1    Prietenia  cu  Paul  Zarifopol – o  constantã  ce    însenineazã  pe  exilat   
            Are  griji  cu  mutatul , în  noul  apartament  e  prevãzutã  o  camerã  de  oaspeti , special  pentru  Paul  si  Fanny  Zarifopol .  La  rându-i , Zarifopol  îi  cultivã  societatea : se  vãd  des , fie  la  repetitiile  generale  de  la  Gewandhaus , din  Liepzig , fie  la Berlin , pentru  lecturi  din  opera  artistului  ori  pentru  casnice  comisioane .  Piesa  Titircã ,  Sotirescu  &  C-ie  pusã  repetat  pe  tapet , rãmâne  în  mapã  înainte  sã  ia  drumul , improbabil , al  lucrului  metodic .  Trece  o  fantomã  a  ultimilor  ani .  Desi  Caragiale  nu  renuntã  la  proiect , îl  încearcã  disperarea  cã  o  victorie  prea  rapidã  nu  are  cum  sã-l  vindece   de  chinurile  facerii .  Circulã  pe  la  Viena  si  Budapesta  cu  simpatii  afisate  pentru  cauza  româneascã  .                                           
            Cu   scrisul   nu   merge : s-or  fi  epuizat  resursele  ?  Încearcã   sã  se  distreze . Ascultã  fanfare , bate  strãzile  amator  de  distractie , pleacã  pânã  la  Munchen , sã  trãiascã  printre  bavarezi . La  1  septembrie  1910  editura  Adevãrul  e  gata  cu  volumul  de  prozã . Berlinezul  e  sãnãtos  si  vesel  …  numai  bun  …  de  însurat . De  altfel  se  pare  cã  existã  la  Munchen  un  centru  sensibil  la  freamãtul  literaturii  autentice .                                            
             Societatea  româneascã  PATRIA  trimite  lui  Caragiale  o  urare  de  muncã  spornicã  semnatã  de  47  tineri , bine  sfãtuiti  de  pictorul  Marin  Bunescu , bursier  al  Academiei  de  Arte  Frumoase .
             Intrã  în  anul  1911 ,atras  de  ideea  unei  reviste  românesti  de  culturã  la  Budapesta . De  traditie  transilvanã  cu  caracter  bilunar , se  avanseazã  titlul  Monumente  Libere , un  magazin  destinat  publicului  larg , dornic  de  instructie  si  divertisment . Animatorii  periodicului  sunt  conducãtorii  partidei  nationale , Vasile  Goldis  si  Al. Vaida  Voievod . Dar  strategia  fruntsilor  are  de  suferit  din  cauza  calomniilor  si  a  luptei  între  generatii . Faptul  cã  Românul  Goldis  pare  sã  intentioneze  neutralizarea  Tribunei  dã  de  gândit . Caragiale  întârzie  sã  se  afilieze  uneia  sau  alteia . Rãmâne  un  om  cuminte . Pânã  când  ineptiile  antiromânesti  proferate  spinarea  sa  îl  ofenseazã  . Textul  sãu  are  titlul  O  reparatiune . Începe , cu aceasta , sã colaboreze  la  Românul  ce  îl  învrãsbeste  cu  Tribuna . Sigur  cã  pozitia  lui  Caragiale  nu  place  tuturor , de unde  si  epigrama  ce  îi  adreseazã  Cincinat  Pavelescu :    
                       ’’ Maestrului   Caragiale
Esti  cronometru  fin , maestre                                                                 Dar  la  Românul , ce  cati , oare ?
Au  ei  nevoie  de  ceasornic ,                                                                     Sau  tu  nevoie  de  unsoare ,,    

În  cercul  bucurestean , vechii  sãi  apropiati , Cosbuc , Delavrancea  si  Vlahutã , îi  trimit  telegrame  si  gânduri  de  bine . Totusi , în  august , petrece  zile  senine , de  sãrbãtoare , dupã  care  nenea  Iancu  face  o  vizitã  lui  Iuliu  Maniu , însotit  de  Octavian  Goga . E  un  bun  prilej  sã  îsi  exprime  admiratia  pentru  Transilvania . Dacã   la  Bucuresti  nu  e  în  pregãtiri  vreun  spectacol  cu  vreo  piesã  de-a  sa , la  Craiova  Emil  Gârleanu  pune  la  cale   Sãptãmâna  Caragiale  deschisã  cu  Nãpasta  si  continuatã  cu  O  scrisoare  pierdutã . Drepturi  de  autor, cocheta  suma  de  2200  lei !
 1912  debuteazã cu  semne  amestecate . Titiricã , Sotirescu & C-ie  nu  face  paşi  înainte . Lui  Vlahutã  îi  declarã  la  30  ianuarie, într-o  fabulã  tristã :
Dupã  prea  amarã  viatã                                                                               Nu  fi  lacom  la  dulceatã !
Dulciuri , mulţi  pregătesc  maestrului  în  anul  jubiliar ; prima  Societatea  Scriitorilor  Români  cere  dezlegare  pentru  o  serbare  de  cinstire  în  toată  tara . Caragiale  refuză . Oficialitatea  explică  opiniei  publice  lezate  că  scriitorul  va  fi  având  probleme  de  sănătate .
Sexagenarul  lasă  pierdute  mai  multe  ocazii . Încercările  publicitare  îl  descumpănesc  pe  cât  insistentele  de  a-l  transforma  în  mumie  împănată :  Iubeşte-mă  , îi  scrie el  lui  Zarifopol , dar  nu  intra , mă  rog  frumos ,  în  sertarele  mele , unde  se  ascund  măruntaiele  mele .
Din  toate  părţile  curg  mesaje  de  prietenie ; de  la  Iaşi , omagiul  e  semnat  de  Mihail  Sadoveanu  si  Topârceanu ; de  la  Viata  Românească  parvine  un  număr  de  revistă  ce  îi  este  consacrat , cu  articole  de  G.Ibrăileanu  si  T. Arghezi , Convorbiri  Literare  tac , însă  Casa  Regală  patronează  prin  prinţul  Carol  un  festival  teatral  în  ziua  de  31  ianuarie , Take  Ionescu  îl  declară  mândria  unui  întreg  neam . Flacăra  îi  închină  integral  apariţia  ei  din  4  februarie  în  coordonarea  lui  Al.Vlahută . Regina  Elisabeta  si  Al.Davila , N. Iorga  si  C.D.Gherea  sunt  prezenţi  cu  motivări  entuziaste .
Totuşi  e  un  fapt  cã , golit  de  un  ideal , Caragiale  nu  a  înţeles  sã  primeascã  pe  seama  literaturii  lui , ceea  ce  omul , profanat  în  procese  si  artistul  refuzat  de  Academie  îşi  dorise : recunoaşterea  exactã , pentru  contmporani  si  istorie .
Singurãtatea  îl  apasã , prietenii-putini  nu  îi  ţin  loc  de  lumea  de-acasã  , în  care  fusese  jucat , de  care , acum  îl  despãrteau  hotare geografice .
Voia  sã  vinã  acum  la  Bucureşti  . Sã  aducã  piesa  proaspãt  scrisã , cea  mult  anuntatã . Promisiunea , neumbritã  de  temeri  iniţial , rãmâne  fantasmã  de  cum  vrea  sã  o  astearnã  pe  hârtie , sã  îi  gãseascã  un  tipar , sã  o  ofere  ascultãtorilor  ca  pe  un  vis  împlinit .                                                                                                              
Moştenirea  Momuloaiei  se  topeşte  ca  gheata-n  soare . Si  deşi  Teatrul  Naţional  readuce  în  repertoriu  Noaptea  Furtunoasã  si  Conu  Leonida  fatã  cu  reacţiunea , banii  se  lasã  aşteptaţi . Grijile  vieţii  pândesc , afirmã  scriitorul , si  în  acele  zile , din  toate  pãrtile .                                                                                                                                                                                                                                 
Succes  deplin  nu  are  decât  moartea  venitã  pe  neaşteptate  în  seara  zilei  de  8  spre  9  iunie . O  crizã  funestã  de  artero-sclerozã . Doliul  cuprinde  tara . Guvernul  decide  funeralii  naţionale . Dar  era  o  dãrnicie  târzie , cum  si  exclamã  epigrama  apãrutã  în  ziarul  Opinia :
    

Mult  sãrmane  Caragiale !                                                                                                                                                                    Curg  la  sume  si  parale !                                                                                       O , guvernu-ti  este  foarte !                                                                            Bun  si  darnic  dupã  moarte .