Pe un ton de doină de jale, de jeluire sfâşietoare şi calmă, stăpânită, Goga dă expresie, în poezia Noi , unei dureri nemăsurate de care este cuprins Ardealul în vechile condiţii istorico-sociale. Căci pe cerul acestor ţinuturi, "bătrânul soare", era atunci mai aprins, întrucât " Nu pentru noi răsare".
Titlul e simbolic: cuvântul semnifică nu numai fiinţa noastră naţională, ci însăşi ţara, spaţiul ei geografic şi etnic. La noi este locul de baştină,cu "codri verzi de brad", câmpuri de mătase, cu plaiuri scăldate în soare , cu flori şi cântec de horă. La noi e pământul străbun. Sunt Crişurile şi Oltul, în apele cărora e glas de durere. Om şi ţară suntem noi, iar poetul, conştiinţa şi inima îndurerată a ţării.
Versurile, aluzive prin tâlcul cuvintelor simbolice, condensează în ele şi nostalgii, şi doruri nespuse, suferinţă şi nelinişti. Farmecul straniu, răscolitor al poeziei rezultă din simplitatea lexicului evocator, de provenienţă populară, cu valoarea unor concepte de jale, suferinţă, patimi, cărora li se alătură altele , ce denumesc ţara.Natura e socială în poezia lui Goga. Umanizată în poezia Noi, ea personifică suferinţa, ca în doina de jale; proiecţia ei este simbolică. Relaţia deintre ţară şi om, realizată prin juxtapunerea stărilor sufleteşti cu elementele care definesc spaţiul geografic şi etnic al ţării, capătă rezonanţele grave ale sentimentului de jale al unor tulburătoare nelinişti.
Durerea unui neam, străin în propria-i ţară, vibrează în petalele florilor, în desişul codrilor, în apele Mureşului şi ale Crişurilor. Jalea unui întreg popor obidit este povestită de codri seculari, este purtată din hotar în hotar, de Mureş şi de " tustrele Crişuri". Natura plânge împreună cu oamenii: nevestele ,părinţii, feciorii. Însuşi bătrânul Olt e " împletit " din lacrimile vărsate secole de-a rândul. Motivul acestei lamentaţii generale este "visul neîmplinit "," copil al suferinţii ", nutrit de milenii de poporul asuprit, este visul eliberării naţionale şi sociale de a cărui jale "ne-au răposat/Şi moşii şi părinţii" .
Poezia este scrisă într-un limbaj aluziv, cu aspect conspirativ, misterios. Prevestirea unei "zile
măreţe " nu putea fi făcută în acele împrejurări, în mod direct, ci prin intermediul unei abundenţe metaforice pline de subînţelesuri. "La noi sunt codri verzi de brad/Şi câmpuri de mătasă/La noi atâţia fluturi sunt,/Şi atâta jale-n casă.../Doar roua de pe trandafiri/ E lacrimi de-ale noastre.../Avem un vis neîmplinit /copil al suferinţii../ Deşertăciunea unui vis/Noi o stropim cu lacrimi ".
Expresia unei revolte împotriva asupririi naţionale şi sociale a românilor din Ardeal, devine în poezia Noi o artă superioară, care poartă nota autenticităţii şi originalităţii liricii lui Goga în general.Poetul utilizează frecvent conceptele: suferinţă, lacrimi, jale, patimi, pe care le asociază, în evocatoare imagini picturale, cu elemente ale naturii: câmpuri de mătasă, privighetori, tustrele Crişuri, Oltul, Mureşul. Fiinţa poetului se contopeşte cu aceea a poporului său, înlocuind pe "eu" cu "noi", ceea ce conferă poeziei o notă de simplitate, şi totodată un mare rafinament artistic. Sentimentul de jale este accentuat în poezie şi prin anaforicul "la noi", de trei ori în strofa întâia, de alte două ori în următoarele două strofe, precum şi de epiforicul "plâng", de trei ori în strofa a treia. Versul final: " Deşertăciunea unui vis/ Noi o stropim cu lacrimi", încheie potenţând tonul general al poeziei Noi.
Atmosfera de profundă tristeţe din poezie este accentuată şi prin numeroase personificări, acestea devenind impresionante, pentru că sunt făcute în maniera doinei de jale: codrii "povestesc de jale", şi jale "duc Mureşul şi Crişurile", cântecele "plâng"', hora "e mai domolită", codrii "îşi înfioară sânul", Oltul bătrân este "împletit cu lacrimi".
Cele cinci strofe alcătuite din câte opt versuri, iambice, sunt constituite în realitate, din câte patru versuri lungi, cu cezură, rimate independent(La noi..).În organizarea strofelor, poetul a evitat însă versul lung, cu cezură, nefolosit în poezia populară întrucât poezia Noi are caracterul unei doine şi a unei litanii totodată. Impresia de doină de jale este sporită şi prin faptul că poetul recurge la predicate exprimate la timpul prezent, la prezentul continuu, întărit prin unele gerunzii modale: gemând, plângând, îmbrăţişând.
Lexicul poetic, procedeele şi mijoacele artistice, structura versurilor asocierilor de cuvinte etc. creează, în ansamblu , atmosfera de doină şi de litanie a poeziei, intitulată atât de sugestiv "Noi".
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |