Amintiri din copilărie

Umorul
Ion Creangă
Umorul “Amintirilor din copilărie” are ca sursă, în primul rând, comicul de situaţie, căci unele întâmplări sunt hazlii prin însăşi natura lor. Astfel sunt momentul plecării la Iaşi, întâmplarea de la rohatca Păcurari, înfăţişarea dezolantă, aproape grotească, a “zmeilor” lui moş Luca sau imaginea dăscălimii adunate la seminarul de la Socola.
Diferenţa dintre intenţie şi realitate, neconcordanţa dintre aparenţă şi esenţă, nepotrivirea dintre situaţii şi rezolvarea lor în mod neaşteptat sunt tot atâtea surse ale umorului care au ca urmare opoziţiile între diverse întâmplări, situaţii şi fapte.
Astfel apar opoziţiile dintre gândurile de călugărie ale lui Nică şi imposibilitatea comunicării lor, tristeţea celor hărăziţi surghiunului şi bucuria fetelor şi a flăcăilor rămaşi în sat, dintre tulburarea lui moş Luca şi bucuria din final a copiilor.
Deosebit de semnificativă este şi imaginea reală a “smârţoagelor de cai” ai bătrânului în evidentă discrepanţă cu părerea Smarandei care vedea în ei “doi cai ca doi zmei”.
Sursă a umorului este şi trecerea de la lucrurile serioase la glumă, schimbarea registrului rememorării, evitând totodată şi “căderea în urâcioasa întristare”.
Astfel, evocând liric universul satului, pentru a nu cădea în melancolie, Creangă introduce o vorbă de duh: “... şi câte alte petreceri pline de veselie nu se făceau pe la noi, de-ţi părea tot anul zi de sărbătoare! Vorba unei babe: Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă”. [!...]
Umorul lui Creangă, realizat printr-o diversitate de procedee, are calitatea de a pune în evidenţă dragostea faţă de oameni, el nu sancţionează, nu dă verdicte morale, ci priveşte cu îngăduinţă micile defecte omeneşti.