1

Introducere

   Regimul juridic al răspunderii contravenţionale se consideră una din problemele actuale. Tema este că fiecare dintre autorii  analizează răspunderea contravenţională în mod diferit, unii consideră că răspunderea contravenţională este o forma a răspunderii juridice, şi alţii sînt de părerea că ea este o formă a răspunderii administrative.

   Relatarea problemei în acest mod este mai mult din punct de vedere teoretic şi ea este în curs de soluţionare.

   Răspunderea contravenţională este o formă de răspundere juridică, reglementată de normele dreptului contravenţional, ea se ocupă de date reale şi concrete ca: contravenţia, persoanele ce pot fi trase la răspundere, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei, sancţiunile contravenţionale, organele competente de a aplica sancţiunea.

   Regimul juridic al răspunderii contravenţionale este reglementat prin normele juridice ale Codului Contravenţional şi alte acte normative.

   Aplicarea acestei forme de răspundere este mai eficientăîn practică deoarece rolul ei este de a pedepsi pentru atentarea la drepturile şi libertăţile legitimeale persoanei, proprietăţii, ordinii publice şi a altor valori ocrotite de lege. De aici rezultă că pentru protejarea acestor valori, trebuie să fie sancţionată orice încălcare a legii.

   Aplicarea răspunderii contravenţionale este un proces real şi practic, aplicarea unei sancţiuni sub formă verbală nu are nici un sens. În practică un rol important îl au trăsăturile, particularităţiel şi principiile răspunderii contravenţionale fapt de a fi diferenţiată de alte forme de răspundere.

   Actualitatea problemei respective vine din momentul apariţiei drepturilor şi obligaţiilor ce cad sub incidenţa normelor juridice contravenţionale.

   De aici rezultă că problema răspunderii contravenţionale va fi actuală permanent, deoarece contravenţii, infracţiuni şi alte încălcări ai legii se săvîrşesc în fiecare zi din diverse motive.

   Din această cauză mi-am ales această temă, că este o temă actuală şi prin aplicarea răspunderii contravenţionale se apără valoriel societăţii inclusiv şi ale mele.

   Lucrarea respectivă are drept scop de examinare a regimului juridic al răspunderii contravenţionale pentru realizarea căruia sînt stabilite obiectivele:

1.      de a da definiţia noţiunii de răspundere juridică şi răspundere contravenţională;

2.      de a găsi particularităţile specifice răspunderii contravenţionale;

3.      de a analiza şi argumenta principiile răspunderii contravenţionale;

4.      noţiunea de contravenţie şi criteriile de clasificare a cotravenţiior;

5.      aplicarea sancţiunii pentru o contravenţie comisă;

6.      şi argumentarea cauzelor ce înlătură persoanele de la răspundere.

   Pentru examinarea şi analiza fiecărui obiectiv am utilizat următoarele metode:

   metoda bibliografică- prin apelarea şi bazarea pe monografii din acest domeniu;

   metoda structural- funcţional pentru depistare a bazei răspunderii contravenţionale şi locul ei faţă de alte forme contravenţionale;

   metoda comparativă prin care se compară răspunderea contravenţională de alte forme contravenţionale cu ajutorul particularutăţilor, trăsăturilor răspunderii şi principiilor specifice ei;

    metoda deducţiei prin aducerea concluziei proprii la fiecare subiect, împreună toate constituind o concluzie generală.

    Structura prezentei lucrări constă din doua capitole, primul capitolul este format din 3 subiecte şi al doilea din 4 subiecte.

    În primul capitol se analizează răspunderea contravenţională la nivel general. Adică se definesc noi termeni care permit de a înţelege lucrarea, se examinează şi argumentează trăsăturile, particularităţile răspunderii contravenţionale şi principiile de sprijin a ei, istoricul, compararea răspunderii cu alte forme de răspundere.  Primul capitol constă din realizarea pe rînd a obiectivelor propuse avînd un conţinut mai mult descriptiv.

