1
Tendinte in
politicile comerciale
Scurta
incursiune in istoricul comertului
Originea
comertului se pierde in negura timpului. Acesta a avut o evolutie
sinuasa, cu perioade de glorie si decadere. Cauza unei asemenea
evolutii
constituie modul in care acesta a fost perceput de-a lungul timpului.
ANTICHITATE
In vechiul regat
babilonian, comertul era in floare. Cu doua milenii inainte de Hristos
a aparut
Codul lui Hammurabi, care prevedea principiile de comportament si
conduita ale
comerciantilor si vanzatorilor ambulanti. In Grecia antica afacerile si
indeosebi comertul s-au dezvoltat. Totusi filosofii greci priveau
comertul cu
dispret. In Roma antica, desi comertul a fost tolerat, nu era vazut
nimic nobil
in aceasta activitate.
EVUL MEDIU
Aceasta perioada este
una de stagnare. Sistemul feudal si Biserica Catolica au inhibit
dezvoltarea
economica. Doar in ultima parte a Evului Mediu s-a inregistrat o
modificare
importanta in special in orasele-republica italiene. Clerul, nobilii,
militarii
nu puteau face comert, aceasta activitate fiind considerata degradanta.
In
schimb, negustorii nu aveau bani pentru a-si desfasura normal
activitatea.
Solutia gasita a fost aparitia formei de asociere “societa en comandita
semplice” – societate in comandita simpla existenta si azi in unele
tari. In
felul acesta, capitalul nobililor, militarilor si clerului era unit cu
priceperea negustorilor pentru a se obtine satisfactie de ambele parti.
CAPITALISMUL ETIC
Dezvoltarea urbanismului
si comertului de peste mari au schimbat atitudinea fata de afaceri si
fata de
comert in special. Un rol important in schimbarea opticii asupra
afacerilor a
avut si religia. Exista doua explicatii interesante cu privire la
modificarile
in valorile religiei si la atitudinea acesteia fata de comert.
Werner Sombart arata ca
iudaismul a fost cel care a avut un rol esential in schimbarea acestei
optici.
Deoarece evreii nu puteau detine pamant in Europa si le era interzis sa
desfasoare activitati in anumite domenii, ei au fost impinsi spre
domeniul
afacerilor. La acestea se adauga si valorile iudaice: sobrietatea,
economia si
autocontrolul. Solomon considera ca: “omul cu bogatia lui isi
rascumpara
viata”.
Max Weber arata in
lucrarea “Etica protestanta si spiritul capitalist” ca protestantismul
a avut
un rol fundamental in schimbarea atitudinii fata de afaceri si in
special fata
de comert si in dezvoltarea spiritului antreprenorial. Acesta considera
ca
“doar persoanele de origine protestanta pot fi oameni de succes”.
Martin
Luther, intemeietorul protestantismului german, a pus accent pe rolul
actiunilor individuale, interpretarea Bibliei si importanta muncii.
Jean
Calvin, fondatorul calvinismului, a subliniat valorile calvine:
modestia,
cumpatarea si harnicia. Calvin a considerat ca bogatia e un semn al
gratiei
divine, ea fiind agreata de Dumnezeu daca este obtinuta prin munca.
Modificarea atitudinii
fata de comert are si explicatii de natura economica. Aparitia, in 1776, a cartii lui
Adam
Smith “Avutia natiunilor” a fost esentiala pentru fundamentarea
teoretica si
dezvoltarea eticii capitaliste. Smith a pledat pentru libertatea
economica –
principiul laissez-fair – lui (“lasa
sa se faca, lasa sa se treaca, lumea se face de la sine”) – pe baza
premisei
ca, prin maximizarea interesului personal, fiecare individ va aduce
beneficii
si avantaje pentru intreaga societate. “Mana invizibila”a pietei si
concurenta
creata vor asigura maximizarea beneficiilor sociale, interventia
statului fiind
considerata negativa. El a argumentat ca piata libera e un mecanism
ingenios reglementat
de cerere si oferta. Mana invizibila de astazi este competitia, care
aduce
preturi mai mici, servicii mai bune, calitate superioara si o mai mare
varietate de bunuri si servicii. Tocmai de aceea Adam Smith a fost
considerat
“parintele economiei”.
Un alt moment important
in schimbarea atitudinii fata de comert si afaceri a fost aparitia darwinismului social. In 1858, Charles
Darwin a scris cartea “Originea Speciilor” prin care explica evolutia
organismelor biologice de la formele inferioare de viata la cele
superioare.
Esenta acestei teorii evolutioniste este ca supravietueste cel care se
adapteaza cel mai bine. Conceptul s-a extins si la societate in
general,
darwinismul social reliefand faptul ca oamenii cei mai capabili si mai
dotati
se vor ridica in varful ierarhiei sociale si ca aceasta este ordinea
naturala a
lucrurilor (homo homini lupus – omul e
lup pentru om). Darwinismul social a intarit etica protestanta si
principiul laissez-fair- ului a lui
Adam Smith. In acest fel darwinismul social a prevazut baza ideologica
a
comerciantului si a omului de afaceri, in general, din ultima perioada
a
secolului al XIX-lea.
PERIOADA CONTEMPORANA
In perioada contemporana
comertul si afacerile au luat o amploare fara precedent. Progresele
realizate
in tehnologie si comunicatii reduc distantele si timpul. Consecinta o
constituie globalizarea pietelor, in conditiile mentinerii specificului
local.
Chiar si micile firme se implica in comertul international.
Internationalizarea
nu mai este doar un apanaj al marilor corporatii.
Politici
comerciale: definitie si sfera de cuprindere
Politicile comerciale
sunt expresia intereselor economice in general si ale celor comerciale
in
special, cu care statele se confrunta intr-o etapa istorica data.
Dinamica
acestor interese depinde atat de factorii interni ai dezvoltarii cat si
de cei
specifici mediului politic international. Acesti factori conditioneaza
natura
masurilor si instrumentelor cu caracter promotional sau restrictiv la
care
statele recurg pentru a-si realiza scopurile in planul relatiilor
comerciale
externe.
Pe ansamblu, subsumarea
actiunilor de politici comerciale ale statelor, degaja anumite tendinte
predominante de evolutii ale politicilor comerciale care se inscriu ca
principale caracteristici ale cadrului general international de
desfasurare a
relatiilor comerciale dintre tari.
Daca ne referim la
perioada postbelica, se poate constata ca restrictiile excesive au
caracterizat
comertul international in primii ani de dupa 1950 si 1960, eforturi
sustinute
din partea statelor de facilitare a reletiilor comerciale
internationale. Dupa 1973,
aceste eforturi au fost substantial contracarate de catre declansarea
fenomenului de criza. Aceasta explica faptul ca tendinta majora pe
termen lung
a politicii comerciale postbelice a fost liberalizarea progresiva
urmata de
recrudescenta protectionismului. Pe fondul alternarii acestor doua
tendinte s-a
accentuat un al treilea proces si anume acela de regionalizare si de
fragmentare a comertului international.
Tendinta
de liberalizare
Eforturile
de facilitare a schimburilor comerciale care au generat
tendinta de liberalizare au fost intreprinse atat pe plan regional cat
si la
nivel mondial.
La nivel mondial
liberalizarea s-a realizat pe baza acordurilor comerciale bilaterale si
multilaterale. Rolul cel mai important in promovarea liberalizarii
comertului
international l-a avut Acordul General
pentru Tarife si Comert (GATT). Procesul de liberalizare
multilaterala
infaptuit potrivit regulilor si principiilor fundamentale ale GATT s-a
concretizat pe parcursul mai multor decenii, in reduceri periodice si
progresive ale obstacolelor din calea comertului international. Acest
proces,
declansat in anii de dupa cel de-al II-lea razboi mondial, a evoluat
progresiv
pana la inceputul deceniului opt. In
aceasta perioada liberalizarea s-a concretizat prin urmatoarele
aspecte:
v
atenuarea
protectionismului vamal pe calea reducerilor substantiale de taxe vamale
v
atenuarea
protectionismului industrial, concomitent cu mentinerea si chiar
revigorarea protectionismului
in domeniul produselor agricole
v
promovarea
cu
precadere a intereselor statelor industriale avansate, care prin marea
lor
capacitate concurentiala si putere de negociere au reusit sa impuna
atenuarea,
in proportii importante a obstacolelor din calea exporturilor lor.
In
ciuda progreselor substantiale inregistrate pe parcursul deceniilor
sase
si sapte, liberalizarea multilaterala nu a anihilat protectionismul. Ea
a avut
pe tot parcursul celor doua decenii un caracter partial si limitat
chiar in
relatiile intre tarile industriale avansate pentru care gradul de
liberalizare
atins a fost mai ridicat.
In afara reminescentelor
protectioniste ce au supravietuit in virtutea clauzei de salvagdare si
a
caracterului incomplet al liberalizarii intre tarile dezvoltate intre
ele, in
perioada postbelica, au ramas aproape nestinse si, mai mult au
proliferat
masurile de protectie promovate de tarile dezvoltate in perioada
imediat
postbelica, a produselor de baza si in special cele agricole.
Chiar
de la inceputul perioadei postbelice, majoritatea tarilor
industrializate au asigurat un nivel ridicat de protectie produselor
primare,
indeosebi celor agricole, alimentare (zahar, cereale, carne, citrice,
produse
lactate, peste, vin) si materiilor prime (oleaginoase, tutun, bumbac,
lana).
Masurile de protectie aplicate acestor produse pot fi in principal
grupate in
trei categorii:
v
masuri
de protectie la frontiera (restrictii cantitative, prelevari variabile-
aplicate de CEE si taxe vamale)
v
masuri
de sustinere a productiei naturale prin subventii
v
masuri
de incurajare a exporturilor (subventii, restituiri de taxe pentru
materiile
prime importate in conditiile exportului produselor obtinute din
acestea – CEE,
etc)
Motivul
declarat al protectiei l-a constituit sustinerea veniturilor
producatorilor
intr-un anumit raport echitabil comparativ cu producatorii industriali.
Efectul
consta insa in faptul ca politica protectionista obstructioneaza
intrarea
produselor agricole ale tarilor in curs de dezvoltare pe piata tarilor
dezvoltate.
In plus,
succesele obtinute in sustinerea produselor agricole au dus la crearea
unor
excedente comerciale pe piata tarilor dezvoltate. Acestea fiind
destinate
exportului concureaza produsele similare livrate de tarile in curs de
dezvoltare adesea la preturi de dumping.
Recrudescenta
protectionismului industrial
Pana
la inceputul deceniului opt, atentia a fost retinuta doar de
protectionismul agrara al statelor dezvoltate, in perioada in care a
urmat
somajul si ritmul lent al relansarii economice au facut tot mai greu de
sustinut concurenta in domeniul produselor industriale.
Reconstructia si
intarirea puterii competitive a tarilor Europei Occidentale,
ascensiunea
Japoniei si aparitia noilor tari industrializate in randul celor in
curs de
dezvoltare au exacerbat rivalitatile industriale dintre statele
avansate. Ca
rezultat, dupa 1973 pana in 1995, caracteristica predominanta a
politicii
economice promovate de statele industrializate dezvoltate o constituie
reccrudescenta protectionismului.
Propagarea
protectionismului de la o tara la alta prin mecanismul masurilor de
retorsiune,
a facut ca in proportii si sectoare diferite, aproape toata statele sa
promovezez asemenea practici. Insa, pe lista tarilor ce recurg la
protectionism, pe primele locuri se inscriu statele industriale
avansate. In
schimb pe lista celor afectate se situeaza in primele randuri tarile in
curs de
dezvoltare recent industrializate, in special cele din extremul Orient
si cele
din America Latina. Tensiunile protectioniste au fost destul de
puternice in
relatiile dintre tarile OCDE. Dintre ele cel mai frecvent vizata e
Japonia, ce
promoveaza si ea un protectionism excesiv, prin masuri netarifare,
deosebit de
sofisticate si subtile.
1
Din punct de vedere al
productiei masurile protectioniste afecteaza in primul rand comertul
international cu otel, urmat in ordine de textile, imbracaminte,
materiale si
mijloace de transport (indeosebi navele maritime si autoturismele) si
produsele
industriei mecanice si electrice (rulmenti, material electronic,
aparate
electronice de menaj etc.) Toate acestea reprezinta sectoarele in care
se
resimte cel mai acut concurenta “noilor veniti” din tarile in curs de
dezvoltare si Japonia.
Concluzia ce se degaja e
ca prima trasatura a noului protectionism o constituie caracterul sau
selectiv
– discriminatoriu, el fiind indreptat cu precadere impotriva Japoniei
si a
tarilor in curs de dezvoltare recent industrializate.
Ca o a doua trasatura
mentionam ritmul rapid al extinderii sale prin jocul masurilor de
retorsiune.
In am treilea rand, o
alta caracteristica a noului protectionism o constituie promovarea lui,
indeosebi, prin instrumente si masuri de natura netarifara. Acestea se
explica
prin faptul ca ele sunt mai greu de identificat si controlat; in plus,
pana la
1 ianuarie 1980, ele nu au facut obiectul reglementarii in cadrul GATT.
De
mentionat ca, alaturi de obstacolele netarifare clasice cum sunt
contingentele,
licentele si chiar prohibitatile totale (aplicate mai ales in domeniul
importurilor textile) au fost inventate si aplicate altele noi, mai
sofisticate
si mai subtile, ce au devenit preponderente. Printre acestea se inscriu
cu
precadere, ca deosebit de importante prin frecventa si amploarea lor,
noile
proceduri antidumping, o serie de restrictii “negociate” cum sunt
restrictiile
voluntare al export si aranjamentele de comercializare ordonate, precum
si o
variata gama de practici comerciale restrictive. Multe din practicile
restrictive sunt promovate fara participarea guvernamentala deschisa,
prin
intermediul firmelorsi, mai ales a societatilor transnationale, care
insa,
actioneaza ca vagenti ai autoritatilor lor statale.
Protectionismul anilor
1980, bazat in principal pe bariere netarifare, se deosebeste de
protectia
tarifara predominanta in perioadele precedente. Dupa cum demonstreaza
experienta, protectia tarifara bazata pe un nivel stabil al taxelor
vamale, nu
impiedica expansiunea schimburilor comerciale internationale; in
schimb,
protectionismul bazat pe recurgerea abuziva la obstacole netarifare, cu
caracter
discriminatoriu, e o politica generatoare de incertitudine,
necontrolabila si
instabila.
In acest timp,
neoprotectionismul e deosebit de costisitor din punct de vedere al
dezvoltarii
tuturor tarilor. Pe de o parte, efectul lui
de limitare a exporturilor de produse manufacturate ale tarilor
in curs
de dezvoltare franeaza procesul lor de industrializare si le priveaza
de
importante incasari valutare. Pe de alta parte, in statele avansate,
protectionismul intarzie recomandarile structurale ale sectorelor
industriale,
incurajand mentinerea anumitor activitati traditionale, de mai mare
eficienta
si atenuand presiunile spre promovarea ramurilor noi, de mare eficienta.
Mai mult, aceste
politici impiedica reluarea cresterii lor economice in ritm rapid.
Aceasta, deoarece
reluarea cresterii in tarile avansate depinde intr-o masura importanta
de
capacitatea de absorbtie a statelor in curs de dezvoltare. Insa
posibilitatile
de plata ale acestor tari nu pot fi asigurate in absenta reciprocitatii
fluxurilor comerciale.
Regionalizarea
comertului international
Consecintele
recrudescentei protectioniste in planul general al climatului
schimbului international a constituit-o accentuarea fenomenelor de
regionalizare a comertului international. Experienta anilor 1980
evidentiaza cu
pregnanta faptul ca “regionalizarea schimbului si fragmentarea lor prin
intelegeri sectoriale si pe marfuri, si nicidecum liberalizarea lor
multilaterala au devenit caracteristica dominanta a comertului
mondial”(
Spiridon Pralea – Politici si reglementari in comertul international –
Editura
Fundatiei Academice”Gh. Zane”, Iasi 1999, pag.174)
Fenomenul
de regionalizare se manifesta prin intensificarea schimburilor
intraregionale si cresterea rolului acestuia de integrare regionala, ce
determina diferite grade de concertare a politicilor comerciale ale
statelor,
de natura sa genereze un adevarat protectionism colectiv.
Formele
progresive ale integrarii reprezinta principala modalitate de
concretizare a eforturilor de liberalizare regionala a schimburilor
comerciale.
Ele pot fi de mai multe tipuri:
v
sisteme de tarifare
preferentiale in cadrul carora statele membre aplica schimburi
reciproce,
taxe vamale mai mici
v
zonele de liber schimb,
realizate pe baza de acorduri ce previn desfiintarea taxelor vamale din
schimburi reciproce pentru anumite categorii de produse
v
uniuni vamale ce implica anularea
taxelor vamale din schimburi reciproce pentru marea majoritate a
produselor si
adoptarea unui singur tarif vamal si a unei politici comerciale comune
fata de
terti
v
piete comune, in cadrul carora pe
langa tariful vamal comun fata de tarile terte se asigura o libertate
completa
de miscare a marfurilor, inclusiv prin eliminarea barierelor netarifare
v
uniunile economice ce presupunlibertatea
miscarii marfurilo, capitalurilor si fortei de munca intre statele
membre, prin
desfiintarea barierelor dintre pietele nationale de marfuri, forta de
munca,
monetare si financiare, si promovarea unor politici economice comune.
Fenomenul
integrarii regionale s-a manifestat, initial, in perioada imediat
postbelica in Europa Occidentala prin crearea Comitetului
Economic European (CEE) si a Asociatiei Europene a
Liberului Schimb(AELS – ce constituie o zona
de liber schimb pentru produsele industriale)
Inspirate
de succesul integrarii Vest – europene, fenomenele de integrare
au proliferat in celelalte regiuni ale globului.
Majoritatea
gruparilor regionale au ca obiectiv prioritar dezvoltarea
schimburilor comerciale reciproce prin adoptarea sistemului de liber
schimb,
uniuni vamale sau piete comune.
Fundamentarea
liberalizarii regiunilor in cadrul acestor tipuri si forme de
integrare e in general inspirata din doctrina liberului schimb.
Potrivit
acesteia, avantajele pe care liberalizarea schimburilor comerciale le
ofera se
refera la:
v
alocarea optima a factorilor de productie
v
procurarea de avantaje
consumatorilor nationali prin aprovizionarea la preturi mai ieftine
v
posibilitatea extiderii productiei, si deci
a obtinerii de avantaje din economiile de scala
v
intarirea fortei concurentiale a firmelor
nationale si stabilizarea preturilor etc.
Efectele
liberalizarii realizate prin aceste forme de integrare pot fi
analizate, atat
la nivelul schimburilor comerciale intracomunitare, cat si la nivelul
celor
extracomunutare, cu celelalte regiuni ale globului.
In
general, se considera ca integrarea genereaza doua categorii de efecte:
de creare a comertului (“trade creation”) si efecte de deturnare a
comertului
(“trade diversion”). Comerul ar fi creat atunci cand, inlaturarea
barierelor
tarifare ar avea ca rezultat reorientarea oprovizionarii de la o sursa
mai
scumpa, la una mai ieftina; daca insa, integrarea presupune trecerea de
la o
sursa de furnizare mai ieftina la una mai scuumpa are loc efectul de
deturnare
a comertului.
Efectul
de creare e cu atat mai important cu cat tarile au o structura
economica paralela. Acest fapt e demonstrat de experienta CEE care,
prin
realizarea uniunii vamale a inregistrat intensificarea schimbului
intracomunitar. Aceste uniuni integrationiste genereaza inevitabil si
efecte de
deturnare, de distorsiune si discriminare in comertul cu tarile terte.
E
de remarcat si faptul ca pe masura proliferarii fenomenului de
integrare
s-a extins practica aranjamentelor preferentiale in relatiile cu state
asociate. Aceste aranjamente reprezinta o derogare de la clauza
natiunii celei
mai favorizate si, extinderea practicarilor reprezinta o alta tendinta
importanta caracteristica relatiilor comerciale in ultimele decenii.
Aranjamentele
preferentiale contribuie la intensificarea scimburilor
comerciale reciproce dintre tarile participante la asemenea acorduri,
dar
genereaza un acelesi timp puternice fenomene de discriminare in
relatiile cu
tarile terte.
Fenomenul
regionalismului e dublat de cel de fragmentare a comertului
international pe
sectoare si produse realizate prin:
v
extinderea practicii acordurilor de produse
cum sunt: Acordul multifibre in domeniul comercializarii textilelor si
numeroase alte acorduri pentru produsele primare incheiate intre
principalii
producatori si consumatori in scopul asigurarii pietei de aprovizionare
si
desfacere si al stabilizarii preturilor(de exmplu:acordurile pentru
cositor,
cafea, ulei de masline etc.)
v
crearea unor grupari de state principale
producatoare ale unor produse (de exemplu: OPEC, Organizatia
Internationala a
cafelei, Alianta tarilor producatoare de cacao, Consiliul African
pentru
arahide etc.)
v
cresterea rolului
societatilor transnationale in comertul inernational, care integreaza
Bibliografie:
Sorin
Burnete – Comert international: Teorii, modele, politici – Editura
Economica, Bucuresti 1999
Gheorghe
Caraiani, Cazacu Cornel – Zonele Libere – Editura Economica
Bucuresti, 1995
Spiridon
Pralea – Politici si reglementari in comertul international – Editura Fundatiei Academice”Gh. Zane”, Iasi
1999
Constantin
Sasu – Initierea si dezvoltarea afacerilor – Editura Polirom,
Iasi 2003
Nicolae
Suta – Comert international si politici economice contemporane –
Editura Eficient, Bucuresti 2003
|