1

Rezoluţiunea  convenţională şi judiciară

a  contractului  de vânzare - cumpărare comercială

             Rezoluţiunea convenţională a contractului de vânzare – cumpărare comercială operează numai în cazul în care la momentul încheierii contractului sau ulterior, printr-o convenţie separată, dar înainte de executarea obligaţiilor, părţile au stipulat printr-o clauză expresă, rezoluţiunea de plin drept a contractului în cazul neexecutării obligaţiilor de către una dintre ele.

            În literatura juridică această clauză expresă poartă denumirea de pact comisoriu expres.

            Leguitorul nu a reglementat regimul clauzelor comisorii. În principiu ele sunt valabile, însă având în vedere consecinţele lor asupra fiinţei contractelor, sunt interpretate restrictiv şi cu o mai mare severitate de practica judiciară ;  de aceea, voinţa comună a părţilor de a stipula o astfel de clauză trebuie să fie declarată fără echivoc în cuprinsul contractului. 

            În funcţie de intensitatea efectelor pe care le produc, pactele comisorii pot fi de patru grade:

            a) pactul comisoriu expres de gradul I, care este clauza contractuală prin care părţile stipulează că, în caz de neexecutare a obligaţiilor de către una dintre părţi, contractul va fi rezolvit.

            Stipularea unui acestui pact comisoriu în contractele comerciale este inutilă, întrucât reproduce dispoziţiile art. 1020 Cod Civil, conform cărora ,,condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său’’. În acest caz rezoluţiunea contractului este judiciară pentru a opera fiind necesară sesizarea instanţei de judecată care prin hotărâre să pronunţe rezoluţiunea contractului.

            b) pactul comisoriu expres de gradul II, care este clauza prin care părţile stabilesc că în cazul în care o parte nu va executa obligaţiile contractuale asumate cealaltă parte are dreptul să desfiinţeze unilateral contractul.

            În acest caz rezoluţiunea contractului operează fără a mai fi necesară sesizarea instanţei de judecată, în baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite, care trebuie notificată celeilalte părţi.

            c) pactul comisoriu expres de gradul III este clauza prin care se prevede că în cazul în care una dintre părţi nu execută obligaţiile sale până la un anumit termen contractul este rezolvit de plin drept.

            Prin această clauză, părţile conferă caracter esenţial termenului contractului simpla ajungere la termen a obligaţiei neexecutate având ca efect rezoluţiunea de drept a contractului.

            d) pactul comisoriu expres de gradul IV este clauza prin care părţile prevăd că în cazul neexecutării obligaţiilor contractul se desfiinţează de plin drept fără acţiune în justiţie şi fără nici o altă formalitate prealabilă.

            Pactele comisorii exprese de gradele III şi IV sunt cele mai energice, neexecutarea obligaţiilor contractuale înăuntrul termenelor stabilite având ca efect rezoluţiunea de plin drept a contractelor fără nici o altă formalitate prealabilă.

            Singura parte contractantă în drept să invoce rezoluţiunea contractului este creditorul obligaţiei neexecutate. Acesta are posibilitatea de a opta între invocarea rezoluţiunii contractului, prevalându-se de pactul comisoriu expres, şi cererea, printr-o acţiune în justiţie, de obligare a debitorului la executarea prestaţiei.

            Pactele comisorii exprese nu se confundă cu condiţia rezolutorie expresă, aceasta fiind o modalitate a contractului. În cazul condiţiei rezolutorii, rezoluţiunea depinde de un eveniment viitor şi nesigur, străin de comportamentul debitorului şi nu are un caracter sancţionator, în timp ce în cazul pactului comisoriu expres rezoluţiunea se datorează exclusiv neexecutării obligaţiilor contractuale de către debitor şi se pune în valoare la iniţiativa creditorului.

            În cazul contractului de vânzare – cumpărare comercială care se execută prin prestaţii succesive, rezoluţiunea se numeşte reziliere, diferenţa dintre cele două noţiuni fiind sub aspectul efectelor produse. Astfel, în cazul rezoluţiunii contractul se desfiinţează cu efect retroactiv, în timp ce în cazul rezilierii desfiinţarea contractului se produce numai pentru viitor, efectele produse până la momentul desfiinţării rămânând în vigoare.

            Faţă de rezoluţiunea judiciară, pactele comisorii exprese prezintă numeroase avantaje, precum evitarea cheltuielilor procedurale, înlăturarea incertitudinii care poate rezulta din larga putere de apreciere a judecătorului, posibilitatea rezoluţiunii  în acele contracte în care legea sau jurisprudenţa, în principiu o înlătură.

          În absenţa unui pact comisoriu expres, rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială are loc în condiţiile stabilite de art.1020-1021 Cod Civil, conform cărora ” condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte  angajamentul său; în acest caz contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea cu daune interese . Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care după circumstanţe, poate acorda un termen părţii actionate.”

            Din analiza textelor legale menţionate rezultă că, de regulă, rezoluţiunea contractului este judiciară, pentru a opera trebuind să fie pronunţată de instanţă.

            Referitor la temeiul rezoluţiunii judiciare, în literatura juridică s-au exprimat opinii diferite. Astfel, în literatura clasică, s-a considerat că rezoluţiunea este efectul unei condiţii sau clauze rezolutorii tacite, presupunându-se că părţile au convenit, la încheierea contractului, ca în cazul în care una din ele nu-şi va executa obligaţiile, contractul va fi rezolvit.

C. Oprişan şi D. Gherasim 1, au afirmat că rezoluţiunea contractului este  o sancţiune civilă cu caracter reparator, garanţie a respectării contractului de natură a contribui la executarea întocmai şi cu bună credinţă a obligaţiilor asumate.

C.Stătescu şi C. Bârsan 2 apreciază că rezoluţiunea este o ilustrare a ideii de cauză; în contractele sinalagmatice, obligaţia unei părţi contractante este cauza juridică imediată a obligaţiei celeilalte părţi. Dacă  una din părţi nu obţine prestaţiile datorate de cealaltă parte, ea se poate libera de propria obligaţie care a rămas fără cauză.

L. Pop şi I. Turcu 3 apreciază că rezoluţiunea işi are temeiul juridic în fiecare din opiniile enunţate la care se adaugă caracterul reciproc şi interdependent al obligaţiilor în contractele sinalagmatice.

Acţiunea în rezoluţiunea contractului poate fi  introdusă numai de partea care a executat sau este gata să-şi  execute obligaţiile contractuale. Pentru admiterea acţiunii în rezoluţiune, trebuiesc întrunite următoarele condiţii:

a) una din părţi să nu fi executat obligaţiile sale. Rezoluţiunea contractului poate fi pronunţată de instanţă în caz de neexecutare totală sau parţială, dacă partea neexecutată a fost considerată esenţială la incheierea contractului, când executarea a fost făcută cu întârziere, dacă creditorul nu mai are nici un interes să primească prestaţia de la debitor, precum şi atunci când executarea a fost necorespunzătoare, dacă viciile prestaţiei sunt importante;

b) neexecutarea să se datoreze culpei pârâtului, deoarece, în situaţia în care neexecutarea nu se datorează culpei pârâtului, de exemplu caz fortuit sau de forţă majoră, contractul încetează de plin drept, aflându-ne în situaţia unei imposibilităţi fortuite de executare.

În raporturile comerciale nu este necesară punerea în intărziere a debitorului , întrucăt acesta este conform art. 43 Cod Comercial de drept pus in intârziere din ziua scadenţei.

Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, la cererea creditorului, instanţa poate să pronunţe rezoluţiunea contractului.

În materia contractului de vânzare-cumpărare, legiuitorul a instituit două cazuri speciale de rezoluţiune judiciară : rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului şi rezoluţiunea vânzării pentru viciile ascunse ale lucrului vândut.

Rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului este reglementată de art. 1365 Cod Civil, conform căruia ” dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul , vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării.” Desigur, în caz de neplată a preţului , vânzătorul nu e obligat să ceară rezoluţiunea vânzării, putând opta pentru executarea silită a plăţii .

Vânzătorul poate solicita rezoluţiunea vânzării atât în cazul în care neachitarea preţului este integrală, cât şi în cazul în cazul în care neachitarea este doar parţială. De asemenea, rezoluţiunea poate fi solicitată şi în cazul în care ceea ce nu s-a achitat este doar dobânda preţului, aceasta fiind o parte din preţ şi garantată în consecinţă.

Rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului poate fi cerută atât de vânzător, personal, cât şi, pe calea acţiunii oblice, de cesionarul preţului şi  de creditorii chirografari ai vânzătorului.4 chirica

Pentru a exercita acţiunea în rezoluţiunea vânzării, vânzătorul trebuie să-şi fi executat propriile obligaţii sau, dacă nu le-a executat , să se declare gata a le executa.

Sub aspectul naturii juridice, actiunea în rezoluţiunea vânzării  este reală , caracter consacrat de art. 1368 Cod Civil, fiind imprescriptibilă pe cale extinctivă. Completare cu opinia lui chirica 5.

Admiterea actiunii în rezoluţiune are drept consecinţă restituirea prestaţiilor şi plata de daune interese în condiţiile dreptului comun.

În raporturile de comerţ internaţional, arealul rezoluţiunii este mai restrâns decăt în cazul contractelor interne, deoarece, în comerţul internaţional ponderea covârşitoare o au contractele de lungă durată care necesarmente comportă executare succesivă. Rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială internaţională constituie o sancţiune extremă prin aplicarea căreia finalităţile urmărite de părţi prin perfectarea lui sunt definitiv compromise.

În raporturile de comerţ internaţional, rezoluţiunea contractului pentru neexecutare are un regim juridic diferit faţă de cel din dreptul intern, făcându-se distincţie între două situaţii 6 costin :

a) în cazul contractelor subordonate unui termen de natură esenţială, care prin specificul lor sunt incompatibile cu întârzierea în executare, rezoluţiunea operează de plin drept, dacă debitorul nu respectă scadenţa convenită.;

          b) în cazul contractelor cu termen de executare uzual regimul de drept comun al rezoluţiunii este controversat, unii autori considerând că ea este judiciară, trebuind să fie pronunţată de justiţie, în timp ce altii consideră că rezoluţiunea contractelor de comerţ internaţional se realizează prin simpla declaraţie notificată celeilalte părţi.

          Rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare pentru vicii ascunse este reglementată de Codul Civil, Codul comercial şi Decretul nr.168/1958 privind prescripţia extinctivă, şi intervine în situaţia în care cumpărătorul, ulterior încheierii contractului şi predării bunurilor ce fac obiectul contractului, constată că acestea sunt afectate de vicii ascunse, şi, din această cauză, ele nu pot fi întrebuinţate conform destinaţiei lor, sau, întrebuinţarea lor e astfel micşorată încât dacă ar fi cunoscut  viciile bunurilor nu le-ar fi cumpărat sau nu ar fi dat preţul cerut . În această situaţie cumpărătorul are dreptul de a se adresa instanţei de judecată competente, solicitând ca aceasta să pronunţe rezoluţiunea contractului şi acordarea de despăgubiri. Acest drept al cumpărătorului este valorificat prin acţiunea redhibitorie 7carpenaru.

            Dreptul la acţiunea redhibitorie se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data descoperirii viciilor însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului. Termenul de un an este un termen limită în care trebuie descoperite viciile lucrului ascuns, depăşirea sa atrăgând imposibilitatea cumpărătorului de a mai pretinde vreun drept contra vânzătorului.

            Întrucât dispoziţiile legale referitoare la această materie au caracter supletiv, părţile, prin convenţia lor, pot modifica aceste termene, în sensul agravării, limitării sau chiar înlăturării răspunderii vânzătorului pentru viciile ascunse ale lucrului vândut.

            Specific8 carpenaru vânzării cumpărării comerciale este faptul că , potrivit art. 70 Cod Comercial, pentru a putea exercita acţiunea în rezoluţiunea vânzării pentru vicii ascunse, cumpărătorul are obligaţia de a-l notifica pe vânzător despre viciile ascunse ale lucrului vândut în termen de 2 zile de la descoperirea lor. Nerespectarea acestei obligaţii prealabile atrage de căderea cumpărătorului din dreptul de a mai reclama viciile lucrului vândut şi, prin urmare, rezoluţiunea contractului pentru vicii ascunse.

            Rezoluţiunea contractului de vânzare – cumpărare comercială are ca efect desfiinţarea lui şi implicit a raportului juridic născut între părţile contractante. Rezoluţiunea contractului operează retroactiv, desfiinţându-l atât pentru trecut cât şi pentru viitor, considerându-se că părţile nu l-au încheiat.

            Rezoluţiunea contractului produce efecte  între părţile contractante şi faţă de terţi.

            Între părţile contractante efectele rezoluţiunii sunt diferite în funcţie de împrejurarea dacă cel care a cerut pronunţarea ei sau o invocă în temeiul unui pact comisoriu expres a executat sau nu în tot sau în parte prestaţiile la care s-a îndatorat:

            a) dacă părţile nu au executat contractul rezoluţiunea are ca efect desfiinţarea contractului, considerându-se că acesta nu a fost încheiat;

            b) dacă contractul a fost executat de una dintre părţi şi/sau parţial şi de cealaltă parte rezoluţiunea are ca efect desfiinţarea contractului şi restituirea prestaţiilor efectuate. În cazul în care prestaţiile executate sunt ireversibile (de exemplu contractul de furnizare a energiei electrice, contractul de închiriere, etc.) rezoluţiunea are ca efect desfiinţarea numai pentru viitor a  contractului, efectele produse până la momentul desfiinţării rămânând valabile.

            În caz de rezoluţiune a contractului, creditorul poate să solicite şi daune interese materiale şi/sau morale în situaţia în care a suferit un prejudiciu datorită neexecutării totale sau parţiale sau a executării necorespunzătoare a prestaţiilor de către cealaltă parte. Cuantumul daunelor interese poate fi stabilit de părţi, anticipat, la momentul încheierii contractului prin inserarea unei clauze penale în acest sens, sau de către instanţa de judecată la cererea creditorului.

            Specific rezoluţiunii pentru vicii ascunse, din punctul de vedere al efectelor acesteia, este faptul că părţile şi-au executat obligaţiile contractuale asumate. Prin urmare, în aceasta situaţie, ca efect al desfiinţării retroactive a contractului , vânzătorul este obligat să restituie preţul şi cheltuielile vânzării iar cumpărătorul să restituie lucrul în starea în care se află. Dacă vânzătorul a fost de rea credinţă la incheierea contractului, cunoscând existenţa viciilor ascunse ale lucrului, el datorează şi despăgubiri pentru prejudiciul suferit de cumpărător.

            Faţă de terţi în principiu rezoluţiunea contractului are ca efect desfiinţarea tuturor drepturilor consimţite în favoarea terţilor de către dobânditorul prestaţiei / lor care au format obiectul contractului rezolvit. De la această regulă există următoarele excepţii:

            a) în materie mobiliară, terţii dobânditori pot paraliza efectele rezoluţiunii contractului încheiat cu primul debitor invocând dispoziţiile art. 1909 alin. 1 Cod Civil: ,,posesia de bună credinţă a unui bun mobil valorează proprietate’’;

            b) nu se desfiinţează actele de administrare încheiate de o parte a contractului rezolvit cu terţe persoane de bună credinţă;

            c)  rezoluţiunea nu poate fi opusă subdobânditorului cu titlu oneros şi de bună credinţă a unui bun imobil care şi-a întabulat dreptul în Cartea Funciară;

            d) rezoluţiunea nu produce efecte faţă de terţul care a dobândit un imobil în cadrul procedurii executării silite, urmare a adjudecării definitive;

            e) statul nu poate fi obligat să restituie imobilul dobândit prin expropriere sau rechiziţie definitivă.