Criticii literari au considerat acest roman o parafrază modernă a baladei populare Mioriţa. Într-adevăr romancierul a pornit de la cunoscuta baladă populară românească, pe care l-a apreciat ca cea mai nobilă manifestare spirituală a neamului nostru.
Mihail Sadoveanu a mai folosit elemente din alte două balade populare româneşti Dolca şi Salga. După propria mărturisire a autorului, la baza romanului stă şi un fapt real: oprindu-se la un han, a auzit o discuţie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban şi despre posibilii făptaşi. Mihail Sadoveanu a sintetizat aceste elemente şi a elaborat o construcţie epică, riguroasă, plasând în centru o psihologie feminină complexă. Din baladă a reţinut ideea conflictuală: doi ciobani se înţeleg să-l omoare pe al treilea pentru a-i lua oile.
Distanţa de la balada populară la roman este mare, trecând prin talentul, imaginaţia, pătrunzătoarea observaţie sicuală şi psihologică a romancierului. Mihail Sadoveanu înlătură descrierea şi pune accentul pe acţiune şi pe psihologie.
Faţă de resemnarea ciobanului moldovean, Mihail Sadoveanu creează o psihologie feminină, ieşită din comun, prin setea sa de dreptate şi de adevăr.
În fond romanul poate fi considerat o continuare a baladei populare. Prin umanismul său profund, prin valorile etice pe care le propune, Baltagul este o capodoperă a creaţiei sadoveniene, dar şi o remarcabilă creaţie a literaturii române moderne.
Firul epic central îl reprezintă încercarea Vitoriei Lipan de a descoperi şi de a pedepsi pe ucigaşii soţului său. Drumul ei este urmărit pe fundalul unei comunităţi specifice, aceea a oamenilor de la munte cu legile, datinile, obiceiurile lor specifice. Astfel alături de psihologia complexă şi compicată a Vitoriei Lipan, romanul se constituie într-o monografie a satului moldovean.
Existenţa Vitoriei Lipan se desfăşoară pe fundalul unei existenţe pastorale de specific naţional, cu aşezări sociale, economice şi cu deprinderi specifice oierilor. Spaţiul romanului este mioritic, cuprinzând aşezările oierilor din partea dinspre munte a Moldovei.
Existenţa păstorească este urmărită mai ales prin familia Vitoriei Lipan.
Monografia satului: descrierea satului, a caselor, a ocupaţiilor, conservatorismul, psihologia oamenilor de la munte, credinţe, superstiţii, calendar, obiceiuri (botez, nuntă, înmormântare)
Rânduielile gospodăreşti sunt după datină: bărbatul cu oile, femeia cu problemele casei. Casa are ogradă cu adăpost pentru vite fiind construită cu toate cele de trebuinţă: iei de miel în pod, făină de porumb şi lemne adusă de la câmp în desagi. Satul are ulicioare lungi şi cotite cu cărări printre grădini, are crâşmă şi biserică.
În sat viaţa se desfăşoară calendaristic între plecarea turmelor la păşunta şi întoarcerea lor la iernatic. Vremea este înţeleasă după semne. În viaţa oierilor nimic nu iese din tradiţie. Obişnuinţa, datina sunt singura lege. Oamenii nu ştiu carte, ei se adresează preotului pentru citirea şi scrierea scrisorilor şi a actelor. Satul este izolat astfel încât oamenii abia au auzit de poştă şi de tren.
Mihail Sadoveanu evocă o lume arhaică, departe de binefacerile civilizaţiei. Izolate de lumea din văi, rânduri după rânduri de generaţii, în sute după sute de ani, se veseliseră de creşterea zilei şi începutul anilor; toate urmai ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel demult; stăpânii se schimbaseră, limbile se prefăcuseră, dar rânduielile omului şi ale stihiilor stăruiseră; aşa încât se cuvenea ca şi copii să-şi aibă partea lor.
Oamenii sunt conservatori; cred în superstiţii: vise semne. Astfel când Vitoria Lipan şi-a visat soţul, tecând călare peste o apă neagră cu spatele întors spre ea, şi-a dat seama că soţul ei a murit. Deşi s-a schimbat calendarul, oamenii îl urmează tot pe cel vechi. Vitoria Lipan ţine post negru douăsprezece vineri la rând şi îi cere preotului să facă slujbă pentru soţul ei. Vitoria o ceartă pe Minodora pentru că vrea să-şi schimbe portul şi pentru că-i place dansul. După rânduială ea ar trebui să poartă cămaşă albă, catrinţă neagră şi părul împletit cunună.
Deşi este convinsă, că soţul ei a murit, Vitoria se duce la baba Maranda ca să-i ghicească. Cere sfatul preotului şi se adresează stăpânii pământeşti, deşi nu crede in eficienţa acestora; – Atunci de ce să mai scriu jalba? – Aşa, ca să fie.
În roman Mihail Sadoveanu insistă mult asupra tradiţiilor şi obiceiurilor legate de momentele importante ale vieţii: botezul, nunta, sărbători religioase, înormântarea.
La Borca, Vitoria Lipan asistă la un botez: Vitoria a trebuit să supuie, să descalece, să intre la lehuză şi să-i puie rodin sub pernă un coştei cu bucăţele de zahăr şi pe fruntea creştinului celui nou o hârtie de douăzeci de lei. S-a închinat cu paharul de băutură cătră nânaşi, a sărutat mâna preotului... Obiceiul locului era ca toată lumea să participe la bucuria familiei. Vitoria pune rodin (dar) sub capul copilului (o pungă cu bucăţele de zahăr) iar pe frunte o hârtie de 20 de lei, apoi închină paharul către nânaşi şi sărută mâna preotului.
Un alt eveniment surprins este nunta de la Cruci: La Cruci a dat de nuntă. Fugeau săniile cu nuntaşii pe gheaţa Bistriţei. Mireasa şi druştele cu capetele înflorite; nevestele numai în catrinţi şi bondiţi. Bărbaţii împuşcau cu pistoalele asupra brazilor, ca să sperie şi s-alunge mai degrabă iarna. Cum au văzut oamenii străini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni şi le-au ieşit înainte cu năfrămile de la urechile cailor fâlfâind. Au întins plosca ş-au ridicat pistoalele. Ori beau în cinstea feciorului de împărat şi a slăvitei doamne mirese, ori îi omoară acolo pe loc.
Nunta s-a abătut cătră drum. Vitoria a primit plosca şi a făcut frumoasă urare miresei.
Mireasa şi druştele aveau capetele înflorite, nevestele earu îmbrăcate în catrinţă şi bondiţi, bărbaţii împuşcau deasupra brazilor iar vorniceii ieşeau înaintea srăinilor cu plosca plină. Nuntaşii coboară cu săniile pe gheaţa Bistriţei. Vitoria oprimeşte plosca şi face o urare frumoasă mirilor.
Înmormântarea lui Nechifor Lipan este un bun prilej pentru a prezenta obiceiurile de la înmormântare specifice zonei: Mortul este pus într-un car cu cetină, tras cu doi boi; carul este însoţit de trei preoţi, de trei bărbaţi cu buciume şi patru bocitoare. O bătrână are sinuri de pânză pentru datina podurilor. Rămăşiţele mortului sunt stropiţi cu vin, iar peste groapă se aruncă o găină neagră. După înmormântare se face praznic şi apoi parastas la trei, nouă şi patruzeci de zile.
Mihail Sadoveanu este foarte atent şi la psihologia şi comportamentul moldovenilor: Locuitorii aceştia de sub brad sunt nişte făpturi de mirare. Iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinţi, ca şi-n ierni cumplite, fără griji în bucurii, ca şi-n arşiţile lor de cuptor, plăcându-le dragostea, şi beţia, şi datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri şi de oameni de la câmpie şi venind la bârlogul lor ca fiara de codru – mai cu samă stau ei în faţa soarelui c-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă şi luceşte – de cântec, de prietenie.
Completare
by DitZi@bigfoot.com
PLAN LUCRU
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |