Africa continent al deserturilor

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Sahelul se prezintă ca o regiune geografică deosebit de originală,a cărei identitate este rezultatul complex atât al interacÅ£iunii factorilor generali ÅŸi locali,climatici,biotici ÅŸi geomorfologici,cât ÅŸi al intervenÅ£iei tot mai active a omului asupra întregului ecosistem .Originalitatea sa deosebită constă,înainte de orice,în situaÅ£ia de zonă intermediară, de trecere dar ÅŸi de legătură,în acelaÅŸi timp,între Sahara ÅŸi savanele sudaneze...

                      Africa

                   continent al deserturilor

        Al treilea continent ca mărime al Pământului,având o suprafaţă de 30261000km pătraţi (reprezentând 20% din suprafaţa Terrei)şi o populaţie de circa 456000000 locuitori. Este singurul dintre continente care are suprafeţe aproximativ egale în emisfera nordică şi emisfera sudică,cu un relief puţin variat,care în general ia aspectul unui podiş întins cu altitudinea medie de 750m.Partea central-nordică a continentului este formată de cel mai întins deşert de pe glob-Sahara.Cei mai înalţi munţi ai continentului sunt Kibo-Kilimanjaro (Tanzania), care ajunge la 6010 m.

       Punctul cel mai jos al Africii este Lage Assal (Etiopia),la 156m sub nivelul mării.În acelaşi timp,continentul este străbătut de cel mai lung fluviu din lume,Nilul-6671km.Pe teritoriul Africii s-a înregistrat la Aziziyah(Libia) temperatura de +58 grade C la 13 septembrie 1922.În nord-est există depresiunea Afar,paralelă cu ţărmul vestic al Mării Roşii,considerată ca singurul loc de pe glob unde poate fi studiată la zi deriva continentelor.

       Ca o curiozitate,notăm faptul că în Africa,în parcul natural Serengeti (Tanzania),pe o suprafaţă de 14503 km pătraţi,se află o faună bogată(circa un milion de indivizi-lei,leoparzi,elefanţi, ş.a.).În Africa se găseşte cel mai lung teleferic din lume (67km), care uneşte localităţile Moanda(Gabon) şi M’Binda(Congo).

     Sahara.Deşert,situat în Africa,de o parte şi de alta a tropicului de nord.Se întinde pe o suprafaţă de circa 7 milioane km pătraţi(aproximativ un sfert din Africa)de la Oceanul Atlantic,care îl mărgineşte la vest,până la Marea Roşie,în partea de est (6000 km)şi de la munţii Atlas şi litoralul Mediteranei la 2000 km spre sud (Egipt,Libia,Tunisia,Algeria,Maroc, Mauritania, Niger Ciad, Sudan).Pe uriaşa întindere se diferenţiază ca aspect:hamada (deşert cu sfărâmături de roci, greu de străbătut);ergul (colină de nisip),care poate atinge între 200-500 m înălţime.

       Deşertul oferă ochiului un peisaj lunar,cu munţi înalţi, colţuroşi,care răsar dintr-o imensă  masă de nisip,în continuă mişcare.Un masiv muntos,Ahaggarul sau Hoggarul,înalt de peste  3000 m,care acoperă o suprafaţă de aproape 530000km pătraţi,este situat ca o insulă în mijlocul oceanului de nisip saharian .Altitudinea deşertului variază de la 132m sub nivelul mării (oaza Kattara din Egipt )până la peste 3000 m(vârful Emi Koussi-3415m).Sahara este una dintre cele mai aride regiuni de pe glob.Astfel,în Tanezrouft,aflat în inima Saharei sunt copii care până la vârsta de 7 ani nu au ajuns să cunoască bucuria picăturilor de ploaie decât din povestirile celor vârstnici .

       În unele părţi din deşertul Libiei pot trece 10 sau chiar 11 luni fără a se ivi măcar un nor pe cer,pentru ca, în câteva minute, în aceleaşi locuri,să cadă uneori precipitaţii de 4-50mm de parcă ar ploua cu găleata.Climatul este extrem de uscat şi călduros,cu mari variaţii de temperatură,în timpul zilei .Datorită temperaturii ridicate(35-40grade C)în timpul zilei nisipurile şi pietrele pustiului ard .

       Localnicii,pentru a se putea deplasa,folosesc nişte sandale cu talpă groasă şi de două ori mai late decât laba piciorului. Noaptea,pe întregul teritoriu al Saharei temperatura coboară sub 0 grade C.Cuvântul Sa’hra,care în limba arabă înseamnă ,,gol”,a fost folosit pentru prima dată de Ibn Abd-El-Hakem,un egiptean din secolul al IX-lea;el numea astfel deşertul Libiei.În anul l520,Leon Africanul denumeşte Sahara întregul ţinut care în hărţile  lui Ptolomeu desemna Libia interioară..

      SAHEL.Regiune în Africa,care ocupă o suprafată de 4 milioane km pătraţi,face  tranzaţia între savană si pustiul Sahara, traversând  Senegalul,Mauritania,Mali,Volta Superioara, Niger, Ciad şi partea centrală a Sudanului,pe o lungime de 6500 km. Este zona în care ierburile devin dominante,luând locul boschetelor arborescente ale savanei.Începând din  octombrie, şapte luni  de zile nu cade o picătură de apă.În această perioadă ierburile se usucă,pământul crapă,multe râuri,fluvii şi lacuri

seacă.Prin despăduri,în unele cazuri,deşertul înaintează cu 50 km pe an,la anii de secetă prelungită.             

       Din anul l968 Sahelul a cunoscut o secetă neîntreruptă,care a provocat numeroase pierderi-sute de mii de oameni au decedat, ca şi trei milioane de vite.Numele regiunii,vine de la cuvântul arab Sahel care înseamnă ,,margine,brâu periferic”.

       Sahelul se prezintă ca o regiune geografică deosebit de  originală,a cărei identitate este rezultatul complex atât al interacţiunii factorilor generali şi locali,climatici,biotici şi geomorfologici,cât şi al intervenţiei tot mai active a omului asupra întregului ecosistem .Originalitatea sa deosebită constă,înainte de orice,în situaţia de zonă intermediară, de trecere dar şi de legătură,în acelaşi timp,între Sahara şi savanele sudaneze.

       Clima se caracterizează prin precipitaţii foarte puţine,un sezon uscat foarte lung,care ajunge până la 9-10 luni pe an,ploi ce cad la intervale neregulate,aspect ce se accentuează pe măsură ce se înaintează spre nord,variaţii mari de temperatură de la zi la noapte.Cantitatea de precipitaţii-elementul principal ce caracterizează Sahelul-este redusă,ea variind între 100 şi 500 mm pe an.Aceste precipitaţii sunt repartizate neuniform,scăzând rapid pe măsură ce se înaintează spre nord.Scăderea precipitaţiilor este mai evidentă pe coasta atlantică.

       Relieful.Prin simplitate si uniformitate,relieful accentuează caracterul de omogenitate al peisajului sahelian.Peste tot aici predomină formele plane,reprezentate fie prin podişuri netede,aparent suspendate deasupra împrejurimilor şi mărginite de versanţi abrupţi,fie prin câmpii joase,imense.

       Ca şi în cea mai mare parte a Africii,orizontalitatea domină şi relieful sahelian.Deseori această trăsatură este subliniată şi mai mult de un fel de cruste,feruginoase,aidoma unor imense carapace, ce acoperă la suprafaţă formele reliefului respectiv.

       Podişurile sunt formate,de obicei,din straturi groase, orizontale, de gresii.Din această cauză ele sunt  joase, plate, nedepăşind câteva sute de metri.Doar versanţii lor sunt abrupţi,ceea ce le dă aspectul  unor fortificaţii naturale.Asa sunt Tagant,Assaba sau Adrar in Mauritania ori Bandiagara in  Mali.

       Podişurilor li se opun  regiunile joase,câmpiile nesfârşite şi monotone.Foste bazine marine,umplute de sedimente şi acoperite la suprafaţă de o mantă groasă de nisip,aşa cum sunt în  bazinul Senegalului,al Nigerului sau Ciadului,ele împart în  prezent,vaste regiuni joase,depresionare.Totuşi,în mare parte,câmpiile respective prezintă valuri de dune modelate de vânturi,parţial fixate de vegetaţie.Dunele fixate,numite şi ,,qoz”,sunt o prezenţă caracteristică a morfologiei întregii regiuni sahaliene.Ele au un mare avantaj practic fiind uşor de lucrat.De alt fel,datorită aridităţii climatice şi uniformităţii reliefului,în Sahel,nu există decat soluri sărace:nisipoase în partea nordică şi ceva mai evoluate,dar cu conţinut ridicat de săruri feroase în sud.Din acestă cauză apare o uşoara tendinţă  a creşterii fertilităţii solului de  la nord la sud..

       Cu toată fragilitatea lor, solurile saheliene permit,în mod normal,creşterea unui anumit covor vegetal,ceea ce nu se întampla peste tot in  Sahara.Prin prezenţa învelişului vegetal, oricât de sărăcăcios ar fi el,Sahelul prefigurează savana,care se dezvoltă însă,ceva mai la sud.Totodată,tipul de vegetaţie de aici este elementul care marcheaza vizual  Sahelul şi,alături de climă şi relief,îl defineşte ca o zonă biogeografică cu trăsături proprii.

       Sahelul este domeniul aşa-numitei ”stepe cu tufişuri ierboase”, cum i se spune  frecvent în literatura  de specialitate, de fapt o formă degradată a savanei propriu-zise.Îi sunt caracteristice”tufele”de graminee rezistente şi aspre,precum şi arbuştii cu rădăcini  lungi,între care salcâmul african(acacia)este aproape un simbol.O trăsătura esenţială a covorului vegetal sahelian este discontinuitatea lui.Tufele de  ierburi sunt despărţite de suprafeţe mari de sol gol.Ca urmare,focul nu se prea poate propaga de la o tufă  la alta.

       La prima vedere,zona saheliană pare monotona,aceleaşi ierburi şi tufişuri mărunte despărţite de spatii nisipoase,goale,cât vezi cu ochii.Mai degrabă pare a fi o păşune săracă,dar nesfârşita.De altfel,deseori,cercetătorii subliniază,tocmai acest aspect:identitatea aproape perfectă între Sahel şi păşunea  din sudul Saharei.

       Ploile asigură o bună parte din nevoile Sahelului,dar numai atâta timp cât plouă sau până ce apa nu se infiltreză sub nisipuri.Oricum,ploile sunt o sursa de apa pentru Sahel, reprezentând de fapt,evenimentul esenţial în cursul unui an; deasemenea, ele constituie o caracteristică a Sahelului în comparaţie cu Sahara,unde au un caracter cu totul accidental.De altfel,se şi spune ca acolo de unde încep ploile,începe şi Sahelul.

       Când plouă în Sahel,apa cade în picături mari,repezi şi de scurta durată.Ea se scurge în timp de câteva zile sau numai ore,în şuvoaie puternice,pe vaile uedurilor şi dispare sub stratul de nisip al acestor văi,care în restul anului sunt seci.Uneori ploaia abia umezeşte nisipul pe 2-3  cm grosime,iar alteori picăturile de ploaie nici măcar nu reuşesc să-l atingă evaporându-se chiar în aer,la câţiva cm deasupra solului.

       Resurse importante de apă potabilă,în Sahel,sunt doar cele sub forma de pânze freatice ori cele din fluvii si lacuri permanente.

       APA DE SUB NISIPURI.Când nu se află pe văile unor râuri sau pe malul unor lacuri permanente,sahalienii folosesc pentru băut,la pregătitul ceaiului sau adăpatul animalelor,apa obţinută din pânza freatică,aflată la adâncimi diferite sub nisipuri.La aceste ape se ajunge săpând puţuri,uneori de zeci de metri adâncime.De obicei,gura puţurilor nu este consolidată şi nici ferită de înnisipare.De aceea,ele trebuie supravegheate în permanenţă şi întreţinute în stare bună.De fapt,supravegherea lor mai are şi un alt scop şi anume să nu fie folosite de alţi locuitori decât cei care sunt proprietarii lui.Aici,ca şi în Sahara, proprietatea asupra apei s-a disputat dintotdeauna,ea fiind o cauză permanentă a deselor rafuieli dintre populaţii nomade vecine,dar mai ales dintre crescătorii nomazi de animale şi agricultori.

       Apa în Sahel se consumă cu multa zgârcenie,aproape numai în scopuri alimentare,picătură cu picătură.Oamenii Saharei şi ai  Sahelului au învăţat de-a lungul timpului,să-şi limiteze pe cât posibil consumul de apă la strictul necesar.Şi-au impus restricţii severe ce aveau să devină,în timp,l4 legi nescrise ale comportamentului fiecăruia.

       Uscăciunea aerului în Sahel este atât de mare încât sahelianul,care este,fără exepţie,uscativ si ponderat în fire şi mişcări,nu transpiră mai niciodata,mai ales în lunile de primăvară, când bântuie furtunile de nisip şi uscăciunea aerului ajunge la maximum.

       Aerul fierbinte şi uscat,dar mai ales vânturile încărcate cu particule fine de nisip biciuiesc fără milă faţa,mâinile,corpul şi îmbrăcămintea.Tocmai de aceea şi localnicii poartă o îmbrăcăminte adecvată,functională,aşa-numitul ‘bubu’(boubou),un fel de togă romană din ţesături de bumbac(damasc,de preferinţă),lejeră,dar îndeajuns să răcoare ziua şi de caldă,noaptea.

       În consumul extrem de chibzuit  de apă,sahalienii şi-au adaptat,de-a lungul lor existenţe,şi regimul alimentar şi de muncă.Efortul fizic,în mijlocul zilei,când aerul este fierbinte,se reduce pe cât posibil ori se exclude pentru a   evita orice pierdere de energie şi,în consecinţă,orice consum sporit de apă.

       FLUVII SI LACURI.Sahelul poate fi considerat,pe  bună dreptate,un fel de spaţiu-limită,unde apele curgătoare îşi pierd caracterul permanent,devenind din cauza ariditătii ape temporare. Marile fluvii care vin din regiuni mai sudice bogate în apă(Niger,Senegal,Sari,Logone)se arcuiesc în cuprinsul Sahelului,parcă lovindu-se de o barieră invizibila,căutând în final alte drumuri de întoarcere sau pierzându-şi apele în lacuri cu suprafeţe nestatornice.Există însă şi o exceptie,Nilul,care reuşeşte să-l străbată de la sud spre nord,traversând în continuare chiar şi Sahara cea  de temut.

       Aceste bazine hidrografice sunt pentru Sahel ariile de concentrare ale vieţii si civilizaţiei,fiecare însă cu unele particularităţi rezultate în cea mai mare parte din însăşi caracteristicile lor geografice.Deşi seamănă între ele,fiecare în felul său îşi are propria istorie si geografie.De  la vest la est acestea sunt:Senegalul,Nigerul,lacul Ciad si Nilul.

       Secretele ultimului deceniu,faţa de cele de mai înainte,au avut,însa,consecinţele mult mai grave asupra întregului Sahel.Ele au creat o insuficienţă cronică de precipitaţii şi au lungit perioada de ariditate absoluta.Ca urmare, au generat foamete,care a cuprins toată populaţia,lipsa unei asistente alimentare organizate condamnând-o la emigraţie sau la moarte.Situaţia nu poate fi explicată obligatoriu printr-o tendinţă de desertificare continuă a regiunii.Este  adevărat că botaniştii,agrostologii(specialişti în domeniul păşunilor naturale) şi mai ales ecologii semnalează o degradare a vegetaţiei,o modificare a calităţii păşunilor naturale şi,în ansamblu,un avans al Saharei asupra Sahelului.

       Dacă dezvoltarea recentă a oraşelor sahaliene nu este străină de  intensificarea procesului de deşertificare,la rândul lor şi ele sunt puternic afectate de acesta.Creşterea numărului populaţiei urbane şi mai ales gradul ei de concentrare în oraşe tot mai mari a provocat o cerere  ridicată de resurse şi în special de energie şi apă,ceea ce s-a concretizat într-o presiune tot mai puternică asupra teritoriului din imediata apropiere a oraşelor respective. Intensificarea procesului de urbanizare şi impactul asupra cadrului ecologic,manifestat printr-o agravare a dezechilibrului şi a aridităţii teritoriilor urbane şi a imprejurimilor este foarte bine ilustrată în însăşi capitala Republicii Sudan.

       VOCAŢIA PASTORALĂ A SAHELULUI.Una din caracteristicile fundamentale  ale Sahelului o constituie  apartenenţa lui concomitenta la două lumi fundamental deosebite,atât ca natură,cât şi  ca tip de economie.Datorită aridităţii sale excesive,Sahelul de Nord formează,împreună cu Sahara,o lume dură,la limita existenţei,cu paşuni extrem de sărace,cu o acută lipsă de apă.Spre  sud,însa,prezenţa unor  păşuni din ce în ce mai productive înlesneşte creşterea bovinelor, iar umiditatea mai ridicată oferă şi posibilitatea practicării culturilor agricole,care satisfac într-o anumită măsură consumul local.

       În ansamblu,Sahelul este cu precădere un domeniu pastoral, chiar dacă în văile fluviilor Nil,Senegal,Niger,Lagone şi Sari s-a dezvoltat o agricultura cu caracter în general extensiv.Vocaţia pastorală a fost şi rămâne  aici modalitatea cea mai adecvata de utilizare raţională a unor resurse naturale vegetale limitate.

       Creşterea bovinelor.În partea de nord a Sahelului,creşterea extensivă a animalelor,practicată de nomazii saharo-sahelieni (mauri,tuaregi şi tubu)este singura modalitate de a pune în valoare păşunile respective,dar mai ales principala sursă de asigurare a existenţei celor câteva milioane de oameni.

       Agricultura Sahelului se bazează de tehnici de lucru specifice.Se foloseşte hârleţul,unealta potrivită condiţiilor de sol nisipos sau uşor argilos.Roata şi plugul au ajuns în Sahel doar în ultimele decenii,în perimetrele unde se practică o agricultură mai modernă.Acolo unde există un covor vegetal mai consistent se practică,la fel ca în savană,incendierea brusei,în scopul curăţirii cât şi îngrăşării terenului.În văile apelor mari se fac culturi în nămolul lăsat de apele revărsate,după una sau mai multe recolte,pământul fiind lăsat necultivat pentru a se reface. În general,nu se aplică nici un fel de îngrăşăminte solului.

       În partea sudică,ceva mai umedă a Sahelului,este cultivată niebe,un fel de fasole colorată,cu boabe foarte mari.Deasemenea se cultivă pepenii verzi,dar care nu ajung nici pe departe la dimensiunile şi la calitaţile celor care cresc în zona mediteraneană sau la noi.În Sahel aproape nu exista livezi de pomi fructiferi.Totuşi,în sud,mai ales în Mali şi Senegal ,se dezvoltă  bine mangotierul,cu fructul său renumitul mango.În Niger,populaţia cultivă şi azi sorg şi mei.Deasemenea se mai cultivă arahidele,maniocul,ardeiul iute,tutunul,orezul şi fasolea.

       RESURSE NATURALE SAHELIENE.Natura Sahelului nu şi-a răsfăţat locuitorii nici cu destulă apă,nici cu vegetaţie bogată şi nici cu bogăţii minerale usor de exploatat.Mai mult timp s-a spus că ţările Sahelului sunt sărace,că nu  ar dispune de resurse naturale. În realitate subsolul sahelian ascunde,conform cercetărilor geologice mai recente,multe bogaţii.

       Timp de secole,Sahelul a fost cunoscut mai ales prin două resurse minerale,aurul şi sarea,dar şi prin altele,mai puţin importante, vegetale –guma,indigoul,sau animale-fildesul.Sarea s-a exploatat şi continuă să se exploateze în multe zone.Dintre cele mai cunoscute amintim salinele din Ciad,Niger şi din Mauritania.

       Populaţia Sahelului,ca şi în alte regiuni ale Africii,are şi îşi menţine o natalitate foarte ridicată,mai ales în  cazul populaţiilor sedentare.În general,natalitatea ajunge aici la 50% şi chiar depăşeşte aceste valori,situând Sahelul,ca şi întreaga Africa printre regiunile geografice ale  Terrei cu cele mai mari valori ale natalităţii.Populaţia Sahelului este extrem de tânără,apropape 40%din totalul ei fiind constituită din tineri sub l5 ani.

       Viaţa dură,bolile şi subnutriţia,calamităţile naturale fac ca durata medie a vieţii oamenilor din acestă parte a Africii să fie redusă,de cele mai multe ori sub 35-40 ani.Un sahelian trăieşte, de obicei,doar jumătate din vârsta pe care o ajunge un european.Bine-nţeles că nu deprinderile alimentare sunt principalii factori a subnutriţiei populaţiei Sahelului dar,alături de alte cauze,ele perpetuează uneori  o alimentaţie destul de deficitară.În prezent,ca şi cu secole în urmă,se mănâncă un singur fel de mâncare,terciul de cereale sau de tuberculi ori carorte,ceea ce duce la o lipsă permanentă de proteine în regimul alimentar şi,în consecinţă,.la subnutritie.

       UN MOZAIC  ETNIC ŞI LINGVISTIC.Asemănător întregului continent african,Sahelul este un adevărat mozaic de populaţii,căruia îi corespund ,fără o suprapunere identică însa,un mozaic lingvistic şi altul religios.Prin Sahel trece linia de demarcaţie dintre două mari categorii de rase:indo-europeană, reprezentată de subgrupa  hamito-semiticaq a populaţiilor berbera şi araba,şi negroida,alcătuita din tipul senegalez,nigerian şi ciadian.În nord,coexista arabo-berberii,iar în sud diverse grupe înrudite de populaţii negroide.

       În Sahel,convieţuirea milenară a atâtor populaţii a dus  la apariţia mai multor grupe etnice şi lingvistice de tranziţie,în care se identifică,însa,trăsături caracteristice celor două populaţii principale.Aşa  sunt peulii,bambara şi alţii.

       Sahelul este şi un veritabil mozaic lingvistic,în care,însă,araba,franceza şi engleza sunt limbile oficiale sau de lucru cele mai utilizabile.

       Dincolo de diversitatea etnică sau lingvistică,populaţia Sahelului îşi  are  identitatea culturală şi socială proprie, născută dintr-o convieţuire îndelungată în ansamblul condiţiilor specefice acestor locuri.În ea rezidă una din resursele  dezvoltării însăşi a regiunii.Cu atât mai mult,ea trebuie să devină o chezăşie a depăşirii unor stări de conflict şi de competiţie etnică şi politică,prezentă încă,din păcate,în unele părţi ale spaţiului sahelo-sudanez şi saharian (Ciad, Nigeria, Sudan ş.a.).