În capitolul I vom încerca să determinăm cele mai principale tipuri de pieţe şi respectiv să vedem funcţiile lor. La fel un paragraf aparte am dedicat cererii şi ofertei ca categorii definitorii ale pieţei. În cel de al-II-lea capitol voi încerca să difinesc principalele forme de pieţe contemporane­’’ Piaţa bunurilor de consum. Bursele de mărfuri’’ ţi cel de al II-lea capitol ’’Piaţa capitalului. Bursa de valori şi mecanizmul funcţionării ei’’. Un capitol aparte voi încerca să dedic ’’Pieţei hîrtiilor de valori’’ din Republica Moldova, deoarece după părerea mea cele mai mari probleme se întîlnesc anume la acest tip de piaţă. După părerea mea aceste tipuri de pieţi necesită cea mai mare atenţie. Tema acestei lucrări este destul de actuală, interesantă, şi sper ca conţinutul acestei lucrări să fie la un nivel cît mai înalt.

   Capitolul-I. Piaţa, tipurile şi funcţiile ei.

• Esenţa şi funcţiile pieţei.

În mecanizmul de funcţionare a unei economii moderne piaţa ocupă un loc esenţial determinînd într-o proporţie însemnată deciziile şi comportamentele agenţilor economici.
Categorie a economiei de schimb, în accepţiunea cea mai frecventă, piaţa desemnează un ansamblu coerent, un sistem sau o reţea de relaţii de vînzare cumpărare între părţi contractante care sînt pe de o parte, unite prin legături de interdependenţă şi, pe de altă parte se află în rapoturi de opoziţie. Participanţii la aceste relaţii sînt producatorii de bunuri şi servicii, ofertanţii de factori de producţie şi consumatorii, care reprezintă aşa cum aprecia J.K.Galbraith şi W.Salinger, ’’Centri distincţi de decizie, care se opun unul altuia prin urmărirea propriului interes, dar sînt legaţi în acelaşi timp printr-o solidaritate funcţională’’.
În acelaşi timp, piaţa este privită de mulţi economişti drept un mecanizm complex care cuprinde, în principal, cererea şi oferta, concurenţa, preţurile, şi altele, care reglementează economică, care acţionează asupra diviziunii muncii şi la schimbul de activităţi, după cum arată F.von Hayek ’’piaţa apare pentru agenţii participanţi la schimb ca o ’’ameninţare’’, ca o ’’forţă arbitrară’’ care le determină preţul şi implică venitul şi pe care ei caută să o influenţeze sau să o controleze’’. Situaţia lor economică şi nu numai aceasta depinde de piaţă şi în primul rînd de ceea ce se petrece pe piaţă.
’’Piaţa – afirmă economistul francez M.Dider-apare ca un ansamblu de mijloace de comunicaţii prin care vînzătorii şi cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce aceştea au nevoie, despre preţurile pe care le cer şi pe care le propun pentru ca tranziţiile dintre ei să se încheie. Deci, piaţa este înainte de toate ’’un contract social’’, mai mult sau mai puţin spontan, care difineşte locul economic în ansamblul vieţii sociale’’.
Importanţa pieţei, într-un asemenea mecanizm economic derivă din funcţiile pe care ea le îndeplineşte în economie, cu abateri mai mari sau mai mici ca urmare a condiţiilor concrete ce există în timp sau spaţiu. În primul rînd, piaţa este cea care realizează contactul permanent dintre producţie, respectiv dintre producătorii de bunuri şi servicii, pe de o parte şi consum, respectiv consumatorii, nevoile şi gusturile acestora, pe de altă parte. Prin acest fapt piaţa asigură alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor economico-materiale, umane şi financiare, determinînd deciziile agenţilor economici cu privire la producţie, repartiţie, schimb şi consum. În al doilea rînd prin piaţă economică se autoreglează, îşi stabileşte independent proporţiile şi echilibrele necesare propriei reproduceri. În acest scop în decursul veacurilor de constituire şi maturizare ea şi-a format numeroase pîrghii ce acţionează într-o complexă angrenare(preţ, cerere, profit, concurenţă, ect.). În al treilea rînd, piaţa asigură echilibrul economic pe termen lung, în principal, echilibrul dintre ofertă(producţie) şi cerere(consum), realizînd ceea ce preconizau încă economiştii clasici- transformarea intereselor proprii ale indivizlor în cea mai bună opţiune pentru societate- cu privire la utilizarea resurselor disponibile la un moment dat.
Pentru ca piaţa să îndeplinească asemenea funcţii se impune să existe o serie de premize necesare.
În primul rînd, condiţia fundamentală pentru existenţă şi funcţionarea pieţii este aceea a autonomiei de decizie a agenţilor economici care apar pe piaţă, autonomiei care trebuie privită sub toate cele trei laturi ale ei: autonomie în ceea ce priveşte dreptul de decizie în alocarea şi utilizarea resurselor materiale, umane şi financiare, autonomia organizării şi conducerii procesului economic şi autonomia în ceea ce priveşte modul de valorificare a rezultatelor activităţilor economice.
În al doilea rînd, reglementarea de către stat a economiei prin pîrghii economice, care îşi găsesc expresia îmtr-o acţiune indirectă asupra activităţii economice, prin bugetul de stat, impozite, taxe şi tarife, credite, investiţii de stat, ect.
Deasemenea şi statul trebuie în acelaşi timp să asigure orientarea socială a economiei, aplicînd în acest scop sistemul garanţiilor sociale, care asigură tuturor cetîţenelor posibilităţi egale de muncă, de realizare a veniturilor, de asigurări sociale, de ocrotirea sănătăţii, învăţămînt, cultură, condiţii sănătoase de muncă şi de mediu de viaţă. În fapt, nicăieri în lume piaţa nu mai este cu adevărat şi în întregime liberă. În toate ţările sînt anumite regule de funcţionare a pieţei, care de obicei cad în competenţa statului. Iată ce spune, în legătură cu aceasta B.Reich, profesor al universităţii Harvard:’’În lumea modernă este imposibil ca statul să nu ea decizii, privind modul în care trebuie organizată concurenţa economică în cadrul pieţei, iar instituţiile de stat ar trebui să-şi concetreze atenţia asupra elaborării unor reguli privind concurenţa în conformitate cu ţelurile de ansamblu ale societăţii’’.

