1

Plangerea prealabila

ca mod special de sesizarea a organelor de cercetare penala

       1. Notiune:

         In unele situatii prevazute de lege declansarea procusului penal a fost lasata de legiuitor la initiativa persoanei vatamate precizandu-se ca punerea in miscare a actiunii penale se face numai la pangerea acesteia, ceea ce reprezinta o exceptie de la pricipiul oficialitatii preocesului penal.

         Plangerea prealabila este privita ca o dubla manifestare de vointa a persoanei vatamate si anume in primul rand ca o incunostiintare a organelor judiciare si in al doilea rand ca o expresia de vointa ca infractiunea sa fie urmarita.

         Institutia plangerii prealabile spre deosebire de celelalte institutii ce tin de desfasurarea procesului penal, are pe langa reglementarea procesual penala (art. 131-132 C. pen.), motiv pentru care are o natura juridica mixta, fiind o cauza de pedepsibilitate si procedibilitate.

         Plangerea penala este o cauza de pedepsibilitate intrucat aplicarea sanctiunii prevazuta de legea penala este conditionata de existenta acesteia.

         Lipsa plangerii prealabile s-au neintroducerea acesteia cu respectarea conditiilor prevazute de lege conduce la inlaturarea raspunderii penale.

         Sesizarea directa a instantei de judecata prin plangerea prealabila a persoanei vatamate numai poate avea loc, urmare a abrogarii art. 279 alin (2) litera "a" prin Legea nr. 356/2006, doar inceperea urmaririi penale si punere in miscare a actiunii penale fiind conditionata de plangerea prealabila.

         In aceasta situatie, plangerea prealabila constituie si o conditie de procedebilitate.

         Codul penal actual prevede ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate in cazul urmatoarelor infractiuni:

- lovirea sau alte violente - art. 180;

- vatamarea corporala - art. 181;

- vatamarea corporala din culpa - art. 181 alin. (1) si (3);

- violarea de domiciliu - art. 192 alin (1);

- violarea secretului corespondentei - art. 195;

- divilgarea secretului profesional - art. 196;

- violul - art. 197 alin. (1);

- furtul pedepsit la plangerea prealabila - art. 210;

- abuzul de incredere - art. 213;

- gestiunea frauduloasa - art. 214;

- distrugerea - art. 217 alin. (1);

- abandonul de familie - art. 305;

- nerespectarea masurilor privind incredintarea minorilor - art. 307;

- tulburarea folosintei locuintei - art. 320.

         Sunt situatii cand in unele legi cu dispozitii penale, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate: de exemplu art. 27 alin (2) si (4) din Legea nr. 51/1995 priviind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

         Pentru toate aceste infractiuni plangerea prealabila constituie o conditie de pedepsibilitate1.

         Sub aspect procesual penal, plangerea prealabila este o conditie de procedibilitate intrucat existenta acesteia conduce la declansarea si desfasurarea procesului penal.

         Desfasurarea procesului penal poate fi influentata de atitudinea persoanei vatamate nu numai in ceea ce priveste declansarea, dar si desfasurarea procesului penal deoarece partea vatamata poate sa-si retraga plangerea prealabila si chiar sa se impace cu inculpatul.

       2. Titularii plangerii prealabile

         Potrivit art. 279 alin. (1), punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate pentru infractiunile pe care legea le prevede in acest sens.

         Faptul ca numai persoana vatamata este titularul plangerii penale rezulta si din dispozitiile art. 131 C. pen., potrivit caruia in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plangeri inlatura raspunderea penala.

         Aceste reglementari fac ca dreptul de a introduce plangerea sa aiba un caracter personal determinat, indivizibil si netransmisibil, raportat la caracterul infractiunilor pentru care Codul penal prevede ca este necesara o astfel de plangere.

         Sfera titularilor plangerii prealabile este amplu reglementata de Codul de procedura penala.

         Nu pot fi titulari ai plangerii prealabile:

- copilul major pentru parintele sau;

- un sot pentru celalalt sot.

         Persoana vatamata fiind singura care are dreptul exclusiv de a trage la raspundere pe o alta persoana pentru care a savarsit una din acele infractiuni pentru care este necesara plangerea prealabila.

         Conform art. 131 alin. (3) C. pen., fapta care a adus o vatamare mai multor persoane va atrage raspunderea penala chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine numai de catre una dintre ele.

