1 Aleodor împărat
-apartenenţa la gen-

Opera literară în proză „Aleodor Împărat” este un basm popular, cules de Petre Ispirescu şi publicat în volumul „Legendele şi basmele românilor” din 1882. În basmele populare româneşti, eroul este întruchipat ca fiind imaginea aproape perfectă binelui, însoţit fiind de o întreagă paletă de trăsături nobile şi înzestrat cu puteri fabuloase, supranaturale, astfel frumuseţea fizică este în concordanţă cu frumuseţea fizică. De asemenea, prin antiteză, se face un contrast între imaginea eroului şi duşmanul acestuia, „Pocitania pământului”, care reprezintă tot ce este respingător, urât, diabolic, rău, printr-o urâţenie fizică şi morală.
Aleodor este fiul mult dorit al unui împărat bătrân, care după ce moare îi lasă toată împărăţia fiului său şi un singur sfat: să nu vâneze pe pământurile lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop, dar Aleodor ajunge din greşeală pe acele pământuri şi este pus să-i aducă „pocitaniei” fata lui Verdeş-Împărat, dar când fata îl refuză pe monstru, acesta „crapă” şi Aleodor o ia de soţie pe prinţesă.
Tema acestui basm ca şi în majoritatea basmelor (Prâslea cel voinic şi merele de aur; Ioviţă, Făt-Frumos; George cel viteaz) este lupta binelui împotriva răului.
Această creaţie artistică este o operă literară populară, numele autorului coectiv fiind necunoscut, ea având o elaborare unitară, prezintã fapte, întâmplãri, evenimente, caracterele şi sentimentele unor personaje, a căror prezentare se face cu ajutorul naraţiunii, două elemente de bază fiind personajul şi acţiunile lor limbajul utilizat este unul popular, cu regionalisme sau arhaisme, iar în cadrul operei poate fi observată prezenţa fragmentelor lirice.
Titlul este alcătuit din substantivul propriu “Aleodor”, reprezentând numele eroului, el fiind unul neobişnuit şi special, pecum şi eroul în sine, şi cel comun ”împărat”, care sugerează înţelepciunea sa.
Producţia artistcă în proză “Aleodor împărat” este o operă literară ce aparţine genului epic, deoarece pot fi regăsite elemente tipic genului epic.
În cadrul operei pot fi regăsite personaje (Aleodor, corbul, tăunele, Jumătate-de-om-şchiop-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop) ce participă la un număr de acţiuni şi întâmplări. Aceste întâmplări se desfăşoară într-un timp şi spaţiu bine neprecizate, dând operei un aer mistic.

1 De asemenea, autorul anonim şi colectiv îşi exprimă părerile, sentimentele şi ideile indirect cu ajutorul personajelor şi a acţiunilor la care iau parte, reuşind să creeze un portret moral al acelui personaj, în mod indirect.
Succesiunea evenimentelor şi acţiunile la care iau parte personajele determină formarea planului simplu de idei şi a momentelor acţiunii. Succesiunea momentelor subiectuluii este una logică şi anume: mai întâi expoziţiunea, unde ne sunt relatate locul şi timpul, neprecizându-le cu exactitate,  urmată de intrigă, când vânează din greşeală pe pământurile lui Jumătate-de-om-şchiop-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop, apoi desfăşurarea acţiunii (o ia pe fata lui Verdeş-împărat), după care momentul culminant (refuzul cererii în căsătorie a fetei de către pocitanie se sfărşeşte cu moarte acestuia de ciudă), iar în final deznodământul (Aleodor o ia de soţie pe fată).
În acestă operă, timpul şi cursul narării urmează un curs linear, fără întoarceri în timp, evocări sau anticipări. Astfel, există şi o concordanţă dintre timpul real al desfãşurãrii evenimentelor şi cronologia narãrii lor.
Opera literară în versuri sau în proză, în care autorul îşi exprimă indirect sentimentele, gândurile, ideile, cu ajutorul personajelor şi a acţiunilor la care iau parte aparţine genului epic. Astfel, prin toate aceste argumente opera literară “Monastirea Argeşului” aparţine genului epic, ea întrunind toate cerinţele necesare.
În text pot fi regăsite fragmente în care prezentarea evenimentelor, personajelor şi a ideilor şi sentimentelor acestora se face direct (de cãtre narator), adică naraţiune. Acesta, alături de dialog, ce oferă operei o notă de originalitate, şi scurtele fragmente de descriere sunt utilizate pentru schimbarea registrului epic şi pentru dinamizarea acţiunii.
Comparând cu alte tipuri de genuri literare pot fi observate anumite asemănări. Spre exemplu, cu genul liric, poate fi observată folosirea procedeelor stilistice, a figurilor de stil, în ambele genuri iar în comparaţie cu genul dramatic pot fi găsite asemănări precum monologul, şi indicaţiile scenice din opera dramaticã poate fi echivalatã cu intervenţiile naratorului din creaţiile epice.
Opera literară în proză “Aleodor împărat” aparţine genului epic, autorul reuşind să-şi exprime ideile, sentimentele şi punctul de vedere  direct, fără ajutorul personajelor şi a acţiunilor la care care participă aceştia.