1

CONCURENŢA COMERCIALĂ NELOIALĂ

Este o formă a concurenţei care are loc cu mijloace şi acţiuni contrare, opuse uzanţelor comerciale legale. Aceasta distorsionează şi deturnează concurenţa de la scopul său în favoarea unuia sau mai multor comercianţi prin defavorizarea altora sau a celorlalţi.

Exercitarea activităţii comerciale contrar uzanţelor cinstite.

Metode nepermise de stimulare a vânzării sau a prestărilor de servicii care împiedic libera concurenţă.

Metoda „bulgăre de zăpadă”, Conform dispoziţiilor art. 4 lit. d al Legii nr. 11/1991 constituie contravenţie încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unei prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor cumpărători, cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare.

Metoda, denumită uzual ,,bulgăre de zăpadă" constă în promisiunea comerciantului de a preda marfa sau de a executa prestaţia la un preţ ori tarif inferior celui practicat în mod curent, în schimbul obligaţiei asumate de clientul consumator de a procura pentru comerciant alţi clienţi. Atunci când aceştia din urmă se prezintă şi, la rândul lor, se obligă, în aceleaşi condiţii, să aducă noi clienţi, cumpărătorul iniţial îşi primeşte avantajul scontat.

Astfel, jurisprudenţa franceză a decis că reprezintă o vânzare tip ,,bulgăre de zăpadă" atunci când se oferă nouă perechi de ciorapi la un preţ interesant oricărei cliente care furnizează trei comenzi similare ale altor consumatoare . Nu are nici o relevanţă împrejurarea că consumatorul are alegerea între două preţuri, unul redus dacă procură şi alţi clienţi şi celălalt normal.

Procedeul este neonest şi prejudiciază deopotrivă pe ceilalţi comercianţi ca şi pe consumatori, insuflându-le iluzia că astfel ar dobândi mărfuri sau alte servicii în condiţii avantajoase.

Un comerciant care vinde stilouri, predă unui cumpărător şase bonuri, fiecare reprezentând 1/6 din preţul curent al unui stilou. Înainte de a-şi primi stiloul, cumpărătorul trebuie să plaseze cinci din cele şase bonuri, altor consumatori şi să predea comerciantului lista acceptanţilor. Fiecare dintre cei cinci acceptanţi trebuie să se prezinte la vânzător şi să accepte, la rândul său, să preia alte cinci bonuri pe care să le plaseze după acelaşi sistem. În momentul în care fiecare dintre noii 25 de acceptanţi a prezentat lista persoanelor la care a plasat bonurile, primul consumator îşi primeşte stiloul la a şasea parte din preţul curent.

La prima vedere acest procedeu poate crea iluzia că ar fi avantajos pentru un consumator care, plasând cele cinci bonuri, primeşte stiloul în schimbul unei sume reprezentând o şesime din preţul lui.

Se observă atât imposibilitatea consumatorului dintr-o etapă ulterioară celei iniţiale de a plasa bonurile cât şi imposibilitatea comerciantului de a  onora toate comenzile la preţul diminuat. Astfel, în prima etapă, consumatorul primeşte obiectul râvnit dacă alte 30 de persoane (cele cinci recrutate de el plus cele 25 recrutate de primele cinci) au acceptat să cumpere produsul şi să recruteze fiecare încă cinci noi aderenţi. În cea de a doua etapă, pentru ca primii cinci acceptanţi dobândească la preţ redus obiectul, numărul clienţilor ce trebuie să fie atins în total, împreună cu ei, este de 155 de persoane. Pentru ca fiecare din cei 25 de clienţi etapa a III-a să-şi primească avantajul scontat, numărul total al noilor clienţi (fără socoti şi pe cei 25), trebuie să fi atins cifra de 750 persoane. În cea de IX-a etapă numărul consumatorilor acceptanţi se ridică la cca. două milioane.

Astfel, foarte rapid se ajunge fie la imposibilitatea de a mai găsi clienţi, fie la imposibilitatea pentru comerciant de a satisface, la preţul redus, toate cererile. Avantajul scontat de consumatori se vădeşte iluzoriu, dar scopul comerciantului, de a capta clientela concurentului său, a fost atins în paguba altor comercianţi

Jurisprudenţa a calificat acest procedeu, bazat pe sistemul piramidal ca o escrocherie prin care comerciantul îşi însuşeşte un profit ilicit uzând de mijloace frauduloase .

Premii şi cadouri

Conform dispoziţiilor art. 4 lit. e al Legii nr. 11/19 constituie contravenţie încheierea de contracte prin care cumpărătorul ar urma  să primească un premiu, care depinde exclusiv de o tragere la sorţi sau de hazard.

În principiu, orice comerciant este liber să ofere clientelei sale daruri, însă atragerea clientelei prin acest procedeu profită prea puţin consumatorilor, pentru că premiul depinde numai de hazard, ceea ce face ca procedeul să fie neonest. Spre exemplu:

,,Şampon antiparazitar pentru câini vă oferă, gratuit, cabinetul veterinar din str. X”.

Informaţia conţinută în text este evident eliptică, pentru că nu desluşeşte suficient şamponul este oferit oricărui solicitant sau numai clienţilor cabinetului, care plătesc un serviciu veterinar.

În accepţiunea concurenţei comerciale, vânzarea cu premiu reprezintă o tehnică de incitare a consumatorului, oferindu-i perspectiva de a obţine deodată cu produsul cumpărat sau cu serviciul prestat contra cost şi un alt serviciu dobândit ori gratuit ori în condiţii avantajoase. Premiul este, aşadar, întotdeauna accesoriul produsului ori al serviciului plătit.

Dimpotrivă, cadoul este independent de cumpărarea unui produs sau de contractarea unui serviciu. El este acordat oricărei persoane, fără obligaţia de a contracta. Tradiţional, cadourile constau în agende telefonice, ustensile de scris etc. purtând marca celui care le oferă. Uneori, însă, cadoul poate consta într-un produs informatic. Iată un exemplu:

,,Dar indiferent de faptul că veţi alege sau nu un sistem informatic din cele prezentate mai sus, vă oferim gratuit sistemul de contabilitate generală care este în doatare curentă în peste 40 de unităţi economice".

Premii permise.

 Aşadar în cadrul legislativ actual, premiile acordate consumatorilor sunt permise dacă dobândirea acestor premii nu depinde de o tragere la sorţi sau de hazard. Exemple de premii permise:

- premiile tip „gadget” introduse în cutiile cu detergent, imaginile colorate sau hologramele introduse în ambalajul unor dulciuri, micile jucării din ouăle de ciocolată etc.;

- premiile constând în obiecte a căror utilitate este legată de aceea a bunului vândut (transport gratuit, adeziv gratuit etc.);

Sunt, de asemenea permise premiile „plătite", care se utilizează în două variante:

a) „cross-couponing" constând în oferirea cumpărării avantajoase a unui produs pentru cumpărătorul altui produs. De exemplu, celui care cumpără o cutie cu detergent i se oferă totodată cumpărarea, la un preţ avantajos, a unui litru de ulei;

b) ,,cheque-ristourne” care constă în oferirea pentru cumpărătorul unui produs a unei reduceri de preţ pentru o altă cumpărare ulterioară a aceluiaşi produs.

Desigur că în niciuna dintre aceste situaţii vânzarea unuia dintre produse nu trebuie să fie condiţionată de cumpărarea altui produs (interdicţie prevăzută de art. 1 lit. c din Legea nr. 12/1990).

Nu cad sub incidenţa sancţiunii prevăzută de art. 4 lit. e nici avantajele oferite consumatorilor prin intermediul sistemelor cumulative care se bazează pe fidelizarea clientelei: după un anumit număr de cumpărături sau după atingerea cumulată a unei valori a cumpărăturilor efectuate, cumpărătorului i se rambursează un anumit procent din această valoare predându-i-se mărfuri sau oferindu-i-se servicii neplătite. Iată câteva exemple:

1) Sistemul COOP Strasbourg. Cumpărătorului i se eliberează un carnet cu paginile divizate în spaţii rectangulare într-un număr determinat. La fiecare cumpărare, se predau la casierie consumatorului un număr de timbre valorice corespunzând unui anumit procent din preţul plătit. După ce toate spaţiile au fost acoperite cu timbre, magazinul reţine carnetul şi consumatorul beneficiază de produse neplătite corespunzător valorii globale a timbrelor. Inconvenientul acestui sistem constă în cheltuiala pentru timbre.

2) Sistemul utilizat de restaurantul., Cercle Suisse de Besancon". Consumatorului i se eliberează un „carnet de fidelitate”, utilizabil timp de un an de la data primirii, având forma şi dimensiunile unei cărţi de vizită. Pe verso sunt 10 spaţii rectangulare în care, la fiecare consumaţie, se scrie de către personalul restaurantului data şi suma plătită. După ce s-au completat toate spaţiile, se acordă consumatorului o reducere de preţ egală cu 5% din totalul sumelor plătite. Inconvenientul acestui sistem constă în aceea că se bazează pe onestitatea personalului restaurantului, care poate favoriza anumiţi consumatori.

3) Sistemul ,,Flamingo Hilton Hotel Casino, Reno, Nevada". Consumatorul primeşte un cupon tipărit, pe care îl poate utiliza, după ce a introdus în maşina de joc cea de a 100-a piesă de 25 de cenţi, pentru a intra fără plată la spectacolul ,,American Superstars Show". Acelaşi cupon îi oferă, ca alternativă, după ce a introdus cea de a 100-a fisă de un dolar în maşina de joc, alegerea între intrarea liberă pentru două persoane la spectacolul menţionat mai sus sau consumaţia gratuită şi nelimitată pentru două persoane la bufetul casinoului. Inconvenientul sistemului: ofertantul îşi rezervă facultatea de a anula această acţiune promoţională fără preaviz, în orice moment.

4) Sistemul „Clientul nostru fidel”.Consumatorului i se eliberează un carnet, după ce a efectuat prima cumpărare în acel magazin. Casierul capsează originalul bonului pe prima (şi ulterior pe proxima liberă) între cele 10 poziţii din carnet. După ce toate poziţiile au fost completate, carnetul se prezintă casierului care controlează, pe propria răspundere, fiecare bon şi calculează premiul, scriind cifra pe copertă, în spaţiul rezervat, după care semnează şi aplică parafa. Casierul reţine carnetul pentru decontare. Clientul primeşte marfă neplătită până la concurenţa unui procent (3-5%) din valoarea totală a cumpărăturilor făcute în acel magazin şi atestate prin bonurile capsate pe acel carnet. Avantaje: nu se cheltuieşte pentru timbre; nu se bazează pe onestitatea personalului.

Premii interzise conform dispoziţiilor art. 4 lit. e.

Cad sub incidenţa interdicţiei prevăzute de acest text orice premii oferite cumpărătorilor sau beneficiarilor de servicii plătite dacă obţinerea acestor premii de către consumator depinde exclusiv de o tragere la sorţi sau de hazard.

Este omenească tentaţia câştigului şi pe această slăbiciune se bazează uneori comerciantul pentru a stimula vânzarea prin oferirea participării la o loterie sau la un concurs dotat cu premii.

Asemenea practici contravin liberei concurenţe în măsura m care speranţa câştigului aleatoriu devine factorul determinant pentru consumator de a alege un produs sau un serviciu şi nu calitatea sau preţul acestora.

Se impune însă o distincţie între premiile atribuite ca urmare a participării la un concurs şi premiile a căror atribuire depinde numai de hazard sau de o tragere la sorţi.

Interdicţia nu se referă şi la premiile acordate câştigătorilor unui concurs, cu titlu de recompensă pentru promovarea cu succes a unui test care le-a pus în valoare cunoştinţele, inteligenţa sau alte aptitudini ori calităţile fizice.

Este interzisă, conform acestui text legal, numai încheierea de contracte comerciale prin care cumpărătorul ar urma să primească un premiu care depinde exclusiv de o tragere la sorţi sau de hazard.

Aşadar, pentru aplicarea acestei norme legale este necesar să fie întrunite cumulativ patru elemente:

a) oferta de vânzare a unui produs sau a unui serviciu, adresată publicului;

b) însoţirea ofertei de promisiunea unui câştig;

c) dobândirea acestui câştig de către consumator depinde exclusiv de o tragere la sorţi sau de hazard;

d) consumatorul trebuie să suporte un sacrificiu pecuniar. Numai ultimele două elemente necesită explicaţii suplimentare.

Caracterul aleatoriu al premiului

Se exprimă în două modalităţi:

a) însăşi dobândirea lui depinde numai de o tragere la sorţi sau de hazard;

b) valoarea premiului depinde de o tragere la sorţi.

În prima situaţie desemnarea câştigătorilor se face:

a) în urma unei trageri la sorţi sau

b) ca urmare a hazardului.

În cea de a doua situaţie, chiar dacă toate biletele de participare la tombolă sunt câştigătoare, câştigurile fiind de valori diferite, premiul depinde exclusiv de o tragere la sorţi.

Exemple de premii acordate ca urmare a tragerii la sorţi:

1) Sistemul „caddy-cadeau". Într-un magazin alimentar cu autoservire, la fiecare oră se oferă marfă gratuită, de o anumită valoare, unui cumpărător desemnat prin tragere la sorţi; desigur că pentru a dobândi vocaţia la premiu, este necesar să fi efectuat cumpărături (să fi cumpărat o anumită marfă sau orice marfă din acel magazin).

2) Sistemul zilelor gratuite, care constă în aceea că unul sau mai mulţi consumatori, desemnaţi prin tragere la sorţi, beneficiază de rambursarea preţului pentru cumpărăturile efectuate în acea zi într-un anumit magazin.

3) Sistemul tombolă, conform căruia fiecărui cumpărător i se oferă un bilet de loterie; chiar dacă toate biletele sunt câştigătoare, valoarea premiilor este inegală desigur că participanţii sunt seduşi de perspectiva obţinerii celui mai valoros premiu) ceea ce face ca premiul obţinut să depindă exclusiv de tragerea la sorţi.

Exemple de premiu acordat ca urmare a hazardului:

1.) ,,Doriţi o excursie agreabilă în Polonia?

TRANS-EUROPA vă oferă acest prilej săptămânal, în fiecare joi organizăm excursii de 3 zile la VARŞOVIA şi CRACOVIA. Se asigură:

- Transport cu autocare „NEOPLAN"

- Cazare la hotel (apartament cu 2 camere + baie)

- Ghid atestat

Pe traseu se organizează TRAGERE LA SORŢI. Turistul câştigător beneficiază le o EXCURSIE GRATUITĂ din partea firmei."

2.) „Atenţie la franzelele AGIO!

Cea mai bună pâine din Arad devine mai preţioasă! Cum? începând de marţi 27 octombrie 1992, în fiecare zi, o franzelă produsă de S.C. AGIO S.R.L. va conţine un INEL DE AUR!

Rugăm persoana care îl va găsi să anunţe societatea la telefon 12544 sau 73938, în vederea nominalizării în presă. AGIO-GOLD"

Sacrificiul pecuniar.

Toate ofertele de premiu la care se referă dispoziţiile art. 4 lit. e al Legii nr. 11/1991 implică un sacrificiu pecuniar din partea consumatorului: cumpărarea unui anumit produs sau a oricăruia dintre produsele puse în vânzare e un anumit comerciant.

Mărimea acestui sacrificiu pecuniar nu are nici o relevanţă pentru aplicarea normei legale menţionate.

De asemenea, este irelevant faptul că la vânzarea mărfurilor sau la prestarea serviciilor sunt practicate preţuri normale.

Astfel s-a considerat ca un fapt de concurenţă ilicită punerea în vânzare de către n comerciant, la preţuri obişnuite, a unor pachete cu cafea, fiecare al patru sutelea pachet conţinând o monedă de aur.

Falsa publicitate (art. 4 lit. f Legea nr. 11/1991) Aspecte generale.

Constituie contravenţie potrivit art. 4 lit. f al Legii nr. 11/1991 şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei comunicarea sau răspândirea, de către un comerciant, de afirmaţii asupra intreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să ducă în eroare şi să-i creeze o situaţie de favoare în dauna altor concurenţi.

Din textul citat rezultă că fapta constă în prezentarea propriei activităţi într-o mină favorabilă, fără ca aceasta să corespundă realităţilor, exagerând intenţionat realizările sau ascunzând cu bună ştiinţă eşecurile, cu scopul de a induce în eroare partenerii comerciali sau consumatorii şi de a-şi crea o situaţie de favoare în dauna altor concurenţi

 „Afirmaţia unui ziar că are cel mai mare tiraj dintre ziarele belgiene, dacă este inexactă în fapt, constituie un act de concurenţă ilicită. Dacă prin el însuşi faptul unui comerciant, de a exagera, chiar fără ruşine, calităţile produselor sale sau rezultatele exploatării sale nu poate să dea naştere la obligaţiune civilă în folosul terţilor, nu e tot astfel când afirmaţiile inexacte poartă asupra unui fapt precis, de care un concurent determinat are dreptul exclusiv să se prevaleze şi pe care publicul nu-l poate controla. În acest caz, comerciantul îşi atribuie în mod fals un avantaj care face parte din averea comercială a concurentului său”.

Constituie infracţiune prevăzută de art. 265 pct. l al Legii nr.31/1990 şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani fapta fondatorilor, administratorilor sau a directorilor unei societăţi comerciale care, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului, arată cu rea-credinţă fapte neadevărate asupra condiţiilor economice sau le ascund cu rea-credinţă în tot sau în parte.

Modalităţi de prezentare a falsei publicităţi.

Cea mai uzuală modalitate de prezentare a falsei publicităţi este mesajul scris sau oral, publicat în presă ori afişat pe ziduri şi panouri ori difuzat pe calea undelor la radio sau la televiziune.

Ea poate fi realizată însă şi cu alţi suporţi: cataloage, liste de bucate (meniuri), ambalaje, sacoşe, inscripţii pe articole vestimentare, ghiduri turistice sau automobilistice etc.

De asemenea publicitatea poate fi realizată chiar prin modul de alcătuire a etichetei obligatorii ataşată produsului sau prin formularul de contract tip difuzat clienţilor potenţiali.

Publicitatea pur orală, făcută pe străzi, în pieţe sau bâlciuri poate, de asemenea, să atragă aplicarea dispoziţiilor art. 4 lit. f al Legii nr. 11/1991.

Aşadar toate mijloacele de exprimare a reclamei sunt vizate de această normă legală, atât textele scrise cât şi mesajele orale sau cele transmise publicului prin intermediul unei fotografii, a unui desen prin muzică sau prin zgomot.

Practica judiciară a considerat că s-a comis o falsă publicitate chiar şi prin reticenţă:

- în cazul unei societăţi care a expus spre vânzare aparate telefonice omiţând să indice că acestea nu sunt agreate de serviciul de poştă şi telecomunicaţii şi în consecinţă or putea fi utilizate în această reţea ;

- în cazul altei societăţi care a expus spre vânzare, la preţuri atrăgătoare, pneuri automobil fără să indice că sunt de ocazie şi au fost reşapate . Impresia falsă poate fi creată prin utilizarea unei mari diversităţi de mijloace:

a) inserarea într-un mesaj publicitar a unor menţiuni restrictive sau contradictorii caractere tipografice minuscule disimulate abil de menţiunile atractive prezentate cu caractere tipografice mult mai mari sau utilizarea incorectă, în acelaşi scop de disimulare, a asteriscului de trimitere la clauzele restrictive;

b) reproducerea unor imagini sugestive înşelătoare pe suportul publicitar (imaginea unui fruct pe ambalajul unei băuturi sintetice creează impresia falsă că băutura ar fi preparată din sucul natural extras din acel fruct);

c) utilizarea improprie a unor termeni sugestivi cum sunt: „la prima mână deşi obiectul la care se referă publicitatea a cunoscut mai mulţi posesori succesivi) sau „natural" (deşi produsul a suferit un proces de prelucrare industrială) ori „croitorie" şi obiectele vestimentare la care se referă au fost confecţionate m serie);

d) revendicarea unor calificative neatribuite legal ( numărul de de stele în cazul hotelului sau al restaurantului).

Aprecierea caracterului fals al publicităţii.

 Falsitatea mesajului publicitar le fi analizată sub două aspecte:

a) după conţinutul mesajului;

b) după destinatarul mesajului.

a) Ţinând cont de conţinutul mesajului falsa publicitate trebuie să fie delimitată în raport cu publicitatea care poate induce în eroare cât şi faţă de publicitatea optimistă umoristică.

Este fără îndoială falsă o publicitate care atribuie unui produs o altă compoziţie decât cea reală sau o însuşire pe care nu o posedă.

Este de natură a induce în eroare o publicitate care poate genera o înţelegere greşită sau echivocă a mesajului (de exemplu anunţul potrivit căruia un anumit comerciant „vinde fără beneficiu" un anumit număr de articole fără a specifica însă î sunt articolele vândute cu preţ redus).

 Uneori enormitatea falsei publicităţi este atât de vădită încât nu-l poate deruta pe consumatorul mijlociu (o anumită baterie nu se uzează decât prin utilizare, deşi însuşi fabricantul menţionează pe produs o dată limită pentru punerea lui în funcţiune) şi într-o asemenea situaţie se apreciază că nu există răspundere juridică pentru falsă publicitate.

Pentru aceleaşi considerente, publicitatea optimistă sau umoristică, dacă păstrează o anumită măsură, nu este considerată ca falsă publicitate.

Într-un spot televizat, care făcea reclamă unei valize, aceasta era utilizată ca minge de fotbal iar rolul jucătorilor era interpretat de câteva buldozere, întregul spectacol urmărind să sugereze soliditatea valizei. Tribunalul corecţional din Paris l-a condamnat pentru publicitate înşelătoare pe autorul anunţului, considerând că turnarea filmului a necesitat utilizarea mai multor valize, înlocuite pe măsură ce erau distruse. Curtea de Apel Paris a infirmat această hotărâre, considerând că ,,demonstraţia” nu putea păcăli pe nimeni, filmul oferind un spectacol imaginar, fără pretenţii de experienţă ştiinţifică, în plină ficţiune şi în afara hotarelor realităţii.

Curtea de Casaţie, prin decizia pronunţată la 21 mai 1984, respingând recursul, a interpretat norma legală aplicabilă m sensul că acesta nu interzice o publicitate hiperbolică, realizată prin parodie sau emfază, care nu poate înşela pe nimeni .

b) Luând în considerare destinatarul mesajului publicitar, aprecierea caracterului înşelător se poate face sau m raport de consumatorul mijlociu considerat in abstracto sau m raport de destinatarul concret.

Dacă mesajul publicitar se adresează publicului în general, aprecierea riscului de înşelăciune, de inducere în eroare se face in abstracto în raport de psihologia consumatorului mijlociu, dotat cu inteligenţă şi atenţie normale şi cu un minimum de spirit critic.

Dacă mesajul se adresează unui public determinat, aprecierea se va efectua in concreto, ţinându-se seama de capacitatea acelei categorii sociale căreia îi este adresat. De exemplu, în cazul unui mesaj publicitar prezentat pe panouri amplasate pe autostradă s-a apreciat că el este destinat automobiliştilor şi de aceea trebuie să poată fi citit de la distanţă şi rapid. Dacă informaţii esenţiale sau contradictorii sunt scrise cu caractere prea mici, ele nu vor putea fi percepute deodată cu restul mesajului şi există riscul inducerii în eroare. Tot astfel, dacă publicitatea se adresează numai unor profesionişti, posibilitatea de inducere în eroare va fi mai redusă pentru că acest public este mai prevenit şi mai puţin vulnerabil.

Conţinutul fals la care se raportează publicitatea înşelătoare.

 Falsa publicitate se poate referi, prin conţinutul ei, la:

a) însuşi bunul sau serviciul propus;

b) preţul şi condiţiile de vânzare;

c) avantajul sau rezultatele promise ori scontate;

d) fabricanţi, distribuitori sau prestatori.

a) Publicitatea falsă cu privire la însuşi bunul sau serviciul propus poate privi:

1) Însăşi existenţa bunului sau a serviciului ( de exemplu: se oferă spre vânzare bunuri de larg consum la preţuri avantajoase dar în realitate aceste bunuri nu sunt disponibile în cantitate suficientă sau nu sunt disponibile imediat; se promite o asistenţă tehnică după vânzare deşi comerciantul nu este în măsură sâ o asigure).

2) Natura bunului sau a serviciului (de exemplu se oferă un aliment dietetic deşi i realitate el este medicament).