• Principalele tipuri de piaţă.

Economia de schimb, în care piaţa are un rol hotărîtor în alocarea şi utilizarea resurselor ca şi în organizarea, gestionarea şi reglarea economiei naţionalepresupune existenţa şi respectiv funcţionarea simultană a mai multor tipuri de piaţă. În consecinţă piaţa trebuie privită prin prisma elementelor sale componente, deoarice în realitate ea reprezintă un sistem de pieţe, fiind formată din mai multe segmente între care există relaţii de intercondiţionare, de dependenţă reciprocă.
Din punct de vedere al obiectului tranziţiei de vînzare şi cumpărare se disting următoarele tipuri de pieţe:
-piaţa bunurilor şi serviciilor;
-piaţa factorilor de producţie- formată la rîndul său din: piaţa resurselor naturale(inclusiv pămîntul), piaţa capitalului şi titlurilor de valori, piaţa forţei de muncă;
-piaţa monetară, financiară, ect.
Aceste pieţe nu reprezintă în sine pieţe unice, ci sînt constituite la rîndul lor din alte pieţe. De exemplu: piaţa bunurilor şi serviciilor cuprinde mai multe pieţe sectoriale ce corespund bunurilor şi serviciilor produse şi cumpărate în societate, grupate după diverse criterii în categorii mai generale sau specializate (piaţa bunurilor de consum, piaţa mijloacelor de producţie, piaţa serviciilor, piaţa automombililor, piaţa rulmenţilor,ect.). Piaţa muncii nu este o singură piaţă ci tot atîtea cîte domenii profisionale există, iar în cadrul acestora, cîte specializări sînt, fiecare cu grad diferit.
Din punct de vedere al extinderii teritoriale există: piaţa locală, piaţa regională, piaţa naţională şi piaţa mondială.
Aceste pieţe formează un tot întreg, ele se întrepătund, se influenţează şi se determină reciproc. Aceasta înseamnă că evoluţia şi mutaţiile din oricare parte a pieţii se reflectă şi afectează evoluţia şi mutaţiile din oricare parte a pieţei se reflecă şi afecteză evoluţia şi mutaţiile din celalte segmente de piaţă, şi implict, ale pieţei pe ansamblu. La fel dezichilibrele manifestate pe o anumită piaţă se propagă şi pe alte pieţe şi se amplifică în funcţie de locul şi importanţa pieţei respective, în sistemul de piaţă şi în economia naţională în ansamblul ei.

• Cererea şi oferta ca categorii difinitorii ale pieţei.

Spre deosebire de economiile cu plainificarea centralizată în care atît cantitatea cît şi preţurile la care produsele sau serviciile se vînd şi se cumpără sînt stabilite în mod siubiectiv arbitrar, de către aparatul central birocratic, în economiile de piaţă, preţurile şi cantităţile acestora sînt stabilite prin deciziile unei multitudini de agenţi economici, în conformitate cu cerinţele obiective ale cereri şi ofertei.
Cererea şi oferta, mai exact raportul dintre acestea, fiind factori majori ai evoluţiei preţurilor într-o economie de piaţă, sînt, alături de concurenţă elemente ale mecanismului regulator al pieţei. Prin mişcarea preţului, relaţia dintre cerere şi ofertă exprimă în ultima instanţă, situaţia pieţei, pe unul sau mai multe segmente ale ei. Prin semnalul cel mai important al pieţei care este preţul, se pun în evidenţă abudentă, lipsa sau raritatea bunurilor şi serviciilor precum şi a factorilor de producţie.
Cererea reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care agenţii economici, consumatori sau producători, sînt dispuşi să o cumpere, la un anumit preţ, într-un timp dat.
Totodată, cererea este un act individual, al unui individ unei întreprinderi sau grup social, însă formarea preţurilor depinde de confruntarea cererii totale şi ofertei totale a bunului sau serviciului respectiv. Cererea totală pentru un bun sau serviciu considerat, reprezintă suma tuturor cantităţilor cerute de către toţi consumatorii individuali(n) ai acestuia       
C=Sci(p)
C= cererea totală a unui bun sau serviciu pentru un preţ dat.
n= numărul de consumatori
c=cererea unui consumator la un preţ dat.
Curba cererii totale reprezintă suma ’’orizontală’’ a curbelor cererilor individuale ale unui produs. Dacă a şi b reprezintă curbele cererii a doi consumatori pe o piaţă, pentru un preţ dat cererile celor doi consumatori sînt Ca şi Cb , iar cererea totală C=Ca + Cb

C=Ca+Cb           

Acelaşi principiu de lucru este şi pentru cazurile în care există un număr foarte mare de consumatori.
Între cererea pentru un produs şi preţul acestuia există o relaţie inversă care poate fi redată printr-o curbă a cereii.

    Aceste curbe ne permit să evaluăm elascitatea consumului în raport cu venitul: cheltuielele pentru achiziţionarea produselor agroalimentare cresc mai puţin decît proporţional faţă de elascitatea mai mic de 1); cheltuielele cu îmbrăcăminte şi locuinţa cresc proporţional cu creşterea venitului(coeficient de elasticitate egal cu 1), iar cheltuielele diverse cresc mai mult decît proporţional faţă de creşterea venitului(coeficient de elasticitate mai mare de 1).
Curba   cererii totale pentru un bun sau curba cererii pe piaţă indică diverse cantităţii dintr-un anumit bun cerut de toţi consumatorii, care corespund unor niveluri diferite de preţ. În general cu cît preţul creşte cu atît cererea pentru un anumit bun este mai mică, drept urmare, cererea este funcţi descrescînd faţă de preţ. Di reprezentarea grafică se observă că scăderea cererii nu este însă proporţională cu creşterea preţurilor. La început cererea scade mai accentuat, apoi mai lent, pînă cînd tinde să devină constantă.
Oferta reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi vîndută pe piaţă la un anumit preţ. Întrucît formarea preţurilor depinde de confruntarea ofertei totale cu cererea totală, oferta pentru un bun sau serviciu anume reprezintă suma tuturor cantităţilor oferite de toţi producătorii individuali (n) ai acestuia
O=Soi(p), unde
O=Oferta totală a unui bun sau serviciu la un preţ dat;
n= numărul de producători;
o= oferta unui producător al acelui bun sau serviciu la un preţ dat.
La fel ca şi cererea, curba ofertei totale pentru un anumit bun sau serviciu se obţine însumarea ¸¸orizontală’’ a curbelor  ofertelor individuale ale acestui bun sau serviciu. Dacă a şi b reprezintă curbele ofertei a doi consumatori pe o piaţă, pentru un preţ dat ofertele celor doi consumatori sînt Oa şi Ob, iar oferta totală este: O=Oa+Ob   şi respectiv C va fi traseul curbei ofertei totale.
O=Oa+Ob       ofertă
Relaţia dintre preţul unei mărfi şi cantitatea din acea marfă disponibilă vînzării pe piaţă poate fi redată prin curba ofertei.
ofertă
Exprimînd diversele cantităţi de mărfuri pe care vînzătorii sînt sînt dispuşi să le vîndă la anumite niveluri de preţ, această relaţie este directă, în sensul că oferta creşte pe măsură ce sporeşte ţi preţul. Aceasta se explică prin faptul că preţul situînduse la un nivel mai ridicat, producătorii urmăresc să ofere cît mai multe produsepentru aşi spori profiturile lor.
Între cele două categorii corelative ale pieţii-oferta şi cererea de mărfuri şi servicii- se stabileşte un anumit raport, care reprezintă o formă specifică de exprimare a relaţiilor dintre producţie şi consum în condiţiile producţiei de mărfuri. Raportul dintre cerere şi oferta are un caracter legic, fiind relevat de legea cererii şi ofertei
În esenţă, legea cererii şi ofertei exprimă faptul că într-o piaţă concurenţială, toate celelalte condiţii, rămîn constante, cererea pentru un anumit produs sau serviciu creşte pe măsură ce preţul creşte. Preţurile şi cantităţile la care produsele sau serviciile se vînd şi se cumpără tind să fie determinate de punctul în care cererea şi oferta sînt egale.
Într-o economie de piaţă acţiunea legii cererii şi ofertei este o problemă esenţială, întrucăt piaţa fără rolul adecvat al acţiunii acestei legi nu este o piaţă efectivă. Există şi într-o economie cu planificare centralizată piaţa, dar cererea şi oferta merg pe drumuri foarte distincte, care practic foarte rare ori se întîlnesc, iar atunci cînd acest lucru are loc, se realizează în cea mai mare parte a situaţiilor în favoarea ofertei, mai exact a unei oferte limite dirijate şi controlate, concepută, de cele mai multe ori, fără corelaţii cu cererea. Sau, economia de piaţă în sensul cel mai bun al cuvîntului, implică o acţiune reală a legii cererii şi ofertei. Pînă nu este creat cadrul de acţiune al acestei legi, a mecanismelor care vor permite o întîlnire favorabilă între cerere şi ofertă, nu putem spune că avem de-a face cu o ecou de piaţă.
În analiza acţiunii legii cererii şi ofertei trebuie să avem în vedere şi faptul că ea se exercită într-un anumit cadru instituţional şi social şi se află sub impactul nu numai a factorilor economici ci şi a celor psihologiei şi sociali, cum ar fi de exemplu, comportamentul individual raţional, prin care fiecare agent economic urmăreşte maximizarea satisfacţiilor sale cu minimum de cheltuieli, comportament ce depinde nu numai de venit ci şi de mediul social, tradiţii, concepţii. Deaceea în cadrul pieţeii cererea şi oferta nu pot fi neglijate.

 CAP.II.PRINCIPALELE FORME DE PIEŢE CONTEMPORANE

• Piaţa bunurilor de consum. Bursele de mărfuri.

Piaţa bunurilor de consum – constă din ansamblul vînzărilor – cumpîrîrilor  al ofertei şi cereri de bunuri materiale şi servicii avînd ca destinaţie satisfacerea nevoilor personale şi colective, precum şi dintre toate cele operaţiuni care se includ în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul. Complexitatea şi eterogenitatea acestui esgment de piaţă sînt condiţionate în primul rînd de diversitatea şi dinamica bunurilor de consum de uz curent şi de folosinţă îndelungată, bunuri alimentare şi înbrăcăminte. În funcţie de starea obiectului supus vînzării – cumpărării în momentul tranzacţiei piaţa se prezintă sub două forme:
-piaţa reală, şi
-piaţa fictivă.
Piaţa reală exprimă cererea de bunuri sau servicii şi de factori de producţie prezentate în momentul tranzacţiei pe piaţa dată. Piaţa fictivă care nu este altceva decît bursa de mărfuri presupune confruntarea dintre cerere şi ofertă, care are loc sub forma circulaţiei titlurilor de valoare.
Bursele de mărfuri sînt pieţe caracteristice ce concetrează în acelaşi loc şi în acelaşi timp o mare parte din cererea şi oferta mondială de anumite produse pe care se desfăşoară curent tranzacţiile de vînzare cumpărare, după o procedură specială motivate atît de nevoi reale cît şi de intenţii speculative.
În general bursele de mărfuri sînt specializate pe produse sau grupe de produse. Obiectul tranzacţiilor la burse îl constituie bunurile fungibile sau cu un anumit grad de standartizare caracterizate prin omoginitate sub aspect calitativ. Printre aceste produse se înscriu îndeosebi materiile prime şi alte produse cu caracteristici omogene, produse agroalimentare, animale vii, produse din lemn, combustibil, cauciuc, bumbac, piei brute, ect. În afară de omoginitate şi grad mare de standartizare pentru a deveni obiect de comercializare la burse mărfurile trebuie să îndeplinească şi alte condiţii şi anume:

• să fie mărfuri cu importanţă strategică mare în consumul mondial aşa încît piaţa lor să fie de mari dimensiuni şi să angreneze un mare număr de agenţi economici.
• Să se caracterizeze prin oscilaţii mari şi frecvente ale cereii şi ofertei şi respectiv ale preţurilor pentru a genera interesul vînuătorilor şi cumpărătorilor.
• Mărfurile tranzacţionale la bursă trebuie să fie depozitabile sau să ofere prin natura lor certitudinea existenţei în stare de livrare la un moment dat.

  Bursele de mărfuri se constituie şi funcţionează în principalele zone producătoare sau consumatoare ale unor astfel de produse.
În vederea comercializării unei mărfi la bursă oferantul trebuie să depună cererea de înscriere pe lista de cotare. La bursele cu acces limitat acestă cerere nu poate fi depusă decît de un membru al bursei. Odată cu acesta se depune şi o garanţie de participare reprezentînd de rgulă 10% din valoarea tranzacţiei.
Tranzacţiile se negociază şi se încheie public pe aşa numitul ring al bursei care reprezintă de regulă un perimetru circular la parterul edificiului bursei. Tranzacţiile se desfăşoară sub supravegerea administraţiei bursei, asigurată de curtierii, ţeful curtiierilor în preună cu grupul care alcătueşte aşa numita ’’comisie a cotei’’. Specifi burselor este faptul că cantitatea cît şi calitatea mărfurilor sînt standartizate. Unitatea de mărfuri poartă denumirea de contract sau loc, desemnînd o cantitate fixă din marfa respectivă.
Preţurile de bursă denumite cotaţii se stabilesc zilnic pentru toate categoriile de tranzacţii şi se afişează public la închiderea sesiunilor de vînzare de seară sau de dimineaţă şi de seară.
Cotaţiile afişate pot fi efective sau nominale. Cotaţiile efective se stabilesc pe baza tranzacţiilor efective încheiate în cursul zilei. Cotaţiile nominale se stabilesc pentru acele mărfuri care se comercializează curent la burse dar pentru care nu sau încheiat tranzacţii pe parscursul mai multor zile din lipsă de cerere sau de ofertă. După modul de determinare cotaţiile pot fi:
-cotaţii medii, calculate ca medie zilnică;
-cotaţii limită, care se calculează ca medii ale preţurilor minime sau ale preţurilor maxime;
-cotaţii de lichidare, calculate după metodologii deosebit de compexe de casă de cliring.
Una di particularităţile comercializării prin burse, constă în faptul că marfa supusă vînzării-cumpărării nu trebuie să fie întotdeauna prezentă, ci doar atestă existenţa ei, prin documente. Mai mult, uneori, marfa nic nu este află încă în proprietatea vînzătorului, la data încheiri tranzcţiei neputîndu-se nici problema atestării existenţei ei.
În funcţie de acest aspect, putem distinge mai multe tipuri de operaţiunei la bursă şi anume:
-tranzacţiei pe bani gata care livrarea mărfurilor şi plata lor au loc imediat după încheierea contractului.
-tranzacţie la termen în care livrarea mărfurilor convenite la  o dată ulterioară, uneori destul de îndepărtată.
Operaţiunele la termen mai pot fi clasificate şi în operaţiuni ferme şi operaţiuni cu primă. Operaţiunele ferme presupun executarea contractului prin livrare efectivă a mărfurilor şi achitarea preţurilor la termenul convenit. Operaţiunele cu primă se mai numesc şi operaţiuni reziliabile deoarece la termenul de încheiere a poziţiei fie vînzătorul fie cumpărătorul pot renunţa la contract dacă nu şi-au realizat intenţiile speculative.
În primul rînd bursele sînt cele mai importante centre de recoltare prelucrare şi difuzare a informaţiilor privind conjuctura pieţelor naţionale şi internaţionale. Bursele polarizează cele mai diverse informaţii din toate colţurile lumii şi din toate domeniile: economic, politic, social, tehnic, ştiinţific, ect. Zgomotul bursei este un adevărat ecou al pulsului cererii şi ofertei al ritmului producţiei, tensiunilor monetare, grevelor, ciclurilor electorale, ect. În al doilea rînd bursele ca formă de instituţionalizare a cererii şi ofertei se constituie într-unul din cele mai importante mecanizme de formare a preţurilor la numeroase materii prime şi semifabrcante şi de prospectare a evoluţiei lor. În al treila rînd bursele joacă rolul de pieţe caracteristice pentru majoritatea produselor care constituie obiectul lor de activitate. În al patrulea rînd bursele de mărfuri îndeplinesc funcţia de divizare şi preîntîmpinare a riscurilor.

• Piaţa capitalului. Bursa de valori şi mecanizmul funcţionării ei.

  Fără să aibă o dimensiune speculativă piaţa de capital este oarecum o suprastructură. Prin intermediul pieţei de capital se creează resurse pentru economia reală iar instituţiile din acest sistem pot evalua cu un grad ridicat de sensibilitate eficienţa alocării resurselor din economie.
Economiile naţionale se caracterizeză prin existenţa şi funcţionarea unor pieţe monetare şi de capital mai mult sau mai puţin dezvoltate. Adesea este greu să se facă o delimitare netă între cele două tipuri de pieţe întrucît în realitate ele se întrepătrund şi se intercondiţionează.
Pieţele de capital spre deosebire de cele monetare sînt specializate în efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu scadenţe pe termeni medii şi lungi. Prin intermediul lor capitalurile disponibile sînt dirijate către agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări unde nevoile de capital depăţesc posibilităţile monetare impun anumite resticţii privind accesul la resursele financiare interne.
Piaţa capitalului sau piaţa activelor financiare o difinim aici ca loc de întîlnire între nevoile de resurse băneşti ale întreprindelor şi disponibilităţile băneşti ale menajelor, ale gospodăriilor de familie. Piaţa capitalului se referă la achiziţiile şi vînzările de titluri de valori cu o scadenţă mai mare de un an. Aceste deplasări de capitaluri financiare de pe o piaţă naţională către altă piaţă au condus practic la crearea şi funcţionarea în afara pieţelor interne de capital a unei pieţe internaţionale de capital.
Una din cele mai importante funcţii ale pieţelor de capital constă în emisiunea şi plasarea de valori mobiliare din însărcinarea emitenţilor sau debitorilor, adică vînzarea pentru prima oară de acţiuni, obligaţiuni şi a altor titluri către deţinători de capitaluri financiare disponibile. Pe aceste pieţe se vînd valori mobiliare emise de unele entităţi care au nevoie de capital financiar şi se cimpără de alte entităţi care dispun de economii şi de capitaluri pe termen mediu şi lung.
În structura pieţelor de capital se includ atît pieţele naţionale cît şi europieţilor. În funcţie de natura valorilor mobiliare emise şi negociate piaţa de capital îmbracă în principal două forme: piaţa acţiunelor şi piaţa obligaţiunilor, pe care circulă titluri naţionale şi stăine.
Paralel cu formarea şi extinderea pieţei acţiunelor exprimate în moneda naţională şi prin intermediul căruia sînt atrase capitaluri financiare interne şi scopulconstituirii majorării capitalului social a societăţilor emitente s-a cristalizat şi s-a dezvoltat o piaţă internaţională a acţiunilor pri participarea cu active financiare în valută ale unor agenţi economici din anumite ţări la capitalul social al unor societăţi industriale şi comerciale din alte ţări în calitate de acţionari.

    Alături de piaţa obligaţiunilor în structura acestei forme de existenţă a pieţei de capital distingem atît piaţa obligaţiuniilor interne cît şi piaţa obligaţiunilor externe. Piaţa obligaţiunilor interne prezintă negocierea titlurilor de credit emise în moneda naţională, oferanţii şi investitorii fiind rezidenţii ai ţării pe teritoriul căruia funcţionează piaţa respectivă. Piaţa obligaţiunilor străine reprezintă o formă importantă clasică a pieţei internaţionale de capital şi constă în emisiuni internaţionale plasate în tara în a cărei monedă se exprimă titluri respective.
Emisiunele de tlituri şi eurotitluri şi care reprezintă cererea de capital se realiueaeză de către societăţile publice şi private, guverne, instituţii financiar-bancare naţionale şi internaţionale, societăţi de asigurări, ect. Cererea de capital financiar este reprezentată de sectorul public şi privat (BIRD, BEI, BAD, BERD, ect.). Oferta de capital este făcută de către deţinătorii de capitaluri financiare, reprezentaţi de organizaţii economice, bănci, case de economii şi asigurări, ect.
Pieţele de capital sînt formate din două segmente distincte şi interdepedente: piaţa primară şi cea secundară. Piaţa primară serveşte la prima plasare a emisiunilor de valori mobiliare pentru atragerea capitlurilor financiare disponibile pe termen mediu şi lung atît pe pieţele interne cît şi pe pieţele internaţionale de capital. Piaţa secundară reprezintă titluri mobiliare care eu fost deja puse în circulaţie. Ea oferă pe de o parte posibilitatea valorificării acţiunilor şi obligaţiunilor înainte ca acestea să aducă dividende sau dobînzi, iar pe de altă parte garanţia că titlurile mobiliare au valoarea şi pot fi reintroduse oricînd în circuitul financiar.
Piaţa secundară poate fi considerată o piaţă absolută în ceea ce priveşte reglarea liberă a cererii şi ofertei de valori, nevoia de capital şi starea economiei naţionale.
Bursele de valori sînt instituţii de o omportanţă deosebită în ansamblul mecanizmelor de reglare a economiei de piaţă deţinînd o poziţie dominantă pe pieţele interne de capital şi pe piaţa internaţională. Bursele de valori reprezintă pieţe de capital oficial unde se vînd şi se cumpără valori mobiliare.
Obiectul tranzacţiilor la bursele de valori îl constituie drepturile de proprietate asupra valorilor mobiliare, adică asupra obligaţiunilor, efectelor de comerţ, acţiunilor şi altor titluri de proprietate.
Obligaţiunea este o hîrtie de valoare care se obţine prin acordarea unui împrumut pe o peroadă determinată în schimbul unui procent fix de profit denumit cupon. Obligaţiunele  împlică pentru deţinătorii lor cel mai scăzut grad de risc, deoarece sumele cuvenite cu titlu de cupone sînt garantate indiferent de rezultatele financiare ale firmei emitente. După scurgerea perioadei de timp pentru care este emisă, obligaţiunea este răscumpărată de emitent, iar în acest interval deţinătorul ei încasează un venit fix.
Acţiunele sînt hîrtii de valoare care atestă acordarea de împrumut pe o perioadă nedefinită contra unui profit numit devident. În functie de mărirea devidentuli actiunile pot fi preferentiale şi obişnuite. În cazul acţiunilor preferenţiale, procentul de profit este fix. Acţiunile obişnuite implică un  grad maimare de risc dar şi şanse mai mari de cîştig,deoarece marimea devidentului este variabilă in  funcţie de rezultatele financiare ale firmei. Din veniturile totale ale firmei se scad cheltuielile denumite ’’ costuri de lucru’’ pentru a determina profitul de lucru. Din acestea se deduc cupoanele şi impozitele rămînînd profitul net. Din profitul net se achită devidendele fixe, iar partea rămasa este alocată pentru acumulări şi onorarea devidendelor la acţiuni obişnuite.
Înfiinţarea şi funcţionarea burselor de valori au loc pe baza normelor şi reglamentărilor juridice,adoptare în fiecare ţară,cu privire la activitatea  instituţiilor.
Tranzacţiile la bursele de valori se efectuează prin intermediul  ,,brokerilor’’ şi a ,,jobberilor’’. Brokerii sînt agenţi de schimb care primesc şi supun spre execuţie ordinile de vînzare cumpărare ale efectelor financiare. Ei adresează aceste ordine jobberilor. Jobberul se află la panoul de cotaţii pe care afişează iniţial cotaţiile de deschidere. Cursul de cumpărare ale efectelor financiare este sensibil mai mic decît cursul de vînzare.
În anul 1971 în SUA sa creat bursa informatizată NASDAQ(National Association of Srcurities Deabers Automated Qoutations System). Este o piaţă specială ce se deosebeşte de cele clasice atît prin modul de organizare şi funcţionare cît şi prin tehnicele de lucru specifice folosite, este bazată pe un sistem informatic care prelucrează automat tranzacţiile încheiate, nu există un loc fizic unde se întîlnesc cei care vînd şi cei care cumpără titluri. Bursa NASDAQ se deosebeşte de cele clasice şi în ceea ce priveşte rolul pe care-l au –stabilirea preţului titlurilor oferite şi solicitate de clienţi. Au un grad de lichiditate şi competitivitate ridicate. Majoritatea titlurilor cotate la bursa NASDAQ aparţin societăţilor tinere şi de mărime mijlocie, în principal din sectoarele de vîrf a economiei. Dar totuşi cea mai renumită bursă din lume rămîne să fie NYSE din SUA.
Cu tote că sînt ţări cu mult mai dezvoltate decît Republica Moldova aşa cum sînt: SUA, Germania, Japonia unde există o piaţă de capital foarte dezvoltată, chiar cele mai dezvoltate pieţe din lume…
În Republica Moldova există şi se dezvoltă o piaţă de capital, dar este la un nivel de dezvoltare foarte jos în conparaţie cu alte pieţe externe. Conform celor expuse mai sus referitor la piaţa de capital şi bursele de valori, gîndind bine şi analizînd tot ceea ce sa spus pînă acum în acest paragraf, eu aş forma piaţa de capital în R.M. din trei sectoare:

  O viitoare piaţă de capital va fi mult mai complexă cel puţin din următoarele II motive:
În primul rînd fiecare din cele 3 sectoare desfăşoară şi activităţi speciale, astfel societăţile comerciale îşi vor fructifica  mai multe disponibilităţi băneşti proprii în operaţiuni financiare sau bancare: cumpărări de acţiuno şi obligaţiuni acordate de credite comerciale.
În al doilea rînd, tranzacţiile financiare între sectorul (2) şi (1) se pot face şi direct fără apelarea la serviciile de intermediere ale instituţiilor financiar-bancare. Mai mult tilurile cumpărate de populaţie din economiile sale pot fi mobilizate(transformate din nou în bani) pe o piaţă secundară de capital înainte de scadenţă, piaţă ce se va dezvolta tot mai mult şi care va determina o circulaţie intensă acestor hîrtii de valoare şi multiple fluxuri financiare fără legătură directă cu capitalul iniţial constituit.

CAP.III.CONSTITUIREA ŞI PROBLEMELE FUNCŢIONĂRII PIEŢII HÎRTIILOR DE VALOARE ÎN REPUBLICA MODOVA.
 
Trecerea de la economia centralizată cu caracter directiv la cea de piaţă, în care astăzi se află economia naţională a Republicii Moldova, presupune un schimb radical al relaţiior de producere şi proprietate. Unul din elementele principale ale acestei restructurării este reforma sistemului de finanţe şi credit al statului, formarea şi dezvoltarea pieţii financiare şi a segmentului ce mai important al ei – piaţa hîrtiilor de valoare(PHV).
Formarea PHV are ca urmare crearea mecanismului de piaţă în loc de cel de stat cu caracter directiv,care presupune transferarea liberă,şi totodată a capitalului dintr-o ramură sau alta prin acumularea mijloacelor băneşti libere ale populaţiei,persoanele juridice şi statului,folosirea lor pentru investire productivă şi neproductivă în mărimea determinată de cerinţele pieţii ce duce la obţinerea efectului maxim pentru economie în integrime.Prin urmare,PHV este parte componentă a circuitulaţiei atît a pieţii monetare,cît şi a pieţii capitalurilor,rolul cărora este destul de important pentru etapa contemporană de transformare a economiei republicii.
PHV reprezintă un sistrm organiţional complex cu un nivel înalt de integritate şi interdependenţă a tuturor elementelor structurate.De aceea dezvoltarea PHV în Republica Moldova presupune crearea şi dezvoltarea infrastructurii corespunzătoare atît la nivelul primar unde se efectuiază emiterea şi realizarea hîrtiilor de valoare,cît şi la nivelul secundar,unde se efectuiază vînzarea-cumpărarea lor.
Printre cele mai importante premise ,fără de care existenţa deplină a PHV este  imposibilă,deosebim:

Data creării formale a PHV în Republica Moldova o putem numi intrarea în vigoare în anul 1992 a lefislaţii corporative-Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi Legea cu privire la societăţi pe acţiuni.
Cu totae neajunsurile,  aceste legi au permis tot odată crearea elementului de bază a PHV-societăţilor pe acţiuni, ce îşi realizează acţiunele sale prin subscripţie publică.
Totodată lipsa unui mecanizm real de funcţionare a economiei de piaţă, pregătirea slabă a participanţilor şi lipsa unui sistem dezvoltat de reglarea pieţei au adus la crearea intensivă a acestor întreprinderi şi emisiuni în masă a hotărîrilor de valoare. Toate societăţile pe acţiuni s-au creat în perioada menţionată ca societăţi pe acţiuni de tip închis cu realizarea acţiunilor sale între un număr limitat de persoane- de regulă fondatori şi ca atare nu crea posibilităţi reale pentru dezvoltarea PHV. Nici crearea la sfîrşitul anului 1992 a Comisiei de Stat pentru PHV – organ de reglare în condiţiile pieţei inexistente-nu a adus rezultate radicale în domenilu acesta. Practic ca punct iniţial al formării PHV a devenit  anul 1993 prin adoptarea la 18 mai a Legii privind circulaţiia hîrtiilor de valoare şi bursele de valori, creînd baza juridică a PHV şi determinînd noţiunele generale şi principale de funcţionare a ei şi prin începutul procesului de privatizare şi acţionarea contra Bonuri Patrimoniale a întreprindeleor din Moldova. În acest proces a fost inclusă majoritatea populaţiei Republicii- circa 3,5 mln, care au primit bonurile patrimoniale. În perioada noiembrie 1993-martie 1995 în Republică au fost privatizate 654 întreprideri mici, medii şi mari ca rezultat al participării directe a populaţiei la licitaţie şi privatizare prin fonduri speciale de invenţii şi companii de trast. Aceasta practic a hotărît din înainte crearea PHV primare din Moldova. În timpul acesta  au fost achitate  28,6% din  numărul total al bonurilor  patrimoniale eliberate(sau 260,6 mlrd   u.  b.), şi  înseamnă că contra sumei  acestea au  fost  cumpărate  acţiunile  de valuare reală a  întreprinderilor  de  stat  sau  fondurilor  de investiţii.  Circa 25% din  populaţia Republicii  au  devenit  deţinători  reali  ai   hotărîrilor  de valuare.
Faptul  acesta  a  adus  la necesitatea   creării  pieţii   secundare,  care trebuie să  asigure  procesul  de vînzare-cumpărare a hîrtiilor de valuare.  Apariţia, începînd cu mijlocul  anului 1994,  a  noilor  societăţi  pe acţiuni  care  plasează   acţiunile  sale  prin  subscripţie  publică,  emisiunea  în  prezent  şi în  viitor  a  hotărîrilor  de valuare  destinate  pentru  vînzare publică  de către fondurile  de  investiţii  şi  bănci ,  continuarea  privatizării  în   masă  în  Republică amplifică  acest  proces.
Existenţa pe  PHV a  diferiţilor  emitenţi  şi a  acţionarilor  cu  interese  diverse  crează  problema  asigurării  reglării şi  echilibrării pieţii.  Pentru  soluţionarea acestei probleme este prevăzută Bursa de Valori (BV)-formă  superioară de organizare a pieţei  secundare  a  hîrtiilor  de valoare, nucleul  profesional, normativ, tehnologic şi comercial a PHV.
În piaţa normală cu investirea mijloacelor  în hîrtiile de valori, capitolul nu se socoate din  circulaţie, investiţiile în  orice ramură a economiei poartă  practic acelaş caracter lichid, ca şi bani în numerar în conformitate cu posibilitatea de a vinde la Bursă în orice moment.
Astfel conform datelor statistice din 1-06-2000 putem aduce la cunoştinţă următoarele date, putem deosebi astfel numeroase date din anul 1999 şi 2000. Datele prezentate mai jos ne reliefează starea pieţii hîrtiilor de valuare.
Controlul de stat şi reglimentarea activităţii pe piaţa hîrtiilor de valuare în Republica Moldova este eefectuat de către Comisia de stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare(CSPHV), creată la 26.10.92.
Comisia este alcătuită di 10 persoane, 5 dintre care în frunte cu preşedintele sînt salariaţi permaneţi, restul fiind funcţionari ai ministerilor de finanţe, economice, privatizare, cancelarieri de stat şi Bănci Naţionle.
În baza datelor CSPHV volumul total al valorii nominale a hîrtiilor de valoare emise de către stat şi alşi intenşi, la data 01.04.1995, constituţia 1336 mln cote asociative, dintre care 1247 mln (91%) – hîrtii de valoare corporative (acţiuni), 106 mln, cote asociative(8%) – hîrtii de valore, emise de bănci şi 13 mln cote asociative(1%)- hîrtii de valoare, emise de stat.
În conponenţa h]rtiilor de valoare corporative – 1241 mln constituie acţiunele întreprindelor privatizate; 3,5 mln – acţiunele SA nou-create şi 2,5 mln – acţiunele fondurilor de investiţii.
Acest proces de privatizare, în masă în continuă dezvoltare reprezintă un motiv care ne face să afirmăm, că  numărul hîrtiilor de valoare corporative, ce aparţin întreprindelor privatizate şi fondurilor de investiţii, tinde să se mărească.
Majoritatea hîrtiilor de valoare, în număr de 105,1 mln emise de către bănci prin subscripţie închisă, care nu vor circula liber pe piaţa hîrtiilor de valoare. Tot odată apare o evidenţă tedinţă din partea băncilor, de a efectua imiterea de tip deschis, inclusiv a altor hîrtii de valoare: cambii, certificate bonare, ect.
Hîrtiile de valoare de stat includ de asemenea şi obligaţiuni ale tezaurului de stat, care constituie 7,1 mln lei (55%), apoi certificatele de stat-4,4 mln lei(34%), şi oligaţiunele înprumuturilor interne de stat- 1,49 mln (11%) cu termene de rambursare şi rate ale dobînzii diferite.
În conformitate cu datele bugetului de stat pe anul 1995 se prevedea mărirea cantităţii hîrtiilor de valoare pînă la 40 mln lei. La licitaţiile organizate pe data de 11 mai 1995 a fost organizată vînzarea suplimentară certificatelor de stat la un preţ de 1,5 mln lei. Astfel volumul pieţei hîrtiilor de valoare începînd cu acestă dată a fost într-o creştere continuă.
Reeşind din cele spuse mai sus putem afirma că la momentul dat premisele principale în formare apieţei secundare sa înfăptuit şi se simte o acută necisitate de a activiza în cel mai urgent mod mecanizmul puteri în cerculaţie şi redestribuiri hîrtiilor de valoare, cu scopul asigurări eficacităţi invenţiilor în economie. Astfel, emitent de bază al infrastructurii piaeţei hîrtiilor de valoare devine bursa de valori din Moldova care joacă rolul unei pieţe organizate instituţional de către operatorii acesteia cu scopul efectuării vînzărilor cu hîrtiile de valoare de calitate înaltă  deasemenea joacă rolul unui indice şi regulator al pieţei secundare hîrtiilor de valoare(deja ceva menţionat).
Bursa de valori din Moldova a fost înfiinţată la 7 ianuarie 1994 de către 34 participanţi profeseonişti la piaţa hîrtiilor de valoare în calitate de societate pe acţiuni de tip închis în conformitate cu Legea privind circulaţia hîrtiilor de valoare şi burse de valori. La momentul actual bursa de valori întrunşte 53 participanţi profeseonişti la piaţ hîrtiilor de valoare. Organele de conducere ale bursei de valori sînt Adunarea generală a acţiunilor, iar între perioada convocărilor acestuia – consiliul bursei compus din 16 membri. Organul administrativ de conducere constituie cîrmuirea bursei de valori în frunte cu preşedintele.
Sistemul de vînzări la bursa de valori di Modova va aplica sistemele automatizate de comparare a cererilor pentru cumpărare şi vînzare a hîrtiilor de valoare cu lichidarea lor ulterioară. Operaţile la bursa în baza cererilor depuse, vor fi efectuate în exclusivitate de căte brokeri sau de firmele de brokeri, care la rîndul lor sînt membri ai bursei de valori. Prin intermediul firmelor indicate mai sus orice posesor al hîrtiilor de valoare poate înfăptui vînzarea – cupărarea acestora, doar dacă hîrtiile de valoare, pe care le posedă sînt cotate la bursă.  În caz dacă hîrtiile de valoare în cauză nu se cotează la Bursă, cumpărarea-vînzarea se efectueză prin intermediul firmelor de brokeri care operează pe piaţa bursei, tranzacşia fiind înregistrată la bursă. Stabilirea preţurilor hîrtiilor de valoare cotate la bursă se va efectua în baza fixingului- confruntării cererii cu oferta.
Achitările pentru tranzacţiile la bursă de valori se va efectua reieşind din utilizarea sistemelor de clearing şi a achitărilor, prin intermediul recurgeri la prima etapă la registratorii menţionaţi mai sus, şi în continuare – cu folosirea Depozitului central şi al Camerii de clearing.
În urma tranzacţiilor încheiate a căror efectuare este înfăptuinţa de către firmele de brokeri pentru a acoperi cheltuielele parvenite în urma comiterii greşelilor sau în urma neîndeplinirii la timp a operaţiilor de achitare, se crează Fondul de Garanţie, care activează în baza cotizaţiilor membrilor Bursei. Listingul hîrtiilor de valoare la Bursa de valori din Moldova, în baza hotărîrilor Cîrmuirii Bursei , urmează să se efectueze conform anumitor scheme.
Totodată cotarea hîrtiilor de valoare va fi efectuată în trei etape, fiecare din ele avînd cerinţele sale privitor la: schimbul activilor, termenul de activitate a companiei, numărul posesorilor acţiunilor, volumul pachetului de acţiuni şi termenul listingului la etapele precedente. La fel cerinţele faţă de hîrtiile de valoare, care se vor cota la prima etapă, vor fi maxime şi cele de la etapa a treia- minime. În caz dacă vor interveni schimbări în starea financiară a emitentului, hîrtiile lui de valoare pot să trecă de la cotarea unui nivel la altul.
Cu toate că în Moldova au fost create elementele de bază ale Pieţilor hîrtiilor de valoare întrun termen foarte scurt, fapt care deja este dovada unei realizări considerabile, există totuşi probleme externe şi interne a pieţei şi bursei de valori.
Printre problemele de bază enumăr următoarele:

Rezolvarea  problemelor în cauză constituie unul din scopurile premordiale a pieţei pentru hîrtiile de valoare din Moldova. Astfel, hotărîrea unora din aceste probleme se datorează doar timpului, iar soluţionarea altor probleme necesită  o strictă coordonare a activităţii organelor de stat a bursei de valori di Md. a activităţii operatorilor pieţei şi organizaţiilor de autocontrol a acestor, militante pentru dezvoltarea şi conducerea progresivă a pieţei pentru hîrtiile de valoare din ţară. Tendinţele de bază în această privinţă sînt:

Consider, că o astfel de coordonare progresistă cu activitatea pieţei hîrtiilor de valoare în alianţa  cu stabilizarea situaţiei economice în Republica Moldova, trebuie să contribuie la progresarea pieţei hîrtiilor de valoare şi perfecţionarii ei conform standardelor internaţionale.

II. CONCLUZII
În lucrarea dată am încercat a confirma mare importanţă a pieţei în dezvoltarea economică , precum şi locul diferitor pieţe în sistemele economice.
Am citit părerele celor mai autoritari economişti, savanţi ai neamului şi nu numai. Prin ele am încercat să aduc şi eu nişte argumente ce vizează-piaţa. Acestă lucrare este după părerea mea destul de actuală deoarice am adus apre atenţia tuturor date cît se puteau de concrete referitor la activităţile ce se desfăşoară zi de zi pe piaţă. În concluzie eu aş remarca că piaţa a avut un rol important de-a lungul timpului, adică din cele mai vechi timpuri şi pînă în prezent. Am abordat toate problemele care se confruntă piaţa la etapa actuală şi după părerea mea am propus cele mai eficiente propuneri pentru soluţionarea problemelor. În concluzie după părerea mea cele mai mari probleme se întîlnesc pe piaţa hîrtiilor de valori, după părerea mea asta din cauză că piaţa hîrtiilor de valori este mai tîrziu înfiinîată în comparaţie cu celelalte tipuri de pieţe la fel gradul de dezvoltare economică la un nivel foarte jos. Concluzia este unică, viitorul ne aparţine nouă, dacă în trecut nu s-au luat măsurile necesare, atunci noi în prezent trebuie să participăm la crearea  de noi condiţii favorabile. Piaţa a fost şi este sursa de eşire din criza a multor familii… Piaţa este a fost şi va rămîne catalizatorul principal în economia ţării.

III. LITERATURA