Etape - misiune audit

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Este foarte important de specificat faptul că o misiune de audit poate fi planificată ca o misiune scurtă, ÅŸtiind cu exactitate când începe, dar nu ÅŸtim cu certitudine când se încheie, aceasta realizându-se în funcÅ£ie de complexitatea obiectivelor ÅŸi a problematicii care solicită echipa de auditori. De asemenea, depinde în măsură esenÅ£ială ÅŸi de nivelul asigurării cu resursele materiale ÅŸi umane necesare...

1.2. Etapele misiunii de audit

Noţiunea de misiune îşi are originile în latinescul „Mittere” care înseamnă „a trimite”. Prin urmare prin misiune de audit intern, în accepţiunea noastră, se înţelege o funcţie temporară şi determinată prin care o structură de autoritate (Direcţia Audit Intern) îşi investeşte reprezentanţii pentru a duce la îndeplinire anumite obiective fixate.

Funcţia este temporară deoarece funcţia permanentă de audit intern se compune dintr-o succesiune neîntreruptă de misiuni de audit intern.

Domeniul de aplicare al unei misiuni de audit este definit de două dimensiuni: obiectul şi funcţia.

Obiectul permite realizarea distincţiei între misiuni clasice (de sistem, al performanţei şi regularitate) şi misiuni specifice (internaţionale, audit ad-hoc de regularitate, auditul procedurilor de achiziţii publice, auditul lichidărilor gestionare etc.).

Funcţia delimitează misiunile de audit intern în misiuni uni-funcţionale şi în misiuni pluri-funcţionale.

Misiunea uni-funcţională vizează verificarea şi analiza unei singure funcţiuni a entităţii auditate (financiar-contabil, personal, logistică, IT etc.).

Misiunile pluri-funcţionale sunt cele în care auditorii analizează şi verifică mai multe funcţiuni sau toate funcţiunile specifice entităţii auditate. Acest tip de misiuni prezintă marele avantaj că oferă o imagine de ansamblu asupra entităţii respective şi asupra calităţii gestionării acesteia.

După ce am ajuns să cunoaştem şi să înţelegem obiectul şi funcţia ce definesc domeniul de aplicare a auditului intern, apare firească întrebarea: care este durata unei misiuni de audit intern? Răspunsul la această

întrebare este unul singur, dar nu foarte precis şi ar putea fi exprimat astfel: atât cât este necesar pentru realizarea obiectivului (obiectivelor) misiunii de audit intern.

Pornind de la observaţia anterioară, putem face o distincţie între misiunile scurte (o lună de zile) şi misiunile lungi (cu o durată de cel puţin trei luni de zile).

Misiunile lungi sunt cele care presupun parcurgerea tuturor etapelor procesului metodologic şi utilizarea unui număr mare şi divers de instrumente şi tehnici de audit.

Misiunile scurte vizează atingerea obiectivului de auditat fixat chiar dacă prioritatea aceasta se realizează prin condensarea sau parcurgerea mai rapidă a unor etape procedurale.

Este foarte important de specificat faptul că o misiune de audit poate fi planificată ca o misiune scurtă, ştiind cu exactitate când începe, dar nu ştim cu certitudine când se încheie, aceasta realizându-se în funcţie de complexitatea obiectivelor şi a problematicii care solicită echipa de auditori. De asemenea, depinde în măsură esenţială şi de nivelul asigurării cu resursele materiale şi umane necesare.

Ne exprimăm convingerea că indiferent de durata misiunii de audit, prin urmare indiferent de maniera de parcurgere mai condensată sau nu a etapelor procedurale ale metodologiei de audit intern, aceasta trebuie respectată în mod invariabil şi fără excepţii.

1.3. Cele trei etape fundamentale ale metodologiei de audit intern

Cele trei etape fundamentale ale metodologiei de desfăşurare a misiunii de audit intern sunt:

– etapa de pregătire a misiunii de audit intern;

– etapa de realizare a misiunii de audit intern;

– etapa de încheiere a misiunii de audit intern.

În etapa de pregătire a misiunii de audit intern, auditorii desfăşoară activităţile specifice etapei atât

la sediul structurii de audit intern, cât şi la sediul entităţii auditate. Această etapă solicită din partea auditorilor o mare capacitate de învăţare şi înţelegere, o bună cunoaştere a domeniului care urmează să fie auditat, precum şi o excelentă asimilare a informaţiilor esenţiale ce caracterizează procesele şi fenomenele specifice entităţii auditate. Parcurgerea acestei etape pune la încercare calităţile de sinteză şi imaginaţie ale auditorilor interni. Această etapă se poate defini ca fiind perioada în care echipa de auditori realizează toate lucrările specifice şi necesare unei bune realizări a misiunii de audit.

