1 Sfârsit de toamna
            
-pastel-

I. “Rege al poeziei”, cum l-a numit Eminescu, Vasile Alecsandri, cea mai de seama personalitate a generatiei de scriitori români de la 1848, a ramas în literatura noastra nu numai ca un mare poet, si si ca un deschizator de drumuri în domeniul poeziei si ca întemeietor al teatrului românesc.
Un loc aparte în creatia lui Alecsandri îl ofera volumul Pasteluri, publicat în 1875. Alecsandri este creatorul acestei specii literare pe care a si impus-o în literatura româna, pastelurile sale bucurându-se de aprecieri favorabile înca de la aparitie.
II. a) Pastelul “Sfârsit de toamna” surprinde fenomenele specifice sfârsitului acestui anotimp ce au loc în natura  o data cu apropierea iernii. Este o descriere lirica în versuri. Prin contemplarea tabloului de natura, poetul îsi exprima propiile sentimente fata de peisajul descris.
      b) Opera lirica în care autorul descrie un tablou de natura prin intermediul caruia îsi exprima sentimentele se numeste pastel.
      c) Termenul de pastel, preluat din artele plastice, denumeste un tablou realizat cu nuante delicate, abia creionate. Accentul cade pe imaginile vizuale, statice.
      d) Ca mod de expunere, poezia este o descriere literara de tip tablou, surprinzând doar spatiul cuprins de privire. Tabloul se constituie pe doua dimensiuni: una terestra (strofele I, II, IV) si una cosmica (strofa a III-a).
          La nivel terestru, sosirea iernii este vestita de plecarea pasarilor calatoare. Imaginea sirurilor de cocori care pleaca în pribegie umple sufletul poetului de neliniste si nostalgie:
          În srofa a dua este înfatisata moartea vegetalului: câmpia (personificata) capata o imagine trista, ierburile s-au vestejit, iar bruma a asternut culori de rugina ca si cum o boala cosmica ar fi atins pamântul.
    În ultima strofa sentimentul de spaima îi confera (atribuie) iernii dimensiuni halucinante: “iarna vine, vine pe crivat calare”.
    Teroarea sa raspâdeste, provocând neliniste si jale peste tot, creându-se o senzatie de sfârsit de lume.
    Omul însusi, atins si el de boala cosmica, “cade pe gânduri si s-apropie de foc”.
    Planul cosmic surprinde norii purtatori de zapada care, ridicati din cele patru puncte cardinale, devin înspaimântatori (“Ca balauri din poveste”). Lipsa soarelui si prezenta corbilor (pasari funerare) dau sentimentul mortii totale.
          e) În tabloul de natura descris domina imagini vizuale, realizate cu ajutorul substantivelor si adjectivelor cu valoare de epitete (“zile rele”, “jalnic dor”, “i-trista”), comparatii (“vesela câmpie acum pare ruginita”, frunzele… ca frumoasele iluzii”), personificari (soarele se ascunde, iarna vine calare).
    Si se adauga si imagini auditive (“boii rag, caii râncheaza, câinii latra”) si de miscare (“vântul suiera”, “trece-un cârd de corbi”, “soarele iubit s-ascunde”).
    f) În privinta lexicului se remarca iutilizarea unor forme învechite sau regionale, caracteristice limbii vorbite in acea epoca (“acu”, “vestejita”, “nouri”, “cocoare”, etc.). Dar, de cele mai multe ori, limbajul este cel firesc, în armonie cu elementele de versificatie care dau muzicalitate versului.
III. Ilustrând caracteristicile pastelului, poezia “Sfârsit de toamna” corespunde structurii sufletesti a poetului pentru care natura este un izvor permanent de încântare si de uimire.