Vitaminele şi multivitaminele
Vitaminele sunt compuşi organici esenţiali vieţii, pe care organismul uman nu le produce in cantităţi suficienteşi care trebuie, deci, procuraţi din surse externe.
Legumele, fructele, precum şi multe alte produse alimentare sunt indispensabile alimentaţiei omului contemporan. În procesul preparării şi conservării se pierde, din păcate, o mare parte din valoarea nutriţională de bază şi din conţinutul de vitamine şi minerale. Organismul hrănit corespunzător se dezvoltă mai bine, acumulează mai mult şi tratează stressul cu mai multă uşurinţă. Bebeluşii şi copiii de şcoală au o nevoie mai mare de suplimente şi vitamine decât adulţii.
Este necesar să subliniem faptul ca trăim în vremuri în care condiţiile de viaţă se deteriorează constant, pline de influenţe nefastete, obiceiuri proaste privind alimentaţia, activitatea fizică, fumatul si consomul de alcool. Sănătatea noastră este extrem de vulnerabilă, astfel încât păstrarea ei devine imposibilă, chiar şi cu o dietă echilibrată. Cu toate acestea, toată lumea poate profita de suplimentele alimentare cu multivitamine şi minerale, adecvate tuturor categoriilor de vârstă.
Pentru procesele biochimice care au loc în organism sunt esenţiale cantităţi determinate de vitamine şi minerale. Obţinerea acestora direct din hrana consumată s-ar putea să nu fie întotdeauna la îndemână, de aceea prezenţa lor în organism ar trebui asigurată sub formă de aşa-numite “multipreparate”. Din fericire astăzi avem acces la preparate din multivitamine şi multiminerale realizate din surse naturale. Ele sunt asimilate şi folosite mai bine de către organism decât preparatele sintetice. Importante nu sunt numai cantităţile ingredientelor, ci şi mai ales proporţiile dintre ele.
Vitaminele sunt substante organice necesare cresterii si bunei functionari a organismului, pe care organismul le fabrica in cantitate insuficienta pentru a-si acoperi nevoile (vitaminele B6, B8, D, K) sau pe care nu le poate sintetiza.
Vitaminele trebuie deci aduse prin alimentatie sau, in lipsa, prin medicamente. Toate sunt continute in laptele matern, dar nu intotdeauna in cantitati suficiente (vitamina K, in special, trebuie sa faca obiectul unei suplimentari medicamentoase sistemice la nastere). Structura chimica si rolul biologic al celor treisprezece vitamine cunoscute in zilele noastre (acid folic, vitaminele A, B1, B2, B5, B6, B8, B12, C, D, E, K si PP) sunt foarte diferite. De altfel, vitaminele actioneaza in doza mica, singure sau in mod sinergic, si nu au nici o valoare energetica.
Vitaminele se clasifica, de obicei, in doua grupe: vitamine hidrosolubile (solubile in apa), care grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP), si vitamine liposolubilecare grupeaza vitaminele A, D, E si K.
Beta-carotenul (vitamina A)
Beta-carotenul ajunge în organism prin aport alimentar şi este transformat de ficat în vitamina A, în funcţie de necesităţi. Vitamina A contribu-e la profilaxia şi ameliorarea tulburărilor de vedere, creşte rezistenţa organismului faţă de infecţiile căilor respiratorii şi este un factor important în menţinerea sănătăţii pielii, părului, danturii şi gingiilor. De asemenea participă şi la biosinteza imunoglobulinelor, stimulează activitatea sistemului imunitar, previne şi ameliorează depigmentările cauzate de bolile ficatului sau de bătrâneţe. Beta-carotenul protejează mucoasa nazală, bucală, faringiană, laringiană, traheală şi pulmonară, fiind un adjuvant efici-ent în tratamentul infecţiilor respiratorii, emfizemului pulmonar şi hipertiroidismului; accelerează dezvoltarea fizică şi creşte rezistenţa sistemului osos. Beta-carotenul are rol şi în profilaxia cancerului. Efectul profilatic al beta-carotenului în bolile maligne se bazează pe transformarea metaboliţilor cancerigeni formaţi în organism sau a substanţelor cancerigene ajunse în organism din mediul exterior, în substanţe mai puţin nocive şi mai solubile, deci mai uşor de eliminat. Beta-carotenul reduce riscul apariţiei infarctului miocardic şi al decesului prin stop cardic.
Rezultatele unei cercetări efectuate în Statele Unite ale Americii, pe o perioadă de 10 ani, au demonstrat că bolile cardiatice şi cancerul de prostată au o incidenţă de două ori mai mică în cazul bărbaţilor care au consumat sistematic beta-caroten, în comparaţie cu subiecţii din lotul martor care nu au consumat această substanţă. În Lin Xian, regiune muntoasî a Chinei, incidenţa cancerului gastric şi esofagian este cea mai mare din lume. Savanţii chinezi şi americani, în cadrul unor cercetări comune efectuate în această zonă geografică, au administrat în doze zilnice, unor persoane sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 40 şi 69 de ani, diverse combinaţii de vitamine A, B,C şi E şi de substanţe minerale. La cei care au primit deopotrivă vitamina A şi zinc, numărul îmbolnăvirilor de cancer gastric a scăzut cu două treimi, în timp ce la celelalte grupe nu s-au constatat diferenţe semnificative.
Vitamina A reduce riscul apariţiei cancerului, prin faptul că este implicată in procesul de diferenţiere celulară, ceea ce justifică utilizarea sa în profilaxia bolilor maligne. Zincul reglează circuitul vitaminei A în celule. Beta-carotenul se găseşte în toate plantele verzi, dar sursele cele mai valoroase sunt: morcovii, spanacul şi varza creaţă, dintre zarzavaturi, şi pepenii galbeni şi caisele, dintre fructe. S-a observat că la japonezii şi norvegienii care consumă, prin tradiţie, alimente cu un conţinut bogat în beta-caroten, incidenţa îmbolnăvirilor de cancer pulmonar, de colon, de prostată, de col uterin este mult mai scăzută. În cele mai multe cazuri, alimentele consumate conţin şi substanţe poluante, nefiind ideale ca sursă de vitamine. În morcovi, de exemplu, se găsesc adesea cantităţi mai mari de cadmiu şi nitraţi decât de beta-caroten, excepţie făcând doar plantele cultivate după metode ecologice. Din motivele menţionate mai sus, este util un aport de beta-caroten pur din suplimente alimentare.
Necesarul de vitamină A la copii, după OMS( Organizaţia Mondială a Sănătăţii)
Vitamina A în U.I.( unitate internaţională)
0- 6 luni
1400
6- 12 luni
1000
1- 3 ani
830
4- 6 ani
1000
7- 9 ani
1300
10- 12 ani
2000
Complexul vitaminic B
Complexul vitaminic B cuprinde toate vitaminele din grupa B, vita- mina H (biotină), paraaminobenzoic (PABA), colină şi inozitol. Toţi aceşti compuşi vitaminici îşi excercită efectele biochimice şi fiziologice în mod sinergic, într-o strânsă interdependenţă. Deoarece vitaminele complexului B sunt solubile în apă, preparatele moderne cu absorbţie intestinală lentă sunt preferate fiindcă asigură o concentraţie sangvină constantă pentru un timp mai îndelungat. Este foarte puţin cunoscut faptul că unele simptome, cum ar fi căderea şi încărunţirea prematură a părului, măteraţa, deshidratarea pielii, friabilitatea unghiilor, pot fi ameliorate doar prin asigurarea unui raport suficient de vitamine B, fără a se utiliza şampoane sofisticate sau crème extrem de scumpe.
ANI
VITAMINE în
miligrame
B1
B2
B6
1- 3
0,8
1,0
1,3
4- 6
1,0
1,5
1,7
7- 9
1,2
2,0
2,0
10- 12
1,5
2,2
2,5
Termenul de vitamina B a fost folosit la începutul secolului nostru pentru a denumi factorul carenţial al bolii beri-beri ,extras din orezul nedecorticat. În prezent se ştie ca nu este vorba despre o vitamina B ci despre un complex de vitamine B substanţe ce au urmatoarele particularităţi comune:
-provenienţa (drojdia de bere)
-solubilitatea în apa
-rolul nutriţional fundamental în activitatea metabolismului celular
Vitamina B se gaseşteîn cantităţi suficiente în alimentaţia raţionala si corect preparată .Unele vitamine B sunt sintetizate de organism. Vitaminele B participă la procesele de oxidoreducere, la metabolismul glucidelor, lipidelor, proteinelor ,intervin în funcţiile sistemului nervos, a unor glande endocrine .
Vitamina B1
Vitamina B1 este numită si vitamina antiberiberică .A fost izolata în anul 1911 de Funk, din tărâţele de grâu. Windaus şi Wiliam îi stabilesc în anul 1931 constituţia chimică. Vitamina B1 este solubilă în apă, alcool. Solubilitatea ei creşte în mediu alcalin. Are un miros caracteristic şi este stabilă la o temperatură obişnuită, peste 100 grade C se descompune.
Absorbţia si metabolismul. Vitamina B1 extrasă din alimente sau sintetizată de bacteriile intestinale se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subţire. Prin resorbţia intestinală ajunge în sânge sub formă liberă.
Excreţia vitaminei B1 se face pe cale renală în cantităţi de 50-250 micrograme. Valori mai mici de 40 de micrograme indică carenţa vitaminei B1.
Vitamina B1 intervine în procesele metabolice de bază ale organismului, cu rol de coenzime. Participă la procese generale de oxireducere, reglează schimburile gazoase, joacă un rol important în funcţiile sistemului nervos central şi periferic şi a glandelor endocrine. De asemenea, intervine în metabolismul apei si reglează funcţiile motorii, secretorii şi de absorbţie digestiva.
Surse: în alimente de origine vegetală (cereale mai puţin legume) şi animală (carne, peste, lapte, oua etc). Cele mai mari cantităţi de vitamină B1 se gasesc în drojdia de bere, in coaja si germenii boabelor de grâu.
Antivitamina B1 (piritiamina, neopiritiamina etc). Produc fenomene paralitice.
Vitamina B2
Vitamina B2 se mai numeşte şi vitamina hidrosolubilă de creştere . Este termostabilă (rezistă si la 120 de grade C), solubilă în apă si alcool, cu solubilitate crescută in mediul alcalin.Vitamina B2 a fost izolată pentru prima oară în anul 1933 si sintetizată de Kareer în 1935.
Absorbţia şi metabolismul. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub forma liberă, după care ajunge în ficat si rinichi. Nu se depozitează în organism. Eliberarea se face prin fecale şi mai puţin prin urină. Intervine în procesele de oxireducere, în metabolismul glucidelor, lipidelor în funcţiile sistemului nervos, a aparatului vizual şi are rol antitoxic (plumb, mercur).
Surse: alimente de origine animală (lapte, ouă, ficat, creier, splina), crustacee şi unele vegetale (spanac, salată verde, roşii etc).
Vitamina B2 poate fi sintetizată de unele bacterii.
Vitamina B3
Vitamina B3 (PP) cuprinde acidul nicotinic şi amida acidului nicotinic cu proprietăţi aproape identice precum şi o serie de derivaţi ai acidului nicotinic.
Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon şi un atom de azot. Acidul nicotinic şi amida nicotinica sunt substanţe cristaline, incolore, solubile în apa, alcool, termostabile.
Absorbţia si metabolismul. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde pătrund în sânge. Se elimină prin urină, fecale, tranpiraţie.
Vitamina B3 previne şi vindeca pelagra, caracterizată prin tabloul simptotic a celor “trei D” (demenţa, diaree, dermatita). Ele participă de asemenea la procesele de oxireducere, la metabolismul glucidelor, proteinelor, a produşilor pigmentari si influentează sistemul nervos şi activitatea unor glande cu secreţie interna. Este binecunoscuta şi acţiunea vasodilatatoare a vitaminei B3.
Surse: alimente vegetale mai ales în coaja boabelor de cereale, în drojdia de bere, alimente de origine animală (carne, rinichi, ficat)
Antivitamina B3 (acetilpirimidina) substanţă cu structura apropiată de aceea a vitaminei B3 dar cu acţiune antogonistă.
