1 “O scrisoare pierdută “
- apartenenţa la gen -



Dramaturg şi prozator, I. L. Caragiale (30 ianuarie 1852 – 9 iunie 1912) a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, dovedind un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. Înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare şi cu o imaginaţie ieşită din comun, el foloseşte cu măiestrie ironia, sarcasmul şi satira, pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de un defect, morală reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman. Caragiale se remarcă în literatura română prin operele sale, fiind cel mai priceput creator de caractere, ilustrate mai ales prin comediile: “O noapte furtunoasă”, “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, “D-ale carnavului” şi “O scrisoare pierdută”.
    Opera literară “O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale este o comedie realistă de moravuri politice, ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Are loc o campanie. Între Ştefan Tipătescu şi Zoe Trahanache, soţia lui Zaharia Trahanache, se naşte o idilă. Caţavencu, care şi el vroia să câstige, găseşte o scrisoare de amor dintre cei doi. El o şantajează pentru a câştiga alegerile. Însă scrisoarea ajunge la cetăţeanul turmentat, din greşeală, care dă înapoi scrisoarea lui Zoe. Ea, pentru a-l ierta pe Caţavencu, îi propune să-l sprijine pe Agamemnon Dandanache, reprezentatul judeţului, care şi câştigă alegerile.
Titlul operei este alcătuit din substantivul “scrisoare” şi atributul “pierdut”. Prezenţa articolului nehotărât ”o” sugerează o situaţie nicidecum unicată (găsirea unei scrisori de dragoste de către cineva care o va folosi înspre binele său) dar cu urmări inimaginabile.
Această creaţie artistică este o operă literară cultă, numele autorului fiind cunoscut, ea având o elaborare unitară, prezintã fapte, întâmplãri, evenimente, caracterele şi sentimentele unor personaje, a căror prezentare se face cu ajutorul naraţiunii, două elemente de bază fiind personajul şi acţiunile lor limbajul utilizat este unul artistic, mai îngrijit şi select, fără regionalisme sau arhaisme, iar în cadrul operei poate fi observată lipsa fragmentelor lirice.
Producţia artistică literară “O scrisoare pierdută” este o operă epică, deoarece, în cadrul acesteia, pot fi regăsite elemente caracteristice genului.
Autorul reuşeşte să-şi exprime ideile, sentimentele, precum şi punctul de vedere cu ajutorul unor personaje bine conturate, cu personalităţi puternice (Trahanache, Zoe,  Tipătescu). Ele participă la un număr de evenimente desfăşurate în decursul unui spaţiu şi  timp bine delimitat ( la începutul secolului XX).
Succesiunea evenimentelor şi acţiunile la care iau parte personajele determină formarea planului simplu de idei şi a momentelor acţiunii.
Prin folosirea substantivului “uşa”, la o formă arhaică a pluralului său în metatext, “uşe”, autorul reuşeşte să redea atmosfera contemporană perioadei sale, dând operei o notă de originalitate.
Utilizarea continuă, în didascalii, a persoanei aIII-a, a complementelor de loc şi timp (de exemplu “citind” şi “şovăind”),precum şi a unui limbaj “sec” de figuri de stil subliniază gradul mare de obiectivitate al autorului
Autorul, pentru a reda cât mai coerent şi mai precis seria evenimentelor, foloseşte o multitudine de moduri de expunere: dialogul, care oferă autenticitate şi sporeşte, totodată, interesul cititorului, scurtele fragmente de descrieri lipsind, fiind substituite de precizia extraordinară din cadrul relatărilor, iar, cel mai frecvent întâlnit mod de expunere, naraţiunea, utilizat în povestirea faptelor personajului.
Folosirea adverbelor şi a complementelor de loc şi a verbelor la gerunziu în didascalii, precum “în fund”, “asemenea” şi “zâmbind”, autorul reuşeşte o relatare extraordinar de precisă, lucru ce sporeşte interesul cititorului, contribuind totodată la formarea fundalului.
Comparând cu alte tipuri de genuri literare, pot fi observate anumite asemănări. Spre exemplu, cu genul liric, poate fi observată folosirea procedeelor stilistice, a figurilor de stil în ambele genur, iar în comparaţie cu genul dramatic, pot fi găsite asemănări precum: monologul, iar indicaţiile scenice din opera dramatică pot fi echivalate cu intervenţiile naratorului din creaţiile epice.
Opera literară în proză “O srisoare pierdută” aparţine genului epic, autorul reuşind să-şi exprime ideile, sentimentele şi punctul de vedere cu ajutorul personajelor şi a acţiunilor la care care participă aceştia.
De-a lungul întregii sale opere literare, scriitorul şi dramaturgul I. L. Caragiale conturează comportamentul uman, fiind un aspru critic al firii umane. Satirizează incultura, lipsa de educaţie, proasta creştere şi snobismul.