1
Ce este Partidul Comunist?
Cuv�nt �nainte
De peste 5.000 de ani poporul chinez a creat o civilizaţie splendidă pe
păm�ntul udat de fluviile Galben şi Yangze. �n acestă perioadă de timp
s-au perindat diverse dinastii, iar cultura chineză a cunoscut perioade
de prosperitate şi declin. Pe scena istorică a Chinei au avut loc
grandioase mişcări.
Anul 1840, considerat uzual de istorici ca fiind �nceputul erei
contemporane a Chinei, a marcat �nceputul călătoriei Chinei de la
tradiţie spre modernizare. Civilizaţia chineză a trecut prin 4 episoade
de presiune. Primele 3 episoade sunt: invazia Beijing-ului de către
forţa aliată anglo-franceză, la �nceputul anilor 1860, războiul
sino-japonez �n 1894 (numit şi războiul „Jiawu”), şi războiul
ruso-japonez din nord-estul Chinei, �n 1906.
Acestor 3 episoade de presiune, China le-a răspuns printr-un curent de
occidentalizare, marcat de importul de bunuri şi arme moderne,
reformele instituţionale din timpul „Reformei de 100 zile” şi
�ncercarea, de la sf�rşitul ultimei dinastii Qing, de a crea o
conducere constituţională, şi mai t�rziu, Revoluţia Xinhai .
La sf�rşitul primului război mondial, China, deşi �nvingătoare, n-a
fost inclusă pe lista celor mai mari puteri ale timpului. Mulţi chinezi
au crezut că primele 3 răspunsuri la episoadele de presiune au fost
greşite. Mişcarea „4 mai ” a condus la cea de-a patra �ncercare de
răspuns la presiunile anterioare şi a culminat cu occidentalizarea
completă a culturii chineze prin apariţia mişcării comuniste şi a
revoluţiei sale extreme.
Acest articol tratează impactul mişcării comuniste şi al Partidului
Comunist asupra civilizaţiei. Haideţi să aruncăm o privire mai atentă
la rezultatul alegerii făcute de China, sau mai bine spus, la ceea ce a
fost impus Chinei, după 160 ani, aproape 100 milioane de morţi
nenaturale şi distrugerea aproape completă a culturii şi civilizaţiei
tradiţionale chineze.
I. Fundamentul de violenţă şi teroare pentru obţinerea şi păstrarea
puterii
„Comuniştii se feresc să-şi ascundă viziunile şi ţelurile. Ei declară
deschis că ţelurile lor pot fi obţinute numai prin răsturnarea violentă
a tuturor condiţiilor sociale existente” . Acest citat este luat din
paragraful de �ncheiere al Manifestului Comunist, documentul principal
al partidelor comuniste. Violenţa este unicul mijloc prin care
partidele comuniste au c�ştigat vreodată putere. Această trăsătură de
caracter a fost transmisă tuturor formelor ulterioare ale Partidului,
apărute după naşterea sa.
De fapt primul Partid Comunist a fost stabilit la mai mulţi ani după
moartea lui Karl Marx. După Revoluţia din Octombrie (1917) s-a născut
„Partidul Comunist al �ntregii Rusii”, mai t�rziu fiind cunoscut ca
„Partidul Comunist al Uniunii Sovietice”. Acest Partid a crescut prin
folosirea violenţei �mpotriva „claselor inamice” şi s-a menţinut prin
violenţă �mpotriva membrilor Partidului şi a cetăţenilor de r�nd care
au fost consideraţi trădători. �n timpul „curăţeniei” declanşate de
Stalin �n 1930, Partidul Comunist sovietic a masacrat peste 20 milioane
de aşa-zişi spioni şi trădători, şi persoane suspectate ca av�nd opinii
diferite.
Partidul Comunist Chinez (PCC) a �nceput ca ramură a Partidului
Comunist Sovietic �n cea de-a treia Internaţională Comunistă. A
moştenit �n mod natural �nclinarea către crimă. Un exemplu care
ilustrează acest fapt este că �n timpul primului război civil dintre
Kuomingtang (KMT) şi comunişti (1927-1936), populaţia din provincia
Jiangxi a scăzut de la 20 milioane la aproximativ 10 milioane. Pagubele
produse de PCC prin utilizarea violenţei pot fi deduse prin simpla
examinare a acestor cifre.
