1

Conceptul de concurenţă s-a format şi este folosit în orce tip de relaţii sociale. Reglementările juridice l-au preluat din vocabularul uzual, adăugându-i unele note disociative, spre a-l adapta particularitaţilor vieţii economice.

            În sens general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop.

            În plan social deosebim forme extrem de variate ale competiţiei. O primă formă este aceea de concurenţă vitală, semnificând conflictul interuman în cadrul căruia fiecare ins tinde la conservarea şi dezvoltarea proprie. Poate exista, de asemenea, opoziţie competiţională intre interesele individuale şi sociale, între drepturi şi obligaţii, între manifestări altruiste şi egoiste.[1]

            În contexul relaţiilor interumane, concurenţa implică multiple afinităţi cu emulaţia, fără ca intre cele două concepte să existe similitudine. Emulaţia, ca dispoziţie morală, este dorinţa de a te întrece pe tine întrecând pe altul. Dezvoltând această idee, rezulta că emulaţia constituie un fel de prefigurare a luptei vieţii, cu deosebirea esenţială că succesul propriu nu înseamnă nici înfrangerea, anularea, eliminarea aceluia cu care m-am găsit în raport de emulaţie.

            În economia de piaţă, forma modernă de organizare a activităţii economice, agenţii economici acţionează în mod liber, pe baza proprietăţii private şi în concordanţă cu legea cererii şi oferta.

Între agenţii economici care produc acelasi tip de mărfuri sau servicii există o luptă permanentă în scopul atragerii clientelei pentru mărfurile şi serviciile oferite pe piaţă. Deci, o componentă intrisecă a economiei de piaţă o constituie libera competiţie, concurenţa între agenţii economici.

Concurenţa este definită ca o confruntare între ageţtii economici pentru câştigarea şi conservarea clientelei,în scopul rentabilizării proprei activităţi, însă potrivit unei caracterizări cuprinzătoare, prin concurenţă se înţelege lupta dusă, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, între firme capitaliste de producţie, comerciale, bancare etc., în scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piaţă şi, în consecinţă, a sporirii volmului de afaceri.[2]  

Având în vedere rolul pozitiv, stimulativ, pe care îl are concurenţa în activitatea economică, dreptul trebuie să instituie cadrul juridic necesar pentru manifestarea acesteia. În acest sens, însăşi Constituţia României prevede că statul trebuie să asigure ”libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”.

În economia de piaţă, exercitarea concurenţei constituie un drept al oricărui agent economic. Ca orice drept cunoscut şi protejat de lege, dreptul la concurenţă trebuie exercitat cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi agenţi economici şi cu respectarea legii şi a bunelor moravuri. Numai dacă exercitarea concurenţei are loc în aceste limite, concurenţa este licită sau loială şi, deci, ea este ocrotită de lege.

În cazul exercitării abuzive a dreptului la concurenţă, a folosirii mijloacelor nepermise de lege pentru atragerea clientelei, concurenţa este ilicită şi, în consecinţă, este interzisă. Întrucât o asemenea exercitare a concurenţei este păgubitoare pentru agenţii economici lezaţi, ca şi pentru însăşi desfăşurarea activităţii comerciale în ansamblu ei, legea instituie anumite măsuri menite să înlăture astfel de consecinţe.   

II. Raportul juridic de concurenţă

II. 1. Subiectele raportului juridic de concurenţă

Ca orice raport juridic civil, raportul juridic de concureţăa are în componenţa sa: subiecte determinate, un conţinut determinat, format din drepturi şi obligaţii, precum şi un obiect juridic şi material special. În ce priveşte subiectele de drept, de care ne ocupăm deocamdată, acestea se particularizează prin caracteristici referitoare atâta la conţinutul notiunii respective, cât şi la extensiunea ei.

Elemente ale raportului juridic de concurenţă nu pot fi orice persoane fizice sau juridice, ci numai acelea care au o anumită abilitate profesională şi anume aceea de agent economic[3].

În materia noastră, participanţii la activitatea economică reprezintă, fapt evident, numai o fracţiune relativ redusă din totalitatea celor care se înscriu ca subiecte în raportu de drept civil general.

Din prevederile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că în sfera agenţilor economici intră orice persoană fizică sau juridică care produce, importă, transportă, depozitează sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii.

Aceştia pot fi organizaţi ca subiecte de drept individuale (comercianţi persoane fizice sau liber profesionişti care acţionează în domeniul economic), sau sub forma unor subiecte colective de drepturi (persoane juridice) de drept privat sau chiar şi de drept public. Indiferent de tipul de comerciant şi de forma juridică sub care îşi organizează şi desfăşoară activitatea, relevanţă deosebită, din punctul de vederea al dreptului concurenţei, o prezintă întreprinderea, ca structură social-economică prin care subiecţii acestei ramuri de drept se concurează pe o anumită piaţă[4].

            Subiectele individuale de drept sunt comercianţii persoane fizice (independente şi asociaţiile familiale), precum şi meseriaşii (liber profesioniştii care acţionează în domeniul economic) fără ca aceştia să fie în toate cazurile comercianţi. Din punctul de vedere al dreptului concurenţei comerciale prezintă, însă, relevanţă doar persoanele fizice comercianţi – în sensul legii. În acest sens, este de reţinut că la ora actuală dobândirea calităţii de comerciant persoană fizică în dreptul român se realizează, în mod licit, numai după obţinerea autorizaţiei administrative urmată de înregistrarea (înmatricularea) persoanei în cauză în registrul comerţului, şi de exercitiul efectiv şi repetat (cu titlu profesional) al uneia sau alteia din activităţile economice pentru care a fost autorizată. Înregistrarea în registrul comerţului a comerciantului persoană fizică sau a asociaţiei familiale va da naştere prezumţiei legale şi relative că persoana respectivă este comerciant, prezumţie care poate fi răsturnată prin facerea dovezii contrare – şi anume că persoana nu exercită, în fapt, comerţul ca profesiune obişnuită şi în nume propriu.

[1] T. Mrejeru, D. A.P. Florescu, A. Petre, Regimul juridic al concurenţei. Doctrină. Jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 1

[2] Idem, pag. 5

[3] T. Prescure, Curs de dreptul concurenţei comerciale, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 66

[4] Idem

constituie societatea în nume colectiv, ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor. O altă formă de oraganizare o constituie societatea pe acţiuni, al cărei capital este împărţit în acţiuni (titluri comerciale de valoare) şi ale căror obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund pentru pasiv numai în limita valorii aportului lor. A treia serie o reprezintă societatea cu răspundere limitată, capitalul său fiind format din părţi sociale; obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social, asociaţii răspunzând pentru pasiv numai până la epuizarea aportului fiecăruia. În fine, trebuie menţionate societăţile în comandită simplă (asemănătoare cu societatea în nume colectiv) şi în comandită pe acţiuni (cu capital divizat în acţiuni, ca şi în cazul societăţii pe acţiuni), care include două categorii de asociaţi: comandatari şi comanditaţi. În ambele tipuri de societăţi în comandită, obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a  asociaţilor comanditaţi, pe când comanditarii răspund pentru pasivul social numai în limita aportului fiecăruia.

            Oricare dintre societăţile comerciale pe care le-am trecut în revistă pot fi constituite cu capital provenit din ţară sau prin investiţii străine, reprezentând totalitatea sau o parte din patrimoniul social.   

II. 1. 1. Societăţile comerciale

Societăţile comerciale înfiinţate prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat, iniţial aveau capital integral de stat, apoi, ca urmare a derulării procesului de privatizare, ponderea participării statului la capitalul lor a început să scadă, astfel că la sfârşitul procesului de privatizare a acestui tip de societăţi, capitalul lor va trebui să fie integral privat, sau cel putin majoritar privat.

Din categoria persoanelor juridice de stat fac parte, ca agenţi economici, societăţile şi companiile naţionale precum şi regiile autonome.

Înfiinţarea societăţilor/companiilor naţionale se face în urma reorganizării prin transformarea (dizolvarea fără lichidare) regiilor de interes naţional şi/sau local, prin act administrativ individual al autorităţilor administrative sub puterea cărora regiile în cauză funcţionează[1].

II. 1. 2. Despre regimul juridic al monopolurilor de stat

Literatura de specialitate ceva mai veche (din 1992) includea în categoria subiectelor dreptului concurenţei şi aşa numitele monopoluri ale statului. În realitate, după părerea noastră, din punct de vedere conceptual – juridic, monopolurile statului nu trebuie calificate ca fiind subiect de drept distincte de toate celelalte ci doar ca activităţi economice pe care statul şi le rezervă şi pe care le realizează prin agenţi economici de stat (regiile autonome, societăţi/companii naţionale), activităţi care în anumite condiţii pot fi cedate spre realizare şi particularilor[2].

Reglementarea cadru privind monopolul statului cu privire la unele activităţi economice o constituie Legea nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat, iar din art.1 alin. 2 din această lege rezultă că monopolul de stat este dreptul statului de a stabili regimul de acces al agenţilor economici cu capital de stat şi privat, inclusiv producătorii individuali, după caz la activităţile economice constituind monopolul de stat şi condiţiile de exercitare a acestora.   

Potrivit art. 2 din Legea nr.31/1996 „constituie monopol de stat următoarele tipuri de activităţi:

a)      fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor;

b)      producerea şi comercializarea substanţelor stupefiante şi a medicamentelor

care conţin substanţe stupefiante;

c)      extracţia, producerea şi prelucrarea în scopuri industriale a metalelor preţioase

şi a pietrelor preţioase;

d)     producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale;

e)      fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţiile de calitate, a

alcoolului şi a băuturilor spirtoase distilate;

f)       fabricarea şi importul, în vederea comercializării, în condiţii de calitate, a

produselor din tutun ăi a hârtiei pentru ţigarete;

g)      organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate;

h)      organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.

Nu constituie monopol de stat fabricarea băuturilor alcoolice în gospodăriile

personale pentru consumul propriu.” 

            Titularii licenţelor au obligaţia să respecte condiţiile din licenţă referitoare la exploatarea activităţii pentru care a fost acordată şi la plata tarifului de licenţă.

            Prin licenţă se înţelege acea autorizaţie dată de stat pentru o perioadă determinată, în baza căreia o persoană fizică sau juridică poate să producă, să prelucreze ori să comercializeze, în cantitatea solicitată şi de o anumită calitate, un anume produs sau serviciu, care face obiectul monopolului de stat, în schimbul unui tarif de licenţă. De dreptul de a obţine o licenţă pentru exercitarea unei activităţi ce constituie monopol de stat, pot beneficia doar cetăţenii români şi persoanele juridice de naţionalitate română, cu capital de stat sau privat.

            Din dreptul de a obţine o licenţă, cu excepţia situaţiilor în care a intervenit reabilitarea, sunt decăzute acele persoane care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie, delapidare, escrocherie, furt, fals, infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, la regimul stupefiantelor, precum şi cele condamnate pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de art. 13, alin. 1, din Legea nr. 31/1996 (desfăşurarea fără licenţă a oricărei dintre activităţile rezervate monopolului de stat, prevăzute la art. 2, lit. a – e). Această decădere nu este aplicată cultivatorilor de tutun[3].

            Licenţa este nominală şi se eliberează pentru locurile solicitate de cei în cauză şi în care se desfăşoară activitatea pentru care este acordată. Această autorizaţie are un caracter strict personal.

            Organul emitent al licenţei, în anumite condiţii (de încălcare a obligaţiilor legale în legătură cu exerciţiul ei) o  poate suspenda, până la clarificarea cercetărilor sau o poate retrage dacă se constată în mod indubitabil culpa titularului licenţei.

            Pentru o mai eficientă protecţie a exercitării în condiţiile licenţei a activităţilor ce constituie monopol de stat, Legea nr. 31 /1996, prin art. 8, interzice agenţilor economici care intermediază, desfac sau depozitează produse ce fac obiectul monopolului de stat să se aprovizioneze de la alţi producători sau importatori decât cei autorizaţi prin licenţă.

[1] T. Prescure, Registrul comerţului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, pag. 167

[2] T. Prescure, Curs de dreptul concurenţei comerciale, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 68

[3] Idem, pag. 70