1

I Noţiuni generale şi particularitãţi

Rãspunderea penalã a persoanei juridice a fost introdusã prin modificãrile aduse de legea 278/2006 pin care persoanele juridice cu excepţia statului, a autoritãţilor şi instituţiilor publice, care desfãşoarã activitãţi ce nu pot face obiectul domeniului privat, rãspund penal pentru infracţiunea sãvârşitã în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Ca şi rãspunderea persoanei fizice, rãspunderea persoanei juridice, este şi ea un raport juridic penal de conflict, nãscut ca urmare a sãvârşirii unei infracţiuni, de data aceasta între stat pe de o parte şi o persoanã juridicã pe de altã parte.

Statul are dreptul şi îndatorirea de a trage la rãspundere penalã persoana juridicã, iar aceasta este obligatã sã rãspundã penal pentru infracţiunea sãvârşitã în realizarea obiectului sãu de activitate, în interesul ori în numele sãu. În acest caz subiect pasiv al rãspunderii penale este persoana juridicã.Întrucât însã persoana juridicã se manifestã în viaţa socialã prin persoana fizicã al cãrei reprezentant este sau care acţioneazã pentru realizarea obiectului sãu de activitate, persoana juridicã e ţinutã sã rãspundã de infracţiunile sãvârşite de persoana fizicã. Putem spune astfel cã persoana juridicã apare ca subiect indirect al infracţiunii sãvârşite.

Pentru ca persoana juridicã sã aibã calitatea de subiect indirect activ al infracţiunii trebuie sã se verificepe de o parte, dacã ea îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea rãspunde penal, iar pe de altã parte trebuie examinate raporturile persoanei juridice cu persoana fizicã subiect activ nemijlocit al infracţiunii, pentru a putea stabili dacã fptele comise de aceştia pot fi impuatate persoanei jurdice şi dacã se poate declanşa rãspunderea penalã a acesteia. Temeiurile obiective şi subiective ale rãspunderii penale a persoanei juridice sunt specifice şi se realizeazã în condiţii diferite în raport cu rãspunderea penalã a persoanei juridice. Pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare a rãspunderii penale a persoanei juridice, este necesarã examinarea amãnunţitã a condiţiilor obiective şi subiective ale rãspunderii penale a persoanei juridice.¹

II Persoana juridicã, subiect al rãspunderii penale

Conform prevederilor Codului Penal pot fi subiecte active ale rãspunderii penale toate persoanele juridice existente cu excepţia persoanelor juridice de drept public şi anume: statul; autoritãţile publice; instituţii publice ce desfãşoarã o activiate ce nu poate fi desfãşuratã de o persoanã juridicã de drept privat. Este justificatã exceptarea statului de la rãspunderea penalã deoarece deoarece el este titularul drptului de a trage la rãspundere persoana juridicã şi astfel el nu poate fi în acelaşi timp subiect activ şi subiect pasiv al rãspunderii penale. Eventualele infracţiuni comise de funcţionarii publici nu sunt comise în numele autoritãţii ce le reprezintã ci în nume personalşi atrag rãspunderea penalã a celor ce le-au sãvârşit, ca infracţiuni de serviciu.

¹ Constantin Bulai, Bogdan Bulai; „Manual de drept penal. Partea generala” Editura Universul Juridic. Bucuresti 2007.

III Condiţiile obiective ale rãspunderii penale a persoanelor juridice

Temeiul obiectiv al rãspunderii penale îl constituie sãvârşirea unei infracţiuni, însã în condiţiile specifice persoanei juridice, adicã sãvârşirea unei infracţiuni de cãtre persoana sau persoanele fizice care acţioneazã pentru îndeplinirea obiectului de activitate sau în numele sau în interesul acesteia. Pentru angajarea rãspunderii persoanei juridice trebuie sã se constate pe de o parte sãvârşirea unei infracţiun, iar pe de altã parte infracţiunea sãvârşitã se alã într-o anumitã legãturã cu persoana juridicã, anume sã fie determinatã de obiectul de actvitate al acesteia. În concepţia legiuitorului român este suficient sã se constate cã infracţiunea a fost sãvârşitã de un reprezentant al persoanei juridice, de un angajat al acesteiaori de o persoanã care acţioneazã în realizarea obiectului de activitate, în numele sau în interesul persoanei juridice. Este suficient sã se constate cã persoana se aflã în anumite relaţii de fapt cu persoana juridicã.

Cât priveşte cealaltã condiţie anume aceea a existenţei unei legãturi obiective între infracţiune şi persoana juridicã, se realizeazã atunci când infracţiunea a fost sãvârşitã în una din cele trei situaţii prevãzute de lege: a. în realizarea obiectului de activitate; b. În interesul persoanei juridice; c. În numele persoanei juridice.

Se considerã a fi infracţiune şi atunci când se realizeazã pentru îndeplinirea oricãrui obiect de activiate al acesteia. Şi atunci când infracţiunea este sãvârşitã de o persoanã împuternicitã sã acţioneze în numele şi pentru persoana juridicã, de un reprezentant al acesteia.

IV Condiţiile subiective ale rãspunderii penale a persoanei juridice

Ca şi în cazul persoanei fizice şi la persoana juridicã nu se poate ajunge lasãvârşirea unei infracţiuni fãrã stabilirea legãturii psihice între persoana juridicã şi infracţiunea sãvârşitã. Legea nu face nici un fel de referire la condiţiile subiective ale acestei rãspunderi. Astfel urmeazã ca  stabilirea imputatiei sau a culpabilitãţii sã se facã pe baza principiilor generale a dreptului penal.

Unul dintre aceste principii este acela cã vinovãţia persoanelor juridice nu se poate confunda cu aceea a persoanei fizice care a sãvârşit infracţiunea, sau faptul cã infracţiunea sãvârşitã de persoana fizicã sub forma de vinovãţie stabilitã de legea penalã nu induce neaparat şi rãspunderea persoanei juridice.Însã fãrã existenţa unei infracţiuni sãvârşite de persoana fizicã nu se poate vorbi nicicând de rãspunderea penalã a persoanei juridice.

Un alt principiu aplicabil în materie este acela cã vinovãţia persoanei juridice nu poate fi determinatã prin aplicarea mecanicã a dispoziţiilor din Codul Penal privind vinovãţia şi formele acesteia.

Imputabilitatea subiectivã sau culpabilitatea poate fi definitã ca fiind atitudinea psihicã a persoanei juridice, care prin organul sãu individual sau colectiv de conducere, a cunoscut sau încurajat sau numaia încuviinţat sãvârşirea cu intenţie, de cãtre persoana fizicã a infracţiunii legate de obiectul sãu de activitate. În cazul infracţiunilor din culpã, atitudinea persoanei juridice  este culpabilã atunci când se constatã în sarcina ei lipsa de supraveghere sau de control care a fãcut posibilã sãvârşirea acelei infracţiuni.² Trebuie sã fie examinat mecanismul de formare a voinţei proprii a persoanei juridice şi de funcţionare a procesului decizional din cadrul acesteia, precum şi dacã persoana juridicã în discuţie a cunoscut în mod real, a voit, a încurajat sau încuvinţat sãvârşirea unei infracţiuni ori dacã aceasta a fost comisã împotriva voinţei persoanei juridice şi cu excluderea oricãrei culpe.

În cazul în care nu poate fi identificatã persoana fizicã rãspunzãtoare, însã persoana juridicã a fost pe deplin doveditã, rãspunderea penalã va reveni exclusiv persoanei juridice.

V Termenele de prescripţie a rãspunderii penale pentru persoana juridicã

Termenele de prescripţie a rãspunderii penale a persoanei juridice sunt:

1.                            10 ani când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã de persoana fizicã pedeapsa detenţiunii pe viatã sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani;

2.                            5 ani când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã de persoana fizicã pedeapsa inchisorii mai mici de 10 ani sau amenda.

Termenele diferite ale rãspunderii penale a paersoanei fizice faţã de cele ale persoanei juridice nu se confundã ci se suprapun deoarece rãspunderea penalã a persoanei juridice nu exclude rãspunderea penalã a persoanei fizice care a sãvârşit infracţiunea. Se înţelege cã este posibilã împlinirea termenului de prescripţie rãspunderii penale a persoanei fizice care, prin ipotezã este ţinutã sã rãspundã singurã pentru infracţiunea sãvârşitã deoarece este foarte posibil ca prescripţia pentru persoana juridicã sã fi intervenit, deoarece termenul este mai scurt, iar pentru persoana juridicã nu.

Cu excepţia termenelor de prescripţie, care sunt diferite ca duratã, celelalte condiţii în care poate fi prescrisã rãspunderea penalã a persoanei juridicesunt aceleaşi ca şi pentru persoana fizicã.

VI Pedepsele aplicabile persoanei juridice

Prin dispoziţiile articoleleor 53¹ şi 53², introduse în Codul penal în vigoare prin legea 278/2006 sunt prevãzute felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice ca urmare a rãspunderii penale a acestora. Articolul 53¹ prevede cã pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare. Se prevede o singurã pedeapsã principalã anume amenda de la 2500 RON la 2000000 RON singura pedeapsã adecvatã în raport cu paticularitãţile persoanei juridice, dar care este proprie prin cuantumul ei sã îndeplineascã funcţia specificã pedepsei fatã de subiectul rãspunderii penale ce i se aplicã. Legea prevede urmãtoarele  pedepse complementare ce pot fi aplicate:

²Op. Cit. Pag 334

1.      Conţinutul pedepsei complementare a dizolvãrii persoanei juridice;

2.      Conţinutul pedepsei compementare a suspendãrii activitãţii sau a uneia dintre activitãţile persoanei juridice;

3.      Neaplicarea dizolvãrii sau a suspendãrii activitãţii persoanei juridice;

4.      Conţinutul pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice;

5.      Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice;

6.      Conţinutul pedepsei complementare a afişãrii sau difuzãrii hotãrârii de condamnare.

Aplicarea uneia sau a mai multor pedepse complementare se dispune atunci când se constatã cã fatã de natura, gravitatea infracţiunii şi împrejurãrile acesteia, pedepsele sunt necesare. Aplicarea mai multor pedepse este obligatorie când legea prevede expres acest lucru.

Ca şi în cazul pedepselor aplicate persoanei fizice şi cele aplicate persoanei juridice îşi încep aplicarea odatã cu rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare.

VI¹ Pedeapsa principalã a amenzii

1.      Conţinutul pedepsei amenzii este reglementatã de Codul Penal în art. 71 ¹ acesta având urmãtorul cuprins:

(1)   Pedeapsa amenzii constã în sumele de bani pe care persoana juridicã este condamnatã sã o plãteascã.

(2)   Când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã de persoana fizicã pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridicã este de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 600.000.

(3)   Când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã de persoana fizicã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridicã este de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900.000 lei.

Amenda este o pedeapsã cu caracter patrimonial constând în diminuarea patrimoniului persoanei juridice prin obligarea acesteia la plata unei sume de bani care se face venit la bugetul statului.

Faţã de pedeapsa amenzii aplicabile persoanelor fizice, amenda aplicabilã persoanei juridice este reglementatã în partea generalã a Codului Penal, prin raportare la pedeapsa închisorii.

Pentru garantarea plãţi amenzii penale se pot lua mãsuri asiguratorii (art. 163 C. Proc. Pen.)

Existenţa patrimoniului persoanei juridice este un argument în favoarea instituirii rãspunderii penale a acesteia deoarece îi pot fi aplcabile pedepse patrimoniale.

Amenda aplicabilã persoanei juridice nu se transformã întro creanţã civilã , nu urmeazã regimul de execuţie al acesteia, ci regimul de execuţie comun persoanelor fizice. Astfel pesoana juridicã nu are dreptul de a înainta o acţiune în regres pentru palta amenzii la care a fost condamnatã deoarece s-ar încãlca principiul rãspunderii personale pentru sãvârşirea infracţiunii.

Pentru determinarea limitelor amenzii aplicabile trebuie sã aibã loc mai întâi, calificarea juridicã a faptei sãvârşitã de persoana fizicã în cadrul activitãţii persoanei juridice în numele ori în interesul acesteia, pentru ca în raport cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru persoana fizicã, sã se determine în concret limitele amenzii aplicabile persoanei juridice.

VI² Pedepepsele complementare aplicabile persoanei juridice

1.      Conţinutul pedepsei complementare a dizolvãrii persoanei juridice este  reglementat de art 71² care are urmãtorul cuprins:

(1)   Pedeapsa compementarã a dizolvãrii persoanei juridice se aplicã atunci când persoana juridicã a fost costituitã în scopul sãvârşirii de infracţiuni sau când obiectul sãu de activitate a fost deturnat în acest scop.

(2)   În caz de neexecutare, cu rea-credinţã, a uneia dintre pedepsele complementare prevazute în art. 53¹ alin.(3) lit. b)-d), instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.

(3)   Pedeapsa compementarã a dizolvãrii persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie dupã dispozitivul hotãrârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat aceastã pedeapsã va fi comunicatã, de îndatã, instanţei civile competent, care va proceda la desemnarea lichidatorului.

Prin dizolvarea persoanei juridice se creeazã o veritabilã moarte civilã a acesteia, astfel cã majoritatea legislaţiilor care au reglementat mai de mult acestã mãsurã o considerã o pedeapsã principalã, numai legislaţiile noi în materie considerã aceastã moarte civila o pedeapsã complementarã.

Însã datoritã implicaţiilor sociale acestã mãsurã se ia destul de rar pentru cã se considerã cã: angajaţii care şi-au exercitat atribuţiile nu au nici o vinã cã s-au comis infracţiuni sau acţionarii care nu au avut cunoştinţã de infracţiunile comise. Legiuitorul român a restrâns tocmai din considerentele arãtate mai sus condiţiile în care se poate dispune o asemenea pedeapsã, acestea fiind mai restrictive decât cele ale rãspunderii penale a persoanei fizice.

Astfel pedeapsa se poate lua dupã cum se precizeazã în alineatele urmãtoare doar atunci când : persoana juridicã a fost constituitã în scopul sãvârşirii de infracţiuni, când obiectul de activitate a fost deturnat în acest scop; sau atuci când persoana juridicã deşi condamnatã definitiv nu a respectat pedesele complementare dispuse de instanţã pe baza art.53¹ alin.b)-d) care costau în suspenadarea în tot sau în parte a activitãţii, închiderea unor puncte de lucru, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice; toate realizându-se cu rea credinţã.

Prima grupã de acţiuni pe baza cãrora se dizolvã persoana juridicã are ca temei legal faptul cã însãşi existenţa persoanei în cauã nu este decât un „paravan” pentru sãvârşirea de infracţiuni, iar în cel de-al doilea caz dizolvarea este consecinţa nerespectãrii unor hotãrâri judecãtoreşti.

Dizolvarea persoanei juridice nu poate fi aplicatã în cazul partidelor politice sindicatelor, patronatelor, organizaţiilor religioase ori aparţinând minoritãţilor, presei.

Acestã hotãrâre are ca efect deschiderea procedurii de lichidare. În acest sens o copie a deciziei de condamnare va fi comunicatã de îndatã instanţei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului. Instanţa competentã este tribunalul în cazul societãţilor comerciale, dar se va urma procedura prevãzutã de Legea 31/1990 ori dispoziţiile Lefii 85/2006 privind procedura insolvenţei. Persoana juridicã dizolvatã prin hotãrârea judecãtoreascã de condamnare îşi continuã activitatea , având o capacitate juridicã restrânsã la acele activitãţi necesare lichidãrii, fãcând încasãri şi plãţi în acest sens.

Persoana juridicã societate comercialã îşi înceteazã existenţa doar prin radierea din Registrul Comerţului, dupã depunerea şi aprobarea raportului lichidatorului, iar asociaţiile şi fundaţiile prin radierea din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la instanţa care a autorizat înfiinţarea lor.

2.      Conţinutul pedepsei compementare a suspendãrii activitãţii sau a uneia dintre activitãţile persoanei juridice este reglementat de art. 71³ care are urmãtorul conţinut:

(1)      Pedeapsa compementarã a suspendãrii activitãţii persoanei juridice constã în interzicerea desfãşurãrii activitãţiisau a uneia dintre activitãţile persoanei juridice, în realizarea cãreia a fost sãvârşitã infracţiunea.

(2)      În caz de neexecutare, cu rea-credinţã, a pedepsei complementare prevãzute de art.53¹ alin. 3 lit. e) instanţa dispune suspendarea activitãţii sau a uneia dintre activitãţile persoanei juridice pâna la punerea în executare a pedepsei complementare , dar nu mai mult de trei luni.

(3)      Dacã pânã la împlinirea termenului prevãzut în alin. (2) pedeapsa complementarã nu a fost pusã în execuatare instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.

În articolul menţionat anterior se reglementeazã de fapt douã situaţii juridice disticte: a) este reglementat conţinutul pedepsei complementarea suspendãrii activitãţii sau a uneia dintre activitãţile desfãşurate de persoana amintitã; b) se reglementeazã o adevãratã pedeapsã în caz de neexecutare, cu rea-credinţã, a pedepsei complementare a afişãrii sau difuzãrii hotãrârii de condamnare. Suspendarea întregii activitãţi înseamnã de fapt încetarea tuturor activitãţilor prevãzute în actul constitutiv al persoanei juridice pe o perioadã de la 3 luni la 1 an. Acestã pedeapsã se poate dispune atunci când întreaga activitate a persoanei juridice conadamnate are un caracter infracţional prin deturnarea de la activitãţile şi scopurile licite stabilite în actul de înfiinţare.

Suspendarea întregii activitãţi poate avea ca efect falimentarea acesteia, putând avea efecte sociale similare dizolvãrii, motiv pentru care considerãm cã în aplicarea ei trebuie fãcutã o distincţie între activitãţile licite cu cele iliciteşi numai dacã întreaga activitate este ilicitã se poate dispune încetarea tuturor activitãţilor.

Suspendarea întregii activitãţi sau suspendarea uneia poate sã aparã ca sancţiune subsecventã neexecutãrii cu rea-credinţa, a pedepsei complementare a afişãrii sau difuzãrii hotãrârii de condamnare, prevãzutã de art. 53¹ alin(3) lit e).

Persoana condamnatã are obligaţia de a comunica instanţei dovada începerii executãrii afişãrii sau a publicãriiîn termen de 30 de zile de la comunicarea hotãrârii. În caz de neexecutare din oficiu instanţa poate aplica pedeapsa complementarã de a opri total activitatea dar într-un termen de maxim trei luni. În cazul în care persoana insistã în refuzul acesteia de a nu afişa se poate lua mãsura dizolvãrii persoanei juridice. Astfel ajungem la concluzia cã neexecutarea unei pedepse complementare poate duce la impunerea unei pedepse mult mai severe ajungând pânã la cea capitalã anume dizolvare.

3.      Neaplicarea dizolvãrii sau a suspendãrii activitãţii persoanei juridice este reglementatã de art.71 care are urmãtorul conţinut:

(1)   Pedepsele complementare prevãzute în art.53¹ alin. (3) lit a) şi b) nu pot fi aplicate partidelor politice, sindicatelor, patronateor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minoritãţilor, constituite potrivit legii.

(2)   Dispoziţiile prevãzute în alin(1) se aplicã şi persoanelor juridice vare îşi desfãşoarã activitatea în domeniul presei.

Din considerente de politicã penalã legiuitorul a instituit o rãspundere oarecum atenuatã în sarcina organizaţiilor enumerate anterior fatã de care sunt incapabile pedepsele complementare a dizolvãrii şi suspendãrii totale ori parţiale a activitãţii.

În joc este exerciţiul libertãţii de conştiinţã al libertãţii de exprimare , al dreptului la informaţie şi al dreptului la asociere; toate reglementate de Constituţie.

Tot legiuitorul declarã ca neconstituţionale partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori activitatea lor militeazã împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitãţii sau integritãţii teritoriale.

Se naşte astfel întrebarea dacã este sancţionatã corect desfinţarea partidelor numai dupã ce Curtea Constituţionalã se pronunţã asupa constituţionalitãţii constituirii partidului sau a activitãţii sale?

4.      Conţinutul pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice este reglementat de art. 71 care are urmãtorul cuprins:

(1)   Pedeapasa complementarã a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constã în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru  aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfãşurat activitatea în realizarea cãreia a fost sãvârşitã infracţiunea.

(2)   Dispoziţiile prevãzute în alin.(1) nu se aplicã persoanelor juridice care îşi desfãşoarã activitatea în domeniul presei.

Închiderea unuia sau mai multor puncte de lucru nu se poate dispune decât în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ respectiv în cazul: societãţilor comerciale, organizaţii cooperatiste, societãţi personale cu personalitate juridicã.

Între punctul sau punctele de lucru, activitatea desfãşuratã şi infracţiunea sãvârşitã trebuie sã existe o legãturã indisolubilã pentru a se putea dispune închiderea acestora, fiind indiferent dacã deschiderea respectivelor puncte de lucru a fost sau nu legal deschisã.

Prin pedeapsa atribuitã persoana juridicã este obligatã sã intre în legalitate şi sã desfãşoare în acele locuri, dupã execuatrea pedepsei, doar activitãţile licite, conforme cu obiectul de activitate stabilit prin actul de înfinţare.

Neexecutarea cu rea-credinţã a pedepsei complementare a închiderii unuia sau mai multor puncte de lucri are drept consecinţã dizolvarea persoanei juridice. Dizolvarea înlocuieşte astfel pedeapsa complementarã a închiderii punctului sau punctelor de lucru, neexecutatã cu rea-credinţã. Considerãm cã şi partea vãtãmatã ar fi fost îndreptãţitã sã facã o asemenea sesizare.

Aceastã sancţiune îndeplineşte şi funcţia de mãsurã de siguranţã constând în eliminarea posibilitãţii de sãvârşire de noi infracţiuni odatã cu încetarea activitãţii generatoare de infracţiuni. Pedeapsa nu se poate aplica persoanei juridice ce îşi desfãşoarã activiatea în domeniul presei.

5.      Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice este reglementatã de art. 71 care are urmãtorul conţinut:

Pedeapsa pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice constã în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevãzute de lege.

Pedeapsa complementarã a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice are ca efect o restrângere a capacitãţii de folosinţãşi de exerciţiu a persoanei juridice, respectiv o incapacitate de a contracta lucrãri de achiziţii publice în oricare dintre modalitãţile prevãzute în O.U.G. 34/2006. Sunt asemenea  contracte care nu pot fi încheiate nici direct nici indirect, prin interpunere de persoanesau prin asociere cu alte persoane juridice, contractele de lucrãri, contractele de furnizare, contractele de servicii, contractul de achiziţie publicã.; precum şi contractele de concesiune, contracte sectoriale, parteneriatul public-privat. Procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice sunt licitaţia deschisã, licitaţia restrânsã, dialogul competitiv, negocierea cu sau fãrã publicarea prealabilã a unui anunţ de participare, cererea de ofertã sau concursul de soluţii.

Contractele încheiate cu încãlcarea acestei incapacitãţi sunt lovite de nulitate absolutã , iar omisiunea persoanei juridice condamnate de a informa partenerul contractual despre acesta poate atrage obligarea la despãgubiri pentru pagubele cauzate prin conduita ilicitã a persoanei juridice condamnate.

Încãlcarea cu rea-credinţã a interdicţiei de a participa la procedurile de achiziţii publice are drept consecinţã dizolvarea persoanei juridice.

Autoritatea publicã organizatoare a procedurilor este îndreptãţitã sã se adreseze judecãtorului delegat cu executarea pedepselor pentru a se lua o mãsurã fatã de persoana condamnatã la o asemenea pedeapsã şi cu rea-credinţã se înscrie la o procedurã de atribuire a contractelor de achiziţii publice.

6.      Conţinutul pedepsei complementare a afişãrii sau difuzãrii hotãrârii de condamnare este reglementat de articolul 71 şi are urmãtorul cuprins:

(1)    Afişarea hotãrârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizeazã pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.

(2)    Prin afişarea sau difuzarea hotãrârii de condamnare nu poate fi dezvãluitã identitatea victimei, afarã în cazul în care existã acordul acesteia sau al reprezentantului sãu legal.

(3)    Afişarea hotãrârii de condamnare se realizeazã în extras, în forma şi locul stabilite de instanţã pentru o perioadã cuprinsã între o lunã şi trei luni.

(4)    Difuzarea hotãrârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilitã de instanţã, prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale ori prin alte mijloace de comunicare audio-vizualã, desemnate de instanţã.

(5)    Dacã difuzarea se face prin presa scrisã sau audio-vizualã instanţa stabileşte numãrul apariţiilor , care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul difuzãrii prin alte mijloace audio-vizuale, durata acestora nu poate depãşi 3 luni.

Aceata este o pedeapsã infamantã , supunând persoana oprobiului public, fiind la urma urmei o publicitate negativã efectuatã pe cheltuiala proprie, menitã sã avertizeze publicul cu privire la activitatea desfãşuratã, ca sã nu mai vorbim de efectele economice pe care le poate avea aceastã pedeapsã.

Afişarea hotãrârii se realizeazã  de cãtre persoana condamnatã, cãreia i se comunicã hotãrârea, acesta fiind obligat sã afişeze în acele locuri descrise de instanţã ca aceastã afişare sã ajungã la cunoştinţa publicului întro formulare cât mai bunã. Astfel de locuri ar fi sediul Registrului Comerţuluisau al unor asociaţii profesionalela care este afiliatã persoana juridicã ori chiar sediul social al persoanei juridice. Afişarea se realizeazã pe o perioadã de la o luna la trei luni.

În cazul în care instanţa dispune ca hotãrârea sã fie publicatã audio-vizual ea stabileşte în cuprinsul hotãrârii şi numãrul de apriţii care nu poate fi mai mare de 10 apariţii. Astfel ea are o limtã maximã de apariţii .

Persoana juridicã are obligaţia de a înnainta instanţei de executare dovada afişãrii sau difuzãrii hotãrârii în termen de 30 de zile de la comunicare, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executãrii ori de la executare.

În caz de neexecutare cu rea-credinţã a pedepsei, poate dispune aplicarea sancţiunii de suspendare totale sau parţiale a activitãţii persoanei juidice pe o perioadã de pânã la 3 luni.