Uzul violenţei poate fi inevitabil c�nd se �ncearcă obţinerea puterii
politice, dar n-au existat niciodată �n istorie regimuri at�t de
dornice de omor ca cele conduse de partide comuniste – omoruri
săv�rşite �n special �n timpul perioadelor de pace. Din 1949 numărul
deceselor cauzate de violenţa PCC a depăşit numărul total de decese din
timpul războaielor purtate �ntre 1927-1949.
Un exemplu excelent al utilizării violenţei de către PCC este sprijinul
acordat Khmerilor Roşii din Cambogia. Sub conducerea Kmerilor Roşii au
fost ucişi 25% din populaţia Cambogiei, multe victime fiind de origine
chineză. China blochează şi acum aducerea, de către comunitatea
internaţională, a Khmerilor Roşii �n faţa justiţiei, pentru că acoperă
rolul PCC �n acest genocid.
PCC are legături str�nse cu unele din cele mai brutale mişcări politice
şi regimuri ale lumii. Pe l�ngă legăturile cu Khmerii Roşii, există
relaţii cu partidele comuniste din Indonesia, Filipine, Malaezia,
Vietnam, Burma, Laos, şi Nepal - toate fiind susţinute de PCC. Mulţi
conducători ai acestor partide comuniste sunt chinezi; unii dintre ei
�ncă se ascund �n China �n prezent.
Alte partide comuniste cu ideologie maoistă includ „Cărarea Luminoasă”
din America de Sud şi „Armata Roşie Japoneză”, ale căror atrocităţi au
fost condamnate de către comunitatea internaţională.
Una dintre teoriile pe care le folosesc comuniştii este darwinismul
social. Partidul Comunist aplică teoria competiţiei darwiniste dintre
specii �n sfera relaţiilor şi istoriei umane, susţin�nd că lupta de
clasă este singura forţă care determină dezvoltarea societăţii. Lupta
devine astfel „credinţa” principală a Partidului Comunist, o unealtă �n
obţinerea şi păstrarea controlului politic. Cuvintele faimoase ale lui
Mao Zedong trădează această logică a supravieţuirii celui mai puternic:
„Cu 800 milioane de oameni, cum poate să funcţioneze fără luptă?”
O altă afirmaţie la fel de faimoasă a lui Mao Zedong este aceea ca
Revoluţia Culturală „ar trebui desfăşurată la fiecare şapte sau opt
ani” . Folosirea repetată a forţei de către PCC este un mijloc
important pentru menţinerea conducerii. Scopul utilizării forţei este
crearea terorii. Fiecare luptă şi mişcare au fost exerciţii ale
terorii, inimile chinezilor tremur�nd de fiecare dată. Supuşi terorii,
ei au devenit treptat �nrobiţi sub controlul PCC.
Astăzi terorismul a devenit principalul duşman al lumii civilizate şi
libere. Exerciţiul terorii violente al PCC s-a desfăşurat pe o scară şi
mai largă, a durat mult mai mult, şi rezultatele sale au fost chiar mai
devastatoare, datorită aparatelor de stat. Astăzi, �n secolul 21, n-ar
trebui să uităm acest caracter moştenit al Partidului Comunist, pentru
că el va juca un rol crucial �n destinul PCC.
II. Folosirea de minciuni pentru a justifica violenţa
Nivelul unei civilizaţii poate fi măsurat prin gradul �n care este
folosită violenţa de către regimuri. Recurg�nd la violenţă, regimurile
comuniste reprezintă clar un pas uriaş �napoi pentru civilizaţia umană.
Din nefericire Partidul Comunist a fost văzut ca o forţă progresivă de
către cei care cred că violenţa este un mijloc esenţial şi inevitabil
�n dezvoltarea societăţii.
Această acceptare a violenţei trebuie privită ca o urmare a folosirii
neegalate şi abile a �nşelăciunii şi minciunilor de către Partidul
Comunist - aceasta fiind o altă trăsătură moştenită a PCC.
“De timpuriu ne-am g�ndit la Statele Unite ca la o ţară dragă nouă.
Credem că aceasta se datorează parţial faptului că Statele Unite n-au
ocupat niciodată China şi nici n-au lansat vreun atac asupra Chinei.
Mai fundamental - poporul Chinez are impresii bune despre Statele
Unite, datorate caracterului democratic şi deschis al poporului său.”
Acest citat provine dintr-un articol publicat la 4 iulie 1947 �n ziarul
oficial al PCC – China Nouă. La numai numai 3 ani mai t�rziu PCC a
trimis soldaţi să lupte cu trupe americane �n Corea de Nord,
�nfăţiş�ndu-i pe americani drept cei mai malefici imperialişti din
lume. Lectura acestui articol scris acum 50 ani ar uimi orice persoană
din China continentală. PCC a interzis publicarea ziarelor cu pasaje
similare şi a publicat versiuni rescrise.
De c�nd a ajuns la putere, PCC a folosit tactici similare �n fiecare
campanie politică, incluz�nd campaniile de eliminare a
contra-revoluţionarilor (1950-1953), „parteneriatul” �ntreprinderilor
publice şi private (1954-1957), campania „�mpotriva Dreptei” (1957),
Revoluţia Culturală (1966-1976), masacrul din Piaţa Tiananmen (1989),
şi cel mai recent, persecuţia �mpotriva Falun Gong �ncepută �n 1999.
Cel mai infam exemplu este persecuţia intelectualilor din 1957. PCC a
făcut apel la intelectuali, cer�ndu-le părerea sinceră, pentru ca mai
apoi să-i eticheteze drept „politicieni de dreapta,” şi să-i persecute,
folosindu-le discursurile drept dovadă a „crimelor”. C�nd s-au ridicat
voci care au criticat această persecuţie drept o conspiraţie, sau „un
complot din umbră”, Mao Zedong a susţinut public: „Nu este un complot
din umbră, ci strategie deschisă”.
�nşelăciunea şi minciunile au jucat un rol foarte important �n
obţinerea şi menţinerea controlului de către PCC. China are una dintre
cele mai lungi istorii, iar intelectualii chinezi au acordat din
antichitate o mare importanţă istoriei. Chinezii au folosit istoria
pentru a evalua realitatea şi pentru a-şi ad�nci �nţelegerea. Pentru ca
istoria să servească regimului, PCC a creat o politică de alterare şi
ascundere a adevărului istoric. PCC, prin propaganda şi publicaţiile
sale, a rescris istoria, de la perioade �ndepărtate de genul „Perioadei
de Primavară şi Toamnă” (770-476 �.C), şi a „Perioadei Statelor
Războinice” (475-221 �.C.), p�nă la cele recente - Revoluţia Culturală.
Astfel de alterări ale istoriei au �nceput �n 1949; PCC a blocat cu
duritate şi a eliminat eforturile de restaurare a adevărului istoric.
C�nd violenţa devine insuficientă pentru susţinerea controlului, PCC
recurge la �nşelătorii şi minciuni care servesc la justificarea
conducerii prin violenţă, sau la mascarea adevărului.
Trebuie să admitem că �nşelăciunea şi minciunile n-au fost inventate de
Partidul Comunist, dar sunt acte josnice pe care Partidul Comunist le-a
utilizat fără scrupule. PCC a promis păm�nt ţăranilor, fabrici
muncitorilor, libertate şi democratie intelectualilor şi pace tuturor.
Nici una din aceste promisiuni n-a fost realizată. O generaţie de
chinezi a murit păcălită şi altă generaţie continuă să fie �nşelată.
Aceasta este cea mai mare tristeţe a poporului chinez, cel mai
nefericit aspect al naţiunii chineze.
III. Principii care se schimbă mereu
�n campania prezidenţială a SUA din 2004, un candidat la preşedenţie a
afirmat la TV că tacticile se pot schimba la nevoie, dar niciodată
„credinţele” sau „valorile inimii,” altfel respectivul „pur şi simplu
nu este credibil” . Această declaraţie clarifică cu adevărat un
principiu.
Partidul Comunist este un caz tipic. De la �nfiinţarea sa acum 80 ani,
PCC a ţinut 16 congrese naţionale reprezentative şi a modificat
Constituţia Partidului de 16 ori. De-a lungul celor cinci decade de
control al puterii, PCC a modificat major Constituţia Chinei de 5 ori.
Idealul Partidului Comunist este egalitatea socială, care ar duce către
o societate comunistă. Astăzi �nsă, China controlată de comunişti a
devenit naţiunea cu cele mai mari inegalităţi economice din lume. Mulţi
membri PCC au devenit putred de bogaţi, �n timp ce 800 milioane de
oameni trăiesc �n sărăcie.
Teoriile călăuzitoare ale PCC au �nceput cu marxism-leninism-ul, la
care a fost adăugat maoismul, apoi ideile lui Deng Xiao Ping şi,
recent, teoria celor „Trei Reprezentări” a lui Jiang Zemin.
Marxism-leninism-ul şi maoismul nu sunt deloc compatibile cu teoriile
lui Deng Xiao Ping şi ideologia lui Jiang – ele sunt de fapt opuse.
Această amestecătură de teorii comuniste folosită de PCC este
�ntr-adevăr o raritate �n istoria umană.
Principiile schimbătoare ale Partidului Comunist s-au contrazis �n mare
măsură unul cu altul. De la ideea unei integrări globale care să
depăşească statul-naţiune, p�nă la naţionalismul extremist de astăzi,
de la eliminarea proprietăţii private şi a „claselor exploatatoare”
p�nă la promovarea aderării capitaliştilor la Partid, principiile de
ieri s-au inversat �n politica de astăzi, cu schimbări şi mai
importante preconizate �n viitor. Indiferent c�t de des �şi schimbă PCC
principiile, ţelul răm�ne acelaşi: obţinerea şi păstrarea puterii,
susţinerea unui control absolut al societăţii.
�n istoria PCC au existat mai mult de 12 campanii caracterizate drept
lupte „pe viaţă şi moarte”. �n realitate, toate aceste lupte au coincis
cu un transfer de putere, rezultat al schimbării principiilor de bază
ale Partidului.
Fiecare schimbare de principii a fost cauzată de o criză inevitabilă pe
care PCC a avut-o de �nfruntat şi care �i ameninţa legalitatea şi
existenţa. Fie că este vorba de colaborarea cu KMT, de politica externă
pro-SUA, de reforma economică şi promovarea economiei de piaţă, sau de
promovarea naţionalismului - aceste decizii au apărut mereu �ntr-un
moment de criză; toate au avut drept scop c�ştigarea sau consolidarea
puterii. Fiecare ciclu �n care un grup a fost persecutat, pentru ca mai
apoi să fie reabilitat, a fost conectat cu schimbări �n principiile de
bază ale PCC. Un proverb vestic spune că adevărurile pot rezista, dar
minciunile sunt schimbătoare. Există �nţelepciune �n această
zicală.
IV. Modul �n care natura Partidului �nlocuieşte şi elimină natura umană
PCC este un regim dictatorial leninist. De la crearea Partidului au
fost stabilite trei aşa-zise linii de bază: linia intelectuală, linia
politică, şi linia organizatorică. Linia intelectuală se referă la
fundaţia filozofică a Partidului Comunist. Linia politică se referă la
stabilirea ţelurilor sale. Linia organizatorică se referă la modul �n
care sunt atinse ţelurile, �n cadrul formei sale de organizare.
�n China cei mai mulţi oameni ştiu că membrii PCC au o personalitate
dublă. �n viaţa particulară membrii PCC sunt fiinţe umane obişnuite, cu
sentimente de fericire, supărare, regret şi bucurie. Ei au meritele şi
defectele fiinţelor umane. Ei pot fi părinţi, soţi, soţii, sau
prieteni. Dar situată deasupra naturii şi sentimentelor umane este
„natura Partidului”, care, conform cerinţelor Partidului Comunist,
trebuie pusă mai presus de umanitate. Astfel, umanitatea devine
relativă şi schimbătoare, �n timp ce „natura Partidului” devine
absolută, mai presus de orice �ndoială sau provocare.
�n timpul Revoluţiei Culturale era ceva obişnuit ca taţii şi fiii să se
tortureze unii pe alţii, soţii şi soţiile să se lupte unii cu altii,
mame şi fiice să se denunţe reciproc, şi studenţi şi profesori să se
trateze unii pe alţii drept inamici. �n aceste cazuri conflictele şi
ura au fost motivate de „natura Partidului”. La �nceputul dictaturii
PCC, mulţi oficiali �nalţi ai PCC n-au putut face nimic atunci c�nd
membrii familiilor lor au fost etichetaţi drept inamici de clasă. Acest
lucru a fost determinat şi el de „natura Partidului”.
Puterea „naturii Partidului” asupra indivizilor apare ca urmare a
�ndoctrinării prelungite organizate de PCC. Această �ndoctrinare �ncepe
�n grădiniţă, unde răspunsurile abrobate de Partid la aumite �ntrebări
sunt răsplatite. Aceste răspunsuri nu corespund bunului simţ, sau
naturii umane a copiilor. Studenţii primesc educaţie politică atunci
c�nd urmează şcoala primară, liceul, etc., p�nă la universitate. Ei
�nvaţă să urmeze linia standard aprobată de Partid, �n caz contrar
nefiindu-le permis să treacă examenul de absolvire.
Un membru de Partid trebuie să urmeze linia Partidului c�nd vorbeşte �n
public, indiferent ce g�ndeşte �n particular. Structura organizatorică
a PCC este o piramidă gigantică, cu puterea centrală din v�rf
control�nd �ntreaga ierarhie. Această structură specială este una
dintre cele mai importante trăsături ale regimului comunist, ajut�nd la
producerea unei obedienţe absolute.
1
Astăzi, PCC a degenerat �ntr-o entitate politică ce luptă pentru
propriile interese. Nu mai urmăreşte nici măcar vreunul din ţelurile
comunismului. Dar structura organizatorică a comunismului a rămas;
cerinţa de obedienţă necondiţionată nu s-a schimbat nici ea. Acest
Partid se consideră deasupra umanităţii şi naturii umane, �nlătură
orice organizaţii sau persoane considerate dăunătoare sau poţential
dăunătoare pentru puterea sa, indiferent dacă sunt cetăţeni obişnuiţi
sau oficiali �nalţi ai PCC.
V. Un spectru malefic se opune naturii şi naturii umane
Tot ce se află sub Cer trece printr-un ciclu al vieţii de naştere,
maturitate, decădere, şi moarte.
Spre deosebire de regimul comunist, societăţile non-comuniste, chiar şi
cele totalitare şi dictatoriale, permit deseori un anumit grad de
auto-organizare şi auto-determinare. Societatea chineză antică a fost
de fapt condusă cu ajutorul unei structuri binare. �n zonele rurale,
baza organizării sociale independente era clanul, �n timp ce zonele
urbane era breasla. Guvernarea centralizată nu se extindea mai jos de
judeţ. Regimul nazist, probabil cel mai crud regim dictatorial,
except�ndu-le pe cele conduse de partide comuniste, respecta totuşi
proprietatea privată. Regimurile comuniste au eradicat orice formă de
organizare socială independentă de Partid, �nlocuindu-le cu structuri
ale puterii �nalt centralizate, de sus p�nă jos.
Dacă structurile sociale de la nivelul de bază �n sus pe scara
ierarhică, ce permit auto-determinarea indivizilor sau grupurilor, apar
�n mod natural, atunci regimul comunist este esenţial contra naturii.
Partidul Comunist nu are principii generale cu care să trateze oamenii.
Conceptele de bine şi rău, precum şi toate legile şi regulile sunt
manipulate arbitrar. Comuniştii nu permit crima, except�nd cazurile
celor categorisiţi drept duşmani ai Partidului Comunist. Pietatea
filială este binevenită, except�ndu-i pe părinţii consideraţi inamici
de clasă. Bunăvoinţa, corectitudinea, dreptatea, �nţelepciunea, şi
credinţa sunt toate bune, dar nu sunt aplicabile dacă Partidul nu vrea
să considere aceste virtuţi tradiţionale. Partidul Comunist distruge
complet standardele universale pentru natura umană, şi este construit
pe principii ce se opun naturii umane.
�n general societăţile non-comuniste iau �n considerare natura duală a
umanităţii, cea a binelui şi răului; ele se bazează pe contracte
sociale fixe pentru a menţine un echilibru �n societate. �n societăţile
comuniste, �nsă, chiar conceptul de natură umană este respins, binele
şi răul nefiind nici ele recunoscute. Eliminarea conceptelor de bine şi
rău, conform lui Marx, serveşte la răsturnarea completă a
suprastructurii vechii societăţi.
Partidul Comunist nu crede �n bine, şi nu respectă nici măcar natura
fizică.
„Luptă-te cu Cerul,
Luptă-te cu Păm�ntul,
Luptă-te cu oamenii
�n aceasta se află o bucurie nemărginită.”
Acesta a fost motto-ul PCC �n timpul Revoluţiei Culturale. Realitatea
este că asupra poporului chinez şi asupra Păm�ntului a fost adusă multă
suferinţă.
Chinezii cred �n mod tradiţional �n unitatea dintre Cer şi oameni. Lao
Tze spunea �n Dao de Jing (Tao-Te Ching): “Omul urmează Păm�ntul,
Păm�ntul urmează Cerul, Cerul urmează Calea, şi Calea urmează ce este
natural” . Fiinţele umane şi natura coexistă �n cadrul unei relaţii
armonioase �n cosmosul continuu.
Partidul Comunist este un soi de fiinţă. Totuşi se opune naturii
Cerului, Păm�ntului şi omenirii. Este un spectru malefic opus
universului.
VI. C�teva trăsături ale posesiunii malefice
Organele Partidului Comunist n-au participat niciodată direct �n
activităţi productive sau creative. Imediat cum apucă puterea, se
ataşează de oameni, �i controlează şi manipulează. �şi extind puterea
p�nă la cea mai fundamentală unitate a societăţii, din cauza fricii de
a pierde controlul. Monopolizează resursele de producţie şi extrag
bogăţie de la societate.
�n China PCC se extinde peste tot şi controlează totul, dar nimeni n-a
văzut vreodată registrele contabile ale PCC, ci doar registrele
contabile ale statului, ale guvernelor locale şi ale �ntreprinderilor.
De la guvernul central p�nă la comitetele rurale, oficialii din
administraţie sunt �ntotdeauna consideraţi inferiori cadrelor
comuniste, astfel că organele administrative trebuie să urmeze
instrucţiunile comitetelelor de Partid ale nivelului repectiv.
Cheltuielile Partidului sunt plătite de către administrativ şi trecute
�n contul sistemului administrativ.
Organizarea PCC, asemenea celei a unui gigantic spirit malefic
posedant, se lipeşte de fiecare unitate şi celulă a societăţii chineze
la fel de str�ns ca umbra care urmăreşte obiectul ce a generat-o.
Penetrează ad�nc �n fiecare vas capilar şi celulă a societăţii, vasele
sale cele mai fine extrăg�nd s�ngele, control�nd şi manipul�nd
societatea �n acest fel.
Această structură ciudată de posedare malefică a existat �n istoria
umană �n trecut, fie parţial, fie pentru perioade limitate de timp. Dar
n-a funcţionat niciodată at�t de �ndelungat şi n-a controlat niciodată
societatea at�t complet ca Partidul Comunist.
Acesta este motivul pentru care fermierii chinezi trăiesc �ntr-o
asemenea sărăcie şi sclavie. Ei nu trebuie să-i susţină doar pe
oficialii administraţiei (ca �n mod tradiţional), ci şi pe cadrele
comuniste, care sunt �ntr-un număr asemănător sau chiar mai mare.
Acesta este motivul pentru care muncitorii chinezi şi-au pierdut
slujbele �n număr mare. Vasele de extragere a s�ngelui pe care le
deţine posesivul PCC sug fonduri de la fabrici de mulţi ani.
Acesta este motivul pentru care intelectualii chinezi cred că dreptul
la libertate spirituală este at�t de dificil de obţinut. �n afara
administratorilor, peste tot se aşterne umbra PCC, care nu face altceva
dec�t să spioneze oameni.
Un spirit care posedă trebuie să controleze �n mod absolut mintea
posedatului pentru a stoarce energia necesară supravieţuirii sale.
Conform ştiinţei politicii moderne, puterea vine �n principal din 3
surse: forţă, bogăţie şi cunoştinţe. Partidul Comunist n-a ezitat
niciodată să folosească controlul monopolist şi forţa pentru a jefui
proprietatea oamenilor. Mai important, a privat oamenii de dreptul lor
de exprimare liberă. A �ncălcat spiritul şi voinţa oamenilor pentru a
menţine controlul absolut al puterii. Din acest aspect, posedarea
malefică a PCC controlează societatea at�t de str�ns �nc�t cu greu
poate fi comparat cu oricare alt
regim �n lume.
VII. Să ne auto-examinăm pentru a scăpa de posesiunea PCC
�n Manifestul Comunist, primul document programatic al Partidului
Comunist, Marx a afirmat că “�n 1848, un spectru b�ntuie Europa –
spectrul Comunismului” . Un secol mai t�rziu, comunismul este mai mult
dec�t un spectru care b�ntuie. A capturat un corp concret, material.
S-a răsp�ndit �n jurul lumii ca o epidemie, a ucis zeci de milioane şi
a furat proprietatea, mintea şi spiritul liber a sute de milioane.
Intenţia de bază a Partidului Comunist este eliminarea �ntregii
proprietăţi private pentru a elimina „clasa exploatatoare”.
Proprietatea privată este baza tuturor drepturilor sociale, şi deseori
�nglobează cultura naţională. Cei jefuiţi de proprietatea privată pierd
de asemenea libertatea minţii şi spiritului. Ei pot mai apoi pierde
libertatea de a obţine drepturi sociale şi politice.
Lovindu-se de o criză de supravieţuire, PCC a fost forţat să reformeze
economia Chinei �n anii 80. Dreptul la proprietate privată a fost
parţial �napoiat oamenilor. Acest lucru a creat o breşă �n maşinăria
imensă şi precisă de control a PCC. Această breşă a devenit tot mai
largă ca urmare a luptei membrilor PCC pentru acumularea de averi
(private).
PCC, un spectru malefic posedant susţinut prin forţă, �nşelăciune şi
schimbare frecventă a aparenţei şi imaginii sale, arată acum semne de
decădere şi manifestă nervozitate la cea mai mică tulburare. �ncearcă
să supravieţuiască acumul�nd mai multă bogăţie şi �ntărind controlul,
dar aceste acţiuni nu fac altceva dec�t să intensifice criza.
China de astăzi pare prosperă, dar conflictele sociale s-au acumulat la
un nivel nemaivăzut. Folosind manevrele politice din trecut, PCC poate
�ncerca o anume formă de retragere, schimb�nd macazul faţă de masacrul
din Piata Tiananmen sau Falun Gong, sau aleg�ndu-şi drept inamic un alt
grup, dar continu�nd să exercite puterea terorii.
�nfrunt�nd �ncercări de-a lungul ultimilor 500 ani, naţiunea chineză a
răspuns prin import de arme, reforma sistemului şi declanşarea unei
revoluţii extreme şi violente. Nenumărate vieţi au fost pierdute şi cea
mai mare parte din cultura tradiţională chineză a fost abandonată. Se
pare că răspunsurile Chinei n-au rezolvat nimic. C�nd agitaţia şi
neliniştea au pus stăp�nire pe mintea chineză, PCC a folosit ocazia
pentru a apare pe scenă, şi �n cele din urmă a reuşit să controleze
această ultimă civilizaţie antică supravieţuitoare din lume.
�n viitor poporul chinez va trebui inevitabil să aleagă din nou.
Indiferent ce alegere va fi făcută, fiecare cetăţean chinez trebuie să
�nţeleagă că cea mai mică speranţă �n PCC va accentua stricăciunile
aduse naţiunii chineze şi va injecta energie nouă �n acest PCC posedat
de malefic.
Trebuie să abandonăm toate iluziile, să ne examinăm deplin, fără să fim
influenţaţi de ură, lăcomie sau dorinţe. Numai aşa putem scăpa de
spiritul posedant al PCC, care ne controlează de peste 50 ani. �n
numele unei naţiuni libere, putem restabili civilizaţia chineză bazată
pe respect pentru natura umană şi compasiune pentru toţi.
Note:
[1] Reforma de 100 de zile a fost o reformă de 103 zile din 11 iunie
p�nă �n 21 septembrie 1898. Guangxu, �mpăratul dinastiei Qing
(1875-1908), a ordonat o serie de reforme ce vizau efectuarea de
schimbări sociale şi instituţionale. Opoziţia elitei conservatoare de
la conducere faţă de această reformă a fost intensă. Sprijinită de
ultraconservatori şi cu suportul tacit al politicianului oportunist
Yuan Shikai, �mpărăteasa Dowager Cixi a plănuit o lovitură de stat la
21 septembrie 1898, forţ�ndu-l pe t�nărul g�nditor reformator Guangxu
la izolare. Cixi a preluat guvernarea ca regent. Reforma de 100 de zile
s-a sf�rşit cu anularea noilor edicte şi executarea a şase dintre
susţinătorii reformei.
[2] Revoluţia Xinhai (sau Revoluţia Hsinhai), numită după anul
Chinezesc al Xinhai
(1911), a constat �n răsturnarea, �ntre 10 octombrie 1911 şi 12
februarie 1912, a dinastiei Qing care conducea China, şi fondarea
Republicii Chineze.
[3] Mişcarea din „4 mai” a fost prima mişcare de masă din istoria
modernă chineză, şi a �nceput la 4 mai 1919.
|