Directii si critici privind reforma in administratia publica

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Elaborarea unei legi a descentralizării reprezintă un punct de plecare pentru o reformă administrativă. Prin intermediul ei se vor clarifica problemele privind repartiÅ£ia puterilor între aleÅŸi ÅŸi funcÅ£ionari, competenÅ£ele colectivităţilor teritoriale ÅŸi ale statului. Transferul de competenţă trebuie însoÅ£it de transferul resurselor necesare exercitării competenÅ£elor...

MOTTO: ”SE POATE GUVERANA DE DEPARTE, DAR SE POATE ADMINISTRA NUMAI DE APROAPE”

Decret francez-1852

        Administraţia publică reprezintă o “mare afacere publică “, �n care suntem cu toţii implicaţi  �n calitatea noastră de cetăţeni şi, ca urmare, este necesar să nu răm�nem pasivi la lucrurile care ne privesc şi pe care le putem schimba sau �mbunătăţi �n mod direct sau indirect. Acest proiect “Administraţia Viitorului “ este o şansă pentru mine de a-mi exprima părerea şi am convingerea că cel puţin una din propunerile mele va avea aplicabilitate �n viitorul apropiat.

        Conform Constituţiei Rom�niei, art. 119 “administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se �ntemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice “. Principiul autonomiei locale are �n vedere organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale pornind de la “dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale, de a rezolva şi gestiona �n nume propriu şi sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, �n folosul colectivităţilor locale pe care le reprezintă “, autorităţile administraţiei centrale, potrivit principiului subsidiarităţii, intervenind dacă şi �n măsura �n care obiectivele acţiunii nu pot fi realizate de autorităţile locale.

       Autonomia locală se manifestă pe mai multe planuri. Pe planul capacităţii juridice, colectivităţile teritoriale locale sunt subiecte de drept distincte, av�nd propriile interese publice, iar pe  plan instituţional, ele dispun de autorităţi administrative proprii. Pe planul autonomiei decizionale, aceste autorităţi au competenţe proprii şi iau decizii �n interesul colectivităţilor pe care le administrează. De asemenea, autonomia nu poate fi reală, efectivă, fără prezenţa autonomiei �n planul mijloacelor umane, materiale, financiare, colectivităţile teritoriale locale av�nd proprii funcţionari publici, domeniu(public şi privat) propriu, autonomie financiară(buget propriu). Autorităţile locale sunt autonome dar nu şi suverane. Autonomia este exclusiv la nivel administrativ, iar nu şi legislativ, de guvernare sau judiciar. Autorităţile locale sunt supuse unui control de tutelă administrativă exercitat de administraţia de stat. Astfel, autonomia locală nu se poate interpreta şi aplica dec�t �n cadrul caracterelor statului rom�n care este un stat unitar complex.

      Administraţia publică locală din ţările dezvoltate are la bază principiul autonomiei locale şi consider că şi �n Rom�nia energia trebuie canalizată către o reală, eficientă şi funcţională autonomie locală, administrativă şi financiară. Acest lucru oferă avantajul aplicării unor strategii şi tactici adaptabile şi pliate pe specificul realităţilor locale.

       Realitatea demonstrează că de aproape 10 ani se �ncearcă adaptarea la transformările de natură administrativă, politică şi juridică ce au loc �n statele dezvoltate. O analiză a cadrului legislativ şi instituţional arată că nu au fost găsite cele mai bune instrumente pentru realizarea reformei �n administraţie:

~ nu s-a reuşit optimizarea procesului decizional, autonomia locală nefiind asumată complet de autorităţile locale;

~ neidentificarea, �n mod cert, a responsabilităţilor şi relaţiilor dintre diferite instituţii;

~ descentralizarea este incompletă, nereuşindu-se apropierea de interesul cetăţeanului, a unor atribuţii şi decizii. Nu s-a reuşit nici transferul complet de resurse materiale şi financiare care asigură apropierea deciziei de realitatea economică şi care conferă o mai bună valorificarea a resurselor.

~ bugetele colectivităţilor locale sunt dependente �n mare măsură de resursele bugetului de stat, veniturile proprii bugetelor locale nedepăşind 25% din necesarul de resurse locale, reforma finanţelor viz�nd, după model european, o cotă de aproximativ 50%.

~ o insuficientă comunicare �ntre autoritatea publică şi cetăţean;

~ nu s-a reuşit implementarea unui sistem informaţional �n toate ramurile administraţiei;

~ există o nemulţumire a cetăţenilor determinată de necorelarea dintre confortul urban oferit de autorităţi şi suma ridicată de bani pe care trebuie să o verse anual la bugetul local;

~ intrarea �n vigoare a Legii finanţelor publice locale a fost am�nată datorită insuficientei pregătiri a acestui moment, consiliile locale şi judeţene neorganiz�ndu-şi propriile compartimente fiscale.

       Este evident că �ncep�nd cu recunoaşterea constituţională a autonomiei locale, multe legi adoptate �n perioada postdecembristă au vizat crearea unui cadru  legal necesar aplicării acestui principiu(Legea privind statutul funcţionarilor publici; Legea privind răspunderea ministerială; Legea finanţelor publice locale; Legea administraţiei publice locale; Legea privind dezvoltarea regională) şi, totodată, armonizarea cu legislaţia europeană. Acest demers a culminat prin obţinerea de către Rom�nia a statului de parte la “Carta europeană a autonomiei locale” prin decretul nr.131/1997 şi prin Legea nr.199/1997.

        Cu toate aceste eforturi, sunt �ncă necesare o serie de măsuri legislative şi administrative care să confere eficienţă acestui scop.    

          Pentru a putea vorbi de o reformă �n administraţia publică, asupra acestui proces trebuie să existe amprenta marketingului şi managementului public. Administraţia este o afacere şi trebuie condusă corespunzător pentru a avea randament.

Nu se poate face reformă fără a fi făcută o analiză SWOT prin care să se identifice avantajele şi dezavantajele, oportunităţile şi pericolele. Reforma trebuie structurată �n scopuri, obiective principale şi secundare, strategii., toate stabilite prin raportare la rezultatele analizei menţionate mai sus. După o elaborare riguroasă, aceste planuri trebuiesc implementate cu elementele de rigoare: activităţi, responsabili, executanţi, supervizori, timp, buget. Toate elementele reformei trebuiesc monitorizate şi controlate, iar c�nd este cazul actualizarea planului. Paşii reformei trebuiesc stabiliţi �n urma unei abordări manageriale care să confere dinamică procesului de transformare a organizaţiilor publice. 

         Elaborarea unei legi a descentralizării reprezintă un punct de plecare pentru o reformă administrativă. Prin intermediul ei se vor clarifica problemele privind repartiţia puterilor �ntre aleşi şi funcţionari, competenţele colectivităţilor teritoriale şi ale statului. Transferul de competenţă trebuie �nsoţit de transferul resurselor necesare exercitării competenţelor. Sporirea capacităţii decizionale presupune şi existenţa răspunderii persoanelor decidente fără a exista posibilitatea imputării răspunderii �n sarcina altor persoane dec�t �n anumite condiţii riguros stabilite; asta pentru că toate autorităţile doresc să decidă, dar toate ”fug” de responsabilităţi.

         De asemenea, trebuiesc create condiţiile democraţiei participative prin asigurarea informării şi participării cetăţenilor la rezolvarea problemelor majore ale comunităţii, �ntărirea dreptului de expresie al aleşilor locali, asigurarea transparenţei actelor administrative. Procedurile de consultare a cetăţenilor �n problemele fundamentale, trebuiesc prevăzute �ntr-o viitoare lege privind organizarea şi desfăşurarea referendumului prevăzut �n Constituţie.

         Relaţia fiscală dintre administraţia centrală şi autorităţile publice locale este, �ncă, una de dependenţă, autorităţile locale nebeneficiind de un cadru de acces la piaţa de credit. Corespunzător legii şi limitelor acesteia, autorităţilor locale le-ar fi necesară libertatea deplină de a fixa nivelul impozitelor şi taxelor locale. Astfel fixarea se va face prin corelare directă la capacitatea de plată a contribuabililor, cresc�nd totodată interesul asupra modului cum sunt utilizaţi banii.

        Pentru o mai bună şi rapidă colectare a impozitelor, ar fi necesară utilizarea unor mijloace moderne: cardul, biletul la ordin. Utilizarea aceleaşi baze de calcul pentru stabilirea mai multor impozite ar fi o măsură ce ar diminua timpul necesar operaţiunii de impunere şi costurile aferente. Pentru valorificarea resurselor financiare locale disponibile temporar, ar fi oportună infiinţarea unei bănci proprii colectivităţilor locale ce ar crea posibilitatea finanţării unor lucrări de investiţii, obţin�ndu-se totodată, şi o dob�ndă pentru sumele depozitate, lucru ce nu are loc prin trezoreria statului.

        Orice decizie financiară locală trebuie să se ia numai �n baza unor proiecte, prin intermediul unor liste de priorităţi a investiţiilor. Ar fi oportună şi �ntocmirea unui plan financiar multianual de investiţii.

        Veniturile bugetare se formează prin �mpovărarea contribuabililor, care unii dintre ei au venituri sub salariul mediu pe economie, �n timp ce mulţi ”investitori şi oameni sus puşi fac averi monstruoase” din activităţi frauduloase; unde este acel control financiar riguros şi de ce suntem arătaţi cu degetul că avem o economie subterană care se ridică la cca. 50% din PIB-ul economiei oficiale?                    

        Este bine-cunoscut faptul că majoritatea oamenilor este nemulţumită de calitatea serviciilor locale. Pentru o mai bună comunicare �ntre administraţia locală şi cetăţeni, este necesar ca periodic să se efectueze cercetări(monitorizarea pl�ngerilor, instituirea unor linii telefonice, chestionarea scrisă) din care să se afle gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor şi măsura �n care serviciile corespund necesităţilor beneficiarilor.

Anumite servicii, prin crearea cadrului legislativ necesar, pot fi prestate de către agenţi economici privaţi, sub controlul autorităţilor locale, �n schimbul unor facilităţi fiscale. Asemenea situaţii există deja(ex.: transportul �n comun), dar lipsa unei coordonări riguroase din partea organelor abilitate determină unele nemulţumiri  �n r�ndul cetăţenilor.

      Av�nd �n vedere faptul că serviciile publice sunt caracterizate ca fiind perisabile(nu pot fi stocate sau inventariate), oferta lor trebuie să corespundă tot timpul cererii, şi cu multă precauţie �n situaţiile c�nd aceasta este fluctuantă. Administraţia publică trebuie să fie pregătită şi să anticipeze perioadele de v�rf ale cererii, iar �n condiţiile unei cereri reduse să nu mai fie consumate inutil resurse financiare şi materiale.

      De asemenea trebuie rezolvată şi problema utilajelor şi instalaţiilor care sunt uzate tehnic şi moral. Mecanizarea sarcinilor administrative va oferi avantajul unor servicii de calitate, iar cheltuielile cu investiţia vor fi amortizate prin reducerea cheltuielilor cu personalul care va fi substituit de maşină.

       Este necesar să se evite dublarea serviciilor publice prin prestarea, �n domenii de competenţa administraţiei publice locale, a unor servicii desconcentrate ale ministerelor de aceeaşi natură; e recomandată o mai bună comunicare pe orizontală.

        Se investeşte foarte puţin �n �nvăţăm�nt, cultură, �n sistemul pensiilor şi asigurărilor sociale, asta şi pentru că nu s-au găsit metode de atragere a agenţilor privaţi spre a investii �n aceste domenii prin oferirea unor facilităţi fiscale. Este necesară revizuirea cheltuielilor cu protecţia socială şi �ndreptarea lor spre categoriile cu adevărat defavorizate, precum şi dimensionarea lor astfel �nc�t să fie �ncurajată munca şi nu nemunca.

      Referitor la formarea profesională, deşi piaţa forţei de muncă abundă �n specialişti �n administraţia publică( care pe l�ngă pregătirea de specialitate, sunt pregătiţi şi �n domeniul informatic, limbi străine şi au o viziune modernă asupra reformei �n administraţie şi capacităţi de a contribui la realizarea ei), multe din persoanele angajate �n administraţia locală nu au această pregătire, autorităţile investind timp şi bani �n formarea lor. Este nevoie de funcţionari publici profesionişti care să implementeze programele de reformă, care să fie susţinători fideli ai acesteia, să fie pregătiţi şi aibă cunoştinţele necesare să răspundă la schimbare. Trebuie acordată o mare atenţie procesului de recrutare, intervievare şi selecţie a personalului, av�ndu-se �n vedere profilul candidatului ideal.

      Un lucru deloc �mbucurător este faptul că, potrivit statisticilor, administraţia publică ocupă un loc fruntaş �n cadrul domeniilor corupte. Acest fenomen are o manifestare piramidală şi stoparea lui ar trebui făcută ”de la v�rf”, dar asta nu presupune că nu ar trebui luată atitudine şi la nivel local. Funcţionarii publici trebuie să dea dovadă de probitate şi demnitate şi să aibă concepţia că sub aspect moral ei se bucură de autoritate, neav�nd dreptul de a se degrada pe sine sau funcţia sa. Pentru a pre�nt�mpina unele situaţii de acest fel, ar trebui să li se asigure un sistem de salarizare şi posibilitatea realizării unei cariere care să atragă şi să menţină oamenii competenţi şi să-i motiveze, iar promovarea lor să se facă pe criterii de performanţă şi moralitate.

      Intrarea �n vigoare a Legii privind dezvoltarea regională demonstrează că s-a �nţeles rolul cooperării locale şi că aceasta reprezintă cheia �mbunătăţirii calităţii vieţii prin dezvoltarea capacităţii economii locale de a stimula o creştere economică stabilă şi condiţii pentru valorificarea oportunităţilor.

      �ntr-un document elaborat de Guvernul Rom�niei şi Comisia Europeană �n anul 1996 �n cadrului  Programului PHARE pentru politica de dezvoltare regională, se arată că organizarea administrativ-teritorială actuală este dezavantajoasă, cu un număr mare de judeţe. Şi �ntr-adevăr, organizarea administrativ-teritorială a ţării noastre corespunde unor realităţi istorice, din punct de vedere administrativ, economic, social, al dezvoltării ştiinţei, existente acum peste o jumătate de secol. Este evident că anumite orăşele, potrivit condiţiilor economice şi sociale pe care le posedă, nu au nici o şansă de dezvoltare, ele abia reuşind să supravieţuiască; o reorganizare teritorială le-ar  modifica situaţia prin asimilarea lor de către oraşele puternice. Nivelul de dezvoltare economică actual nu ar permite, direct şi imediat, crearea unor judeţe de dimensiuni medii ale regiunilor puternice de la nivel european, dar o poziţie realistă �n prezent ar fi de dublare a suprafeţelor judeţelor, deci de reducere la jumătate a numărului lor la circa 20. Acest lucru ar duce la reducerea disparităţilor existente �ntre diferite „regiuni” ale Rom�niei şi autonomia locală nu va mai fi sufocată, iar colectivităţile teritoriale dependente total de stat.   

       Acesta este un obiectiv care, probabil, va avea posibilităţi de realizare �n viitorul �ndepărtat. Pentru moment trebuie vizată cooperarea locală şi dezvoltarea regională. Cooperarea locală va avea ca scop realizarea unor proiecte comune ale colectivităţilor locale �n scopul dezvoltării economice, amenajării teritoriale, protecţiei şi punerii �n valoare a mediului, elaborării planurilor de transport.

         Strategia de dezvoltare locală presupune un cadru normativ procedural care să definească �ntinderea competenţelor diferitelor nivele  de decizie strategică, identificarea, antrenarea şi solidarizarea actorilor locali pe o bază partenerială pentru sprijinirea şi realizarea efectivă a proiectelor locale, evaluarea resurselor locale umane , fizice, naturale, economice ,financiare. At�ta timp c�t nu se creează condiţii legale pentru această colaborare locală şi administraţiile locale nu acţionează �n vederea realizării ei, investitorii, chiar şi cu acordarea unor facilităţi, nu vor avea �ncredere �n acest proiect şi nu vor contribui la efectuarea lui. Deşi strategia de dezvoltare locală ar aduce multe avantaje (�mbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii regionale şi locale, dezvoltarea turismului(rural, cultural), politici active de ocupare a forţei de muncă, promovarea unor politici pliate pe specificul zonal), dacă nu se va acţiona la nivel administrativ pentru implementarea ei, lucrurile vor arăta bine doar „pe h�rtie”.

       Aşa cum am spus şi �n partea de �nceput a lucrării, trebuie să se asigure o monitorizare a aplicării reformei, urmărindu-se fiecare pas şi adopt�ndu-se eventualele schimbări de strategie �n timp util. Modul de gestionare a banului public trebuie supus uni control riguros. Un impediment �n reforma administrativă �l constituie birocraţia excesivă care determină un circuit lent al documentelor. Trebuie reg�ndit acest circuit prin comasarea unor proceduri sau prin realizarea lor �n cadrul aceluiaş compartiment. Tot �n sprijinul debirocratizării stă şi extinderea utilizării �n administraţia publică a tehnologiilor informatice.

        Aşa cum s-a şi propus deja, elaborarea unui cod administrativ şi unul de procedură administrativă ar conferii coeziune sistemului. După realizarea unei legi a contravenţiilor prin care putem să spunem că am rezolvat multe probleme care, efectiv, nu aveau cadru juridic, un Cod al contravenţiilor ar reprezenta definitivarea proiectului.

       Reforma administrativă �n Rom�nia este necesară numai �n condiţiile �n care ea va fi realizată conştiincios şi va avea efecte pozitive. Deşi statele europene dezvoltate constituie un model, să nu facem reformă doar că aşa spune Uniunea Europeană, ci pentru că rom�nii au nevoie de ea.