RECHINII

Există aproximativ 360 de specii, care împreună cu calcanii şi alte specii se disting de numărul mare de peşti osoşi prin scheletul lor cartilaginos.

            Numeroase specii de rechini, care trăiesc astăzi sunt similare cu speciile care înotau în mările din perioada cretacică cu mai mult de 100 de milioane de ani în urmă. Rechinii prezintă de asemenea o mare diversitate în comportament şi mărime.
RECHINUL BALENĂ URIAŞĂ este cel mai mare peşte din mări, cântărind aproximativ 18 tone şi măsurând peste 15 metri. Această specie de rechini se găseşte în aproape toate mările, dar în număr mai mare se întâlnesc în apele tropicale şi subtropicale.
RECHINUL CIOCAN are de la 5-7 branhii aşezate în spatele capului. Coada este asimetrică de la care porneşte coloana vertebrală şi se extinde până la lobul superior.

Multe specii de rechini au rânduri de dinţi ascuţiţi fixaţi într-o membrană fibroasă. Dinţii, care sunt frecvent pierduţi în carnea prăzii sunt rapid înlocuiţi de alţii.
Cozile şi aripioarele sunt foarte rigide, prin aceasta se deosebesc de peştii osoşi.
Contrar imaginii create de oameni aripioara dorsală rareori iese în afară, doar atunci când rechinii sunt aproape de suprafaţa apei.
Rechinii au enzime digestive puternice şi un fald epitelial, care este spiralat în jurul intestinului subţire, dând posibilitatea peştelui să absoarbă o mare şi diversificată cantitate de hrană.         Rechinii sunt şi sanitari ai mărilor şi oceanelor hrănindu-se cu leşuri de peşti şi de asemenea cu scoici ,păsări, crabi, broaşte ţestoase şi o mare diversificare de peşti; unii vânează chiar şi rechini mai mici.
Masculii se deosebesc de femele printr-o prelungire, care este o extensie a aripioarei pelvice şi serveşte ca organ copulativ.

REPRODUCEREA  
Spre deosebire de peşti osoşi, care de obicei au pui mici şi imaturi, cea mai mare parte a rechinilor produc pui mari şi bine dezvoltaţi. Rechinul tigru, de exemplu dă naştere numai la doi pui odată. Fertilizarea are loc intern. Cea mai mare parte a rechinilor sunt ovovivipari, ouăle dezvoltându-se în interiorul femelei, aceasta dând naştere la pui vii.
Alţi rechini ovipari îşi depun icrele extern; ouăle sunt de obicei în interiorul unei cochilii, prevăzute cu cârcei , care le ajută să se prindă de roci sau plante. Alţii sunt vivipari, în acest caz puiul se dezvoltă în interiorul femelei, ca la mamifere.
Dezvoltarea embrionară durează mai mult de 6 luni, iar în Atlantic la unii peşti durează mai mult de 2 ani. La naştere puiul de rechin al unor specii mai mari au mai mult de 1m lungime şi sunt rapizi, capabili să înoate şi se hrănesc cu acelaşi fel de pradă ca adulţii.
SIMŢURILE ŞI HRĂNIREA
Rechinii au simţul mirosului foarte dezvoltat fiind capabili să detecteze în apă cantităţi mici de substanţe, cum ar fi sângele, astfel orientându-se spre pradă. Văzul deşi mai puţin dezvoltat permit rechinului să vadă mişcările umbrelor şi luminilor în apele întunecate. Rechinii sunt sensibili la sunetele cu frecvenţă joasă şi au o bună direcţionare auditivă. Organele aşezate lateral şi pe bot dau posibilitatea rechinului să perceapă stimulii electrici produşi de contracţiile musculare a peştilor osoşi. Această combinaţie de simţuri ascuţite au dus la evoluţionarul succes al rechinilor.
Cei mai periculoşi rechini pentru oameni sunt marele alb rechinul ciocan, rechinul tigru şi rechinul albastru.