1

Introducere

         Deşi lucrarea de faţă se intitulează Identificarea persoanei fizice după nume şi domiciliu, identificarea persoanei fizice, se realizează complet atât prin nume, cât şi prin domiciliu, cât şi prin starea civilă.

            Cele trei noţiuni se aseamănă, dar se şi diferenţiază între ele.                                                                                                                     

         Astfel toate trei sunt atribute sau mijloace juridice de individualizare a persoanei fizice, dar numele individualizează persoana fizică prin cuvântul sau cuvintele ce o identifică în societate; domiciliul se referă la identificarea în spaţiu a unei persoane fizice; starea civilă identifică persoana fizică prin calităţile personale având această semnificaţie. În plus, numele, domiciliul şi starea civilă sunt drepturi personal nepatrimoniale şi se găsesc într-o relaţie apropiată pentru că aparţin “aceleiaşi” persoane.

            Totuşi între noţiunile de nume şi respectiv de domiciliu pe de o parte şi noţiunea de stare civilă pe de alta parte există şi diferenţieri sau condiţionări.

            Astfel, felul filiaţiei care poate fi:  din căsătorie, din afara căsătoriei, din părinţi necunoscuţi, are incidenţă directă asupra stabilirii numelui de familie.

            Starea civilă are incidenţă şi asupra domiciliului, acesta fiind uşor observată în cazul domiciliului legal al minorului ca şi în cazul domiciliului soţilor.

            Cu toate că numele este trecut în actul de stare civilă, el nu face parte din starea civilă a persoanei fizice fiind distinct de aceasta. La fel nici domiciliul şi reşedinţa nu

sunt incluse în noţiunea de stare civilă.

            Dar pentru a nu desconspira prea mult cuprinsul acestei lucrări, încă de la întâiul ei cuvânt, să lăsăm paginile care urmează să se ocupe de problema identificării persoanelor fizice prin nume şi domiciliu.

Titlul I: Consideraţii generale privind identificarea persoanei fizice

Capitolul 1: Noţiunea şi mijloacele identificării persoanei fizice

1. Noţiunea identificării persoanei fizice

Definiţie

            Prin identificarea persoanei fizice, se înţelege individualizarea omului în raporturile juridice civile.

Natura juridică a identificării persoanei fizice

Identificarea persoanei fizice ca instituţie complexă este formată  din totalitatea normelor ce reglementează individualizarea omului în toate raporturile juridice la care participă.

            Din această instituţie aparţine dreptului civil, numai o parte, şi anume, cea formată din normele de drept civil care reglementează mijloacele de individualizare a omului în raporturile civile.

Necesitatea identificării persoanei fizice

Dintre cele trei elemente constitutive ale raportului juridic civil: subiectele, conţinutul şi obiectul raportului juridic, identificarea persoanei fizice vizează subiectele raportului juridic civil.

Identificarea omului este o necesitate generală pentru că individualizarea lui se realizează în toate raporturile juridice la care participă, adică în toate ramurile de drept.

Identificarea omului este în acelaşi timp şi o necesitate permanentă, pentru că de la naştere până moarte, el participă diferite raporturi juridice civile.     

            Necesitatea este şi de ordin general, obştesc în sensul că şi societatea este interesată ca fiecare component al ei să poată fi identificat în raporturile juridice la care participă.

Necesitatea este, în sfârşit, şi personală sau individuală în sensul că fiecare om este interesat direct a se individualiza în raporturile juridice la care participă.

2.Mijloace de identificare a persoanei fizice

Enumerarea principalelor mijloace de identificare

            Principalele atribute sau mijloace de identificare a persoanei fizice sunt: numele, domiciliu şi starea civilă.                       

            Dintre acestea numele se referă la numele de familie, prenumele şi pseudonim, acesta din urmă deosebindu-se de poreclă, iar domiciliu implică şi reşedinţa.

Sediul materiei

            Principalele acte normative ce formează, de lege lata sediul materiei sunt:

- pentru nume:

- Decretul nr.31 din 1954 art.nr.12.

- Codul familiei art.27, 28, 40, 62, 64. 

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, nr.25/1997 privind adopţia art.nr.21, 22

- Convenţia privind drepturile copilului

- pentru domiciliu şi reşedinţă : 

- Decretul nr.31/1954 art. 13, 14, 15

- Codul familiei art.42 , 43, 100, 103, etc.

- Legea nr.105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate.

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate art.8, 9, 10, 13, 14.

- Pactul internaţional privind  drepturile  civile şi politice ale omului

- Convenţia privind drepturile copilului

- Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, articolul nr.8

                        - Protocolul nr.4 adiţional la această convenţie, articolul nr.2

- pentru starea civilă:

- Decretul nr.31/1954 articolele nr.22, 23, 24

- Codul familiei

- Legea nr.119/1996 privind actele de stare civilă

- Metodologia pentru aplicarea unitară a legii nr.119/1996 cuprivire la actele de stare civilă, emisă de departamentul pentru Administraţia Publică Locală şi Ministerul de Interne                           

- Convenţia privind drepturile copilului

Titlul II: Numele

Capitolul 1: Noţiune şi caractere juridice

1.Noţiune

Definiţie

            Legea nu defineşte în mod expres numele, deşi reglementează structura, stabilirea, modificarea şi schimbarea acestuia .Însă în doctrină numele este definit ca fiind cuvântul sau cuvintele care individualizează persoana fizică în societate1.

            Această definiţie nu e suficientă pentru că nu reflectă calitatea esenţială a numelui, aceea de a fi un drept personal nepatrimonial.

            Ţinând seama că în articolul nr.12 alineat 1 din Decretul nr.31/1954 se arată că orice persoană are “dreptul la numele stabilit sau dobândit potrivit legii”, iar în articolul nr.7 punctul 1 din Convenţia privind drepturile copilului se arată că acesta “este înregistrat imediat după naşterea sa şi are de la această dată un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi în măsura posibilului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi crescut de aceştia” 2, poate fi definit numele ca acel atribut sau mijloc de identificare a persoanei fizice care constă în dreptul omului de a fi individualizat în familie şi în societate, prin cuvinte stabilite, în condiţiile legii, cu această semnificaţie.

Structură

            Structura legală a numelui este stabilită de articolul nr.12 alin.nr.2 din Decretul nr.31/1954: “Numele cuprinde numele de familie şi prenumele”.

Terminologie