1 Mihail Sadoveanu s-a născut pe data de 5 nov. 1880, la Paşcani şi a murit pe data de 19 oct. 1961 la Bucureşti.
Activitatea sa creatorie durează din cursul anului 1904 până în 1954 şi cuprinde peste 13 000 de pagini.
Dintre temele operelor sale amintim: frumuseţea naturii: „Valea Frumoasei”, istoria: „Fraţii Jderi”, „Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă”, viaţa satului românesc: „Bordeienii”, „Sluga”, condiţia umană: „Haia Sanis”.
Opera „Fraţii Jderi” este, de fapt, o trilogie compusă din volumele: „Ucenicia lui Ionuţ”, „Izvorul Alb” şi „Oamenii Măriei Sale”.
Cadrul temporal al operei este fixat între anii 1469 şi 1475.
Mihail Sadoveanu reuşeşte să prezinte într-un mod deosebit figura legendarului domnitor Ştefan cel Mare, romanul „Fraţii Jderi” putând fi caracterizat ca un roman al domniei acestuia.
Caracterizarea directă a personajului principal al acestei opere, domnitorul Ştefan cel Mare, este realizată din două perspective: cea a autorului şi cea a altor personaje.
Caracterizarea directă din perspectiva autorului cuprinde portretul fizic al domnitorului şi se realizează cu ajutorul descrierii: „avea obrazul ars proaspăt de vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustaţa uşor cărunţită. Avea o puternică strângere a buzelor şi o privire verde tăioasă. Deşi scund de statură, cei dinaintea sa, opriţi la zece paşi, păreau că se uită la el de jos în sus”.
Caracterizarea directă din perspectiva altor personaje este realizată din atitudinea celorlalte personaje faţă de domnitor. Acesta reuşeşte să-i impresioneze pe solii străini cu ordinea şi disciplina de la curte şi implicit, din ţară. Cunoscut de toţi şi admirat, „se zvoneşte prin sate despre Măria Sa că-i om nu prea mare de stat, însă groaznic când îşi încruntă sprânceana”. Dacă în relaţiile cu boierii este de multe ori aprig şi iut la mânie, în relaţiile cu oamenii de rând este blând şi înţelegător, plăcându-i să poposească în mijlocul lor.
Caracterizarea indirectă a personajului reiese din relaţiile lui cu alte personaje, precum şi din faptele sale.
Din relaţia cu fiul său, Alexăndrel-Vodă, iese în evidenţă înţelepciunea domnitorului pe care încearcă să o transmită şi fiului prin sfaturi: „noi, domnii şi stăpânitorii de noroade, trebuie să urmăm pilda soarelui, dând în fiecare zi lumină fără a primi. Rânduiala noastră nu-i fără noimă în faţa lui Dumnezeu. Dacă ai fi fost un mişel,...,ai fi asudat în robie; dacă ai fi fost un vierme, ai fi urmat soarta ta mâncând trupul unui înţelept; însă eşti cucon domnesc.
Străinii îl privesc ca pe un mare cărturar, un iubitor de cultură şi artă, un om al Renaşterii. Bun diplomat, el primeşte străinii şi discută cu aceştia  în limbile lor, reuşind să îi uimească. Astfel solii străini spun că „a băut din apa înţelepciunii din aceeaşi fântână răsăriteană din care s-a adăpat Apusul.”
Trăsăturile dominante ale voievodului sunt voinţa şi dorinţa de dreptate: „a prigonit pe lotri, a bătut peste fălci pe duşmani, a grăbit sfârşitul vicleniilor”. Politica pe care el o duce este una dreaptă, iar braţul Măriei Sale a lovit, a stăpânit şi a călăuzit”.
În scena bătăliei de la Vaslui, domnitorul apare călare într-o imagine impunătoare. Reacţia celor din jur la vederea sa exprimă înfiorare şi emoţie: „în jurul Măriei Sale se aflau, stând în încremenire şi cu mâinile îngheţate unii dintre boieri”. Slujitorii care s-au jertfit au fost adunaţi de prin nămoale. Momentul este plin de tragism acesta fiind accentuat de cuvintele pline de durere ale domnitorului care a poruncit: „zi de post şi de rugăciune pentru toţi morţii noştrii”, iar natura pare şi ea pătrunsă de aceeaşi suferinţă: „după ce a tăcut Măria Sa, a sunat vântul mai cu tărie”.
Exemplu prin faptele sale, prin caracterul său, Ştefan cel Mare este un simbol al patriotismului, al dragostei de ţară şi de popor, al dreptăţii, al demintăţii şi al cinstei, iar Sadoveanu este cel care, prin romanul „Fraţii Jderi” prezintă „soarele Moldovei” în plină strălucire într-un mod memorabil.