În etapa de realizare a misiunii de audit intern, auditorii se află în cea mai mare parte a timpului la sediul entităţii auditate, întoarcerile la birou fiind foarte rare sau chiar inexistente. Această etapă solicită mai mult abilităţile de observaţie, dialog şi comunicare ale auditorilor. Reuşita acestei etape depinde de modul în care auditorul reuşeşte să se facă înţeles de către reprezentanţii entităţii auditate şi să se integreze în mediul organizaţional respectiv. În această etapă auditorul îşi formulează şi sintetizează observaţiile şi constatările care îi vor permite să elaboreze recomandările şi soluţiile care să conducă la gestionarea legală şi eficientă a riscurilor asociate disfuncţiilor identificate. Este perioada în care se recoltează roadele misiunii de audit.

În etapa de încheiere a misiunii de audit intern, auditorii se află atât la sediul entităţii auditate dar revin în cele din urmă la sediul structurii de audit intern. Etapa necesită o mare capacitate de sinteză, precum şi aptitudini dezvoltate de redactare şi comunicare. Este etapa în care auditorii îşi prezintă rezultatele activităţii, fiind momentul prelucrării acestora.

Pentru o mai bună înţelegere a conţinutului fiecărei etape, derularea misiunii de audit public intern poate fi sintetizată conform schemei următoare:

Etapele realizării auditului de calitate sunt următoarele:
a) Pregătire. Timpul necesar pentru audit este în funcţie de impor¬tanţa cabinetului şi se stabileşte numai după completarea şi analiza chesti¬o¬narului de anchetă. Cabinetul ales pentru auditul de calitate este informat prin scrisoare, cu cel puţin 60 zile înainte de data fixată pentru începerea auditului. Scrisoarea este însoţită de un chestionar care cuprinde un ansamblu de informaţii referitoare, pe de o parte, la organizarea generală a cabinetului, la misiunile pe care acesta le derulează, iar pe de altă parte la respectarea obligaţiilor de membru.
             Chestionarul completat trebuie retrimis filialei, în termen de 30 zile de la data primirii lui. O dată cu returnarea chestio¬narului, cabinetul poate cere să beneficieze de dispoziţiile prezentului regulament referitoare la recuzarea auditorului, caz în care auditul va fi realizat prin auditori din afara razei de activitate a filialei, prin grija DUANPAC.
b) Modalităţi de audit. Fiecare misiune de audit de calitate cuprinde trei faze complementare: audit structural, audit tehnic şi audit de conformitate. Auditul de calitate se efectuează conform Ghidului aprobat de Consiliul Superior al Corpului.
            Auditul structural constă într-un diagnostic de organizare a cabinetului în scopul aprecierii dacă modul de organizare asigură înde¬plinirea de misiuni conform normelor, regulilor şi uzanţelor profesionale, emise sau recunoscute de Corp, scoţând în relief atât aspectele pozitive, cât şi lipsurile în ceea ce priveşte metodele şi procedurile existente în cabinet.
            Auditul tehnic constă în revederea unui număr de dosare de lucru şi permite aprecierea calităţii metodelor efectiv puse în lucru de cabinet. Alegerea dosarelor se face pe baza concluziilor şi informaţiilor rezultate din auditul structural. Auditul tehnic se face prin referire la normele şi regulile în vigoare, precum şi la uzanţele profesionale.
            Auditul de conformitate constă în verificarea modului în care cabinetul îşi îndeplineşte obligaţiile de membru cu privire la formarea şi dezvoltarea profesională, depunerea declaraţiilor anuale, plata obligaţiilor financiare.

c) Raportare
              La sfârşitul unei misiuni de audit de calitate, auditorii întocmesc o notă de sinteză care se trimite cabinetului auditat. Cabinetul dispune de un termen de 30 zile pentru a prezenta, în scris, auditorilor observaţiile sale.
              Raportul de audit este întocmit de auditori şi are ca anexe nota de sinteză şi eventualele observaţii ale cabinetului. Raportul scoate în evidenţă lipsurile descoperite în cursul auditului efectuat şi abaterile grave şi repetate de la reglementările profesionale. Raportul trebuie să cuprindă şi recomandări sau alte măsuri de remediere a deficienţelor.
              Raportul, anexele şi dosarul de audit sunt trimise DUANPAC, în termen de 15 zile de la expirarea perioadei în care cabinetul avea posibilitatea să depună observaţii.
              După verificarea raportului de audit şi a notei de sinteză, DUANPAC formulează recomandări către filială, iar după aprobarea acestora, trimite preşedintelui consiliului filialei dosarul privind auditul efectuat. Preşedintele consiliului filialei decide în legătură cu modul de valorificare şi comunicare a rezultatelor auditului de calitate, după cum urmează:

·         poate trimite cabinetului auditat o scrisoare de concluzii fără observaţii;

·          poate trimite cabinetului auditat o scrisoare de concluzii cu simple observaţii, anexând eventual o convocare la biroul preşedintelui

·         poate trimite cabinetului auditat o scrisoare de concluzii cu observaţii, însoţită de o decizie de organizare a unui nou audit după un an, pentru a se asigura că s-a ţinut seama de observaţiile făcute.

Dosarul de audit, concluziile preşedintelui filialei şi raportul auditorului sunt păstrate la dosarul cabinetului respectiv existent la filială, până la data la care cabinetul va face obiectul unui nou audit de calitate. În cazul unor repetări ale abaterilor constatate, preşedintele consiliului filialei va sesiza comisia de disciplină a filialei Corpului.

METODOLOGIA AUDITULUI FINANCIAR.

Auditul financiar conduce la certificarea conturilor ca misiune legală sau contractuală.Opinia auditorului trebuie centrată asupra regularităţii, a sincerităţii şi imaginii fidele.Etapele şi tehnica auditului financiar ce conduc la diagnosticul de certificare au părţi comune strict identice, valabile cu aceeaşi semnificaţie pentru toţi auditorii lumii economice dezvoltate.

Aceste similitudini implicite sau explicite sunt determinate de asumarea misiunii prin instanţe profesionale de reglementare care au calitatea de membrii ai IFAC ( international Federation of Accountants ) – organism internaţional ce are ca obiectiv armonizarea metodelor auditului financiar.

Auditorii nu lucrează ca efect al hazardului sau graţie inspiraţiei şi rutinei.

Acestia au obligaţia să respecte o metodologie care cuprinde etape de lucru şi tehnici sau procedee de investigaţie pentru fiecare din aceste etape.

Cunoaşterea perfectă a entităţii auditate, cu toate antecedentele şi nevoile agregate în detalii semnificative permite evitarea imaginării de situaţii particulare uzuale sau recursul la soluţii ce ar putea fi ulterior contestate.

Orice auditor ce urmăreşte certificarea trebuie să parcurgă 6 etape principale :

(1) acceptarea misiunii,

(2)orientare şi planificare,

(3) aprecierea controlului intern,

(4) controlul conturilor,

(5) sistematizarea lucrărilor pentru încheierea misiunii,

(6) rapoarte.

În termenii procesului bazat pe acte, proceduri şi competenţe se pot formaliza 10 etape distincte :

(1) programarea activităţii,

(2) delimitarea obiectivelor în ordinea importanţei,

(3) certificarea dovezilor obiective legate de realizarea demersului de control,

(4) aplicarea tehnicilor, procedurilor, mijloacelor pentru efectuarea sistematică a controlului,

(5) formalizatea procedurilor şi notificarea constatărilor,

(6) stabilirea abaterilor,

(7) stabilirea legală a răspunderilor ( materială, administrativă, civilă, comercială, penală ) pentru faptele constatate ce reprezintă abateri de la normele de drept şi de la referenţialul misiunii,

(8) dispunerea de măsuri pentru remedierea deficienţelor,

(9) încheierea şi comunicarea actelor de control,

(10) utilizarea actelor de control pentru decizii în scopul îmbunătăţirii continue a calităţii mediului întreprinderii şi a performanţelor.

Auditorul utilizează în fiecare din aceste etape una sau mai multe tehnici de lucru.

Auditorul poate fi pus în situaţia să deceleze fraude sau iregularităţi, dar misiunea sa nu trebuie pusă sub semnul intenţiei de suspiciune, ori a prezumţiei că trebuie să descopere malversaţiuni.

Obligaţia este de a certifica constatările cu dovezi clare, de a căuta probe obiective, de a promova recursul pentru certificarea adevărului, iar în situaţia erorilor şi greşelilor de a extinde eşantioanele de probă, de a recurge la auditul de gestiune.