Vitamina B4
Vitamina B4 (adenina) are funcţii si indicaţii terapeutice, mai puţin cunoscute. Ea alături de alte vitamine B, intervine în funcţiile sistemului nervos cât si cele ale sistemului hematopoietic.
Carenţa vitaminei B4 modifică echilibrul leucocitar, prin producerea leucopeniei şi granulopeniei.
Administrarea sulfamidelor şi a antibioticelor creşte consumul de vitamină B4. Ea are un rol important în metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, în funcţiile suprarenalelorsi a proceselor creşterii.
Surse: alimente din regnul animal si vegetal. Cea mai importantă sursă este drojdia de bere.
Sintetizarea vitaminei B4 de catre flora bacteriană intestinală este redusă la om.
Absorbţia vitaminei B4 se realizeaza la nivelul intestinului subţire. În sânge, concentraţia cea mai mare de vitamina B4, este în hematii.
Eliminarea vitaminei se face prin urina, fecale, transpiraţie.
Vitamina B6
Vitamina B6 cuprinde piridoxina, piridoxalul şi piridoxamina. În mediu alcalin şi acid sunt sensibile la lumină.
Regnul vegetal oferă o importantă sursă de vitamină B6.Sursele de obţinere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din aceasta grupă.
Absorbţia vitaminei B6 se realizează la nivelul intestinului sub forma liberă şi mai bine combinate cu proteine.
În organismul animal predomina piridoxamina. Vitamina B6 intervine în metabolismul substanţelor organice şi intră în compoziţia unui mare număr de enzime cu funcţie de oxidoreducere.
Participă la biosinteza sfingozimei cu rol în metabolismul lipidelor.Eliminarea vitamine B6 se face în cea mai mare măsură pe cale renală şi scade cu vârsta.
VITAMINA B12
Este indispensabila pentru viata omului si a animalelor; vitamina hidrosolubila care joaca un rol in maturarea globulelor rosii plecand de la celulele-mama si in sinteza unor acizi grasi si anumitor acizi aminati. SINONIM: cianocobalamina.
Are o structura deosebit de complexa, continand 4,5% cobalt si radicalul cian, de unde si denumirea de ciancobalamina.
Vitamina B12 are formula moleculara C68H90N14O14Pco si masa moleculara 1490±140.
Este unul dintre cei mai puternici factori antianemici cunoscuti, prezentand o oarecare analogie structurala cu hemoglobina.Are o importanta deosebita in ce priveste cresterea, hematopoeza si functionarea celulei nervoase.
Denumirea de cianocobamida deriva din structura sa moleculara intrucat contine gruparea cian(-C≡N), un atom de Co si grupari amidice. Se mai numeste (pe langa cianocobalamina si cianocobamida) antianemica, vitamina antipernicioasa, corinoida, factor antipernicios, factor anemic extrinsec, factorul proteinelor la animale etc. .
Denumirea de corinoida provine de la inelul porfirinic modificat din molecula sa numit inel corinic.
Numele de cianocobalamina nu este riguros stiintific deoarece nu contine grupare aminica libera sau legata de nucleul central (corinic), nici de atomul de Co si nici de ribonucleotida, ci numai in componenta gruparilor amidice, fapt pentru care este mai corecta denumirea de cianocobamida decat cea de cianocobalamina.
Identificarea, izolarea, stabilirea structurii si a activitatii biologice a vitaminei B12 a necesitat colaborarea mai multor grupe de specialisti o perioada mai indelungata de timp , reusindu-se in cele din urma obtinerea acestei vitamine pe cale industriala.
Prin anii 1950, imediat dupa descoperire, vitamina era extrasa din ficatul animal (cam patru tone de ficat prelucrat ofereau un gram de vitamina B12). In 1952, Miner Laboratories din Chicago au identificat o tehnica de izolare a vitaminei B12 din... mocirla canalelor, folosind cca. 250 tone namoluri culese zilnic.
Ca element exotic (intre timp, tehnicile de izolare s-au mai perfectionat, asa incat nu mai aveti motive sa fiti ingrijorati), mentionam ca in Indochina, bastinasii aveau obiceiul de a acumula pestii in mari recipiente, in care avea loc un proces accentuat de ... fezandare / putrefactie.
Rezulta un lichid cu un miros si un aspect dezgustator, cunoscut amatorilor de bucatarie chinezeasca, bogat in acizi aminati si vitamine.
Activitatea si absorbtia vitaminei B12 este conditionata de existenta unui "factor intrinsec" continut in sucul gastric normal, hipovitaminozele fiind rezultatul aportului insuficient sau lipsei "factorului intinsec".
Carenta vitaminica afecteaza tesuturile in care se produc multiplicari celulare rapide.
Sunt afectate: maduva hematoformatoare (apare anemia megaloblastica), mucoasa bucala (glosita Hunter), mucoasa tubului digestiv, bolnavii prezentand inapetenta, senzatie de balonare, varsaturi, diaree.
Cea mai buna sursa este ficatul, dar si pestele, ouale, laptele si derivatele lactate.
Aporturile nutritionale recomandate, minime si usor de acoperit printr-o alimentatie echilibrata, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru adolescenti sau pentru adulti, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza. Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si baze.
Absorbtia intestinala a vitaminei B 12 are loc in ultima parte a intestinului subtire Ea nu este posibila decat in prezenta unei glicoproteine sectretate de stomac, denumita factor intrinsec. Carenta in vitamina B12, care nu este rara in tarile industrializate, poate rezulta deci fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si, in mod exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la persoanele in varsta. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare, apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata, nevrita optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si mucoase (limba depapilata).
HIPERVITAMINOZA se manifesta prin aparitia unor stari alergice si prin hiperglobulie.
Vitamina B 12, administrata in injectii intramusculare, este indicata in carenta corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri (anumite cancere, indeosebi).Vitamina B12 - solubila in apa.
Contine elemente minerale de baza. Este necesara pentru formarea globulelor rosii.
Vitamina B13
Vitamina B13 are structura chimică asemănătoare acidului azotic, constituie un principiu component al complexului B, cu rol în stimularea creşterii puilor, porcilor.
Vitamina B14
Vitamina B14 este extrasă din urina umană, are rol în hematopoieză.
Vitamina B15
Vitamina B15 (acidul panganic) se găseşte în alimente de origine animală.
Intervine în procesele enzimatice şi, în cantitate de 2 mg\zi acoperă nevoile organismului.
Vitamina B17
Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o vitaminã, mai puþin cunoscutã, dar foarte “controversatã” în lumea medicalã. Dupã ani de cercetãri, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, în 1950, o nouã vitaminã pe care a denumit-o B17 – cunoscutã ºi sub numele de amigdalinã (sau laetrile).
Se face din ce în ce mai auzitã opinia conform cãreia cancerul ar fi o boalã cauzatã de o deficienþã nutriþionalã. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxinã misterioasã, ci pur ºi simplu despre absenþa unei substanþe pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17.
Sâmburii de caise – pe care îi mâncam cu mare plãcere când eram copii – sunt cea mai bogatã sursã naturalã de vitamina B17. În general, seminþele fructelor (mai puþin citricele) conþin aceastã substanþã, care le conferã un gust amãrui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne aparitia cancerului.
VITAMINA C
Vitamina C face parte din grupa vitaminelor hidrosolubile şi din această cauză, în cazul unei solocitări fizice excesive, se elimină în cantităţi mari din organism. Din fericire, cercetările recente au descoperit preparatele cu absorţie lentă datorită cărora vitamina C poate fi prezentă permanent în organism şi îşi va exercita efectul benefic pe o durată mare de timp.
Vitamina C a fost descoperită de către savantul maghiar Albert. El a fost primul care a reuşit să extragă din ardei vitamina C şi pentru această descoperire a fost distins cu Premiul Nobel. Astăzi se pot procura uşor şi în ţara noastră produsele cu vitamina C obţinute din surse naturale.
Vitamina C se găseşte atât în zarzavaturi cât şi în citrice, sursa naturală principală constituind-o măceşele în care se găseşte împreună cu aşa-numitele flavonide care sporesc efectele acidului asboric.
