1                                                   Foaie verde măghiran
                                      (V.Alecsandri—Poezii populare ale românilor)
                                                          --comentariu—


    Vasile Alecsandri (1818-1890) este un reprezentant de seamă al generaţiei de scriitori de la mijlocul secolului trecut , despre care Mihail Sadoveanu spunea : “Începând din preajma anului 1840 , vreme de jumătate de veac ,V.Alecsandri a întruchipat în sufletu-i generos şi a exteriorizat cu marele-i talent toate aspiraţiile neamului nostru”.A scris poezii , nuvele , note de călătorie , comedii. Admirator al folclorului naţional , a alcătuit culegeri de literatură populară.Cele mai importante dintre ciclurile şi volumele sale de poezii sunt : “Pasteluri”, “Legende” ,”Doine şi lăcrămioare” , “Ostaşii noştri” .
    Doina “Foaie verde măghiran” face parte din  volumul “Poezii populare ale românilor”. Primul titlu al acestui volum a  fost “Mehedinţeanul”.
    Doina este o specie a genului liric popular ‚ în care sunt exprimate cele mai profunde sentimente ale sufletului omenesc.Titlul reprezintă o formulă –refren specifică oralităţii .Este alcătuit din două substantive şi un adjectiv.Punctele de suspensie nu prezintă o pauză în vorbire , acestea au rol în planul sentimental intensificând emoţiile eului liric.
    Doina este alcătuită din două părţi care încep cu formulele refren :”frunză verde măghiran “ şi “ frunză verde păducel”.Fiecare parte se încheie cu un catren în care este exprimată dorinţa de a-şi împlini destinul.
    Poezia începe cu formula refren “frunză verde măghiran”.Protagonistul este eul liric fapt atestat de prezenţa verbelor la persoana întăi “sunt”, “să fiu”,”să fac”, “să am” şi a pronumelui reflexsiv “mă”.În această strofă eul liric îşi menţionează originea (mehedinţean) şi vârsta exprimată printr-un diminutiv ce îi arată tinereţea . De asemenea precizează primele trei momente importante din viaţa sa (naşterea , botezul şi sfinţirea ) şi primele dorinţe .Naşterea are loc in cadrul montan , “pe frunzi de fag “exprimând preluarea de către voinic a însuşirilor naturii : tăria muntelui,rezistenţa . Prima sa dorinţă este cea de a fi plăcut oamenilor , oamenii fiind precizaţi prin substantivul colectiv “lume”.
    Botezul se face în Olt , unul din cele mai mari şi importante râuri ale României . Atributele primite sunt hotărârea , caracterul , puterea de a trece orice obstacol .O a doua aspiraţie este aceea de a ajunge foarte viteaz , adjectivul fiind redat prin superlativul absolut “ viteaz de tot”; această vrere se identifică cu cea de a fi haiduc. Sfinţirea se face cu busuioc  , o plantă frumos mirositoare folosită şi în slujbele bisericesti .Cea de-a treia năzuinţă este aceea de a fi norocos.
   
1 Împlinirea celor trei momente ale vieţii  în natură, simbolizează comuniunea dintre om şi natură .
    Folosirea verbelor la diateza pasivă “sunt născut” , “sunt scăldat” , “sunt frecat” exprimă imposibilitatea eului liric de a se opune acestor acţiuni , de a se opune de fapt destinulu . Aceste verbe alternează cu cele la diateza activă modul conjunctiv prin care îşi exprimă dorinţele şi speranţa că va avea un destin blând .Conjunctivul ne arată imaginarul , irealul ca o posibilitate .
    Figurile de stil utilizate sunt comune , acestea fiind : epitetul , adjectivul “mehedinţean”, enumerţiile dorinţelor şi a primelor momente din viaţă , repetiţia .Împreună redau simplitatea stilului .
    A doua strofă prezintă următoarea etapă a vieţii eului liric şi anume formarea ca haiduc . Această formre presupune viaţa în singurătate , departe de lucrurile familiare , în cel mai potrivit loc – in munţii Mehedinţiului . La închierea acestui proces eul liric nu mai este doar un “voinicel  mehedinţean”, el a devenit „un voinicel cu inima de oţel” capabil să folosească armele de foc , fiind un bun mânuitor al pistoalelor.
    A treia strofă este un catren reprezentând încheierea primei părţi a doinei .Acesta începe cu două metafore “Aoleu! Ce foc de dor ! “ prin care eul liric îşi exprimă bucuria şi speranţa că va avea posibilitatea să se alăture pandurilor lui Tudor . Semnele exclamării şi punctele de suspensie accentuează intensitate dorinţei de a se alătura luptei de eliberare .
    A doua parte începe  tot cu o formulă refren “frunză verde păducel“. Nu mai este prezent eul liric , ci autorul , fapt argumentat de prezenţa verbelor la persoana a treia :”să chitească”,”s-o lovească”,”ştie”,”să lupte”,”să inoate”. Autorul îşi exprimă admiraţia faţă de haiduc , care acum este un “şoiman mehedinţean”,prin enumerarea calităţilor sale .”Şoimanul” este un apărător al teritoriului ,un om solitar .Acesta stie să ţintească şi chiar să lovească “rândunica”, simbolul vitezei , ştie să călărească şi să înoate fiind capabil de un efort îndelungat .
    În ultima strofă apare din nou eul liric haiduc care prin metaforele “Aoleu ! mă arde focul” şi prin personificarea metaforică ”ţipă sufletul” îşi exprimă nerăbdarea , ajunsă la cote maxime ,de a-şi îndeplini destinul ,fie acesta rău sau bun .
    Textul este structurat în trei strofe de opt versuri (optimi) şi două catrene .Rima este împerecheată , măsura de şapte silabe şi ritmul trohaic .
    În concluzie “Frunză verde măghiran “ este o doină în  care sunt exprimate  cele mai profunde sentimente ale sufletului omenesc .