         Potrivit art. 131 alin. (4) C. pen., fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor la savarsirea unei infractiuni chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine numai cu privire la unul dintre ei.

         Legea prevede posibilitatea introducerii plangerii prealabile si de catre alte persoane.

         Plangerea prealabila poate fi formulata si de o persoana juridica ce a suferit o vatamare printr-o infractiune pentru care legea conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale de o astfel de plangere2.

         Potrivit art. 284 alin. (2), daca persoana vatamata este un minor sau un incapabil, plangerea prealabila va fi introdusa de persoana indreptatita a reclama.

         In conformitate cu dispozitiile art. 132 alin. (3) C. pen., reprezentantul legal al persoanei lipsite de capacitate de exercitiu poate introducere plangere si totodata se poate impaca cu inculpatul.

         Plangerea prealabila poate fi formulata si de reprezentantul legal al persoanei vatamate care potrivit legii pot fi, parintii, tutore, curator, sau prin mandatar.

         Mandatul trebuie sa fie unul cu caracter special iar procura va fi atasata la dosar.

         In cazul in care persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, in conformitate cu prevederile art. 131 alin. (5) C. pen., actiunea penala se pune in miscare din oficiu.

         Daca dupa introducerea plangerii prealabile a intervenit decesul persoanei vatamate, procesul penal va continua intrucat decesul acesteia nu constituie o cauza din cele sa conduca la stingerea actiunii penale.

         In situatia in care plangerea prealabila a fost formulata de o persoana fara calitate, persoana vatamata si-o va putea insusi printr-o declaratie daca organelor de cercetare penala sau dupa caz in fata instantei de judecata in termen de doua luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul (art. 284 alin. (1)).

1    V. Dongoroz, Drept penal, Bucuresti, 1939, p. 729

2    Deciziile Curtii Constitutionale nr. 177/1998 si nr. 5/1999 publicate in Decizii si hotarari, Bucuresti, 2000, p. 180, p. 248

3. Continutul plangerii prealabile

         Potrivit art. 283, plangerea prealabila trebuie sa cuprinda:

- descrierea faptei;

- indicarea autorului;

- aratarea mijloacelor de proba;

- indicarea adreselor partilor si a martorilor;

- precizarea daca persoana vatamata se constituie sau nu parte civila si cand este cazul indicarea persoanelor raspunzatoare civilmente.

         Legea nu cere ca persoana vatamata sa arata si incadrarea juridica a faptei pe care o reclama.

         Plangerea prealabila se face printr-o cerere scrisa dar si oral in cazul in care persoana vatamata nu stie sa scrie.

         Plangerea prealabila va fi semnata de persoana vatamata.

       4. Termenul de introducere a  plangerii prealabile

         Potrivit art. 284 alin. (1), in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o plangere prealabila, aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de doua luni, din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul.

         In literatura de specialitate unii autori3 sustin ca termenul de introducere al plangerii prealabile este un termen de prescriptie a raspunderii penale si trebuie calculat potrivit normelor de drept penal privitoare la termenele substantiale, in timp ce alti autori, considera ca este un termen de decadere4, depasirea lui atragand anularea plangerii prealabile si a urmaririi efectuate.

         Intr-o alta opinie5 se apreciaza ca termenul de introducere a plangerii prealabile are un caracter special cu elemente substantiale, dar si de procedura.

         Potrivit acestei sustineri, lipsa plangerii prealabile sau introducerii ei tardiva constituie o cauza de inlaturare a raspunderii penale.

         In consecinta termenul, de doua luni are caracterul unui termen substantial, referindu-se la dreptul de a pedepsi pe faptuitor, drept care se stinge in momentul in care nu a fost introdusa in termen plangerea prealabila.

         Depasirea termenului de introducere a plangerii prealabile atrage solutii de fond respectiv incetarea urmaririi penale si incetarea procesului penal, nu anularea sesizarii organului de urmarire penala sau a instantei de judecata.

         In acest sens este si dispozitia din art. 285 care prevede ca plangerea prealabila gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se demite organului competent. In aceste cazuri, plangerea se considera valabila daca a fost introdusa in termen la organul competent.

         Termenul de doua luni se calculeaza potrivit dispozitiilor art. 186 - 187 C. proc. pen., exceptie facand, potrivit art. 188, doar termenele privitoare la luarea, mentinerea sau revocarea masurilor preventive.

         Ca urmare termenul de doua luni, desi este un termen substantial, este supus normelor din Codul de procedura penala6.

         Potrivt art. 284 alin. (1), plangerea prealabila trebuie introdusa in termen de doua luni din ziua in care partea vatamata a stiut cine este faptuitorul, iar alin. (2), al aceluiasi text prevede ca aceasta trebuie introdusa in termen de doua luni din ziua in care minorul sau incapabilul a stiut cine este faptuitorul.

         Daca partea vatamata a cerut identificarea faptuitorului data se va calcula din ziua in care acesta a fost identificat de organele de cercetare penala aspect ce va rezulta din procesul verbal intocmit cu aceasta ocazie.

         Data se va calcula in raport cu dispozitiile art. 186.

         Daca plangerea prealabila a fost inregistrata la un organ necopetent si a fost formulata in termen de doua luni ea va fi considerata in termen.

       5. Introducerea plangerii prealabile la organul de urmarire penala

         Potrivit art. 279 alin (2), plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului potrivit legii.

         Actualul Cod penal prevede obligativitatea plangerii prealabile in cazul urmatoarelor infractiuni:

- lovirea sau alte violente - art. 180;

- vatamarea corporala - art. 181;

- vatamarea corporala din culpa - art. 181 alin. (1) si (3);

- violarea de domiciliu - art. 192 alin (1);

- violarea secretului corespondentei - art. 195;

- divilgarea secretului profesional - art. 196;

- violul - art. 197 alin. (1);

- furtul pedepsit la plangerea prealabila - art. 210;

- abuzul de incredere - art. 213;

- gestiunea frauduloasa - art. 214;

- distrugerea - art. 217 alin. (1);

- abandonul de familie - art. 305;

- nerespectarea masurilor privind incredintarea minorilor - art. 307;

- tulburarea folosintei locuintei - art. 320.

         Cand faptuitorul are calitatea de judecator, procuror, notar, militar, politist, deputat, senator etc la momentul savarsirii infractiunii plangerea prealabila se adreseaza organului competent sa efectueze urmarirea penala.

         In aceste conditii subiectul activ al infractiunilor este un subiect circumstatiat, iar competenta este daca de calitatea persoanei care a comis infractiunea. Organul competent sa efectueze urmarirea penala in acest caz este procurorul.

         Atunci cand faptuitorul nu detine o anumita calitate plangerea prealabila se adreseaza organelor de cercatare penala ale politiei judiciare.

         Intrucat infractiunile supuse plangerii prealabile sunt date in competenta judecatoriei rezulta ca plangerea prealabila se introduce la procurorul competent teritorial sau la organele de cercetare ale politiei judiciare.

         Daca prin plangerea prealabile a persoanei vatamate organul de cercetare penala a fost sesizat cu mai multe infractiuni din care, pentru unele infractiuni punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila iar pentru alte infractiuni punerea in miscare a actiunii penale nu se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate si nu este posibila disjungerea, intr-un atare caz se va aplica procedura prevazuta de art. 35, care se refera la organul competent sa rezolve cauza.

         In caz de infractiune flagranta, organul de urmarire penala este obligat sa constate savarsirea acesteia chiar in lipsa plangerii prealabile.

         Daca infractiunea savarsita este dintre cele prevazute in Codul penal pentru care punerea in miscare a actiunii penale are loc la plangerea prealabila, organul de urmarire penala va chema persoana vatamata si, daca aceasta declara ca formuleaza plangere prealabila, continua urmarirea penala.

         In caz contrar, procurorul va dispune incetarea urmaririi penale.

         Dupa inregistrarea plangerii prealabile, organul de cercetare penala al politiei judiciare sau procurorul va dispune inceperea urmaririi penale prin rezolutie sau ordonanta motivata.

         Art. 286 alin. (1), prevede ca "daca intr-o cauza in care s-au facut acte de cercetare penala se considera ulterior ca fapta urmeaza a primi o incadrare juridica pentru care este necesara plangerea prealabila, organul de cercetare penala cheama partea vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere".

         Functie de manifestarea de vointa, organul de cercetare penala, va continua sau nu cercetarea.

3    M. Popovici, Plangerea prealabila in reglementarea actualului Cod de procedura penala, in RRD nr. 9/1969 p. 23

4    N. Iliescu, in Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman. Partea speciala, vol II, Ed. Academiei Bucuresti, 1976, p.100

5    Grigore Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007, p. 577

6    I. Neagu, L. Moldovan, Drept procesual penal. Indreptar de practica judiciara, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982, p. 140