   Al doilea capitol are un caracter analitic, care reese chiar din denumirea lui „ Contravenţia administrativă- temei de tragere la răspundere contravenţională”, de aici rezultă că în conţinutul lui este relatată legătura de cauză şi efect dintre răspundere şi o contravenţie. Legătura acestor doi termeni dau naştere unei noi noţiuni de răspundere contravenţională, o nouă formă a răspunderii juridice.   

      Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv a celei contravenţionale, decurge în mod obiectiv, din săvîrşirea unei fapte ilicite care naşte dreptul statului de a aplica sancţiunea prevăzută de norma juridică încălcată şi obligaţia făptuitorului de a suporta consecinţele faptei comise.

Noţiunea, trăsăturile, principile, elementele de bază, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi sancţiunile ce pot fi aplicate pentru săvîrşrea unei contravenţii alcătuiesc conţinutul capitoluli doi.

   Sursele bibliografice de bază în scrierea lucrării au servit Codul Contravenţional 2009  şi alte acte normative referitoare în domeniul răspunderii juridice, cît şi literatură ştiinţifică la temă în Republica Moldova şi peste hotare.

CapitolulI.Consideraţii generale privind răspunderea                  contravenţională

1.1  Noţiunea de răspundere juridică şi răspundere contravenţională

   4. principiul celerităţii tragerii la răspundere; ce constă în aplicarea la timp a sancţiunii, la momentul şi locul potrivit, importanţa acestui principiu este că numai actionarea la timp a organelor de stat, sau a persoanelor vătămate, a martorilor, va produce un raţionament o eficienţă în colaborarea organelor statale cu societatea depistînd întro perioadă mai scurtă cine este autorul faptei ilicite micşorînd în acest fel posibilitatea lui de a mai săvîrşi ceva ilegal.

   Răspunderea juridică conţine mai multe forme de răspundere: penală, civilă, administrativă. După părerea lui Sergiu Furdui mai există şi o altă formă cum este răspunderea contrvenţională. Autorul, această idee o stipulează din definiţie că: răspunderea contraventională este un raport juridic de constrîgere, adică forma răspunderii juridice identificată cu raportul juridic contrvenţional de constrîngere, stabilit între stat şi contravenient, al cărui conţinut îl constituie dreptul statului de a aplica măsuri de asigurare şi sancţiuni vinovatului de comiterea contravenţiei şi obligaţia corelativă a acestuia de a suporta măsurile respective. Această părere este susţinută şi de V.Guţuleac căci răspunderea contraventională este o varietate a răspunderii juridice, care apare in toate cazurile de comportament ilegal al persoanei şi se manifestă prin aplicarea faţă de ea a sancţiunilor juridice corespunzătoare în ordinea stabilită de legislaţia contravenţională.

   Dar există şi alte păreri referitor la aceea, că răspunderea contravenţională este o formă a răspunderii administrative pentru exemplu profesorul A.Iorgovan. Această idee reese din momentul cînd autorul clasifică iliciţii administrativi în trei mari categorii:[1]

·         ilicitul administrativ propriu-zis;

·         ilicitul contrvenţional;

·         ilicitul cauzelor de prejudiciu material sau moral.

De aici rezultă şi cele trei forme de răspundere administrativă:

• răspunderea administrativă tipică;
• răspunderea contravenţională;
• răspunderea administrativă patrimonială(materială).

Răspunderea contrvenţională provine şi de la fapta ilicită pentru care trebuie sancţionat autorul, fapta este denumită contravenţie care este un fenomen complex avînd aspecte materiale, sociale, umane, moral-politice şi juridice. Conform art.10, Codul contravenţional, prevede:constituie contravenţie fapta- acţiunea sau inacţiunea- ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilăde sancţiune contravenţională. Contravenţia joacă un rol foarte important deoarece ea reprezintă obiectul, fapta antisocială generatore de răspundere. Această idee reese din principiul justei sancţiuni un principiu al răspunderii juridice evidenţiat mai sus, care a devenit şi o trăsătură a răspunderii contravenţionale pericolul social al faptei. Toti pot fi autori ai  contravenţiei care are tot o importanţă deosebită în răspundere, dar nimeni nu va fi sancţionat pînă nu va încălca, deci iarăşi de unde şi rezultă că fapta este temeiul răspunderii contravenţionale. A doua trăsătură sînt subiecţii răspunderii din care fac parte statul ca subiect activ şi făptuitorul ca subiect pasiv. Caracterul activ al statului constă în aceea că el dispune de drepturi de a aplica persoanei vinovate sancţiunea prevăzută de lege pentru contravenţia comisă pe cînd făptuitorul este pasiv deoarece el se obligă să suporte aplicare şi excutarea sancţiunii contrvenţionale. O altă trăsătură este vinovăţia autorului care presupune în ce măsură să fie sancţionat luîndu-se în considerare timpul, locul, modul, dacă a fost o faptă intenţionată sau din imprudenţă. De vinovăţie depinde gradul de pedepsire a contravenientului de catre organul competent şi desigur pe baza actului normativ ce reglementează acest domeniu. A patra trăsătură o reprezintă sancţiunea pentru fapta ilicită, ea este finalul procesului de răspundere. Numai prin aplicarea sancţiunilor respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, menţinerii ordinii publice va putea fi cît de cît echilibrată. Răspunderea contravenţională avînd un caracter general adică are scopul apărării valorilor sociale, şi se aplică în egală măsură pentru toti contravenientii bine înţeles în dependenţă de contravenţie şi alte condiţii.

   Răspunderea contravenţională este reglementată de Codul contravenţional al Republicii Moldova. Cadrul legal al răspunderii este alcătuit din prevederile capitolului doi, partea generală al CCRM are sarcina de a ocroti valorile sociale, personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, proprietatea, orînduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista,preveni şi lichida contravenţiile administrative şi consecinţele lor, de contribui la educarea cetăţenilor în spiritul îndeplinirii întocmai a legilor.

   Răspunderea contravenţională este o formă juridică de pedepsire a persoanelor care au săvîrşit o fapă ilicită numită contravenţie, şi sînt obligaţi să suporte măsurile de asigurare şi sancţiunea contravenţională stabilită de organe competente. Răspunderea pour faptele sale este calea de respectare a normelor juridice şi de micşorare a contravenţiilor, a infracţiunlior, a abaterilor disciplinare şi altor fapte ilicite.

1.2. Principiile răspunderii contravenţionale

   Răspunderea contravenţională ca instituţie fundamentală a dreptului contravenţional permite statului(organelor reprezentative) să dispună de dreptul de a aplica măsuri de asigurare şi sancţiuni vinovatului de contravenţia săvîrşită. Dar întreaga procedură de sancţionare trebuie să se conformeze unor condiţii şi sarcini care sunt stipulate în CCRM, art.440 care prevede- constatarea fatei contravenţionale înseamnă activitatea, desfăşurată de agentul constator, de colectare şi de administrare a probelor privind existenţa contravenţiei, de încheere a procesului- verbal cu privirela contravenţie, de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau de trimitere, după caz, a dosarului în instanţa de judecată sau în alt organ spre soluţionare.   Existenţa sarcinilor şi stipularea lor în CCRM nu este deajuns pentru garantarea unei proceduri perfecte de realizare a lor, de aceea răspunderea contravenţionlă se mai bazează pe nişte idei fundamentale şi reguli diriguitoare numite principii. În concordanţă cu aceste idei se vor desfăşura cerinţele şi realizarea optimă a scopului.

   Răspunderea contravenţională se bazează pe două tipuri de principii: generale şi speciale. Din cele generale fac parte:

   1.principiul legalităţii, consfinţit în CCRM, art.5, care prevede: procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative se înfăptuieşte pe baza respectării cu stricteţe a legii şi aplicarea de către organele şi persoanele cu funcţie de răspundere, împuternicite pentru aceasta, a măsurilor de influienţă administrativă se face în limitele competenţei lor. Legalitatea şi respectarea ei presupune existenţa normelor juridice care garantează respectarea drepturilor şi obligaţiilor, existenţa unui control ce nu permite facerea abuzului de putere. Acest articol prevede că nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşrea unei contravenţii nici supus sancţiunii contravenţionale decît în conformitate cu legea contravenţională şi interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicareaprin analogie a legii contravenţionale sînt interzise.

   2. principiul egalităţii[2]- art.6, CCRM,

   3.principiul contravenţiei ca unic temei al răspunderii contravenţionale[3] ce înseamnă că răspunderea va exista numai dacă va fi săvîrşită o contravenţie, o încălcare asupra unor valori sociale reglementate de normele juridice contravenţionale. Astfel constrîngerea din partea statului faţă de contravenient va exista numai dacă fapta săvîrşită îndeplineşte toate condiţiile şi elementele unei contravenţii. Depistarea unei fapte ilicite încă nu înseamnă că este o contravenţie, în acest caz nu există nici un raport de constrîngere deoarece ea reprezintă doar obiectul şi latura obiectivă dar este nevoie încă şi de subiect şi de latura subiectivă. Astfel contravenţie va fi doar atunci cînd vor fi depistate toate aceste elemente, prin aceste elemente se evidenţiază subiecţii, conţinutul şi obiectul raportului de constrîngere.

   La procedura de aplicare a sancţiunii contravenţionale, subiecţii sunt statul şi contravenientul, conţinutul este dreptul statului de a sancţiona, pentru fapta licită iar contrvenientul este obligat să se subordoneze şi să se supună sancţiunii cu repararea prejudiciului, şi obiectul raportului este nu alt ceva decît fapta ilicită.

   2.   principiul răspunderii personale, ideea este că tras la răspundere este doar persoana care a săvîrşit contravenţia numit contravenient, ceea ce este reglementat în CCRM., art.8.

   3.   principiul individualizării răspunderii şi pedepsei contravenţionale, acest principiu constă în faptul că legea contravenţională se aplică ţinîndu-se cont de caracterul şi de gradul prejudiciabil al contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante ori agravante,(art.9), locul, timpul, modul de săvîrşire a ei. Prin cunoaşterea unor asemenea informaţii se stabileşte corect sancţiunea.

   4.   principiul interdicţiei dublei sancţionări contravenţionale[4] (unicităţii răspunderii contravenţionale), în baza acestui principiu se interzice de a sancţiona a doua oară aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, deoarece contravenientul deacum a suportat pedeapsa pentru fapta săvîrşită. Sancţiunea se stabileşte din momentul luării hotărîrii de instanţă de judecată sau a organului competent în urma depistării contravenţiei şi contravenientului şi ea se stabileşte o singură dată pentru această faptă ilicită cu scopul reparării prejudiciului ceea ce înseamnă eliberarea persoanei, stingîndu-şi anticedentele contravenţionale. Acest principiu este prevăzut în art.9(2), CCRM.

   5.   principiul inevitabilităţii răspunderii, care presupune că dacă a fost săvîrşită o contravenţie numai decît trebuie să fie pedeapsă. Pedeapsa este finalul procedurii contravenţionale care începe de la încălcarea unor valori sociale. Conform art.32, C.C.RM. „pedeapsa sau sanţiunea este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvîrşit o contravenţie. Doar prin sancţiune se garantează răspunderea pentru comiterea contravenţiilor. Astfel orice valoare socială încălcată nu este alt ceva decît încălcarea legislaţiei, ce înseamnă că orice persoană ideferent de sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică devenind contravenient trebuie să răspundă pentru fepta săvîrşită în baza legii. Dar există şi unele abateri în ceea ce priveşte că fiece contravenţie trebuie să fie sancţionată. Astfel de cazuri sunt atunci cînd contravenţia a fost săvîrşită prin unele cauze care înlătura caracterul contravenţional al faptei, prevăzute în art.19-25,CCRM.  

   Persoana care a încăcat legea poate fi eliberată de la răspunderea contravenţională şi în cazul:

·         renunţării benevole la săvîrşirea contravenţiei;

·         contravenţiei neînsemnate, tentativei;

·         împăcării victimii cu făptuitorul;

·         prescripţiei răspunderii contravenţionale;

·         amnistia, toate aceste cauze sunt prevăzute în art. 27-31,CCRM.

   Reeşind din faptul că contravenţiile se săvîrşesc în societate, apare întrebarea din ce cauză persoanele încalcă valorile sociale însăşi din societatea sa? Problemele sunt needucarea corectă, condiţii nefavorabile de trai şi alte probleme ce ţin de o stare nefavorabilă. Deci influienţa acestui principiu plus şi soluţionarea problemelor menţionate va da un rezultat bun în scăderea numărului de contravenţii.

   6.   principiul opurtunităţii şi utilităţii aplicării răspunderii contravenţionale[5], acestui principiu îi este caracteristic faptul ca pentru orice contravenţie trebuie sa fie tras la raspundere subiectul ei.      

   Doar statul prin organele competente este în drept să sancţioneze contravenientul respectînd toate conditiile necesare pentru a fi luata o decizie rationala si eficienta. Depisatrea contravenţiei şi aplicarea pedepsei statul trebuie sa îl faca opurtun, deoarece opurtunitatea oricărei decizii este mai aproape de dreptate. Opurtunitatea sau operativitatea în acest caz au acelaşi sens adica luarea unei decizii la timpul si locul cuvenit. Acest principiu cuprinde toate elementele răspunderii contravenţionale, cu cît mai operativ se va depista contravenţia, punctul iniţial al răspunderii, cu atît mai repede va fi depistat contravenientul. Deacum daca se cunosca aceste elemente ale contravenţiei, procedura se închee cu aplicarea unei sancţiuni. Astfel prin acest principiu se vede cît de operativ îşi îndeplinesc, organele statului, atribuţiile si obligaţiile sale.

   7.   Aplicarea răspunderii contravenţionale este necesară, dar în limitele legii, adică sancţiunea aplicată nu trebuie sa atenteze la valorile supreme ale persoanei. Acesta este principiul umanismulu[6]i, utilizarea metodelor care duc la umilirea şi degradarea persoanei sînt nelegitime caci viata omului si sanatatea sunt valori care nu se egaleaza cu contravenţia. Acest lucru este stipulat in Constituţia RM art.24 care prevede ca Statul garanteza fiecarui om dreptul la viaţa, integritate fizica si psihica. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. Pedeapsa cu moartea este abolita. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsa şi nici executat şi art.376 CCRM.

   8.   principiul publicitaţii este principiul care face procedura de aplicare a sancţiunii publică adica examinarea contravenţiei de catre organele competente prin examinarea cazului în cadrul colectivelor de muncă, la locul de învăţătură sau de trai al contravenientului. Datorita acestui principiu la aceasta procedura au acces toti participanţii ei. Reglementarea acestei idei este stipulata în art.452 CCRM, care prevede că cauza contravenţională se judecă de instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.                                                                                                                                                                 

[1] A.Iorgovan, Drept administrativ, Tratat elementar, vol.III, Ed. Proarcadia, Bucureşti, 1993

[2] Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr.218-XVI din 24.10.2008 (M.O. al RM nr.3-6/15 din16.01.2009

[3] S.Furdui, Dreptul contravenţional, Editura Cartier juridic 2005

[4] V.Guţuleac, op.cit.pag.3

7 I.Creangă, Curs de drept administrativ, Editura Epigraf, Chişinău 2003

[6] S.Furdui, op. cit. pag.6