Omul inger sau demon

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

In general omul nu reuÅŸeÅŸte să realizeze lucrurile pe care ÅŸi le-a propus deoarece fie nu vrea cu adevărat să le realizeze fie datorită faptului că în procesul realizării scopului propus apar dificultăţi care-l fac încetul cu încetul pe cel în discuÅ£ie să renunÅ£e la terminarea acÅ£iunii gândite .
AÅŸadar în general voinÅ£a este elementul de a cărui intensitate depinde ducerea la îndeplinire a scopului propus ...

     In lucrarea de faţă voi încerca să argumentez într-o notă personală că în general gândirea este cea care reuşeşte pe de o parte să fie singurul  mijloc de individualizare a omului ca specie iar pe de altă parte este un mijloc sigur de distrugere a frumosului din viaţa sa .

         V-aţi aştepta să mă întreb ce e omul ei bine nu eu doar mă întreb : ”Ce vor să zică unii când spun că < Să fii om e lucru mare.>” Dacă gândim la rece problema vedem că pentru cei mai mulţi omul e de fapt o fiinţă ce este predispus în general să: îşi ajute semenii ;să realizeze acţiuni prin care să dorească binele celorlalţi , dar oare chiar aşa este? Când începem să privim problema într-un mod realist vedem că deodată altruismul dispare cu desăvârşire , vedem că omul nostru e cel care nu vrea decât să-şi vadă traiul său şi a celor foarte apropiaţi lui cât mai bun , vedem că fiecare se vrea a fi cât mai frumos , cât mai inteligent, cât mai şi cât mai….Atunci pentru mine rămâne o singură întrebare : Oare Dumnezeu la facerea lumii a vrut ca noi să fim aşa ? sau noi care suntem aşa ca o „ trestie gânditoare „ ne-am transformat într-un simplu „creator de unelte”, sau tot datorită faptului că „omul e un lucru care cugetă „ l-a împins pe acesta la condiţia de a fi  „ imbecilul vierme de pământ , depozitarul adevărului şi îngrămădire de incertitudine şi eroare .”

         Mă întreb oare în sufletul unui simplu animal se zbat cu tărie întrebările ce ne frământă pe noi în fiecare zi :”De ce nu am ? Ce-mi lipseşte mie ca să am ….?” Şi lista poate  continua , cred eu la nesfârşit , pentru fiecare dintre noi .

         Nu de puţine ori am auzit de la diferiţi oameni , chiar şi de la cei mai elevaţi că în general omul e „diavolul în picioare” . Am meditat mult asupra acestei idei şi am văzut că în general aceasta se adevereşte . Am ajuns la concluzia deoarece sunt convins că omul poate să facă tot ce-şi doreşte chiar dacă pentru realizarea scopului propus este nevoit să piardă o mare parte din viaţă sau de ce nu tot din timpul din viaţa sa . Cel mai şocant exemplu pe care-l pot enunţa în acest moment este acela al unui deţinut care avea în jur de 90 de kilograme . Acesta a pus pariu cu un alt deţinut că în două săptămâni va ajunge la 40 de kilograme şi spre surprinderea a reuşit să supravieţuiască . Cred că exemplele pot continua .

         In general omul nu reuşeşte să realizeze lucrurile pe care şi le-a propus deoarece fie nu vrea cu adevărat să le realizeze fie datorită faptului că în procesul          realizării scopului propus apar dificultăţi care-l fac încetul cu încetul pe cel în discuţie  să renunţe la terminarea acţiunii gândite .

         Aşadar în general voinţa este elementul de a cărui intensitate depinde ducerea la îndeplinire a scopului propus .

         Insă dacă scopul nu a fost dus la îndeplinire datorită unor cauze imputabile sau nu persoanei avute în discuţie aceasta poate să creeze o lume în care subiectul vieţuieşte ca şi cum  scopul urmărit a fost adus la îndeplinire din plin . Deci în general orice s-ar întâmpla adică chiar dacă scopul a fost sau nu atins în mod real , în mod ideatic scopul îşi produce efectele într-un mod şi o intensitate perfectă . Astfel omul reuşeşte să  atingă perfecţiunea vieţii şi a năzuinţelor sale doar în cadrul şi în limitele lumii sale interioare (în imaginaţia sa). Tot în imaginaţie se găseşte forma perfectă a libertăţii a fericirii şi de ce nu a existenţei în totalitatea elementelor sale .

         Eu cred că nu starea naturală a omului îl face pe acesta să dorească din ce în ce mai multe lucruri ci faptul că acesta , adică omul , are capacitatea de a-şi crea propria sa lume perfectă , putând avea astfel în minte forma perfectă a lucrurilor dorite iar de aici şi până la obsesia de a transpune totul în planul realităţii nu mai este decât un act de voinţă care clar nu poate avea caracter angelic . Intr-o formă compactă acesta este mecanismul de formare al noilor scopuri „înălţătoare „ ale omului .

Astfel datorită faptului că omul e capabil să gândească acesta poate să-şi creeze propriile sale scopuri şi năzuinţe . Odată ce acestea au fost create apare voinţa ca mijloc de a cărui intensitate  depinde ducerea la îndeplinire a scopului . Iar odată ce scopul a fost hotărât persoana începe să viseze că acesta alături de năzuinţe pot atinge o formă perfectă şi de aici veşnica nemulţumire de  sine şi mai ales de viaţa pe care o duce persoana în cauză . Astfel oamenii nu reuşesc niciodată să fie fericiţi deoarece aceasta este privită într-un mod din ce în ce mai perfecţionist . Deci putem să concluzionăm că astfel omul datorită gândirii sale îşi face rău sieşi .

         Iar de aici pentru mine apare o întrebare foarte simplă :”Dacă omul este în stare , fireşte fără să vrea , să-şi facă rău propriei persoane , oare câtă răutate poate dezvolta împotriva celor care într-un fel sau altul se opun viselor sale .”

         Cred că acestei întrebări nu am să reuşesc să-i găsesc niciodată răspuns . Şi revenind la una din întrebările de la începutul eseului îmi dau seama că Dumnezeu sigur nu a vrut ca noi să ajungem aici. Dar noi  datorită  „evoluţiei” noastre am reuşit să ajungem la un astfel de stadiu al gândirii în aşa fel încât într-un mod absolut indirect ne facem rău propriei noastre persoane .

Dar eu cred că evoluţia în general pe lângă faptul că ne creează un stadiu de viaţă cât mai dezvoltat reuşeşte în acelaşi timp să ne îndepărteze de starea noastră naturală cred eu anume aceea de a fi oameni cooperanţi care nu vor decât bine .

Astfel am reuşit să ajungem în acel stadiu în care trăim unul lângă altul pentru simplu fapt că de unii singuri nu putem să ducem un trai decent alături de familie şi de cei foarte dragi nouă . Această lume s-a dezvoltat prin intermediul invenţiilor şi a instituirii unor reguli de drept datorită faptului că fiecare vrea să-şi satisfacă forma perfectă a viselor şi mai ales a plăcerilor sale interminabile şi nemăsurabile .

Datorită celor prezentate mai sus am ajuns să-i admir pe cei care pleacă undeva în natură şi „părăsesc avantajele vieţii <în comun> „ deoarece ei au puterea de a încerca să se întoarcă la sarea lor naturală . Iar cei mai mulţi au afirmat că se simt mai liberi dar cine are curajul să renunţe la asfalt la mâncare caldă la întâlnirea aproape zilnică cu cada si multe multe altele . De fapt cred că doar în viaţa rurală un om se poate întoarce cât de cât în acel stadiu de dezvoltare în care omul încă nu este obligat să accepte chiar toate regulile stricte ale CONTRACTULUI SOCIAL .

Bine am înţeles de mult că un om ca să trăiască cu totalitatea drepturilor recunoscute de state trebuie să respecte anumite reguli de drept instituite de fiecare entitate politică dar ce se întâmplă dacă omul prin conduita sa se comportă exact aşa cum natura i-a oferit posibilitatea de a se comporta . Bineînţeles că singurul răspuns este acela că acesta va fi exclus din viaţa „în comun” deoarece acesta nu are capacitatea de a se conforma regulilor obligatorii , deci suntem obligaţi şa fim ca toţi ceilalţi toţi trebuie să fim unul şi unul . Deci înspre ce ne îndreptăm înspre o libertate de exprimare sau dimpotrivă înspre un absolutism „democratic” în care majoritatea calcă idealurile celor care nu vor sau pur şi simplu nu pot să fie altfel. Dar de altfel folosind raţionamentul anterior ajungem din nou de unde am plecat anume la înlăturarea din viaţa „în comun” . Cine nu rezistă regulilor este înlăturat , asta parca seamănă cu legea selecţiei naturale , sau mă înşel, deci forma „organizată” a societăţii noastre înspre ce „evoluţie” uimitoare se îndreaptă , cred că înspre respectare dreptului la autodeterminare sau cine ştie înspre absolutizarea dreptului la exprimare liberă .

Deci ce a reuşit „trestia gânditoare „să realizeze . A reuşit ca prin gândire să se transforme într-un demon care nu reuşeşte decât să se autodistrugă căutând veşnica perfecţiune şi în cele din urmă să ajungă să fie nişte simple animale mult evoluate care aplică în cadrul unui sistem de drept foarte complex şi încâlcit o copie a modului de viaţă de regn animal .

Insă rămân la concluzia că omul este câteodată şi ca un înger anume atunci când reuşeşte să-şi găsească jumătatea şi atunci când reuşeşte să-şi vadă urmaşii . Dar şi aici pot exista o serie de discuţii .

In toate acestea un lucru m-i se pare foarte amuzant oamenii care trăiesc în societate se îndreaptă înspre jungla socială absolută iar cei care renunţă la avantajele vieţii cotidiene reuşesc să-şi creeze propriile reguli care duc la o viaţă foarte înfloritoare din punct de vedere spiritual , doar într-un cadru natural . Când cred că omul ce s-a vrut a fi social a vrut reversul celor două situaţii ,anume: să fugă din cadrul natural şi şa se realizeze doar în cadru societăţii.

Ca o concluzie generală cred că situaţia naturală a omului este aceea de a fi un om bun dar datorită faptului că acesta are capacitate de a gândi el încetul cu încetul se transformă într-un adevărat demon datorită faptului că necesităţile sale sociale sau diferitele sale plăceri , pe care de cele mai multe ori nu ş-i le poate controla , îl fac pe acesta să-şi facă rău sieşi . Iar cei care încearcă în cadrul societăţii să fie altfel , normele de organizare socială îl fac pe acesta să renunţe la gândul său de a fi bun şi fericit .

Să nu uit! Eu fac parte din această „societate”.