1

I. Cadrul general al reglementării

În legislaţia română, termenul de „spălare a banilor”a fost consacrat de dispoziţiunile Legii nr. 21/1999, act normativ care se înscria, la timpul respectiv, în ampla acţiune de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene.

Legea nr.21/1999 a fost abrogată la data de 7 decembrie 2002, când Parlamentul României a adoptat Legea nr. 656 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor[1].

Legea nr. 656/2002 a fost modificată succesiv de-a lungul timpului de diferite legi şi ordonanţe de urgenţă dintre care amintim: Legea nr. 39/2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Legea nr. 230/2005, Legea nr. 36/2006, ultima modificare adusă acesteia fiind prin O.U.G. nr. 53/2008[2].

Cadrul legislativ naţional privitor la prevenirea şi sancţionarea spălării banilor este completat de Hotărârea Guvernului nr. 479/2002 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi de Hotărârea Guvernului nr. 1078/2004 pentru modificarea Regulamentului menţionat mai sus.

Pe plan european, cadrul general al reglementării cuprinde:

- Directiva nr. 2001/97 CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 2 decembrie 2001, care modifică Directiva nr. 91/308 din 10 iunie 1991 referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar pentru spălarea banilor;

- Directiva Parlamentului şi a Consiliului European cu privire la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi al finanţării activităţilor teroriste, adoptată la 9 august 2005.

II. Autorităţile cu atribuţii în aplicarea Legii nr. 656/2002

Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 656/2002, legiuitorul a dispus, potrivit art. 19, înfiinţarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, organ de specialitate cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului României.

Obiectul de activitate al acestui organism îl reprezintă activitatea de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism pe care le realizează prin două modalităţi specifice:

- prima modalitate se referă la faptul că Oficiul primeşte, analizează şi prelucrează informaţiile, pe care le primeşte de la entităţile raportoare prevăzute la art. 8 din Legea nr. 656/2002;

- a doua modalitate vizează obligaţia Oficiului de a sesiza de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când constată existenţa unor indicii temeinice de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism.

Sistemul instituţional cu atribuţii în aplicarea prevederilor Legii nr. 656/2002 este constituit din:

a) instituţia de implementare, care este Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;

b) instituţii cu atribuţii de aplicare a legii: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe lângă Curţile de Apel sau de pe lângă tribunale, Direcţia Naţională Anticorupţie, Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României, Curtea de Conturi a României, Serviciul Român de Informaţii, Garda Financiară etc.

c) entităţile raportoare sunt prevăzute de art. 8 din Legea nr.656/2002:

- băncile, sucursalele băncilor străine, instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine;

- instituţiile financiare cum sunt: fonduri de investiţii, societăţi de investiţii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de depozitare, de custodie, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri, care îndeplinesc următoarele operaţiuni: creditarea, incluzând creditul de consum, creditul ipotecar, factoringul, emiterea şi administrarea unor mijloace de plată, cărţi de credit, cecuri de călătorie şi altele asemenea, tranzacţii pe cont propriu sau în contul clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cecuri, ordine de plată, certificate de depozit, schimb valutar etc;

- societăţile de asigurări şi reasigurări, precum şi sucursalele din România ale societăţilor de asigurări şi reasigurări străine;

- agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări de obiecte de artă, metale şi pietre preţioase, turism etc;

- auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală, contabilă ori financiar-bancară;

- persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;

- agenţii imobiliare;

- casele de schimb valutar etc.

d) instituţii cu atribuţii de control financiar şi de supraveghere prudenţială: Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Conturi a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

III. Concept

Infracţiunea de spălare a banilor este incriminată în art. 23 alin.(1) din Legea nr.656/2002 în trei variante:

Prima variantă, prevăzută de art. 23 alin.(1) lit. a), constă în „schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau in scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau de la executarea pedepsei”.

A doua variantă, prevăzută în art. 23 alin.(1) lit. b), constă în „ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a  circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni”.

A treia variantă, prevăzută în art. 23 alin.(1) lit. c), constă în „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni”.

IV. Obiectul infracţiunii

Sunt susceptibile de a fi trase la răspundere penală pentru infracţiunea de spălare a banilor persoanele care spală orice fel de valori provenite din orice infracţiune.

Infracţiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ, derivat, întrucât existenţa ei este condiţionată de săvârşirea prealabilă a unei infracţiuni din care să provină bunul supus unei operaţii de spălare (este vorba de o infracţiune principală).

a) Obiectul juridic al infracţiunii de spălare a banilor îl reprezintă relaţiile sociale de tip patrimonial, care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu normala circulaţie a valorilor în cadrul circuitelor financiare, bancare, de credit, şi de afaceri, realizate prin intermediul instituţiilor şi entităţilor menţionate de Legea nr.656/2002 (art. 8).

Subliniem că valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare o reprezintă derularea firească şi legală a fluxurilor de bunuri şi valori prin intermediul instituţiilor specializate împotriva acţiunilor ilicite de deturnare şi subminare a acestora, ca urmare a injectării de valori provenite din infracţiuni[3]. 

b) Obiectul juridic special al acestei infracţiuni mai cuprinde şi relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu activitatea justiţiei, faptele de ascundere a bunurilor provenite din infracţiune, împiedicând aflarea adevărului şi înfăptuirea justiţiei[4].

c) Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor îl reprezintă bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunii principale care sunt supuse actelor de spălare. În categoria bunurilor sunt cuprinse documentele şi instrumentele de plată care sunt recunoscute pe piaţa financiară, bancară, de investiţii şi asigurări, care atestă proprietatea sau drepturi relative la proprietate.

V. Subiecţii infracţiunii

a) Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi orice persoană responsabilă penal, nefiind precizată vreo calitate specială a subiectului. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi autor al infracţiunii principale, dar şi o persoană specializată în spălarea banilor, care nu are nici o legătură cu infracţiunea principală.

b) Subiectul pasiv al infracţiunii de spălare a banilor este, în primul rând statul, ca titular al obligaţiei de asigurare şi garantare a unui climat de normalitate în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii economico-financiare şi de afaceri. Poate fi subiect pasiv orice persoană fizică sau juridică care este prejudiciată în urma săvârşirii acestei infracţiuni.

[1] M. Of. nr. 904 din 12 decembrie 2002

[2] Publicată în M. Of. nr. 333 din 30 aprilie 2008

[3] C. Voicu, Al. Boroi şi colaboratorii, Dreptul penal al afacerilor, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, pag. 279

[4] V. Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag 385

VI. Conţinutul constitutiv

A.    Latura obiectivă

a)      Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor în

prima variantă, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. a), constă în acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau de la executarea pedepsei[1]. 

            Acţiunea de schimbare de bunuri înseamnă transformarea unui bun sau a unei valori în alt bun sau în altă valoare. De exemplu, sumele de bani, exprimate în lei, rezultate din valorificarea unor bunuri introduse ilegal în ţară, prin acte de contrabandă, sunt schimbate în mijloace de plată străine prin intermediul caselor de schimb valutar.

            Schimbarea poate să se materializeze şi în transformarea fizică a bunurilor prin supunerea acestora unor modificări susceptibile să le schimbe înfăţişarea fizică, materială, fără a fi afectată valoarea intrinsecă, a obiectului (de exemplu, schimbarea culorii, seriei şi numărului de înmatriculare a unui autoturism furat).

            Transferul de bunuri desemnează acţiunea de transmitere a unui drept de proprietate sau a unor obligaţii de la o persoană la alta, respectiv, trecerea dintr-o stare sau dintr-o parte în alta a unei valori, a unui bun sau a unui drept. De exemplu, transferul unor sume de bani dintr-un cont în alt cont în cadrul aceleiaşi bănci sau de la bancă la o altă bancă. Sunt asimilate transferului de bunuri şi actele de vânzare-cumpărare, donaţiile, sponsorizările şi actele de împrumut.

            Acţiunile de schimbare şi de transfer de bunuri se întregesc cu o cerinţă esenţială şi anume, să fie efectuate în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, precum şi în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

            b) Urmarea imediată. În cazul variantei analizate, urmarea imediată constă în ascunderea sau disimularea originii ilegale a bunurilor care au fost schimbate sau transferate, precum şi în tăinuirea sau favorizarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor din care provin bunurile ce fac obiectul infracţiunii de spălare de bani.

            c) Legătura de cauzalitate. Infracţiunea de spălare a banilor subzistă atunci când există legătură de cauzalitate între acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri rezultate din infracţiuni şi urmarea imediată arătată mai sus[2].

            Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor în a doua variantă, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b), constă în acţiunea subiectului activ de ascundere sau disimulare a naturii reale a provenienţei, situării, dispoziţiei, circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârşirea de infracţiuni.

            Acţiunea de ascundere sau disimulare, aşa cum este definită în textul legii, desemnează ansamblul de fapte concrete prin care subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor încearcă să confere unui bun rezultat din săvârşirea uneia din infracţiunile arătate, aparenţa de legalitate, respectiv, faptul că bunul sau valoarea respectivă a fost dobândit în urma unor afaceri şi operaţiuni legale.

            Deşi textul de lege nu se referă la ascunderea unui bun, ci la ascunderea naturii reale a provenienţei acestuia, exprimăm opinia că legiuitorul a avut în vedere şi situaţiile de ascundere a acestora de la vedere, astfel încât acestea să nu poată fi identificate (găsite), localizate şi văzute efectiv.

            Acţiunile de ascundere sau disimulare se referă, aşadar, la:

-  provenienţa bunului (sursa, originea, geneza acestuia);

- situaţia bunului (cui aparţine în realitate bunul, cine este proprietarul real);

-  dispoziţia bunului (locul unde se află efectiv bunul);

- circulaţia bunului (circuitele, traseele pe care le parcurge bunul);

-  proprietarul bunului (persoana care l-a dobândit, care deţine dreptul de proprietate asupra acestuia).

Acţiunile de ascundere sau disimulare se pot realiza în fapt prin întocmirea sau obţinerea, de câtre subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, de documente false privind provenienţa, apartenenţa, dispoziţia, circulaţia sau proprietatea bunului. Astfel, se întocmesc facturi false, documente de transport fictive, se constituie societăţi comerciale fictive (firme paravan), se redactează acte de vânzare-cumpărare, donaţii sau împrumuturi fictive[3].

Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor în a treia variantă, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c), constă în acţiunea subiectului activ de a dobândi, a deţine sau a folosi bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

Acţiunea de dobândire desemnează fapta unei persoane de a deţine cu orice titlu un bun din categoria celor precizate de lege, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

Deţinerea sau folosirea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un bun, de a-l folosi, de a-l întrebuinţa, şi de a-l exploata pe o perioadă determinată sau nedeterminată, temporar sau continuu, dacă acea persoană cunoaşte că acel bun provine din săvârşirea unei din infracţiunile prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

            În mod practic, ce face autorul infracţiunii de spălare a banilor, respectiv „spălătorul de bani”?

            În primul rând, acesta primeşte (recepţionează) sumele de bani cash provenite din săvârşirea de infracţiuni.

            În al doilea rând, spălătorul de bani pune la punct o schemă de spălare a banilor, care, în cele mai frecvente cazuri, este structurată pe trei etape:

- prima etapă – plasarea – este cea în care sumele de bani obţinute din activităţi ilicite sunt puse în circulaţie, sunt efectiv plasate în instituţii din categoria celor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 656/2002, respectiv: bănci, fonduri de investiţii, societăţi de asigurări etc.

            În această primă etapă se realizează fărâmiţarea fondurilor ilicite, adică împărţirea sumei totale în fracţii mai mici de 10.000 euro (în echivalent lei) şi apoi plasarea lor propriu-zisă.

            - a doua etapă – sedimentarea – sau stratificarea, presupune separarea fondurilor ilegale de sursa lor. Acest lucru se realizează prin crearea unor tranzacţii financiare sau comerciale total sau parţial fictive, prin înfiinţarea de societăţi paravan. Spălătorul de bani întocmeşte documente de import-export fictive, pe baza cărora banii se transferă din locul iniţial de plasare (bancă) ca plată pentru servicii sau operaţiuni de export fictive, în altă bancă.

            - a treia etapă – integrarea – presupune legitimizarea fondurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni prin reintroducerea lor în circuitul legal financiar, bancar sau comercial.

            Infracţiunea de spălare a banilor presupune un complex de activităţi, procedee, tehnici şi metode dintre cele mai rafinate. Spălarea banilor închide, practic, cercul infracţional, care începe cu săvârşirea uneia sau unora din infracţiunile prevăzute de lege, continuă cu obţinerea produsului financiar (bani murdari) şi se finalizează prin spălarea acestui produs, prin utilizarea unor procedee, tehnici şi scheme mai simple (de exemplu, scoaterea fizică a banilor peste graniţă) sau mai complexe (de exemplu, utilizarea circuitelor financiar-bancare).

            B. Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor, în toate cele trei forme reglementate de art. 23 din Legea nr. 656/2002, constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe, întrucât subiectul activ înfăptuieşte acţiunile concrete ( schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, posesia, utilizarea unui bun), cunoscând că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni.

            VII. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

            Actele pregătitoare, deşi posibile, sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor. Tentativa la infracţiunea de spălare a banilor, indiferent de forma acesteia, se pedepseşte.

            Infracţiunea prevăzută în art. 23 se poate săvârşi în mai multe modalităţi, respectiv, schimbarea sau transferul, ascunderea sau disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea, care prezintă variate modalităţi faptice.

            Infracţiunea de spălare a banilor în primele trei forme [art. 23 alin. (1), lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002] se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

[1] C. Voicu, Al. Boroi şi colaboratorii, Dreptul penal al afacerilor, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, pag. 280

[2] Idem, pag.281

[3] Ibidem, pag. 281