Deficitul de vitamina C conduce la apariţia scorbutului. Acidul ascorbic administrat în mod susţinut stimulează sistemul imunitar şi creşte rezistenţa organismului faţa de bolile infecto-contagioase. Participă la activarea multor sisteme enzimatice şi are un rol umportant în respiraţia celulară. Accelerează vindecarea rănilor, regenerarea ţesuturilor, participă la sinteza fibrelor de colagen, a cartilajelor şi oaselor, precum şi la sinteza hormonilor corticosuprarenalieni. Are efect antistres, facilitează absorbţia fierului şi împreună cu acidul folic şi vitamina B12 stimulează maturarea globulelor roşii. Scade colesterolul sangvin şi protejează organismul faţă de substanţele cancerigene. Creşte şi menţine randamentul fizic. În timpul suprasolicitărilor fizice creşte necesarul de vitamina C şi din această cauză se recomandă sportivilor un consum crescut înainte de competiţii. La fel ca majoritatea vitaminelor, vitamina C se descompune uşor şi este sensibilă la lumină, căldură şi vapori de apă. La depozitarea vitaminei C trebuie să avem în vedere toate acestea.
Preparatele moderne de vitamina C conţin şi bioflavonoide. Aceste substanţe sunt denumite uneori vitamina P, însă nu sunt vitamine propriu-zise. Bioflavonoidele favorizează absorbţia vitaminei C, fiind preferată, astfel, adminitrarea lor concomitenă.
Organismul uman nu este capabil să sintetizeze bioflavonoide şi, din acest motiv, acestea sunt furnizate organismului doar prin aport alimentar. Această grupă de substanţe este frecvent utilizată în accidentele sportive, deoarece reduce durerea, atenuează efectele loviturilor, are efect hemostatic şi ameliorează simptomatologia hipocal-cemiei. Împreună cu vitamina C, bioflavonoidele menţin integritatea structurii interne a capilarelor. Participă la sinteza acizilor biliari, scad colesterolemia şi, prin efectul reducător, previn formarea cataractei.
În preparatele de vitamina C din extracte naturale, acidul ascorbic se găseşte sub formă de poliascorbat, care are un efect prelungit faţă de de cel al acidului ascorbic simplu obţinut pe cale sintetică.
Vitaminele D(antirahitice)
Necesarul de vitamină D la copii.
Ani
Vitamina D în U.I.
1- 3
800
4- 6
700
7-9& 10- 12 ani
600
Vitamina D se prezinta sub forma mai multor substante liposolubile (solubile in grasimi), care au efecte de prevenire si combatere a rahitismului (la copii) si a osteomalaciei (la adulti). Cele mai importante sunt vitaminele D2 si D3.
Vitamina D2 (ergocalciferolul)
Se obtine prin iradiere cu ultraviolete a unei provitamine continuta in anumite vegetale (ciuperci, drojdii, etc.)
Vitamina D3 (colecalciferolul)
Se formeaza prin iradierea cu ultraviolete a unui component al sebumului, secretat de piele.
Dupa absorbtia intestinala, respectiv prin sinteza cutanata, vitamina patrunde in sange si se depoziteaza preponderent in ficat, unde o parte se transforma in produsi mai activi (o a doua activare avand loc la nivelul rinichilor).
Datorita acestui comportament (mod de sinteza, activare, mecanism de actiune), vitamina D este asemanatoare hormonilor; printr-o comparatie la distanta, pielea, ficatul si rinichiul pot fi asemanate cu glandele endocrine.
Vitamina D intervine in absorbtia calciului si in fixarea lui pe matricea osoasa. In carenta de vitamina D, scade asimilarea si utilzarea calciului, oasele se pot deforma usor sub influenta factorilor mecanici (greutatea proprie, tractiuni, mici traumatisme), apar semnele tipice ale rahitismului: modificarea conformatiei oaselor cu demineralizare,transpiratii, lipsa sau micsorarea fortei musculare, tulburari digestive si tulburari de crestere. Copiii sunt obositi, prezinta un abdomen voluminos,au o rezistenta scazuta la infectii si fac forme grave de boala (pneumonii, enterocolite,etc.). De fapt, prin aceste complicatii infectioase este rahitismul mai periculos (decat prin sine insusi).
