1
POPA  TANDA
                             
                                            De Ioan Slavici


CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL
                              COMPUNERE


    Parintele Trandafir este personajul principal al nuvelei,fiind prezent in toate momentele actiunii si infatisat in evolutia sa.
    El este fiul dascalului Pintilie din satul Butucani,localitate unde mai tarziu ajunge preot. Aici isi intemeiaza o familie si isi profeseaza meseria in timp limitat.
    Inca din expozitiune naratorul apeleaza la caracterizarea directa evidentiind calitatile si chiar defectele acestui personaj.
    El este:”om bun ;a invatat multa carte si canta mai frumos decat chiar raposatul tatal sau”.
Este un om caruia ii place sa vorbeasca drept si nu pe ocolite,spunand astfel lucrurilor pe nume :”si totdeauna vorbeste drept si cumpanit ca si cand ar citi din carte”.
Parintele Trandafir a fost invatat cu munca asa ca el este un bun gospodar,abil,caci reuseste sa faca din nimica ceva,este un bun familist,ingrijindu-se sa nu lipseasca nimic celor dragi:”Si harnic si grijitor om este parintele Trandafir. Aduna  din multe si face din nimica ceva. Strange,drege si culege,ca sa aiba pentru sine si pentru altii”.
Pentru ca isi priveste obiectiv personajul,el ii reflescta si defectele,acele care s-au rasfrant intr-un mod neplecut asupra preotului. El era un om lipsit de diplomatie asa ca de multe ori a vorbit satenilor raspicat  si fara ocolisuri,fapt care a tras dupa sine o reclamatie facuta de consateni si adresata protopopului: “Minunat om ar fi parintele Trandafif daca nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorba,cam aspru la judecata:prea de-a dreptul verde-fatis”.
    In urma reclamatiei preotul este transferat in satul Saraceni,al carui nume,parca,este predenstinat. Din acest moment naratorul prin caracterizarea  indirecta lasa faptele sa vorbeasca da la sine,adica se face oprezentare si prin atitudinea sau prin felul lui de a vorbi.
    Ajuns in Saraceni preotul analizeaza situatia cu luciditate si isi da seama ca trebuie sa faca ceva astfel incat sa schimbe lucrurile in acest sat. Din acest motiv,parintele Trandafir incearca mai intai sa-i surprinda pe sateni prin slujbe deosebite tinute la biserica. De aceea in prima duminica el tine satenilor predica despre fiul risipitor: “In cea dintai dumineca ,parintele Trandafir tine o predica oamenilor ce s-au adunat in numar mare  ca sa vada pe popa cel nou…Parintele Trandafir se simtea norocit intr-acea zi. Niciodata el n-a fost ascultat cu atata luare-aminte ca asta data”.
Dezamagirea nu se lasa mult asteptata,caci pe masura ce se scurgea timpul satenii parca au uitat de existenta preotului,asa ca acesta s-a trezit de multe ori,singur in biserica.
Inzestrat cu tenacitate is energie debordanta,parintele nu renunta la telui propus si isi schimba tactica de abordare a problemei,astfel ca el porneste prin sat cu sfatul:”Asteptati!grai el. Daca nu veniti voi la mine,ma duc eu la voi!”.
    Neobtinand nici acum nici un rezultat,preotul isi diversifica strategiile si apeleaza la batjocura. Fiind observator a ceea ce se intampla in jurul sau,neiertator,aspru cu cei lenesi,cu o limba ascutita si vorba muscatoare,el ii ironizeaza pe satenii tandavi,fara mila:”Mai!dar istet om mai esti tu!-graieste catre stapan- si prin varful casei ai ferestre. Tare iubesti lumina si sfantul soare!”.
Alt mijloc prin care parintele Trandafir incearca sa indrepte situatia noilor sai consateni,este ocara ,insa si aceasta se dovedeste a fi ineficienta avand chiar un efect invers,deoarece satenii incep sa-l ocarasca si ei pe preot:”La inceput oamenii se lasau ocarati. Mai tarziu,mai raspa(u)ndeau si ei cate ceva,asa,pe sub caciula. In sfarsit,insa,vazand ca merge prea gros,incepura si ei sa ocarasca pe popo”.
Toate aceste strategii nu au efectul sondat,intru-cat preotul este perceput de consateni ca o persoana din afara comunitatii lor,care prin pozitia sa nu face altceva decat sa le strice rosturile si obiceiurile. Daca la inceput satenii il privesc cu ingaduinta,mai tarziu datorita insistentelor obositoare ,oamenii ii raspund cu ostilitate considerand ca toata aceasta incercare a preotului este o tandalitura,de unde de altfel personajul se alege cu numele de “Popa Tanda”.
    Momentul  in care enoriasii actioneaza impotriva-i, preotului nu-i ramane alta alternativa decat sa se dea pe sine drept exemplu. De aceea cu o aceeasi energie,tenacitate si vointa isi repara casa,isi imprejmuieste curtea,isi cultiva pamantul,lucruri care ii uimesc pe sateni si al inceput il considera pe nedrept “omul dracului”. In final aceasta atitudine este urmata si de sateni astfel incat o parte dintre ei devin la randul lor persoane demne de urmat. In sfarsit ,dupa o lunga perioada de chin,preotul schimba ceea ce si-a propus iar el din “omul dracului” devine “omul lui Dumnezeu”.
    Autorul isi prezinta personajul si dupa zece ani cand inafara de infatisare aproape nimic nu s-a schimbat din comportamentul parintelui:”Toate s-au schimbat;numai parintele Trandafir a ramas precum a fost: verde,vesel si harnic”.