referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Tendinte in politicile comerciale

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Politicile comerciale sunt expresia intereselor economice in general si ale celor comerciale in special, cu care statele se confrunta intr-o etapa istorica data. Dinamica acestor interese depinde atat de factorii interni ai dezvoltarii cat si de cei specifici mediului politic international. Acesti factori conditioneaza natura masurilor si instrumentelor cu caracter promotional sau restrictiv la care statele recurg pentru a-si realiza scopurile in planul relatiilor comerciale externe...

Varianta Printabila 


1

Tendinte in politicile comerciale

 

Scurta incursiune in istoricul comertului

 

Originea comertului se pierde in negura timpului. Acesta a avut o evolutie sinuasa, cu perioade de glorie si decadere. Cauza unei asemenea evolutii constituie modul in care acesta a fost perceput de-a lungul timpului.

 

ANTICHITATE

In vechiul regat babilonian, comertul era in floare. Cu doua milenii inainte de Hristos a aparut Codul lui Hammurabi, care prevedea principiile de comportament si conduita ale comerciantilor si vanzatorilor ambulanti. In Grecia antica afacerile si indeosebi comertul s-au dezvoltat. Totusi filosofii greci priveau comertul cu dispret. In Roma antica, desi comertul a fost tolerat, nu era vazut nimic nobil in aceasta activitate.

 

EVUL MEDIU

Aceasta perioada este una de stagnare. Sistemul feudal si Biserica Catolica au inhibit dezvoltarea economica. Doar in ultima parte a Evului Mediu s-a inregistrat o modificare importanta in special in orasele-republica italiene. Clerul, nobilii, militarii nu puteau face comert, aceasta activitate fiind considerata degradanta. In schimb, negustorii nu aveau bani pentru a-si desfasura normal activitatea. Solutia gasita a fost aparitia formei de asociere “societa en comandita semplice” – societate in comandita simpla existenta si azi in unele tari. In felul acesta, capitalul nobililor, militarilor si clerului era unit cu priceperea negustorilor pentru a se obtine satisfactie de ambele parti.

 

CAPITALISMUL ETIC

Dezvoltarea urbanismului si comertului de peste mari au schimbat atitudinea fata de afaceri si fata de comert in special. Un rol important in schimbarea opticii asupra afacerilor a avut si religia. Exista doua explicatii interesante cu privire la modificarile in valorile religiei si la atitudinea acesteia fata de comert.

Werner Sombart arata ca iudaismul a fost cel care a avut un rol esential in schimbarea acestei optici. Deoarece evreii nu puteau detine pamant in Europa si le era interzis sa desfasoare activitati in anumite domenii, ei au fost impinsi spre domeniul afacerilor. La acestea se adauga si valorile iudaice: sobrietatea, economia si autocontrolul. Solomon considera ca: “omul cu bogatia lui isi rascumpara viata”.

Max Weber arata in lucrarea “Etica protestanta si spiritul capitalist” ca protestantismul a avut un rol fundamental in schimbarea atitudinii fata de afaceri si in special fata de comert si in dezvoltarea spiritului antreprenorial. Acesta considera ca “doar persoanele de origine protestanta pot fi oameni de succes”. Martin Luther, intemeietorul protestantismului german, a pus accent pe rolul actiunilor individuale, interpretarea Bibliei si importanta muncii. Jean Calvin, fondatorul calvinismului, a subliniat valorile calvine: modestia, cumpatarea si harnicia. Calvin a considerat ca bogatia e un semn al gratiei divine, ea fiind agreata de Dumnezeu daca este obtinuta prin munca.

Modificarea atitudinii fata de comert are si explicatii de natura economica. Aparitia, in 1776, a cartii lui Adam Smith “Avutia natiunilor” a fost esentiala pentru fundamentarea teoretica si dezvoltarea eticii capitaliste. Smith a pledat pentru libertatea economica – principiul laissez-fair – lui (“lasa sa se faca, lasa sa se treaca, lumea se face de la sine”) – pe baza premisei ca, prin maximizarea interesului personal, fiecare individ va aduce beneficii si avantaje pentru intreaga societate. “Mana invizibila”a pietei si concurenta creata vor asigura maximizarea beneficiilor sociale, interventia statului fiind considerata negativa. El a argumentat ca piata libera e un mecanism ingenios reglementat de cerere si oferta. Mana invizibila de astazi este competitia, care aduce preturi mai mici, servicii mai bune, calitate superioara si o mai mare varietate de bunuri si servicii. Tocmai de aceea Adam Smith a fost considerat “parintele economiei”.

Un alt moment important in schimbarea atitudinii fata de comert si afaceri a fost aparitia darwinismului social. In 1858, Charles Darwin a scris cartea “Originea Speciilor” prin care explica evolutia organismelor biologice de la formele inferioare de viata la cele superioare. Esenta acestei teorii evolutioniste este ca supravietueste cel care se adapteaza cel mai bine. Conceptul s-a extins si la societate in general, darwinismul social reliefand faptul ca oamenii cei mai capabili si mai dotati se vor ridica in varful ierarhiei sociale si ca aceasta este ordinea naturala a lucrurilor (homo homini lupus – omul e lup pentru om). Darwinismul social a intarit etica protestanta si principiul laissez-fair- ului a lui Adam Smith. In acest fel darwinismul social a prevazut baza ideologica a comerciantului si a omului de afaceri, in general, din ultima perioada a secolului al XIX-lea.

 

PERIOADA CONTEMPORANA

In perioada contemporana comertul si afacerile au luat o amploare fara precedent. Progresele realizate in tehnologie si comunicatii reduc distantele si timpul. Consecinta o constituie globalizarea pietelor, in conditiile mentinerii specificului local. Chiar si micile firme se implica in comertul international. Internationalizarea nu mai este doar un apanaj al marilor corporatii.

 

Politici comerciale: definitie si sfera de cuprindere

 

Politicile comerciale sunt expresia intereselor economice in general si ale celor comerciale in special, cu care statele se confrunta intr-o etapa istorica data. Dinamica acestor interese depinde atat de factorii interni ai dezvoltarii cat si de cei specifici mediului politic international. Acesti factori conditioneaza natura masurilor si instrumentelor cu caracter promotional sau restrictiv la care statele recurg pentru a-si realiza scopurile in planul relatiilor comerciale externe.

Pe ansamblu, subsumarea actiunilor de politici comerciale ale statelor, degaja anumite tendinte predominante de evolutii ale politicilor comerciale care se inscriu ca principale caracteristici ale cadrului general international de desfasurare a relatiilor comerciale dintre tari.

Daca ne referim la perioada postbelica, se poate constata ca restrictiile excesive au caracterizat comertul international in primii ani de dupa 1950 si 1960, eforturi sustinute din partea statelor de facilitare a reletiilor comerciale internationale. Dupa 1973, aceste eforturi au fost substantial contracarate de catre declansarea fenomenului de criza. Aceasta explica faptul ca tendinta majora pe termen lung a politicii comerciale postbelice a fost liberalizarea progresiva urmata de recrudescenta protectionismului. Pe fondul alternarii acestor doua tendinte s-a accentuat un al treilea proces si anume acela de regionalizare si de fragmentare a comertului international.

 

Tendinta de liberalizare

 

Eforturile de facilitare a schimburilor comerciale care au generat tendinta de liberalizare au fost intreprinse atat pe plan regional cat si la nivel mondial.

La nivel mondial liberalizarea s-a realizat pe baza acordurilor comerciale bilaterale si multilaterale. Rolul cel mai important in promovarea liberalizarii comertului international l-a avut Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT). Procesul de liberalizare multilaterala infaptuit potrivit regulilor si principiilor fundamentale ale GATT s-a concretizat pe parcursul mai multor decenii, in reduceri periodice si progresive ale obstacolelor din calea comertului international. Acest proces, declansat in anii de dupa cel de-al II-lea razboi mondial, a evoluat progresiv pana la inceputul deceniului opt. In aceasta perioada liberalizarea s-a concretizat prin urmatoarele aspecte:

v  atenuarea protectionismului vamal pe calea reducerilor substantiale de taxe vamale

v  atenuarea protectionismului industrial, concomitent cu mentinerea si chiar revigorarea protectionismului in domeniul produselor agricole

v  promovarea cu precadere a intereselor statelor industriale avansate, care prin marea lor capacitate concurentiala si putere de negociere au reusit sa impuna atenuarea, in proportii importante a obstacolelor din calea exporturilor lor.

In ciuda progreselor substantiale inregistrate pe parcursul deceniilor sase si sapte, liberalizarea multilaterala nu a anihilat protectionismul. Ea a avut pe tot parcursul celor doua decenii un caracter partial si limitat chiar in relatiile intre tarile industriale avansate pentru care gradul de liberalizare atins a fost mai ridicat.

In afara reminescentelor protectioniste ce au supravietuit in virtutea clauzei de salvagdare si a caracterului incomplet al liberalizarii intre tarile dezvoltate intre ele, in perioada postbelica, au ramas aproape nestinse si, mai mult au proliferat masurile de protectie promovate de tarile dezvoltate in perioada imediat postbelica, a produselor de baza si in special cele agricole.

Chiar de la inceputul perioadei postbelice, majoritatea tarilor industrializate au asigurat un nivel ridicat de protectie produselor primare, indeosebi celor agricole, alimentare (zahar, cereale, carne, citrice, produse lactate, peste, vin) si materiilor prime (oleaginoase, tutun, bumbac, lana). Masurile de protectie aplicate acestor produse pot fi in principal grupate in trei categorii:

v  masuri de protectie la frontiera (restrictii cantitative, prelevari variabile- aplicate de CEE si taxe vamale)

v  masuri de sustinere a productiei naturale prin subventii

v  masuri de incurajare a exporturilor (subventii, restituiri de taxe pentru materiile prime importate in conditiile exportului produselor obtinute din acestea – CEE, etc)

Motivul declarat al protectiei l-a constituit sustinerea veniturilor producatorilor intr-un anumit raport echitabil comparativ cu producatorii industriali. Efectul consta insa in faptul ca politica protectionista obstructioneaza intrarea produselor agricole ale tarilor in curs de dezvoltare pe piata tarilor dezvoltate. In plus, succesele obtinute in sustinerea produselor agricole au dus la crearea unor excedente comerciale pe piata tarilor dezvoltate. Acestea fiind destinate exportului concureaza produsele similare livrate de tarile in curs de dezvoltare adesea la preturi de dumping.

 

Recrudescenta protectionismului industrial

 

Pana la inceputul deceniului opt, atentia a fost retinuta doar de protectionismul agrara al statelor dezvoltate, in perioada in care a urmat somajul si ritmul lent al relansarii economice au facut tot mai greu de sustinut concurenta in domeniul produselor industriale.

Reconstructia si intarirea puterii competitive a tarilor Europei Occidentale, ascensiunea Japoniei si aparitia noilor tari industrializate in randul celor in curs de dezvoltare au exacerbat rivalitatile industriale dintre statele avansate. Ca rezultat, dupa 1973 pana in 1995, caracteristica predominanta a politicii economice promovate de statele industrializate dezvoltate o constituie reccrudescenta protectionismului.

Propagarea protectionismului de la o tara la alta prin mecanismul masurilor de retorsiune, a facut ca in proportii si sectoare diferite, aproape toata statele sa promovezez asemenea practici. Insa, pe lista tarilor ce recurg la protectionism, pe primele locuri se inscriu statele industriale avansate. In schimb pe lista celor afectate se situeaza in primele randuri tarile in curs de dezvoltare recent industrializate, in special cele din extremul Orient si cele din America Latina. Tensiunile protectioniste au fost destul de puternice in relatiile dintre tarile OCDE. Dintre ele cel mai frecvent vizata e Japonia, ce promoveaza si ea un protectionism excesiv, prin masuri netarifare, deosebit de sofisticate si subtile.

1

Din punct de vedere al productiei masurile protectioniste afecteaza in primul rand comertul international cu otel, urmat in ordine de textile, imbracaminte, materiale si mijloace de transport (indeosebi navele maritime si autoturismele) si produsele industriei mecanice si electrice (rulmenti, material electronic, aparate electronice de menaj etc.) Toate acestea reprezinta sectoarele in care se resimte cel mai acut concurenta “noilor veniti” din tarile in curs de dezvoltare si Japonia.

Concluzia ce se degaja e ca prima trasatura a noului protectionism o constituie caracterul sau selectiv – discriminatoriu, el fiind indreptat cu precadere impotriva Japoniei si a tarilor in curs de dezvoltare recent industrializate.

Ca o a doua trasatura mentionam ritmul rapid al extinderii sale prin jocul masurilor de retorsiune.

In am treilea rand, o alta caracteristica a noului protectionism o constituie promovarea lui, indeosebi, prin instrumente si masuri de natura netarifara. Acestea se explica prin faptul ca ele sunt mai greu de identificat si controlat; in plus, pana la 1 ianuarie 1980, ele nu au facut obiectul reglementarii in cadrul GATT. De mentionat ca, alaturi de obstacolele netarifare clasice cum sunt contingentele, licentele si chiar prohibitatile totale (aplicate mai ales in domeniul importurilor textile) au fost inventate si aplicate altele noi, mai sofisticate si mai subtile, ce au devenit preponderente. Printre acestea se inscriu cu precadere, ca deosebit de importante prin frecventa si amploarea lor, noile proceduri antidumping, o serie de restrictii “negociate” cum sunt restrictiile voluntare al export si aranjamentele de comercializare ordonate, precum si o variata gama de practici comerciale restrictive. Multe din practicile restrictive sunt promovate fara participarea guvernamentala deschisa, prin intermediul firmelorsi, mai ales a societatilor transnationale, care insa, actioneaza ca vagenti ai autoritatilor lor statale.

Protectionismul anilor 1980, bazat in principal pe bariere netarifare, se deosebeste de protectia tarifara predominanta in perioadele precedente. Dupa cum demonstreaza experienta, protectia tarifara bazata pe un nivel stabil al taxelor vamale, nu impiedica expansiunea schimburilor comerciale internationale; in schimb, protectionismul bazat pe recurgerea abuziva la obstacole netarifare, cu caracter discriminatoriu, e o politica generatoare de incertitudine, necontrolabila si instabila.

In acest timp, neoprotectionismul e deosebit de costisitor din punct de vedere al dezvoltarii tuturor tarilor. Pe de o parte, efectul lui  de limitare a exporturilor de produse manufacturate ale tarilor in curs de dezvoltare franeaza procesul lor de industrializare si le priveaza de importante incasari valutare. Pe de alta parte, in statele avansate, protectionismul intarzie recomandarile structurale ale sectorelor industriale, incurajand mentinerea anumitor activitati traditionale, de mai mare eficienta si atenuand presiunile spre promovarea ramurilor noi, de mare eficienta.

Mai mult, aceste politici impiedica reluarea cresterii lor economice in ritm rapid. Aceasta, deoarece reluarea cresterii in tarile avansate depinde intr-o masura importanta de capacitatea de absorbtie a statelor in curs de dezvoltare. Insa posibilitatile de plata ale acestor tari nu pot fi asigurate in absenta reciprocitatii fluxurilor comerciale.

 

Regionalizarea comertului international

 

Consecintele recrudescentei protectioniste in planul general al climatului schimbului international a constituit-o accentuarea fenomenelor de regionalizare a comertului international. Experienta anilor 1980 evidentiaza cu pregnanta faptul ca “regionalizarea schimbului si fragmentarea lor prin intelegeri sectoriale si pe marfuri, si nicidecum liberalizarea lor multilaterala au devenit caracteristica dominanta a comertului mondial”( Spiridon Pralea – Politici si reglementari in comertul international – Editura Fundatiei Academice”Gh. Zane”, Iasi 1999, pag.174)

Fenomenul de regionalizare se manifesta prin intensificarea schimburilor intraregionale si cresterea rolului acestuia de integrare regionala, ce determina diferite grade de concertare a politicilor comerciale ale statelor, de natura sa genereze un adevarat protectionism colectiv.

Formele progresive ale integrarii reprezinta principala modalitate de concretizare a eforturilor de liberalizare regionala a schimburilor comerciale. Ele pot fi de mai multe tipuri:

v  sisteme de tarifare preferentiale in cadrul carora statele membre aplica schimburi reciproce, taxe vamale mai mici

v  zonele de liber schimb, realizate pe baza de acorduri ce previn desfiintarea taxelor vamale din schimburi reciproce pentru anumite categorii de produse

v  uniuni vamale ce implica anularea taxelor vamale din schimburi reciproce pentru marea majoritate a produselor si adoptarea unui singur tarif vamal si a unei politici comerciale comune fata de terti

v  piete comune, in cadrul carora pe langa tariful vamal comun fata de tarile terte se asigura o libertate completa de miscare a marfurilor, inclusiv prin eliminarea barierelor netarifare

v  uniunile economice ce presupunlibertatea miscarii marfurilo, capitalurilor si fortei de munca intre statele membre, prin desfiintarea barierelor dintre pietele nationale de marfuri, forta de munca, monetare si financiare, si promovarea unor politici economice comune.

Fenomenul integrarii regionale s-a manifestat, initial, in perioada imediat postbelica in Europa Occidentala prin crearea Comitetului Economic European (CEE) si a Asociatiei Europene a Liberului Schimb(AELS – ce constituie o zona de liber schimb pentru produsele industriale)

Inspirate de succesul integrarii Vest – europene, fenomenele de integrare au proliferat in celelalte regiuni ale globului.

Majoritatea gruparilor regionale au ca obiectiv prioritar dezvoltarea schimburilor comerciale reciproce prin adoptarea sistemului de liber schimb, uniuni vamale sau piete comune.

Fundamentarea liberalizarii regiunilor in cadrul acestor tipuri si forme de integrare e in general inspirata din doctrina liberului schimb. Potrivit acesteia, avantajele pe care liberalizarea schimburilor comerciale le ofera se refera la:

v  alocarea optima a factorilor de productie

v  procurarea de avantaje consumatorilor nationali prin aprovizionarea la preturi mai ieftine

v  posibilitatea extiderii productiei, si deci a obtinerii de avantaje din economiile de scala

v  intarirea fortei concurentiale a firmelor nationale si stabilizarea preturilor etc.

Efectele liberalizarii realizate prin aceste forme de integrare pot fi analizate, atat la nivelul schimburilor comerciale intracomunitare, cat si la nivelul celor extracomunutare, cu celelalte regiuni ale globului.

In general, se considera ca integrarea genereaza doua categorii de efecte: de creare a comertului (“trade creation”) si efecte de deturnare a comertului (“trade diversion”). Comerul ar fi creat atunci cand, inlaturarea barierelor tarifare ar avea ca rezultat reorientarea oprovizionarii de la o sursa mai scumpa, la una mai ieftina; daca insa, integrarea presupune trecerea de la o sursa de furnizare mai ieftina la una mai scuumpa are loc efectul de deturnare a comertului.

Efectul de creare e cu atat mai important cu cat tarile au o structura economica paralela. Acest fapt e demonstrat de experienta CEE care, prin realizarea uniunii vamale a inregistrat intensificarea schimbului intracomunitar. Aceste uniuni integrationiste genereaza inevitabil si efecte de deturnare, de distorsiune si discriminare in comertul cu tarile terte.

E de remarcat si faptul ca pe masura proliferarii fenomenului de integrare s-a extins practica aranjamentelor preferentiale in relatiile cu state asociate. Aceste aranjamente reprezinta o derogare de la clauza natiunii celei mai favorizate si, extinderea practicarilor reprezinta o alta tendinta importanta caracteristica relatiilor comerciale in ultimele decenii.

Aranjamentele preferentiale contribuie la intensificarea scimburilor comerciale reciproce dintre tarile participante la asemenea acorduri, dar genereaza un acelesi timp puternice fenomene de discriminare in relatiile cu tarile terte.

Fenomenul regionalismului e dublat de cel de fragmentare a comertului international pe sectoare si produse realizate prin:

v  extinderea practicii acordurilor de produse cum sunt: Acordul multifibre in domeniul comercializarii textilelor si numeroase alte acorduri pentru produsele primare incheiate intre principalii producatori si consumatori in scopul asigurarii pietei de aprovizionare si desfacere si al stabilizarii preturilor(de exmplu:acordurile pentru cositor, cafea, ulei de masline etc.)

v  crearea unor grupari de state principale producatoare ale unor produse (de exemplu: OPEC, Organizatia Internationala a cafelei, Alianta tarilor producatoare de cacao, Consiliul African pentru arahide etc.)

v  cresterea rolului societatilor transnationale in comertul inernational, care integreaza

Bibliografie:

Sorin Burnete – Comert international: Teorii, modele, politici – Editura Economica, Bucuresti 1999

Gheorghe Caraiani, Cazacu Cornel – Zonele Libere – Editura Economica Bucuresti, 1995

Spiridon Pralea – Politici si reglementari in comertul international  – Editura Fundatiei Academice”Gh. Zane”, Iasi 1999

Constantin Sasu – Initierea si dezvoltarea afacerilor – Editura Polirom, Iasi 2003

Nicolae Suta – Comert international si politici economice contemporane – Editura Eficient, Bucuresti 2003

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica