Teorii si politici monetare

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Procedura falimentului se aplica acelei banci devenite insolvabila, atunci când aceasta nu a onorat integral creantele certe, lichide si exigibile, pe o perioada de cel putin 30 de zile, sau când valoarea obligatiilor bancii depaseste valoarea activului sau...

Legea privind procedura falimentului băncilor

- rezumat -

Procedura falimentului se aplică acelei bănci devenite insolvabilă, atunci când aceasta nu a onorat integral creanţele certe, lichide şi exigibile, pe o perioadă de cel puţin 30 de zile, sau când valoarea obligaţiilor băncii depăşeşte valoarea activului său.

Falimentul este declarat de către un tribunal care se sesizează în urma unei cereri introduse de către banca debitoare, de către creditori ai acesteia sau de către Banca Naţională a României (BNR).

Procedura se declanşează, de regulă, după ce BNR constată că măsurile de supraveghere specială nu au putut conduce la evitarea insolvabilităţii. Potrivit prezentei legi, tribunalul desemnează judecătorul sindic, experţii autorizaţi să-l ajute şi, cu acordul BNR, lichidatorul.

După parcurgerea tuturor etapelor legale, hotărârile tribunalului sunt definitive şi executorii. Ele pot fi atacate cu recurs. Hotărârea tribunalului de începere a falimentului este comunicată Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar, în vederea aplicării reglementărilor privind plata depozitelor garantate.

BNR va primi, de asemenea, o comunicare a hotărârii de începere a procedurii de faliment a băncii debitoare. Imediat sunt închise conturile băncii respective, deschise la BNR şi se deschide un nou cont cu menţiunea “banca în faliment”.

Organele de conducere şi cenzorii băncii falimentare pot răspunde civil sau penal, după caz, dacă au contribuit la falimentul acesteia.

Celelalte proceduri de derulare a operaţiunilor de lichidare sunt prevăzute de Legea nr.64/1995, care se aplică şi în cazul falimentului băncilor .

         In prezent, in Romania functioneaza 35 de societati bancare autorizate, plus sapte sucursale ale unor banci straine. Din totalul de 35 de banci autorizate de BNR, 33 au fost cuprinse in sistemul BNR de evaluare si clasificare. Sint exceptate Banca de Investitii si Dezvoltare, care a fost autorizata, dar nu si-a inceput inca activitatea, si Banca Agricola, aflata in proces de privatizare.

BNR este rãspunzãtoare pentru multe dintre falimentele bancare

Sirul de falimente bancare sau cel al scandalurilor legate de fonduri mutuale a spulberat încrederea românilor în institutiile financiare. Acest fapt este resimtit de bãncile care au supravietuit, prin efortul mare pe care trebuie sã-l facã pentru a convinge publicul de siguranta economiilor încredintate societãtilor bancare respective sau a investitiei în titluri de participare. Dan Stelian Marin, vicepresedinte al Comisiei de buget-finante a Senatului României, specialist în domeniul financiar-bancar, a fãcut o analizã a situatiei sistemului bancar românesc, a cauzelor care au dus la slãbirea acestuia si precizeazã, fãrã drept de apel, responsabilitatea Bãncii Nationale a României.

        Chiar dacã statisticile oficiale indicã o crestere a economiilor populatiei în ultimii ani, realitatea este putin diferitã. Fenomenul de tezaurizare în valutã sau în aur s-a întãrit în perioada crahurilor, iar ritmul de crestere realã a economiilor s-a redus considerabil. Tendinta este vizibilã chiar în structura depozitelor bancare constituite de persoane fizice, în care ponderea depozitelor în valutã este în crestere, evident, în detrimentul depozitelor în lei.  Un rol negativ în toatã aceastã istorie l-a avut BNR, care, prin politica ei, a condus la dezagragarea sistemului bancar.

Efecte nedorite :  principalul obiectiv, anuntat oficial, al Bãncii Nationale a României (BNR) este ca prin mecanisme specifice economiei nominale sã stopeze inflatia. Mai mult sau mai putin corelate cu politica Ministerului Finantelor, demersurile BNR au condus la efecte nedorite, care lasã impresia de multe ori cã s-a dorit chiar acest lucru. Aducând în fatã motive legate de necesitatea “sterilizãrii” excesului de lichiditate din economie, BNR a purces la aspirarea banilor de pe piatã, fapt ce a condus la obstructionarea activitãtii bancare, considerã Dan Stelian Marin, vicepresedinte al Comisiei senatoriale de buget-finante. O parte importantã din lichiditãti a fost “absorbitã” de pe piatã în conditiile în care volumul arieratelor, pe scurt a datoriilor, depãsea cu mult masa monetarã, dupã cum reiese din chiar raportul BNR pe 1999. Practic, peste 80% dintre societãtile comerciale sunt în încetare de plãti. Dan Stelian Marin afirmã cã autoritatea bancarã a reusit sã atragã de la bãncile comerciale resurse financiare ce depãsesc sumele plasate de bãnci în economia realã cu 10.000 de miliarde lei. Deci banii au fost scosi din economie si pusi spre pãstrare în trezorerie. Aspirarea banilor s-a produs prin douã mecanisme aflate la îndemâna bãncii centrale. Pe de o parte, a fost majorat succesiv nivelul rezervelor minime obligatorii ale bãncilor comerciale pânã la 30% din resursele atrase de bãncile comerciale de la populatie si persoane juridice, iar, pe de altã parte, BNR a participat activ pe piata interbancarã, cumpãrând masiv bani.

 Ce s-a urmãrit de fapt?  Aceastã politicã, la care s-a adãugat campania titlurilor de stat începutã de Ministerul Finantelor pentru a obtine resursele necesare acoperirii golurilor de la buget, a condus la cresterea si mentinerea la un nivel ridicat a dobânzilor. În primul rând, bãncile erau obligate sã-si blocheze aproape o treime din bani contra unei dobânzi derizorii, pe care o stabileste unilateral autoritatea bancarã. Pentru a-si acoperi pierderile, societãtile bancare au fost silite sã majoreze  dobânzile active, adicã acele dobânzi percepute la credite. În al doilea rând, interventia BNR pe piata interbancarã a ridicat nivelul dobânzilor cu efecte vizibile în “pretul” creditelor. Una peste alta, politica BNR nu a fost deloc una care sã favorizeze activitatea bãncilor românesti, a explicat vicepresedintele Comisiei buget-finante a Senatului. În schimb, tot mai multe firme intrau în faliment pentru cã nu mai aveau acces la credite, iar bãncile au trebuit sã renunte la menirea lor, aceea de a credita economia, orientându-se spre operatiuni speculative. Fie cãtre piata interbancarã, unde se întâlneau cu omniprezenta bancã centralã, fie cãtre piata titlurilor de stat care întretineau, prin dobânzile oferite, cercul vicios. În aceste conditii se pune întrebarea fireascã: Ce urmãreae fapt BNR?

        Dobânzi :  bãncile aflate în situatii financiare precare  fãceau eforturi disperate pentru a obtine bani, influentând astfel ratele dobânzilor. Criza de lichiditãti prin care treceau le-a fãcut sã se îndrepte, în conditiile refuzului BNR de a le credita, cãtre bãncile comerciale, de unde obtineau împrumuturi la o dobândã ce depãsea posibilitãtile de supravietuire. Elocvent în acest sens este cazul BANCOREX, societate bancarã care se împrumuta de pe piata interbancarã cu dobânzi ce atinseserã un nivel mediu de 265%, potrivit aceluiasi raport al BNR pe 1999.

        ARB cere limitarea accesului bãncilor la rezerva minimã obligatorie : fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar, care este menit sã asigure despãgubirea populatiei în cazul unui faliment bancar, a ajuns sã se confrunte cu probleme dificile. Asociatia Românã a Bãncilor (ARB) a propus recent Bãncii Nationale a României (BNR), sã limiteze accesul bãncilor la rezervele minime obligatorii constituite la BNR în limita unui plafon care sã acopere rezervele reprezentând depozitele populatiei. Radu Gratian Ghetea, presedintele ARB, afirmã cã o astfel de mãsurã ar putea permite, în cazul în care o bancã dã faliment, ca Fondul de garantare al depozitelor din sistemul bancar sã nu se mai afle într-o situatie criticã, determinatã de lipsa de resurse.

        Mihai Bogza, viceguvernator BNR: “Sistemul trebuie curãtat de bãncile neperformante” Oficialul BNR pledeazã pentru o consolidare a sistemului bancar pe douã dimensiuni - cantitativã si calitativã -, sustinând ideea concentrãrii - fuziunea unor bãnci în vederea întãririi pozitiei lor pe piatã. Viceguvernatorul bãncii centrale afirmã cã sistemul bancar autohton se confruntã cu o crizã de capital. Totalul activelor detinute de cele 40 de bãnci si sucursale ale bãncilor strãine ce îsi desfãsoarã activitatea în România se cifreazã la 10 miliarde de dolari, a arãtat Mihai Bogza în cadrul Forumului Bancar Român organizat de publicatia Piata Financiarã. Fiecare dintre primele 100 de bãnci din Europa dispune de active a cãror valoare depãseste cu mult totalul valorii activelor bancare din România.

        “Reforma trebuie începutã prin curãtarea sistemului de bãnci neperformante. În 1999 creditele neperformante reprezentau 253% fatã de capitalul bancar”, recunoaste viceguvernatorul BNR.

Dan Pazara, presedinte AVAB: “Bãncile de stat au fost secãtuite de bani” De la înfiintare si pânã în prezent, Agentia de Valorificare a Activelor Bancare a preluat credite neperformante în valoare de 40.982,8 miliarde de lei, echivalentul a 2,49 miliarde de dolari. Portãreii trebuie sã treacã pe la 3.557 de datornici. Dintre acestia, 2.142 “provin” de la Banca Agricolã. AVAB mai are de luptat cu 957 datornici la defuncta BANCOREX si cu 458 de debitori la BCR. Pânã acum au fost abordati numai 800 de debitori. Din totalul creantelor a fost identificat numai 22%. În aceste conditii, singurele metode prin care se pot acoperi golurile sunt esalonarea si vânzarea creantei. În primele zece luni ale anului 2000, AVAB a reusit sã recupereze 85 de milioane de dolari.

        Emanuel Odobescu, presedinte Piraeus Bank: “Statul ar trebui sã preia bãncile falite” Sistemul actual este în crizã, sunt de pãrere mai toti sefii de bãnci din România. Subiect de disputã rãmâne însã modalitatea prin care se poate ajunge la consolidarea acestuia. “Sistemul bancar autohton nu poate sustine dezvoltarea si cresterea economiei nationale”, afirmã Emanuel Odobescu. Bãncile rezidente se confruntã cu riscuri derivate din caracteristicile pietei: de pildã, sunt solicitate credite pe termen lung, dar majoritatea depozitelor sunt constituite pe termen scurt. Capitalul bancar reprezintã numai 1,1 miliarde de lei, în conditiile în care produsul intern brut a fost în 1999 de 32 de miliarde de dolari. Colaborarea bãncilor cu piata de capital este subminatã de viciile pietelor bursiere. Capitalizarea BVB se cifra anul trecut la numai 0,3 miliarde de dolari, iar capitalizarea pietei RASDAQ - 0,99 miliarde de dolari. Activele consolidate în UE reprezintã 250% din PIB. Asadar, capitalul bancar în România ar trebui sã se situeze undeva în jurul cifrei de 80 de miliarde de dolari. 

        O problemã acutã o constituie sirul de falimente bancare. Presedintele Piraeus Bank afirmã cã, asemenea unor tãri precum Ungaria, Turcia, Coreea sau Grecia, statul român ar trebui sã preia bãncile falimentare, sã le punã pe picioare si sã le vândã.

        Nicolae Dãnilã, presedintele BCR: “Colaborarea cu piata de capital este esentialã” “Consolidarea sistemului bancar nu se poate face decât printr-un management bancar performant si printr-o colaborare strânsã cu bursele de mãrfuri si pietele bursiere”, considerã presedintele Bãncii Comerciale Române. O politicã prudentã si un portofoliu “adecvat” situatiei actuale pot feri o bancã româneascã de neplãceri.

Bogdan Baltasar, presedintele BRD: “Bãncile rele nu trebuie salvate cu bani publici” Bogdan Baltasar considerã cã nu este just ca hotiile sã fie “rãscumpãrate” din bani publici. Preluarea de cãtre stat a bãncilor falite nu poate decât sã dãuneze sistemului. “Pe piata bancarã nu au ce cãuta bãncile nerentabile”, spune presedintele BRD. Bogdan Baltasar a arãtat cã bãncile comerciale solide sunt silite sã-si mãreascã contributia la Fondul de Garantare pentru a fi plãtite pagubele produse de bãncile neperformante. Presedintele BRD a afirmat în acest sens cã falimentele bancare au fost suportate mai ales de bãncile comerciale.

Falimentele bancare, dosare cu autori cunoscuti, dar nepedepsiti

Falimentele din ultimii zece ani ale bãncilor au fost, în cea mai mare parte, rezultatele fraudelor directorilor si presedintilor acestora. Multi dintre ei, dupã o perioadã scurtã de detentie, sunt astãzi în libertate. Costurile de “restructurare” a sistemului bancar au fost suportate din bugetul de stat, mai exact din banii contribuabililor. Legea, ca de obicei, este îngãduitoare cu cei mari si asprã cu cei mici.

        Mai toti artizanii falimentelor bancare din perioada postdecembristã au reusit sã-si facã un drum spre prosperitatea personalã lãsând în urmã sute de mii de oameni cu economiile spulberate. Prima bancã care a dat faliment a fost Credit Bank. Fraudele au distrus atât institutia ca atare, cât si încrederea cetãtenilor în sistemul bancar în general. Sumele depuse de oameni au fost recuperate dupã multi ani de procese si tergiversãri, din pãcate fãrã ca cetãtenii sã primeascã banii la valoarea din momentul constituirii depozitelor.

        Cât despre institutiile creditoare ale celor douã bãnci, si astãzi sunt pe rolul instantelor de judecatã procese care par cã nu se mai terminã. Sever Muresan, principalul autor al fraudelor de la Dacia Felix, a fost arestat la sfârsitul lunii iunie 1999 în Ungaria, de unde a fost transferat într-o închisoare din Geneva. În prezent el este judecat în Elvetia pentru afacerile derulate cu banii Bãncii Dacia Felix, mai ales prin firma sa “Corynsa”, înfiintatã în aceastã tarã. Justitia elvetianã l-a acuzat cã a deturnat în profitul sãu 42 de milioane de dolari. Muresan este protagonist alãturi de Mircea Horia Hossu, fost vicepresedinte al BDF, si într-un proces derulat în România. În procesul deschis de Banca Dacia Felix, proces început la Cluj si strãmutat la Suceava, Muresan si Hossu sunt judecati pentru prejudicierea bãncii cu peste 300 de milioane de dolari. Cu toate cã în luna februarie 2000 Ministerul Român de Justitie a demarat procedurile de extrãdare, Sever Muresan continuã sã se afle sub arest în cantonul elvetian Geneva. Muresan si Hossu au fost arestati de Parchetul General în 1996 si au fost pusi în libertate dupã câteva luni.

        Iţele continuã sã fie încurcate si în cazul Credit Bank. Multitudinea de dosare deschise în cazul Marcel Ivan - Credit Bank au rãmas nesolutionate. Credit Bank a fost prima bancã din România pe care BNR a sustinut-o, intervenind în 1995, când presedintele bãncii, Marcel Ivan, a fost arestat. O datã cu retragerea sprijinului BNR, banca a început sã decadã rapid, iar justitia si-a fãcut de lucru cu interminabile procese între bancã si numerosii sãi debitori sau cu deja celebrul proces purtat cu BNR. Marcel Ivan a fost cercetat pentru gestiune frauduloasã si acuzat în mai multe dosare cã a prejudiciat banca cu sume de ordinul milioanelor de dolari.

         Cea mai rãsunãtoare “prãbusire” bancarã din istoria postdecembristã a României este fãrã îndoialã cel al BANCOREX. Banca Mileniului Trei nici mãcar nu a mai apucat sã treacã în anul 2000. Fosta Bancã Românã de Comert Exterior beneficia de un capital social care îi permitea sã fie în topul celor mai mari bãnci din România. Având numeroase sucursale în tarã si în strãinãtate, BANCOREX avea un personal bine calificat în comertul exterior si se bucura de încredere pe plan international. În perioada postdecembristã, banca a asigurat prin creditul extern de care beneficia marea majoritate a importurilor de petrol ale României, într-o perioadã când nu existau institutii de stat sau private capabile sã facã acest lucru. Rãzvan Temesan este considerat de cãtre justitie principalul autor al colapsului BANCOREX. Din cele 13 dosare întocmite de Parchet, numai unul mai este pe rol la ora actualã. Dosare precum S.AN.CA.,BANCOREX-Temesan-Pãunescu-Dinulescu-BANKCOOP, “Valeologia”, “Temesan-Agroholding” au fost închise prin retragerea acuzatiilor. Rãzvan Temesan a fost arestat în 1997, dar pus în libertate la scurt timp de cãtre Tribunalul Bucuresti. O a doua retinere are loc în primãvara lui 1999, când a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile, fiind acuzat cã a aprobat abuziv un acreditiv de 5,5 milioane dolari pentru firma “Agroholding” din Bucuresti. Banii erau destinati unui import de motorinã din Franta. Dacã ar fi fost gãsit vinovat, ar fi primit o condamnare la închisoare pe o perioadã de 5 pânã la 15 ani.

        Banca de credit cooperatist - BANKCOOP a fost la rândul ei o “tintã” pentru cei care trebuiau sã-i protejeze interesele. Având ca obiect principal de activitate sustinerea sectorului cooperatist si a întreprinderilor mici si mijlocii, BANKCOOP a reprezentat o sperantã pentru revitalizarea acestor domenii. Alexandru Dinulescu, principalul autor al “tunurilor” date la BANKCOOP, a reusit sã fugã din tarã în primãvara anului 1998, la ora actualã fiind dat în urmãrire prin Interpol. Se presupune cã si-a deschis o afacere bãnoasã împreunã cu fiul sãu în Statele Unite. De numele lui Dinulescu sunt legate dosare precum “Dragodan-Safi”, afacerea combinelor John Deere, în urma cãreia BANKCOOP a fost prejudiciatã cu 47 de milioane de mãrci germane, afacerea blindatelor, soldatã cu o fraudã de 2,8 miliarde de lei, si multe altele.

        Neatinsã de mâinile celor pusi pe cãpãtuialã nu a scãpat nici Banca Columna. De altfel, crearea ei pare sã fi fost menitã unor operatiuni de spãlare a banilor. Practic, banca a fost înfiintatã de persoane care se ascundeau în spatele unei cãsute postale din Elvetia. Implicatã în aparentã în procesul investitional din tara noastrã, cu plasamente atractive si beneficiind de o reclamã agresivã, Banca Columna era doar un castel de nisip. A fost de ajuns un control al BNR pentru ca adevãrul sã iasã la ivealã. Nici la aceastã orã organele de anchetã si justitia nu au reusit sã dea de capãtul afacerii.