untitled

Metode de supraveghere a poluării mediului

      Conceptul de dezvoltare durabilă

   Fundamentală pentru conceptul de dezvoltare durabilă este necesitatea integrării     obiectivelor economice cu cele ecologice şi de protecţia mediului.O lungă perioadă de timp,pană în urmă cu circa 20 de ani,se acorda prioritate creşterii economice,excluzand problemele de protecţia mediului.Formele grave de manifestare a deteriorării  componentelor mediului înconjurător impun schimbarea acestei optici.Desigur că perspectiva creşterii economice înaintea protecţiei mediului este posibilă.Se poate susţine o astfel de strategie prin faptul că o economie stabilă generează fonduri şi permite o intensă muncă socială în domeniul protecţiei mediului.

  Managementul ecologic,ca şi ştiinţa medicală,are un principiu confirmat:prevenirea este întodeauna mai bună şi mai economică decat tratarea.De aceea este esenţial ca în această etapă de dezvoltare a omenirii,în toate ţările,obiectivele economice şi cele ecologice,incluzand şi acţiunile de protecţia mediului,să fie integrate de la început cu scopul de a minimaliza pagubele ecologico-economice.

  În domeniul legislativ se au în vedere atat legi cadru,cat şi legi specifice unui domeniu sau altul de activitate.În paralel trebuie desfăşurate activităţi de elaborare de normative,instrucţiuni,standarde,etc pentru a asigura un concept unitar de acţiune.

  Componenta economico-tehnologică este cea care trebuie să promoveze acţiunile cu caracter pragmatic şi efect imediat.Sistemul de taxe,tarife.penalităţi trebuie să asigure descurajarea industriilor şi tehnologiilor polunate şi încurajarea promovării aşa numitelor tehnologii „curate”.O deosebită importanţă pentru succesul activităţii de protecţie a mediului,în prezent şi perspectivă o au elementele de ordin informativ-educativ,care să modifice modalităţi şi obiceiuri contrare unei bune gestionări a factorilor de mediu.Toate aceste activităţi trebuie făcute pe baza atragerii,în toate fazele,de la decizie pană la aplicare,a colectivităţilor locale.De semnalat este rolul deosebit de important al organizaţiilor neguvernamentale pe această linie.

  Începutul oricărei activităţi de protecţia mediului dintr-o ţară,ca politică de stat,coerentă şi eficientă,se face cu organizarea şi asigurarea funcţionării sistemului de supraveghere a mediului,în ansamblu,şi a componentelor sale.

 În ceea ce priveşte Romania,încă de la începutul perioadei cand protecţia mediului a devenit o preocupare primordială a statului,deci după 1989, a fost elaborată o concepţie modernă de organizare a sistemului de monitoring,materializand cele două concepte actuale ce se cer: un sistem integrat pentru toţi factorii de mediu şi un sistem global,pe diferite niveluri de agregare,inclusiv cu conectare la reţeaua mondială.Acest concept a fost elaborat în Romania cu începere din 1990 şi organizarea sistemului este în derulare cu sprijinul unor instituţii internaţionale.

În ultimii 20 de ani specialiştii şi oameni de decizie au înţeles acuitate problemei poluarii mediului,căutand soluţii locale sau globale,economice,tehnice sau politice.Aceasta a condus la dezvoltarea ingineriei mediului.

            Metode şi utilaje de reţinere a suspensiilor solide

                                din gazele de ardere                                        

   În funcţie de locul de amplasare faţă de sursele de emisie a bioxidului de sulf şi oxizilor de azot,pot fi alese următoarele tipuri de aparate: camere de liniştire,cicloane,filtre din materiale semipermeabile,scrubere şi filtre electrostatice.

  1.Camerele de liniştire gravitaţionale

  Principiul acestor aparate impune trecerea gazelor printr-o cameră cu secţiune foarte mare,cu viteză foarte scăzută,unde,sub acţiunea gravitaţiei,particulele de dimensiuni mai mari se separă din gaz.Eficienţa acestor aparate este dependentă în foarte mare măsură de mărimea şi densitatea particulelor.

 2.Cicloanele

  Eficienţa acestora este mărită în comparaţie cu cea a camerelor de liniştire.Din cauza introducerii tangenţiale,cu viteză mare a gazelor,acestea capătă o mişcare elicoidală,iar particulele,sub acţiunea forţei centrifuge,sunt separate langă peretele ciclonului,după care cad în partea inferioară conică a acestuia de unde se elimină.

 3.Filtrele din materiale semipermeabile

  Gazele încărcate cu praf sunt trecute printr-un mediu semiporos din materiale ţesute sau paslă,care reţine particulele de praf,gazul epurat trecand mai departe.Eficienţa de reţinere a acestor filtre,este foarte ridicată,însă utilizarea lor este limitată la temperaturi şi unităţi reduse.

 4.Scrubere

 În aceste aparate particulele sunt reţinute prin spălarea cu un lichid,apoi acestea sunt separate în decantoare sau separatoare centrifugale.

 5.Filtrele electrostatice

 Acestea sunt probabil cele mai potrivite pentru reţinerea prafului,utilizate atat pentru particule micronice,cat şi pentru cele mai mari atat la presiuni,umidităţi şi temperaturi scăzute,cat şi pentru valori ridicate ale acestora.

                       Procedee de reducere a oxizilor de azot din gazele de ardere

  Există cateva tehnici pentru împiedicarea formării de NOx în cantităţi mari,toate avand ca principiu arderea cu coeficienţi de exces de aer foarte scăzuţi.Ele se numesc arzătoare de NOx scăzut.Una dintre metode constă în montarea arzătoarelor în colţurile focarelor astfel încat aerul secundar de ardere şi combustibilul să nu fie conţinute în acelaşi jet.Jeturile de combustibil se întalnesc tangenţial în centrul focarului,formand o zonă de ardere circulară.Tratarea oxizilor de azot din gazele de ardere poate fi efectuată prin mai multe metode,care pot fi grupate în două mari categorii:uscată şi umedă.Dintre procedeele uscate cele mai importante sunt cele cu reducere catalitică selectivă şi cu reducere necatalitică selectivă.Procedeele umede includ reţinerea atat a oxizilor de azot,cat şi a celor de sulf,fie simultan,fie separat Reducerea emisiilor de agenţi poluanţi din transporturi se referă mai ales la perfecţionarea motoarelor cu ardere internă, care trebuie făcută în sensul asigurării unei arderi complete a combustibilului,deci în sensul eliminării hidrocarburilor nearse şi al oxidului de carbon din gazele de eşapament.

Motoarele alimentate cu hidrogen-cum ar fi,spre exemplu,actualele motoare-rachetă au gazele de ardere formate numai din vapori de apă,pentru că oxidul de carbon şi oxizii de azot nu au de unde proveni,întrucat nici hidrogenul şi nici oxigenul lichid-care serveşte drept carburant în aceste motoare-rachetă-,nu conţin carbon sau azot.Doar cantităţi infime de oxizi de azot se formează la ieşirea jetului de gaze fierbinte în atmosferă,care conţine,după cum se ştie,4/5 din volum azot.Această infimă poluare se va produce şi la motoarele cu ardere internă alimentate cu hidrogen,deoarece acolo arderea nu se va face cu oxigen lichid,ci cu aer atmosferic.Cu toate acestea hidrogenul este considerat la ora actuală combustibilul ideal din punct de vedere al nepoluanţei.

            Lucrări hidrotehnice pentru combaterea efectelor distructive ale apelor

 Acţiunile de prevenire a poluării apelor şi combatere a efectelor acesteia sunt coordonate în general în toate ţările,pe linie de stat,avand la bază o legislaţie menită să protejeze resursele de apă ale ţării respective.După scopul urmărit există o serie de lucrări hidrotehnice de combatere a efectelor distructive ale apelor:

-lucrări pentru înlăturarea deficitului de apă din sol

-lucrări pentru prevenirea şi combaterea excesului dăunător de apă prin:regularizarea cursurilor de apă,îndiguiri,desecări şi drenaje.

-lucrări pentru combaterea inundaţiilor prin acumulări,derivaţii,îndiguiri

-lucrări de întreţinere a cursurilor de apă:reprofilări,tăieri de coturi,protecţia malurilor,combaterea alunecărilor de teren.

 Ca şi în cazul lucrărilor de utilizare a apelor,şi lucrările de combatere a efectelor distructive sunt de mare amploare,dar cu un efect benefic în ceea ce priveşte mediul înconjurător.

                                                             Epurarea apelor

Metodele de epurare de clasifică în trei mari categorii:epurarea mecanică

                                                                                     -epurarea chimică

                                                                                     -epurarea biologică

  Epurarea mecanică asigură eliminarea din apele uzate a corpurilor mari vehiculate de acestea,a impurităţilor care se depun şi a celor care plutesc sau pot fi aduse în starea de plutire.În treapta de epurare mecanică se reţin suspensiile grosiere şi cele fine.

  Pentru reţinerea lor se utilizează: grătarele,sitele,separatoarele de graăsimi,deznisipatoarele şi decantoarele.

  Epurarea chimică mai este cunoscută sub numele de epurare mecano-chimică,deoarece este precedată,în cele mai multe cazuri,de instalaţiile de epurare mecanică.În cadrul acestei epurări se folosesc reactivi pentru îndepărtarea prin coagulare a materialelor dispersate şi a celor coloidale.

  Epurarea biologică este procesul tehnologic prin care impurităţile organice din apele uzate sunt transformate de către o cultură de microorganisme în produşi inofensivi(CO2,apa) şi în masă celulară nouă(biomasă).

                     Obiectul activităţii de imbunătăţiri funciare

Prin imbunătăţiri funciare se înţeleg lucrările de tehnică agricolă care au drept scop punerea cat mai deplină în valoare a capacităţii de producţie a terenurilor agricole,ridicarea ferilităţii pămanturilor slab productive,prevenirea şi combaterea unor fenomene naturale care influenţează negativ productivitatea terenurilor agricole.

 Lucrările pentru prevenirea şi combaterea excesului dăunător de apă din sol se clasifică în:-regularizarea cursurilor de apă;îndiguiri;desecări şi drenaje.

                           Metode de depoluare fizico-chimice a solului

Aceste metode se clasifică în:-metoda prin excavare-se extrage pămantul poluat pentru a fi tratat şi apoi se pune la loc.

                                               -metoda prin injectare „venting”-se injectează azot,aer sau abur care va capta poluanţii.Aerul este aspirat printr-un puţ de tragere şi filtrat cu biofiltre sau filtre de cărbune.

                                               -metoda de plutire-după extragere pămantul este trecut printr-o sită.I se adaugă apă şi agenţi tensioactivi.Aerul injectat în acest amestec captează poluanţii.                                           –metoda prin extragere electrică-solul trebuie să aibă o bună conductibilitate(prezenţa apei).Această tehnică constă ăn crearea unui camp electric printr-o pereche de electrozi.Acest procedeu are avantajul de a limita riscurile de contaminare a muncitorilor cu poluanţii respectivi.

                                               -metoda extragerii prin încălzire-tehnica este aplicabilă componenţilor uşori care pot fi transformaţi în apă şi dioxid de carbon,precum hidrocarburile.Pămantul este excavat şi tocat,apoi este încălzit la 600-800 grade C,iar gazele care ies sunt retratate pt că pot conţine componente de sulf sau NOx toxice.

În ceea ce priveşte pesticidele,s-au dat unele indicaţii pentru reducerea riscului de poluare a mediului ambiant:utilizarea cantităţii minime de pesticid,perfecţionarea echipamentelor tehnice de împrăştiere a lor,modificarea formulei de administrare în sensul administrării concomitente a unor aditivi care să le mărească persistenţa pe sol.

O metodă care a dat deja rezultate bune este caracterizată prin utilizarea radiaţiilor ionizante la sterilizarea masculilor de insecte dăunătoare,iar,deasemenea se pot utiliza sterilizanţi chimici,care se introduc în hrana dăunătorilor sau în locurile lor de staţionare.Altă metodă se bazează pe alterarea ritmurilor fiziologice.Astfel s-a studiat activitatea hormonului juvenil,care împiedică transformarea larvelor în pupe.

În contextul conceptelor şi metodelor prezentate,practica inginerească este chemată să găsească soluţii care să intervină favorabil în relaţia dintre activităţile umane şi mediul înconjurător.Soluţiile propuse de ingineria mediului trebuie să dezvolte efectele favorabile şi să minimalizeze efectele negative.