Hipervitaminoza D (realizata mai ales medicamentos - atentie, ca vitamina liposolubila se acumuleaza in organism in cazul aportului excesiv, pe mari intervale de timp) se traduce prin manifestari variate, de tipul tulburarilor digestive (constipatie, greata, varsaturi), pierderea poftei de mancare, oboseala fizica si intelectuala, deshidratare, tulburari nervoase si de comportament.
Deoarece principala sursa de vitamina D este sinteza cutanata, sub actiunea razelor solare, nu este bine definita ratia zilnica pentru om. Parerile specialistilor difera, unii considerand ca pentru un adult normal care isi desfasoara macar o parte din activitate in aer liber, nu este necesar aportul alimentar, fiind suficiente cantitatile de vitamina D formate la nivelul portiunilor de piele expuse luminii. Altii considera ca un aport de securitate de cca. 250 - 400 u.i. zilnic este relativ important, si este absolut necesar copiilor mici si femeilor in perioada maternitatii. Necesarul zilnic de vitaminã D pentru adulti este de 100 - 150 UI, iar la copii de 120 - 200 UI. Se recomandã ca în cazul unor fracturi sau aparitiei unor tulburãri metabolice ale calciului si fosforului, sã se mãreascã doza zilnicã la 500 - 700 UI.
Vitamina D se gaseste in special in produsele de origine animala, oua, peste, produse lactate grase:lapte integral, unt, smantana, frisca, branzeturi grase. Ficatul si margarina vitaminizata reprezinta alte surse de vitamina D. Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor.
Numita si tocoferol, este esential implicata in mentinerea structurii si functionalitatii organelor genitale, avand si titlul de "vitamina fertilitatii". Cercetari ulterioare au dovedit faptul ca vitamina E asigura si troficitatea sistemului muscular, a altor organe si tesuturi, lipsa sau carenta ei determinand nu numai sterilitatea, dar si tulburari cardio-vasculare, in fiziologia neuro-musculara sau in metabolismul lipidic.
Nevoile organismului se situeaza intre 10 si 20 miligrame zilnic,cele mai bune surse fiind uleiurule extrase din seminte (soia, germeni de porumb, floarea-soarelui), mazarea, fasolea si painea intermediara si neagra (mult mai sanatoasa decat cea alba, rafinata).
Desi ne intereseaza mai putin structura chimica, mentionam ca se cunosc trei vitamine K:
Vitamina K1, fitochinona, este sintetizata de frunzele verzi si prezenta in vegetalele verzi.
Vitamina K2, farnochinona, este sintetizata de catre microorganismele de putrefactie.
Vitamina K3, menadiona, este un produs de sinteza cu proprietatea ca este hidrosolubil (spre deosebire de celelalte).
Carenta de vitamina K se realizeaza fie prin aport alimentar redus, fie prin reducerea florei microbiene normale intestinale ca urmare a unor tratamente cu doze mari sau / si pe timp indelungat cu antibiotice, cunoscut fiind faptul ca principala sursa de vitamina este sinteza microbiana intestinala.
Hipovitaminoza K favorizeaza hemoragiile spontane sau dupa traumatisme minore, fiind perturbata coagularea sangelui.Nu se cunoaste exact ratia zilnica necesara prin aport alimentar, fiind descrisa doza de 2 miligrame zilnic, la adult.
Principalele surse de vitamina K sunt legumele verzi, ficatul si, nu in ultimul rand, galbenusul de ou. Nu ocoliti, asadar, spanacul, salata, loboda, urzicile, mararul, leusteanul, ceapa verde, etc.
Se mai numeste citrina si actioneaza sinergic cu vitamina C, avand partial si rol de "economisire" a acesteia. O parte din simptomatologia scorbutului este datorata carentei de vitamina P, acesta fiind mai usor de tratat cu suc de lamaie decat cu vitamina C sintetica. Sursele naturale de vitamina P sunt fructele si legumele (lamaile, portocalele, strugurii, mandarinele, etc.).
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |