referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Unirea Principatelor Romane

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

ConÅŸtiinÅ£a comunităţii de origine ÅŸi limbă a fost prezentă permanent la români, de o parte ÅŸi de alta a CarpaÅ£ilor. Ideea originii romanice a moldovenilor, muntenilor ÅŸi transilvănenilor, a conÅŸtiinÅ£ei unităţii teritoriale ÅŸi a comunităţii poporului român a fost puternic exprimată de cronicarii ÅŸi cărturarii din secolele XVII-XVIII...

Varianta Printabila 


1 UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

Unirea Ţării Rom�neşti cu Moldova, �nfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza Rom�niei moderne şi a formării naţiunii rom�ne. �mprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări rom�ne-Moldova,  Transilvania,  Ţara Rom�nească. Statul naţional rom�n s-a format treptat,  �ncep�nd cu Unirea din 1859 şi �ncheindu-se �n 1918, c�nd lupta de eliberare naţională a poporului rom�n va fi �ncununată de victorie.  
Principatele Rom�ne după revoluţie
După �năbuşirea revoluţiei din 1848, reacţiunea internă şi forţele intervenţioniste dinafară au luat măsuri de reorganizare a regimului regulamentar restaurat.  In 1849 se �ncheie convenţia de la Balta Liman �ntre Turcia, puterea suzerană şi Rusia, puterea protectoare, care justifica prezenţa trupelor celor două state �n Principate pentru "a reprima orice mişcare de insurecţionale".  Potrivit convenţiei de la Balta Liman, s-au numit �n ambele principate alţi domni pe timp de şapte ani:Grigore Alexandru Ghica �n Moldova şi Barbu Ştirbei �n Muntenia. In aceşti ani s-au făcut anumite �mbunătăţiri �n administraţia Principatelor, mai ales �n Moldova, unde domnitorul ducea o politică cu tendinţe liberale. Anii imediat următori revoluţiei se caracterizează prin rolul cresc�nd al burgheziei, care cucereşte poziţii noi �n viaţa economică şi politică.
Are loc o dezvoltare a producţiei şi a schimbului de mărfuri, lărgirea transporturilor rutiere şi a navigaţiei, intensificarea legăturilor economice �ntre diferite regiuni. Aceasta a avut ca urmare atenuarea particularităţilor locale, lărgirea schimburilor comerciale dintre Principatele Rom�ne, care se transformă treptat �ntr-o unitate economică. Pieţele locale, provinciale, s-au contopit astfel �ntr-o piaţă unică;o etapă importantă a reprezentat-o desfiinţarea vămii dintre Moldova şi Ţara Rom�nească, care a intrat �n vigoare la 1 ianuarie 1848.
In acelaşi timp sunt amplificate legăturile economice ale Principatelor dunărene cu Transilvania, pregătindu-se condiţiile pentru desăv�rşirea formării pieţei naţionale prin unificarea �ntregului teritoriu locuit de poporul rom�n.
Unirea Principatelor Rom�ne - o necesitate legică
Datorită �mprejurărilor interne şi externe nefavorabile, poporul rom�n a trăit timp de secole �n unităţi statale şi provincii distincte, fiecare cu o viaţă politică proprie. Nici diviziunea statală, nici stăp�nirile străine n-au putut �mpiedica dezvoltarea unitară şi continuitatea poporului rom�n pe teritoriul pe care s-a format. El şi-a păstrat nealterate limba şi portul, tradiţiile, obiceiurile, fiinţa naţională.
Conştiinţa comunităţii de origine şi limbă a fost prezentă permanent la rom�ni, de o parte şi de alta a Carpaţilor. Ideea originii romanice a moldovenilor, muntenilor şi transilvănenilor, a conştiinţei unităţii teritoriale şi a comunităţii poporului rom�n a fost puternic exprimată de cronicarii şi cărturarii din secolele XVII-XVIII.
O caracteristică a dezvoltării ţărilor rom�ne a constituit-o permanenţa legăturilor economice, politice, culturale �ntre cele trei ţări rom�ne.  Voinţa de unire a fost exprimată clar şi puternic �n timpul revoluţiei din 1848.  După revoluţia din 1848, Unirea a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice rom�neşti, pun�nd �n mişcare cele mai largi mase ale poporului.


Forţele unioniste; lupta pentru Unire
Unirea era o cauză a �ntregului popor, dar �n raport cu interesele lor de clasă, forţele sociale rom�neşti au �nţeles �n mod diferit conţinutul, şi caracterul Unirii.  Forţa socială principală �n mişcarea unionistă au constituit-o masele largi populare de la oraşe şi sate, care au acţionat cu cea mai mare energie şi hotăr�re.  Ele legau de �nfăptuirea unirii şi �mplinirea aspiraţiilor lor sociale.  Ţăranii urmăreau �n primul r�nd, ca prin Unire să scape de clacă şi să obţină păm�nt, iar păturile orăşeneşti considerau că prin Unire se va realiza cadrul politic favorabil unor largi libertăţi democratice.  
Burghezia, �n plină ascensiune, socotea că printr-un stat unitar se vor crea condiţii prielnice pentru prosperitatea ei economică şi pentru obţinerea unei poziţii preponderente �n viaţa politică a ţării.
O mare parte din boierime, cu interese apropiate de cele ale burgheziei, s-a alăturat puternicelor forţe naţionale unioniste. Unii din marii boieri, de teamă că Unirea ar pune �n primejdie privilegiile lor de clasă, s-au grupat �n partida antiunionistă.  Generaţia care a �nfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care �nfăptuise revoluţia de la 1848 avea �n frunte �nflăcăraţi patrioţi, ca:Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A.  Rosetti, fraţii Ion şi Dim.  Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş. a.  Cărturari şi oameni politici de seamă, animaţi de idei �naintate, au adus o contribuţie preţioasă la progresul general al ţării. Fruntaşii revoluţionari din 1848, au �ntreprins o amplă acţiune de propagandă �n favoarea Unirii at�t �n ţară c�t şi �n străinătate. Răsp�ndiţi �n diverse centre europene (Viena, Frankfurt, Paris, Londra, Constantinopol), patrioţii au desfăşurat o laborioasă activitate pentru a crea un puternic curent de opinie �n sprijinul cauzei rom�neşti.
Unirea Principatelor Rom�ne - problemă europeană
In vara anului 1853 izbucneşte războiul Crimeii, �nceput de Rusia �mpotriva Imperiului otoman, eveniment care aduce �n prim plan politic internaţional chestiunea orientală, inclusiv situaţia Principatelor dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante ale Congresului de pace de la Paris (1856).
Reprezentanţii statelor participante la Congres au luat la Congres atitudini diferite faţă de viitorul regim al Principatelor Rom�ne. In sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa, Rusia, Sardinia şi Prusia;o �mpotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria;favorabilă Unirii �n timpul lucrărilor Congresului, Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Imperiului otoman.
Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de anumita interese statale. Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure �n sud-estul Europei un debuşeu economic şi un pion al influenţei sale politice;Rusia vedea �n unire un mijloc de a slăbi Imperiul otoman;Sardinia şi Prusia, susţin�nd cauza rom�nilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei;Anglia era interesată �n menţinerea Imperiului otoman ca forţă opusă Rusiei;Turcia, puterea suzerană, se temea că Moldova şi Muntenia unite �şi vor dob�ndi şi independenţa politică, aşa cum se va �nt�mpla după mai puţin de două decenii. Austria considera că statul naţional rom�n ar duce la intensificarea luptei de eliberare a rom�nilor din Transilvania, doritori să se alăture fraţilor de peste Carpaţi.
Datorită poziţiilor divergente, Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor;s-a creat �nsă posibilitatea ca poporul rom�n să se pronunţe �n privinţa viitorului lui. Tratatul de pace prevedea ca populaţia Principatelor să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc (special constituite �n acest scop). Totodată s-a stabilit ca cele două ţări, răm�n�nd sub suzeranitatea Turciei, să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris;se �nlătura astfel protectoratul unei singure ţări. In timpul constituirii, si consultării Adunărilor ad-hoc fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam numit de Poartă.
Congresul a hotăr�t ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul, Ismail, Bolgrad) să reintre �n componenţa Moldovei. De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice;se prevedea libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralitatea Mării Negre;se aproba crearea unei comisii europene a Dunării cu sediul la Galaţi.  
Pe temeiul cererilor exprimate �n Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute �n Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres, urma să se convoace la Paris o conferinţă a puterilor europene care să alcătuiască o altă legislaţie �n locul Regulamentului organic.  
Adunările ad-hoc (1857) ; Convenţia de la Paris (1858)
Pregătirile şi alegerile pentru adunări s-au desfăşurat �n condiţii diferite �n cele două ţări.
In Ţara Rom�nească, caimacamul Alexandru Ghica, fostul domn, a adoptat o poziţie de �nţelegere faţă de partida unionistă. In Moldova, caimacamul N.  Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs la la un adevărat regim de teroare pentru a zădărnici Unirea. Astfel, au fost interzise gazetele favorabile Unirii şi �ntrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive, s-au falsificat listele electorale şi alegerile din iulie 1857. Comisia de informare de la Bucureşti primea numeroase telegrame, memorii şi apeluri. Turcia s-a văzut silită să anuleze alegerile falsificate;noile alegeri au �nregistrat o victorie cov�rşitoare a candidaţilor unionişti, care, cu două excepţii au fost aleşi pretutindeni. Rezultate asemănătoare se obţinuseră şi �n Muntenia.
In Adunările ad-hoc au fost aleşi toţi fruntaşii unionişti, revoluţionari din 1848:Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Vasile Mălinescu, Anastase Panu, �n Moldova, C.  A.  Rosetti, fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu, A.  G.  Golescu, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Christian  Tell, Gh.  Magheru, �n Muntenia. Pentru prima dată, ţărănimea �şi trimitea aleşii săi �ntr-o adunare reprezentativă a ţării: Ion Roată, Tănase Constantin, Gheorghe Lupescu, Mircea Mălieru ş. a.
Adunările ad-hoc şi-au �nceput lucrările �n septembrie 1857, la Iaşi şi la Bucureşti. Dezbaterile au prilejuit o manifestare puternică a coeziunii şi a forţei mişcării unioniste, o impresionantă demonstraţie a voinţei poporului rom�n de a-şi făuri statul său naţional.
Intr-o atmosferă de mare av�nt patriotic, Adunările ad-hoc au adoptat, �n luna octombrie 1857, rezoluţii asemănătoare, care cereau cu hotăr�re Unirea Principatelor �ntr-un singur stat cu numele de Rom�nia, respectarea drepturilor, a autonomiei şi a neutralităţii acestui stat şi o Adunare Obştească care să reprezinte "toate interesele naţiei".

1 Chestiunea agrară a fost prezentă �n discuţiile deputaţilor din ambele Adunări. In jalba deputaţilor pontaşi moldoveni, al cărei prim semnatar era Ion Roată din ţinutul Putnei, erau �nfăţişate �n imagini zguduitoare starea ţărănimii şi temeiul revendicărilor sale. Se cerea ca "săteanul să fie pus �n r�ndul oamenilor", să fie interzisă bătaia, să fie �nlăturate boierescul (claca), beilicurile şi birul pe cap, iar satele să-şi aibe. . . dregătorii aleşi chiar din s�nul lor". Deputatul Tănase Constantin proclama �n adunarea de la Bucureşti "dreptul netăgăduit al ţărănimii . . . d-a lua parte la viitoarele adunări, care vor face constituţia ţării şi legiuirile din �năuntru".
�ntruc�t reprezentanţii boierimii şi chiar unii exponenţi ai burgheziei s-au opus ideii de �mproprietărire sub pretextul menţinerii coeziunii mişcării unionoste sau au cerut am�narea discutării acesteia, nu s-a putut trece la adoptarea unei hotăr�ri �n problema agrară.
Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise comisiei speciale. Aceasta a alcătuit un raport, pe care l-a �nm�nat Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri, care s-au �ntrunit �n mai 1858, la Paris. Convenţia semnată la 7 august 1858, ca urmare a lucrărilor conferinţei, prevedea ca cele două ţări să se numească Principatele Uite ale Moldovei şi Ţării Rom�neşti, fiecare cu c�te un domnitor, guvern şi adunare legiuitoare proprie, �nfiinţarea unei curţi de casaţie comune pentru ambele Principate, cu sediul la Focşani. Convenţia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeau intereselor burgheziei: desfiinţarea privilegiilor şi a rangurilor boiereşti (deci egalitatea tuturor cetăţenilor �n faţa legilor), responsabilitatea ministerială etc.;se recomanda, de asemenea, o nouă reglementare prin lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani. "Stipulaţiile electorale", trecute �n anexa convenţiei, stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unui cens foarte ridicat. Act internaţional, noua convenţie era totodată şi o legiuire fundamentală pentru Principate, ceea ce, de fapt, �nsemna �ncetarea valabilităţii juridice a Regulamentului organic. Convenţia va răm�ne �n vigoare p�nă �n anul 1864.
Deoarece puterile Europei nu �ndepliniseră dorinţa fundamentală a rom�nilor, exprimată prin Adunările ad-hoc, se impunea o acţiune internă a �ntregului popor, care să realizeze Unirea şi să pună Europa �n faţa unui fapt �mplinit.
 �nfăptuirea Unirii prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi
Ţării Rom�neşti

Alegerile de deputaţi �n Adunările elective s-au desfăşurat sub semnul unor �nverşunate �nfruntări �ntre forţele partidei naţionale unioniste şi forţele reacţionare potrivnice Unirii.
Elementele antiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin Convenţie, care restr�ngea corpurile elective din cele două ţări la c�teva mii de alegători.
In timp ce alegerile din Moldova au adus �n Adunarea electivă o majoritate a partidei naţionale, �n Ţara Rom�nească reacţiunea a obţinut majoritatea.
In ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza. După alegerea din Moldova, privirile �ntregului popor rom�n erau aţintite spre Bucureşti. Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859. �ncă din prima zi, mii de oameni, mobilizaţi de tineri unionişti, se adunaseră �n faţa clădirii unde avea loc adunarea. Erau prezenţi tăbăcari, măcelari, meseriaşi, negustori, ţărani din satele judeţelor Ilfov şi D�mboviţa, elevi ai claselor superioare şi ai �nvăţăm�ntului de specialitate. Mulţimea manifesta vehement �mpotriva partidei reacţionare, care susţinea alegerea lui Gh.  Bibescu.
In această atmosferă, �n noaptea de 23/24 ianuarie, deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul "Concordia" unde au hotăr�t să propună Adunării ca domn al Ţării Rom�neşti tot pe Alexandru Ioan Cuza.
In dimineaţa zilei de 24 ianuarie, ora 11, reprezentanţii partidei naţionale au propus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea candidatului. Propunerea făcută de Vasile Boerescu �n persoana lui Al.  I.  Cuza a fost acceptată �n unanimitate, deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului. Trec�ndu-se la vot, toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales la 5 ianuarie �n Moldova.
Prin propriile-i forţe, poporul rom�n realizase Unirea şi �ntemeiase statul său naţional. "Unirea naţiunea a făcut-o" avea să declare M.  Kogălniceanu �n 1862. Ziua de 24 ianuarie se �nscria pentru totdeauna �n istoria patriei ca "Ziua renaşterii naţionale". Pun�nd bazele Rom�niei moderne, Unirea din 1859 a �nsemnat o etapă esenţială pe drumul unităţii naţionale, a cărei �ntregire deplină avea să se �nfăptuiască �n 1918.
Consolidarea Unirii
Imediat după 24 ianuarie 1859, principalul ţel al politicii lui Cuza a fost obţinerea recunoaşterii de către puterile garante a dublei sale alegeri şi desăv�rşirea unităţii politice şi administrative a t�nărului stat naţional.
In martie 1859, reprezentanţii Franţei, Rusiei, Sardiniei, Prusiei şi Angliei au recunoscut oficial pe Cuza ca singurul domn al Principatelor. Turcia şi Austria şi-au dat acordul abia �n septembrie acelaşi an. După tratative anevoioase,  �n noiembrie 1861, Turcia a recunoscut unirea completă, cu acordul puterilor garante, dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.
Coordonate de Cuza, guvernele celor două Principate vor acţiona �n mod unitar pentru consolidarea Unirii, pentru aplicarea programului de reforme şi crearea instituţiilor statale burgheze. Astfel, �n timpul guvernelor �naintate conduse de Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Golescu
s-au unificat sistemul vamal şi administraţia telegrafului, s-a interzis bătaia la sate şi au luat fiinţă judecătoriile săteşti, s-a �nfiinţat Universitatea din Iaşi etc.
Alexandru Ioan Cuza a dat o atenţie deosebită unificării militare. Un prim pas �n acest sens a fost concentrarea unităţilor �ntr-o tabără militară unică la Floreşti, �n primăvara şi vara anului 1859. Armata unificată avea datoria să apere autonomia ţării �mpotriva unei eventuale intervenţii străine şi să fie oric�nd pregătită pentru obţinerea independenţei naţionale.
In domeniul politicii externe se �nregistrau succese importante. Deşi �n stare de dependenţă faţă de Imperiul otoman, Principatele Unite duceau tot mai mult o politică externă proprie. In anul 1860 se �nfiinţează prima agenţie diplomatică rom�nă (la Paris) şi se �ncheie convenţia telegrafică cu Rusia, cea dint�i convenţie internaţională a Principatelor.
Rom�nia �n anii 1862 - 1865
După proclamaţia lui Cuza din 11 decembrie 1861, ambele Adunări de deputaţi şi-au �ncheiat lucrările pentru a se �ntruni la 24 ianuarie 1862 �ntr-o Adunare Naţională la Bucureşti, care devine capitala ţării. Cele două guverne au demisionat pentru a se alcătui un guvern unic. Primul guvern al Rom�niei era format din reprezentanţi ai grupărilor conservatoare, �n frunte cu Barbu Catargiu, adversar al �mproprietăririi ţăranilor.
Ostilitatea boierimii conservatoare faţă de planurile domnitorului de a realiza reforma agrară prin �mproprietărire şi divergenţele ivite �ntre domn şi gruparea liberal-radicală condusă de I.  C.  Brătianu şi C.  A.  Rosetti au dus la sf�rşitul anului 1862 şi �nceputul anului 1863 la alcătuirea unei �nţelegeri politice, numită de contemporani "monstruoasa coaliţie", care a făcut o opoziţie �nverşunată domnitorului, uneltind �nlăturarea sa şi aducerea unui prinţ străin pe tronul Rom�niei.
Un act de mare importanţă socială şi naţională �nfăptuit de guvernul condus de Mihail Kogălniceanu a fost secularizarea averilor mănăstireşti. Moşiile secularizate reprezentau peste un sfert din suprafaţa �ntregii ţări de atunci. O dată cu aplicarea legii rurale, 551. 976 ha vor intra �n proprietatea foştilor clăcaşi.
In urma respingerii de către Adunare a proiectului de lege rurală depus de guvernul Kogălniceanu, Cuza, hotăr�t să dea ţării cele două legi fundamentale - legea electorală şi legea agrară -, a recurs la lovitura de stat din 2 mai 1864, prin care Adunarea este dizolvată. Cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu este supus ratificării poporului, prin plebiscit, un "act dezvoltător" al Convenţiei, numit statut, acceptat ulterior şi de puterile garante. Noua lege electorală reprezenta un mare progres faţă de trecut c�nd cinci mii de alegători dispuneau de viaţa politică a ţării.
Pe temeiul noii Constituţii, la 14 august 1864 a fost decretată de către domnitor legea agrară. Se proclama desfiinţarea "de-a pururea" a clăcii, ţăranii devenind proprietari liberi pe "locurile supuse stăp�nirii lor prin lege şi pe braţele de muncă". Aşadar, sarcinile feudale erau desfiinţate din punct de vedere legal, iar ţăranii clăcaşi �mproprietăriţi
O altă realizare de seamă a constituit-o organizarea �nvăţăm�ntului. Prin legea Instrucţiunii publice din 25 noiembrie 1864 s-au stabilit trei grade de �nvăţăm�nt:primar, secundar şi superior. Legea proclama că "instrucţiunea primară este obligatorie şi gratuită".
In anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei. Prin legea comunală, satele şi cătunele se grupau �n comune rurale;mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăşi, un judeţ. Adminstraţia judeţelor şi a comunelor se făcea de consilii alese pe baza votului cenzitar. In fruntea administraţiei judeţului era un prefect, al plăşii un subprefect (mai t�rziu pretor), iar al comunei un primar.
Una din cele mai importante �nfăptuiri a fost reorganizarea Justiţiei. Au luat fiinţă următoarele instanţe judecătoreşti: judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi şi Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţa de recurs. Codurile penal, civil şi comercial au intrat �n vigoare din anul 1865. In acelaşi an a fost �nlăturat regimul jurisdicţiei consulare;cetăţenii străini au intrat astfel sub jurisdicţia legilor rom�neşti ceea ce a dus la �ntărirea autonomiei interne a statului.
O grijă deosebită a manifestat Alexandru Ioan Cuza pentru crearea armatei naţionale. In anii 1860-1864 a sporit numărul unităţilor militare şi s-a �nm�nat acestora drapelul tricolor, a fost reorganizat �nvăţăm�ntul militar şi s-a �nfiinţat Arsenalul armatei.
Reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au dus la crearea şi dezvoltarea unor instituţii statale cu caracter burghez, la modernizarea statului rom�n, ale cărui temelii le-a pus Unirea Principatelor;ele au contribuit la progresul general social-economic şi politic al ţării.
In noaptea de 10/11 februarie 1866,  Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice şi este expulzat din ţară de monstruoasa coaliţie. Se stinge din viaţă la 15 mai 1873 la Heidelberg.



Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica