1 Caracterizarea părintelui Trandafir
Popa Tanda
                             de Ioan Slavici

    Nuvela ,,Popa Tanda’’ a fost scrisă de Ioan Slavici, unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, care, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă şi I.L. Caragiale, şi-a adus o contribuţie deosebită la dezvoltarea literaturii române în sec XIX. Ioan Slavici consideră că rolul literaturii este de a-i face pe oameni mai buni şi în întreaga sa operă: romane, nuvele, povestiri şi piese de teatru, a urmărit acest ţel.
    Nuvela ,,Popa Tanda’’, inspirată din viaţa satului, are ca personaj principal pe părintele Trandafir, care apare în toate momentele subiectului şi este caracterizat în evoluţia sa prin diferite mijloace.
    În expoziţiune, autorul apelează la caracterizarea directă de către narator, care spune despre părintele Trandafir că: ,,Este om bun; a învăţat multă carte şi cântă mai frumos decât chiar răposatul tatăl său, ... vorbeşte drept şi cumpănit, ca şi când ar citi din carte. Şi harnic şi grijitor om este părintele Trandafir. Adună din multe şi face din nimica ceva. Strânge, drege şi culege ca să aibă pentru sine şi pentru alţii.’’ Tot în mod direct sunt prezentate şi aşa-zisele defecte ale personajului, dacă defecte se pot numi corectitudinea, sinceritatea, francheţea. Naratorul spune despre părintele Trandafir că ,,Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată; prea de-a dreptul, prea verde-făţiş, el nu mai suceşte vorba, ci spune drept în faţă, dacă i s-a pus ceva pe inimă.’’
    În mod indirect, personajul este caracterizat prin: faptele şi vorbele sale, prin relaţiile cu celelalte personaje, prin originea sa, prin statutul social, prin poreclă, prin atitudinea naratorului faţă de personaj. În expoziţiune aflăm că părintele Trandafir este fiul dascălului Pintilie din Butucani, cântăreţ vestit. Părintele Trandafir a fost preot în Butucani şi apoi, din cauza conflictului său cu sătenii, a ajuns preot în Sărăceni. El este căsătorit şi are doi copii, dar autorul îl prezintă în evoluţia sa şi astfel aflăm că la un moment dat părintele are patru copii, iar în deznodământ are şi nepoţi.
În intrigă descoperim alte trăsături ale părintelui Trandafir, prezentate tot în mod direct. Aflăm că părintele este un om hotărât, cu judecata limpede, care atunci când ajunge în Sărăceni, analizează lucrurile şi îşi dă seama că trebuie să rămână în sat şi să-i facă pe ţărani harnici pentru a le fi lor bine, dar şi lui, deoarece convingerea părintelui era că ,,popa face treaba satului, iar satul să se îngrijească de traista popii.’’
Părintele Trandafir este un om hotărât, care nu se lasă până nu-şi atinge scopul. Pentru a-i face pe sărăceni oameni harnici, el recurge la predică, sfaturi, batjocură, ocară, şi în final, la exemplul personal. În ciuda faptului că oamenii nu vor să se schimbe, şi ţin la traiul lor leneş, părintele face tot ce poate pentru a-i schimba.
Relaţiile sale cu celelalte personaje sunt un alt mijloc de caracterizare indirectă. Dacă la început sărăcenii îl tolerau, şi la un moment dat chiar îl admirau pentru inteligenţa sa, ,,aşa popă n-a mai fost în Sărăceni’’, când ţăranii îşi dau seama că părintele încearcă să-i schimbe, îl privesc cu duşmănie, îl ocărăsc şi chiar îl pârăsc la protopop.
Părintele dă dovadă de spirit practic atunci când se apucă să-şi repare casa, să-şi împrejmuiască curtea, să facă straturi, să semene porumb, atrăgând şi pe ţărani la muncă. Ţăranii îl privesc cu invidie şi îl numesc ,,Omul dracului’’, iar atunci când sunt mulţumiţi de rezultatul muncii lor, de schimbările survenite în sat şi în traiul lor, ei se roagă pentru sănătatea părintelui şi îl numesc ,,Omul lui Dumnezeu’’. Acum părintele este acceptat ca făcând parte din comunitate.
Porecla pe care i-o dau oamenii părintelui Trandafir, ,,popa Tanda’’, ajută la caracterizarea personajului la un moment dat, când acesta umbla prin sat cu sfatul şi batjocura.
În deznodământ, autorul apelează din nou la caracterizarea directă, spunând că ,,toate sa-u schimbat, numai părintele Trandafir a rămas precum a fost: verde, vesel şi harnic.’’ Dacă părul şi barba căruntă nu l-ar trăda, s-ar putea crede că acei copilaşi cu care se juca la poartă, sunt copii lui. Aflăm astfel că părintele Trandafir se bucură de familia sa, de aprecierea şi admiraţia oamenilor, şi mulţumit de ceea ce a realizat în viaţă.
Prin realizarea acestui personaj, Ioan Slavici ilustrează ideea că ,,omul sfinţeşte locul’’, şi munca îl înobilează pentru că ,,cine nu munceşte, greu păcătuieşte’’.