Miguel de Cervantes Saavedra (1547-1616), cel mai mare scriitor al Spaniei şi unul dintre cei mai mari ai literaturii universale, s-a născut într-o familie de origine nobilă,dar săracă. A avut o viaţă foarte agitată: a studiat la diferite universităţi, studii mereu întrerupte, apoi s-a înrolat în armată. Erou în bătălia navală de la Lepato contra turcilor, Cervantes s-a întors din bătălie fără braţul stâng. În drum spre patrie este capturat de corsari mauri şi dus în captivitate la Alger, unde va sta cinci ani.
Reîntors în Spania, se dăruieşte idealurilor literelor. Scrie un roman pastoral, versuri, drame, mai multe comedii şi farse, 12 nuvele- adevărate capodopere ale genului.apoi devine perceptor de birouri, timp de câţiva ani. Pentru fraudele săvârşite de un ajutor al său, face şi câteva luni de închisoare, unde va medita asupra vieţii sale trecute, pline de deziluzii, înfrângeri şi amărăciuni. Bilanţul acestei vieţi,Cervantes l-a transfigurat sub forma unui roman :Don Quijote de la Mancha , una din marile capodopere ale tuturor timpurilor.
Subiectul romanului este bine cunoscut: un nobil de la ţară, sărac, dar care e mândru de titlul său nobiliar de ,,hidalgo”( în spaniolă ,,hijo de algo”’- fiul unuia care a fost ,,cineva”, om de viţă veche), cititor pasionat de romane cavalereşti, îşi propune să reînvie instituţia ,, cavalerilor rătăcitori”de odinioară, şi astfel călare pe slăbănogul său cal, Rocinante, şi însoţit de mucalitul ţăran Sancho Panza ca scutier,Don Quijote porneşte ,,în ajutorul celor slabi şi năpăstuiţi” .
Din nesfârşita serie de aventuri,Don Quijote iese mereu înfrânt, suferind tot felul de necazuri şi umiliri, mereu luat în râs de ceilalţi, chiar şi de ţăranca simplă Dulcineea, cum o botezase el, văzându-o în închipuirea lui ca pe o frumoasă castelană, de care se îndrăgosteşte. Până la urmă, după ani de asemenea nefericire şi ridicole aventuri, vindecat de închipuirile lui cavalereşti, Don Quijote( pe numele său adevărat Alonso Quijano), se întoarce acasă. Ultimul capitol al romanului, descriind sfârşitul eroului, este poate cel mai frumos din întreaga carte.
Cervantes se naşte la începutul celei de-a doua jumătăţi a ,,secolului de aur spaniol” şi trăieşte ultimii ani ai apogeului Spaniei, dublaţi de apropiata decădere, al cărei preludiu începe cu înfrângerea Armada (1588). El este fiul Renaşterii, prin toate fibrele spiritului şi fiinţei sale, reprezentant de geniu al umanismului spaniol şi universal, ca şi precursor al modernităţii, fiind după opinia unanimă, părintele primului roman modern.
Viaţa spaniolă în complexitatea ei, vegheată cu stricteţe de Inchiziţie, a fost imortalizată de Cervantes în toată opera sa şi, mai cu seamă, în capodopera Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha apărută în două părţi(1605,1615), operă reprezentativă pentru setea de sinteză a spiritului renascentist, Don Quijote străluceşte ca un astru de primă mărime, pe un cer nu prea aglomerat, dar bine acoperit, ocupându-şi locul în constelaţia lui Gargantua şi Patagruel, parodie magistrală a vieţii social-politice franceze. Umanistul francez s-a folosit de masca uriaşilor,precum Cervantes a folosit masca nebuniei, aceasta fiind mult mai încărcată de semnificaţii.Dincolo de personajul tipic pentru un timp şi un spaţiu geografic şi spiritual determinat, el explică omul tuturor timpurilor.Fiecare generaţie are ,,Don Quijote al său”.
Universul uman în care se manifestă Don Quijote cu multiplele lui aspecte de viaţă autentică, ne cuprinde în vârtejul lui, unde cunoaştem ţărani, ţărance şi păstori, cu toţii binevoitori, mucaliţi, sănătoşi la judecată şi la faptă,cum era Teresa Panza dotată cu o înţelepciune cam rudimentară, dar practică şi eficace pentru condiţia ei socială. Ţăranii lui Cervantes nu dezmint natura lor aspră şi cumpătată, înfrăţită cu pământul; ,,metafizica”lor constă în soliditatea realului pe care se sprijină. Neajunsurile şi nefericirile deseori le dau prilejuri de adâncă învăţătură pe care o asimilează în felul lor, adoptând străvechiul şi binecuvântatul ,,haz de necaz”.
Figurile ,,intelectuale”ale satului reprezentate prin preoţi, bacalaureaţi şi bărbieri nu depăşesc şi nici nu şi-au propus să depăşească limitele înguste ale mediocrităţii prin care transpune micimea sufletească. Printre oamenii cumsecade, cunoaştem negustori neîncrezători în vorbe, călugări, tineri îndrăgostiţi, comedianţi. Singurele personaje care aparţin castei nobililor sunt zugrăvite cu aceeaşi pană nemăsluită, fără menajamente: Don Fernando, fiu de nobil, înşelând dragostea şi cinstea Doroteii, fiică de ţărani înstăriţi, dar fără titlu de nobleţe , şi cuplul duce-ducesă, care îşi risipeşte imaginaţia şi timpul-neavând temeiuri mai serioase- pentru a organiza prilejuri mărunte ignobile de desfătare.
Lumea în care se luptă Don Quijote pentru a o îndrepta, nu este nici mai rea, nici mai bună ca altele,deşi el o vede extrem de ticăloasă, din moment ce voieşte să reînvie tagma cavaleriei rătăcitorilor, singura în stare să ţină piept ,, strâmbătăţilor”. Nu lipsesc din această lume figurile ,,colorate” care o întregesc: femeile de moravuri uşoare cu suflet bun şi milos, hangiii trecuţi prin ciur şi dârmon, slujbaşii,,Sfintei frăţii” surprinşi în exerciţiul funcţiunii cu ,,stilul”lor de a restabili ordinea publică acolo unde se produc incidente. Briganzii de tipul lui Roque Guinart, pentru el ,,el honor”preţuieşte mai mult decât orice bogăţie jefuită, inspiră sentimente de admiraţie, fiind socotiţi o tagmă chiar nobilă faţă de hoţii, pungaşii fără scrupule, ca meşterul Pedro, alias ocnaşul Gines de Pasamonte.
Amănuntele legate de hrană, de îmbrăcăminte, de organizarea mizeră a hanurilor, obiceiurile populare, modalităţile de distracţie şi de desfătare ale omului de condiţie umilă sau aflaţi mai sus în ierarhia socială, ca şi bogăţia relaţiilor interumane ce dau viaţă,hrănind moravurile, gâlcevile, micile şi marile tragedii, aventurile şi dramele amoroase, formează o unitate osmotică cu destinul eroului. Ca în toate vremurile, virtuţile şi reversurile lor se întâlnesc pretutindeni, fie cuibărite în persoane diferite, fie împreună cu acelaşi individ pus în situaţii şi conjuncturi favorabile descoperirii părţilor bune de caracter,sau a celor rele. Faptele de viaţă din capodopera cervantească redau tabloul real din vremea de atunci.
Spania lui Don Quijote nu este alta decât Spania lui Cervantes.dar această Spanie a vieţii umile,simple în sensul de comun, cuprinde elemente generale pe care le întâlnim în oricare altă ţară, în oricare alt sat de cine ştie unde, fiindcă este vorba de ceea ce dă notă comună comportării şi firii omeneşti, în esenţa ei pretutindeni la fel: prin aceasta,şi cadrul de acţiune quijotesc se ridică la dimensiunile universului, fiind adecvat misiunii eroului.
Prin aceste eminente calităţi, având superioritatea morală şi a inteligenţei eroilor săi simpli asupra celora din clasele conducătoare, efortul acestora de a se ridica deasupra vieţii mediocre şi prozaice ,Cervantes ,, a dat cel dintâi model al romanului realist modern”.
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |