1
POLITICI
ANTICRIZĂ
Politica
anticriză (anticiclică) reprezintă ansamblul măsurilor întreprinse
de
către stat, prin care se urmăreste corectarea
evolutiilor ciclice excesive ale activitătii economice si atenuarea
efectelor
nefavorabile care decurg din acestea.
Politica
anticriză se aplică diferentiat
în cadrul unui ciclu economic. Astfel, în conditii de boom economic, se
aplică
politica anticriză de stabilizare (STOP), iar în faza de recesiune, se
aplică
politica anticriză de relansare (GO).
Politica
de relansare
Aceasta
reprezintă ansamblul măsurilor
ce se aplică în fazele de încetinire sau recesiune economică si are
drept scop
sustinerea activitatii economice, stimulând investitiile, consumul,
creditul,
etc. În functie de modul de actiune, se disting mai multe forme ale
politicii de
relansare, ca, de exemplu: relansarea prin credit; relansarea prin
ofertă;
politica anticriză de rigoare; relansarea prin cerere. Politica de
relansare
prin credit. Aceasta porneste de la principiul că există un
multiplicator
bugetar si monetar, după care fiecare venit nou si fiecare credit
distribuite
în economie creează o nouă cheltuială, care generează cerere si o
alimentează,
în continuare. În acest mod,
actionează
si asupra cresterii masei monetare
puse la dispozitia economiei, prin reducerea ratei dobânzii, atenuarea
restrictiilor
în acordarea creditelor, operatiuni de open-market, reducerea
rezervelor bancare
obligatorii.
Politica de
relansare
prin ofertă. Acest tip de politică stimulează economia prin crearea
unui mediu
favorabil actiunii firmelor, liberei initiative si concurentei,
reducând
obligatiile fiscale si salariale. Relansarea prin ofertă
acceptă,
cel putin implicit, legea debuseelor a lui J. B. Say, conform căreia
,,oferta
îsi creează propria cerere' ; astfel, pentru reluarea cresterii
economice,
trebuie stimulată prioritar productia, si nu cererea efectivă.
Esenta
politicii de relansare prin
ofertă este găsirea mijloacelor pentru a stimula cresterea profiturilor
si a
părtii din acestea lăsate la dispozitia agentilor economici. Asemenea
măsuri
vizează: reducerea obligatiilor fiscale impuse firmelor, scăderea ratei
dobânzii si a restrictiilor în acordarea creditelor pentru ameliorarea
randamentului investitiilor, fiscalitate avantajoasă pentru plasarea
economiilor pe piata monetară
si
financiară.
Politica
anticriză de rigoare. Aceasta
este aplicată, mai ales, în fazele de supraîncălzire a economiei, când
tensiunile
din sistemul economic (inflatia, îndatorarea exagerată a statului,
atragerea în
circuitul economic a unor resurse din ce în ce mai restrictive,
ineficienta
utilizării acestora, etc.) ascund pericolul unui derapaj economic.
Ideea de
bază este ca statul să înceteze politica de îndatorare si de finantare
a
deficitului.
Politica
anticriză de rigoare este
aplicată în două etape:
-
etapa 1: se reechilibrează
bugetul (prin fiscalitate si diminuarea anumitor cheltuieli publice),
ceea ce
generează scăderea masei monetare în circulatie, comprimarea cererii
interne
agregate, atenuarea tensiunilor inflationiste;
-
etapa 2: se reduce nivelul
ratei dobânzii, ceea ce stimulează investitiile, relansând, astfel,
cresterea
de tip intensiv si ocuparea eficientă a fortei de muncă.
Măsurile
întreprinse în cadrul
politicii de relansare prin cerere pot fi grupate în trei mari
categorii:
1)
politica cheltuielilor
publice: se majorează cheltuielile bugetului
administratiei
centrale în faza
de recesiune – chiar cu pretul unui deficit bugetar – cu scopul de a
mentine
sau impulsiona cererea agregată (pentru a stimula producŃia în vederea
trecerii
la faza de expansiune);
2)
politica monetară si de
credit, ale cărei principale instrumente sunt: rata dobânzii, creditul
si masa
monetară. În faza de recesiune se actionează astfel: se reduce rata
dobânzii,
se creează facilităti pentru sporirea volumului creditului si a masei
monetare,
se reduce nivelul rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale, se
achizitionează
titluri de stat de către autoritătile monetare, se prelungeste scadenta
unor credite
etc. Prin aceste măsuri se urmăreste stimularea consumului si
investitiilor,
având drept consecintă cresterea productiei si a gradului de ocupare a
fortei
de muncă;
3)
politica fiscală: în conditii
de recesiune se reduce fiscalitatea, lăsându-se o cotă procentuală mai
mare de
venit asupra agentilor economici, ceea Ce încurajează cererea pentru
bunuri de
consum si de investitii.
|