1. Acceptarea misiunii.

Obiectivul primei etape este de a permite auditorului să stabilească pe baza propriilor aptitudini şi motivaţii dacă este capabil să ducă la bun sfârşit misiunea încredinţată.Auditorul trebuie să examineze următoarele circumstanţe :

            (1) acceptarea misiunii nu îl poate face să-şi piardă independenţa : verifică dacă nu este în una din situaţiile de incompatibilitate sau de interrdicţie prevăzute de lege.

            (2) Dispune de competenţele necesare pentru a duce misiunea la bun sfârşit.

            (3) Dispune de resursele necesare, de personal adecvat şi de timpul necesar.

Acceptarea misiunii se poate concretiza prin semnătura dată pe scrisoarea de misiune.În condiţii de contract părţile sunt obligate să descrie drepturile şi obligaţiile aferente misiunii, să descrie munca ce trebuie finalizată, costurile, durata misiunii, care sunt actele, registrele şi evidenţele pe care clientul trebuie să le pună la dispoziţia auditorului.

Comentariile metodologice la recomandările internaţionale de audit IFAC emise în 1996, referitoare la termenii şi condiţiile misiunii de audit ( terms of audit engagements )indică : “ este în interesul clientului şi al auditorului să încheie o scrisoare de misiune ( audit engagement letter ) de preferinţă înainte de debutul misiunii, pentru a evita orice neînţelegere ulterioară.Această scrisoare confirmă acceptarea de către auditor a nominalizării sale şi descrie obiectivele, aşteptările şi responsabilităţile faţă de client, precum şi forma raportului”.

CECCAR a preluat termenii şi condiţiile misiunii de audit în Norma de audit 21,aplicabilă din 1999.

2.Orientarea şi planificarea misiunii.

Auditorul trebuie să ia în calcul orizontul de timp necesar pentru rezolvarea competentă şi de calitate a misiunii, iar această sarcină implică orientarea şi planificarea misiunii acceptate, asigurarea că întreprinderea are disponibilitate – că nu există posibilitatea unor juxtapuneri în acte şi cifre,că ansamblul comunităţii de indivizi şi sistemele de organizare proprii întreprinderii sunt compatibile cu procedurile şi metodele ce urmează a fi aplicate.

Auditorul, trebuie în această etapă de orientare şi de planificare :

            1. să îşi asigure o cunoaştere generală a întreprinderii, a gradului şi specificului dezvoltării funcţiilor de activitate, având ca obiectiv identificarea riscurilor proprii, grefate pe particularităţile întreprinderii.

            2. Să identifice sistemele şi domeniile semnificative, pentru care exist obiective clare, să stabilească elementele asupra cărora se va concentra demersul operaţional de audit.

            3. Să întocmească şi să pună în lucru planul misiunii, avînd ca scop punerea de acord între obiective, proceduri, scopuri şi aşteptări – şi calendarul de detaliu al muncii de audit.

Cunoaşterea generală a întreprinderii şi a domeniilor prioritare de dezvoltare.

Norma internaţională de audit 310-2 relativă la cunoaşterea activităţii întreprinderii (knowledge of the business) precizează că pentru realizarea unui audit asupra situaţiilor financiare ( audit of financial statements) auditorul trebuie să aibă o cunoaştere suficientă a activităţilor entităţii, care să permită identificarea şi înţelegerea adecvată a evenimentelor, operaţiilor şi practicilor entităţii, care - înţelese şi judecate adecvat pot avea o incidenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare, asupra examenului activităţii şi asupra raportului de audit.

În această etapă auditorul caută să colecteze cât mai multe informaţii, încercănd să cunoască mediul realităţilor, pentru a detecta riscuri de analiză asupra cărora să orienteze misiunea.

Tehnicile utilizate sunt legate de :

(1) dialog şi interviu (chestionar) – întreţinere cu cât mai multe persoane, care pot da relaţii despre realităţile întreprinderii,

(2) analiza documentaţiei interne şi externe,

(3) vizite la faţa locului.

Demersul de cercetare a realităţii nu urmăreşte miezul fierbinte al proceselor, ci formarea unei convingeri asupra realităţii faptice dincolo de cifrele pe care auditorul are misiunea de a le certifica.

Trecerea facilă peste această etapă ar putea determina un recul de apreciere, ori formalizarea de opinii nefundamentate.

Identificarea domeniilor şi sistemelor semnificative.

Având certitudinea cunoaşterii generale a întreprinderii, auditorul trebuie mai apoi să identifice sistemele şi domeniile semnificative, având ca obiectiv determinarea elementelor asupra cărora îşi va concentra misiunea : în fapt auditorul nu verifică toate conturile sau toate sistemele de înregistrare, ci numai pe acelea estimate semnificative şi necesare pentru fundamentarea obiectivă a opiniei sale.Auditorul trebuie să orienteze controlul în scopul surprinderii adecvate – reprezentative – pe cît posibil completă a posturilor şi operaţiilor care sunt a priori grevate de riscuri.Pentru aceasta, auditorul trebuie să determine pragul de semnificaţie care permite :

            1. Concentrarea activităţii asupra elementelor semnificative şi asupra cifrelor care depăşesc pragul de semnificaţie.

            2. Evitarea muncii inutile, evitarea erorilor şi a cifrelor aflate sub pragul de semnificaţie.

Desigur, există riscul de nedetectare a unei erori semnificative, deoarece este posibil ca uneori auditorul să aleagă o procedură de control inadecvată. Existenţa unui risc de ne-detectare a unei erori semnificative este un fapt indisociabil naturii muncii depuse de auditor.

Planul misiunii de audit.

Comentariul Normei internaţionale 300-4 IFAC relative la planificarea activităţii auditorului prescrie : “ o planificare adecvată a muncii de audit permite distribuţia judicioasă a atenţiei asupra aspectelor esenţiale de audit, identificarea problemelor potenţiale şi rezolvarea rapidă a sarcinilor; faptul în sine facilitează atribuirea de sarcini către colaboratori, coordonarea muncii efectuate în echipă.”Norma 300 – 10 precizează : “Auditorul trebuie să elaboreze şi să documenteze un program de lucru definind natura, calendarul şi finalitatea procedurilor de audit necesare pentru punerea în lucru a planului de audit (overall audit plan)”.

3.Aprecierea controlului intern.

Auditorul are, după etapa precedentă de identificat sistemele semnificative în funcţie de aprecierea procedurilor de control intern.Aprecierea controlului intern permite fixarea numărului de controale directe de efectuat şi furnizează auditorului indiciile necesare pentru recomandările de ameliorare a procedurilor în cazul detectării punctelor slabe.

Prezentarea controlului intern.

Controlul intern este un sistem de organizare şi de executare permanentă a procedurilor de supraveghere, anticipare, evaluare, coordonare şi asistare a deciziilor de gestiune şi management.

Câmpul de aplicare a controlului intern este centrat pe sistemele de contabilitate, de producere, interpretare, analiză şi stocare a informaţiilor, urmărind evitarea erorilor, a fraudelor, dar şi integritatea, materialitatea, costurile, randamentul şi eficienţa utilizării resurselor.Câmpul extins cuprinde toate aspectele întreprinderii traduse prin relaţii de echilibru de tip utilizări – resurse, urmărind standardizarea şi certificarea calităţii, pentru ameliorarea performanţelor de management.

Integrat auditului financiar, sistemul de control intern este un sistem de organizare care administrează proceduri contabile de tratare a informaţiilor, de verificare şi certificare a concordanţei şi corelaţiilor pentru :

            1. Control faptic, inventar, verificare şi inspecţie materială asupra integrităţii resurselor.

            2. Prevedere şi delegare de autoritate, din partea instanţelor publice, pe baza executării permanente a unei misiuni imperative, - care decurge în mod expres din aplicarea legii, legalitatea faptelor.

            3. Supraveghere standardizată, testarea şi reglarea performanţelor, prinn măsurarea calitativă a proceselor în condiţii standard.

            4. Integrare şi interpretare de soluţii şi variante prin care conducerea întreprinderii urmăreşte ameliorarea performanţelor, utilizează proceduri de administrare eficiente şi ia decizii în condiţii de certitudine.

Gestiune consistă sub semnul unei organizaţii în realizarea de obiective anticipate, prestabilite – prin combinarea raţională de mijloace, urmărind reducerea riscurilor, controlul costurilor, strategia de dezvoltare durabilă.

Controlul intern de gestiune reprezintă ptrocesul unitar, complex şi integrat prin care responsabilitatea umană motivată de interese apreciază,demonstrează şi argumentează dacă reswursele economice sunt obţinute şi utilizate cu eficienţă şi eficacitate.

Teoretic şi metodologic sunt recunoscute cel puţin 6 sisteme de control :

            1. Controlul invizibil – medierea dintre autoritate şi responsabilitate – pe baza competenţelor umane şi a distribuirii de sarcini – remunerând competiţia şi valoarea, sancţionând abateri.

            2. Control organizaţional – sistemul clasic de evaluare, certificare, coordonare şi control prin transmiterea de sarcini şi urmărirea rezolvării acestora.

            3. Control operaţional – bazat pe ierarhie şi reţea, urmărind construirea de modele operaţionale ce verifică stări de echilibru, stările unui sistem controlabil ce poate fi adaptat la perioade scurte.

            4. Control contractual – considerând procesele întreprinderii tranzacţii, drepturi şi obligaţii,costuri şi avantaje.

            5. Control informaţional – prelucrarea, stocarea, analiza şi interpretarea informaţiilor reconstituie o strategie a dezvoltării.

            6. Control integrat de gestiune – se bazează pe modelare, strategie, bugete, planning.

Din perspectiva controlului definirea unei strategii inserează în acelaşi plan acţiunea şi decizia prin proceduri adaptate cu roluri operaţionale, care trebuie să argumenteze cine face ce, când, cum, în ce scop.

Aprecierea controlului intern în raport cu demersul de audit.

Aprecierea controluluii intern se face asupra operaţiilor curente şi repetitive ( cumpărări, vânzări, plăţi, operaţii bancare, ş.a.). Pentru operaţiile punctuale sau excepţionale – investiţii importante, creşteri de capital – sunt verificate direct, în măsura în care există justificările necesare.

FAZA

OBIECTUL

PERSOANE INTERESATE

PROCESE

MIJLOACE

Planificare

Definirea structurii întreprinderii

Direcţia generală

Politici de întreprindere gestiunea adecvată a resurselor

Plan strategic

Bugetare

Traducere concretă a structurilor operaţionale

Servicii executive

Obiective pe termen lung traduse în programe de acţiune anuale

Plan operaţional prin metode de previziune

Acţiune

Atingerea obiectivelor

Toate compartimentele funcţional –operaţionale

Programele anuale sunt defalcate în obiective pe termen scurt, iar acestea sunt distribuite operaţional pe centre de execuţie

Tehnici de bugetare şi modelare

Echilibru stabil utilizări resurse

Supra

veghere

Traducerea rezultatelor în termeni cantitativi, arbitrarea adecvată a divergenţelor dintre previziuni şi realizări, explicarea şi motivarea înregistrării diferenţelor

Compartimentul funcţional control de gestiune

Integrare execuţie, măsura şi interpretarea rezultatelor

Conturi, contabilitate analitică, analiză,

Gestiune

Corecţie

Stabilirea de măsuri, modificare de obiective, modelarea acţiunilor viitoare

Serviciile

operaţionale

Pe baza rezultatelor se interpretează şi se analizează ecarturile şi se stabilesc acţiuni corective pentru îmbunătăţirea activităţii

Tabloul de bord

Obiectul aprecierii controlului intern este cu rol dublu :

            - pe de o parte, fiabilitatea procedurilor conduce auditorul la efectuarea de sondaje directe – controlul direct al conturilor.

            - Existenţa procedurilor prea puţin fiabile incită la teste de validare exhaustive cu volum mare de lucru.

            - Ineficacitatea eventuală a procedurilor conduce auditorul la situaţia recomandărilor de ameliorare, cu un cost rezonabil, având ca obiectiv eliminarea tuturor surselor de risc evitabil.

            - Punerea în lucru de proceduri adecvate contribuie la ameliorarea activităţii şi performanţelor şi în acelaşi timp, pregăteşte condiţiile favorabile pentru o viitoare misiune.

4.Controlul conturilor.

Controlul direct al conturilor consistă în aplicarea procedurilor de verificare a concordanţei,- control aritmetic, documentar, cronologic, corelaţii, punctaje – între cifrele din conturile anuale şi diverse acte, situaţii, registre, balanţe, fişe, foi de lucru, acte cumulative, care servesc ca probă justificativă.Norma internaţională IFAC 500 – 2 indică : “ auditorul trebuie să reunească elemente probante suficiente şi adecvate pentru a obţine concluzii rezonabile cu ajutorul cărora să –şi fundamenteze opinia “( the auditor should obtain sufficient appropriate audit evidence to be able to draw reasonable conclusion on wich to base the audit opinion ).

Nu există o normă unică de audit care să indice numărul de controale directe sau teste caree trebuie spuse în lucru pentru o bună sau slabă calitate a procedurilor de control, sau funcţie de pragul de semnificaţie : auditorul trebuie să judece singur criteriile şi condiţiile de lucru.

Orientarea controlului se face în funcţie de semnificaţia riscurilor.

Controlul prin sondaj – un număr redus de controale ar trebui estimat în măsura în care există suficiente probe de control intern extins.

Auditorul va proceda la lărgirea câmpului de investigaţie dacă nu au existat proceduri fiabile de control intern, sau dacă, deşi acestea au existat, nu au fost aplicate ori respectate consecvent.

Norma internaţională 500 –19 referitoare la colectarea elementelor probante precizează : auditorul aplică una sau mai multe proceduri urmărind reunirea de elemente probante : inspecţie, observaţie, cerere de confirmare, calcul prin proceduri analitice.Norma 500 – 16 precizează : elementele probante sunt elocvente şi sigure în măsura în care, informaţii preluate din surse diferite se coroborează şi permit certificarea aceloraşi ipoteze.

Observaţia, inspecţia, controlul faptic prin inventar.

Această tehnică tradiţională are 4 semnificaţii distincte :

            1. Certificarea reală a unui activ măsurabil.

            2. Controlul etalonării standardizate a mijloacelor şi instrumentelor de măsurare, cântărire.

            3. Verificarea contabilă a concordanţei calculelor aritmetice dintre cantităţi, preţuri de referinţă şi valori ( scriptice şi faptice ).

            4. Verificarea amănunţită a situaţiei contabile a unui cont, concordanţa dintre existent iniţial, rulaje, rulaje cumulate, totaluri de sume şi existent final; punctaj analitic, componenţa sumelor, concordanţa dintre analitice şi sintetic, confirmare legală a realităţii şi concordanţei.

Confirmarea directă cu înscrisuri de la terţi.

Confirmarea directă se referă la obţinerea de la terţi parteneri de afaceri a situaţiilor nominale – informaţii, solduri, copia unor acte, contracte, exemplare de control a actelor reciproce – ceea ce are calitatea de probă.

Auditorul obţine aceste acte prin corespondenţă oficială şi nu va recurge niciodată la tratamente prin intermediar.

Examenul documentelor create, prelucrate sau arhivate de întreprindere.

Auditorul trebuie să aplice proceduri de control documentar, de clasare cronologică şi sistematică a documentelor, operaţional, după natură, legate de ciclurile de operaţii, pe obiecte, pe corespondenţi sau combinat.

Auditorul stabileşte eşantioanele reprezentative şi va proceda la verificări prin sondaj. Sondajul este concludent cu cât numărul de documente controlate este mai mare.

Procedee de analiză.

Se referă la estimări, comparaţii, calculul ratelor, fluctuaţii şi tendinţe sau, după caz regruparea datelor pentru verificarea coerenţei între :

            - cifrele din conturile anuale şi realităţile tratate în contabilitate;

            - Cifrele conturilor anuale, activitatea diin trecut şi previziunile pentru viitor.

5.Lucrările pentru finalizarea misiunii.

Înainte de formularea opinei sale asupra conturilor anuale, auditorul procedează la efectuarea de lucrări ce îi dau posibilitatea să se asigure că a obţinut toate informaţiile necesare.

Examenul de ansamblu al conturilor anuale.

Examenul de ansamblu al conturilor anuale are ca obiect verificarea sistematică a coerenţei dintre cifrele transpuse în raportările financiare, ţinând cont de particularităţile sectorului economic şi de mediul economic propriu întreprinderii.Raportările financiare se referă la situaţia patrimoniului, contul de rezultate, situaţia fluxurilor de numerar, situaţia modificărilor capitalului propriu, anexe şi note – ca un tot unitar.

Examenul de ansamblu presupune verificarea respectării dispoziţiilor legale şi reglementare, măsura în care informaţiile divulgate corespund pragului de semnificaţie ( importanţa semnificativă ).

Evenimente ulterioare închiderii exerciţiului.

Expresia “evenimente ulterioare” face referire la evenimentele cu importanţă semnificativă cunoscute sau intervenite ulterior datei de închidere a exerciţiului financiar.Dacă evenimentul are legătură cu o situaţie existentă la închidere, conturile anuale trebuie ajustate.

Dacă evenimentul nu are o legătură cu condiţiile existente la data închiderii, atunci bilanţul şi contul de rezultate nu trebuie ajustate, dar trebuie divulgate informaţiile necesare pentru ca utilizatorii să beneficieze de o informare pe cât posibil completă.

Scrisoarea de afirmare.

Scrisoarea de afirmare este un document ce recapitulează într-o manieră completă, la sfârşitul lucrărilor de audit, a declaraţiilor conducerii executive, având un dublu rol :

1. În scrisoarea de afirmare, direcţia întreprinderii recunoaşte responsabilitatea sa în materie de stabilire a situaţiei conturilor anuale.Norma internaţională IFAC 580 –3 relativă la declaraţiile direcţiei executive ( management reprezentations) indică : auditorul trebuie să se asigure că direcţia executivă ia act de responsabilitatea sa în pregătirea şi prezentarea sinceră a situaţiilor financiare, conforme cu referenţialul contabil identificat, care trebuie să aprobe situaţiile financiare astfel stabilite.”