3) Compoziţia produsului (de exemplu: „lână" deşi produsul este fabricat din lână 30% şi fibre sintetice 70%; ,,brânză de capră", deşi ea este preparată din lapte de capră şi de vacă în proporţii egale; „piele” deşi materialul este sintetic; ,,colorant natural deşi colorantul este sintetic etc.).

4) Calităţile substanţiale ale produsului (de exemplu menţiunea ,,motor nou" m izul unui autoturism de ocazie având motorul original).

5) Controale pretinse a fi fost efectuate asupra produsului (de exemplu în cazul unei măcelării care, prin panoul publicitar afişat, pretinde că marfa expusă este supusă nor controale bacteriologice regulate deşi în realitate ea nu a fost supusă nici controlului obligatoriu prevăzut de normele legale).

6) Cantitatea produsului oferit (cantitatea reală este mai redusă decât cea prezentată prin publicitate).

7) Modul şi data fabricaţiei (de exemplu prezentarea unui produs industrial ca fiind artizanal sau afirmaţia falsă că un mobilier este „antic”).

8) Originea produsului (de exemplu ,,ceramică de Horezu" sau ,,vase de Corund" deşi obiectele sunt confecţionate în altă zonă, cu material de altă provenienţă).

9) Condiţiile de utilizare (de exemplu, maşină de spălat prezentată ca având 20 e programe deşi numărul de programe real este inferior).

b) Publicitatea falsă cu privire la preţ şi la condiţiile de vânzare se poate exprima în:

1. Vânzarea produselor la preţuri superioare celor care sunt prezentate în prospectele publicitare.

2. Prezentarea de sloganuri publicitare false cu privire la pretinse avantaje oferite cumpărătorilor (de exemplu: „dacă veţi cumpăra două perechi de ciorapi, a treia pereche vă este oferită gratuit" deşi preţul celor două perechi corespunde cantităţii de trei perechi de ciorapi).

3. Publicarea unei garanţii de „x” ani pentru cumpărarea unui obiect de folosinţă îndelungată, deşi în realitate garanţia este acordată condiţionat de plata unui supliment de preţ.

4. Publicarea de informaţii false cu privire la condiţiile de plată sau de credit.

5. Inserarea în anunţurile publicitare a unor motive de punere în vânzare care ar sugera în mod fals că vânzătorul este dispus să accepte un preţ redus (de exemplu:

mutarea din localitate, lichidarea magazinului etc.).

c) Publicitatea falsă cu privire la avantajele sau rezultatele promise sau scontate poate consta în:

1. Promisiuni neonorate (de exemplu neasigurarea de către o agenţie de voiaj a tuturor serviciilor promise turiştilor în prospectele publicitare).

2. Rezultate promise cu exagerare (de exemplu reclama făcută unor spori de ciuperci în sensul că dau producţie abundentă în tot cursul anului şi pe orice teren, deşi performanţele reale sunt mult mai modeste).

3. Atribuirea unor virtuţi inexistente unui produs (de exemplu loţiune care vă reface părul căzut).

4. Prezentarea de false mărturii despre satisfacţia oferită de un produs (de exemplu leacuri tămăduitoare).

d) Falsa publicitate cu privire la fabricanţi, distribuitori sau prestatori se poate manifesta prin:

1. Vânzarea unui produs de o marcă diferită decât cea anunţată

2. Erijarea unui distribuitor în postură de producător.

3. Autoatribuirea unor calităţi inexistente ca: distribuitor agreat de un anumit producător, posesor al unei diplome inexistente, „expert”, „cel mai dinamic grup comercial, „ziarul cu cele mai multe exemplare vândute” sau „unicul aperitiv natural etc.

Actele de concurenţă neloială constituie contravenţii şi infracţiuni, iar în anumite cazuri formează obiectul unor acţiuni penale în justiţie la plângerea părţii vătămate sau la sesizarea altor organe în drept

BIBLIOGRAFIE

1.      Adriana Corhan – „Dreptul Concurenţei Comerciale” – note de curs, Ed. Europa Nova Lugoj, 1998

2.      Iolanda Eminescu – „Concurenţa neleală”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993

3.      O. Căpăţână – „Dreptul Concurenţei Comerciale. Concurenţa neloială pe piaţa internă şi internaţională ”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1994