1

MODIFICARILE LEGII CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV INTRODUSE PRIN

 LEGEA NR. 554/2004

Conform art 52 (1) din Constitutia Romaniei, astfel cum a fost modificata in anul 2003 “Persoana vătămată intr-un drept al său ori intr-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.” Conform celui de al doilea paragraf al acestui articol „Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică”. In data de 4 ianuarie 2005, a intrat in vigoare Legea 554/2004 - legea contenciosului administrativ, care vine sa inlocuiasca fosta lege 29/1990, avand acelasi obiect. Punand in aplicare prevederile constitutionale mai sus mentionate, legea reglementeaza controlul judiciar al actelor administrative care ar putea vatama un drept sau un interes legitim. In ansamblu, legea amelioreaza sistemul introdus anterior, prin legea 29/1990.

   Legea prevede cã orice persoanã care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de cãtre o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzatã. Legea spune cã interesul legitim poate fi atît privat, cît si public. Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vãtãmatã într-un drept al sãu sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. (art.1, alin.1, 2)

             Pot intenta actiunea in contencios administrativ nu numai persoana fizica sau juridica vatamata intr-un drept sau interes legitim, ci si Avocatul Poporului, procurori, prefecti si Agentia Nationala a Functionarilor Publici, in baza unei sesizari a unei persoane fizice, precum si Ministerul Public. Inainte de a se adresa instantei, persoana care se considera vatamata printr-un act administrativ unilateral trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea se poate adresa in egala masura organului ierarhic superior, daca acesta exista. Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie. Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul paratului. Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale. De asemenea, prefectul poate ataca in fata instantei de contencios administrativ, actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale, actele atacate fiind suspendate de drept pana la solutionarea actiunilor.

Conform legii, atunci cand Avocatul Poporului sau un procuror sesizeaza instanta in legatura cu un act administrativ prejudiciant, petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant. Acest lucru contravine principiului fundamental care reglementeaza actiunile civile conform caruia fiecare persoana este libera sa decida cu privire la inceperea sau incheierea unei actiuni.

Legea ar trebui sa fie modificata in asa fel incat presoana prejudiciata de un act administrativ sa poata alege daca sa devina reclamant sau nu, fara a fi obligata sa devina reclamant impotriva vointei sale.
             O alta noutate introdusa de lege este procedura de solutionare a exceptiei de nelegalitate. Astfel, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin incheiere motivata instanta de contencios administrativ competenta, suspendand cauza. Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

          Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în 48 de ore de la pronunţare ori de la comunicare şi se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu citarea părţilor prin publicitate. În cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.(art. 4)
         Se restrange sfera actelor ce nu pot fi atacte pe calea contenciosului administrativ, la trei categorii:

- actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul

-  actele de comandament cu caracter militar

- actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara.

          In ceea ce priveste actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor, acestea pot fi atacate numai pentru exces de putere.(art. 5)

           Se mentine, cu modificari fata de reglementarea anterioara, procedura prealabila (recursul gratios).

          Aceste prevederi sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

           În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămaţi prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazul prevăzut la art. 4 alin. (2) (în cazul excepţiei de nelegalitate, când instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor),  nu este obligatorie procedura prealabilă.

          Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.

           Pentru curmarea controverselor doctrinare, legiuitorul a simtit nevoia sa califice expres termenele stipulate in cuprinsul articolelor.          Remarcam doua categorii: termene de prescriptie si termene de decadere.

Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni (art.11, alin. 1) de la:

     a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii;

data expirării termenului legal de soluţionare a cererii ;Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului (art 11. alin. 2)

     b) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

           În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2).

            Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând. Termenul prevăzut la art 11 alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

              Competenta materiala de solutionare in prima instanta a litigiilor se imparte intre tribunalele administrativ-fiscale si sectiile de contencios administrativ ale curtilor de apel. Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.

              Recursul impotriva sentintelor tribunalelor administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin lege speciala nu se prevede altfel. Reclamantul va anexa la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale. In situatia in care reclamantul nu a primit nici un raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, precum si orice inscris care face dovada indeplinirii procedurii prealabile. Termenul pentru introducerea actiunii a fost marit la 6 luni, incepand sa curga de la momente diferite in functie de situatiile care se pot ivi in practica.

            Până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

            O alta noutate o constituie reglementarea procedurii de executare a hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au admis actiunile formulate potrivit dispozitiilor prezentei legi.

            Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

            Neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ şi după aplicarea amenzii prevăzute mai sus, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei.(art. 24)

           In sfarsit, o dispozitie tranzitorie: cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a prezentei legi vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii instantei.(art. 27)

           Acţiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect şi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi cele introduse împotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase.

            Ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanţa de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta lege.

           Administraţia Statului are sarcina de a asigura aplicarea legilor , de a edita acte normative in scopul executării legilor, de a asigura funcţionarea seviciilor publice, de a lua măsuri pentru executarea contractelor administrative, ocrotirea drepturilor persoanelor şi satisfacerea cerinţelor acestora , menţinerea ordinii publice. Dacă uneori , în îndeplinirea acestor sarcini , Administratia lezează drepturile sau interesele persoanelor, acestea pot formula o reclamaţie , o contestatie juridică , rezolvată în mod contencios de către organele competente.

In considerarea celor de mai sus, legea aduce noutati considerabile in domeniul actiunilor in contencios administrativ pentru a proteja cetatenii impotriva abuzului autoritatilor statului. Este unul dintre acei pasi necesari in procesul de tranzitie de la un regim totalitar la unul democratic. Dar oricat de semnificativ ar fi acesta, problema principala ramane capacitatea instantelor romane de a face distinctia necesara intre drepturile individuale si interesul comun.