2. Auditorul are dreptul legal să utilizeze, atunci când nu are alte mijloace la dispoziţie – declaraţii şi note ale direcţiei executive – ca element de colectare a probelor. Norma internaţională IFAC 580 – 4 indică : în măsura în care nu există în mod rezonabil alte elemente probante, suficiente şi adecvate, auditorul poate obţine declaraţii scrise ale conducerii ( written representation from management ) asupra tuturor aspectelor semnificative subliniate în situaţiile financiare.

Declaraţiile făcute de direcţie nu se pot substitui elementelor probante ce rezultă ca probe evidente din acte, registre şi evidenţe – sau care pot fi cerute expres de la terţi.

În mod explicit sau implicit, în una din următoarele situaţii auditorul este îndreptăţit să ceară scrisoare de afirmare :

            1. Direcţia întreprinderii a pus la dispoziţia auditorului ansamblul actelor şi registrelor contabile, toate documentele aferente, rapoarte interne, acte de control de gestiune, acte bugetare, contracte, corespondenţă, procese verbale ale şedinţelor executive şi AGA - pentru toate aspectele având incidenţă semnificativă asupra conturilor anuale.

            2. Direcţia întreprinderii nu are cunoştinţă despre iregularităţi sau malversaţiuni comise sub semnul entităţii, prin implicarea membrilor direcţiei sau a angajaţilor – cu incidenţă semnificativă asupra securităţii sistemelor de control intern sau asupra legalităţii şi obiecctivităţii prezentării conturilor.

            3. Direcţia întreprinderii nu are cunoştinţă despre acte de încălcare a legii, contravenţii şi infracţiuni, omisiuni de nerespectare, neaplicare sau încălcare a legii, reglementărilor, clauzelor contractuale, dispoziţiilor şi deciziilor interne – cu incidenţă asupra faptelor care pot modifica situaţia conturilor.

            4. Direcţia întreprinderii nu are cunoştinţă ulterior datei de închidere a conturilor de intervenţia unor evenimente care necesită ajustarea conturilor.

6.Rapoartele de audit

Auditul contractual se finalizează cu scrisoare de misiune.

Auditul legal se încheie cu 2 rapoarte : raportul general ( consolidat), respectiv raportul modificat.

Raportul general.

Raportul general trebuie să asigure certificarea regularităţii, a sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor anuale.Raportul general trebuie întocmit obligatoriu în conformitate cu unul din cele 8 modele anexate Normei internaţionale CNCC 2501 emisă în 1998.

Auditorul semnează pentru certificare, ceea ce implică responsabilitatea efectuării misiunii sale în conformitate cu normele profesiei, prin asigurarea rezonabilă a faptului că asupra conturilor anuale nu sunt grevate anomalii semnificative.

Raportul cuprinde două părţi semnificative: prima – relativă la exprimarea opiniei asupra conturilor anuale, a doua relativă la justificarea verificărilor specifice şi a informaţiilor impuse de lege şi de normele de reglementare.

Exprimarea opiniei asupra conturilor anuale se poate face: fără rezerve, cu rezerve, respectiv refuz de certificare.Certificarea fără rezerve este rezultatul îndeplinirii misiunii fără obiecţiuni, conturile sunt sincere, semnificative, fidele.

Certificarea cu rezerve poate avea 2 cauze : dezacordul şi limitarea.

Auditorul este în dezacord dacă un fapt economic sau juridic nu este tradus în mod corespunzător în conturile anuale.

Limitarea apare atunci când auditorul nu a putut pune în lucru toate diligenţele pe care le-a estimat ca necesare.

Refuzul de certificare poate avea trei cauze: dezacordul, limitarea, existenţa de incertitudini grave şi multiple cu riscul de a afecta semnificativ imaginea proiectată prin conturile anuale.

Rapoarte modificate.

În cadrul verificării contabile şi a sistemului de control intern, auditorul are posibilitatea să descopeere deficienţe care trebuie remediate.Pentru aceasta are obligaţia întocmirii de rapoarte scrise către conducere, care trebuie să-şi asume responsabilitatea remedierii adecvate a deficienţelor.Aplicarea recomandărilor are ca efect ameliorarea performanţelor.