1





,,A vorbi despre poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta…Nu poata sa ajunga vorba pana la el, fara sa-i supere tacerea. Numai glasul coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene, din departare, delicata lui singuratate slava”
                        -TUDOR ARGHEZI-
    ,,Eminescu – cel cu ochii cat istoria de mare” s-a nascut la 15 ianuarie 1850 la Botosani, avand parinti pe Gheorghe Eminovici si Raluca (Iurascu). Copilaria si-a petrecut-o la Ipotesti, sat care l-a fermecat prin vraja padurii, prin murmurul izvoaarelor, prin sufletul curat si simplu al romanului.
    Studiaza la Cernauti, unde il are ca profesor de limba romana pe Aron Pumnul. Dupa moartea acestuia ii scrie poezia ,,La mormantul lui Aron Pumnul” aratand cat de mult l-a venerat pe profesorul lui.
    Isi continua studiile la Viena, unde se imprieteneste cu Ioan Slavici, apoi devine student audient la Universitatea din Berlin.
    In anul 1874 se intoarce la Iasi. Este numit director al Bibliotecii Centrale. Indeplineste mai tarziu functia de revizor scolar in judetele Iasi si Vaslui;este perioada in care se cimenteaza prietenia dintre Ion Creanga si regele neincoronat al condeiului.
    In anii cuceririi independentei de stat a Romaniei, 1877, poietul nepereche se muta la Bucuresti si lucreaza la redactia ziarului ,,Timpul”, alaturi de I. L. Caragiale si Ioan Slavici.
    Dupa ani de munca incordata, de nedreptate, de zbucium, Luceafarul poeziei romanesti moare la 15 iunie 1889 si este inmormantat la cimitirul Bellu din Bucuresti.
    Primul sau volum de poezii (editia princeps) a fost tiparit in 1883 din initiativa lui Titu Maiorescu si intitulat ,,Poesii”.
    Intreaga lui opera, atat in versuri cat si in proza, l-a consacrat ca geniu si ,,Luceafar al poeziei romanesti”.
    Opera lui Eminescu este o comoara unica, de inalta simtire si grai romanesc; poetul insusi a vibrat la marile idealuri ale poporului nostru, a dat glas, prin forta sa de sinteza, izvoarele autohtone si universale, printr-o profunda gandire filozofica, prin farmecul limbajului.
Mihai Eminescu s-a inscris in romantismul European prin tema iubirii si a naturii, care este predominanta in lirica sa. La Eminescu natura are doua ipostaze, una terestra si una cosmica, interferate in mod armonios, in cadrul careia indragostitii oficiaza un adevarat ritual al iubirii, ,,natura adesea-daca nu primeaza-e pe acelasi plan cu dragostea” (G. Ibraileanu). Natura terestra apare cu elemente specifice ale spatiului romanesc – codrul, izvoarele, salcamul, teiul, lacul, trestiile – vazute in vesnica rotire a anotimpurilor. Natura terestra este ocrotitoare, calda, uneori salbatica, participand mereu la framantarile poetului si constituind cadrul cel mai potrivit al dragosteisi meditatiei. Natura cosmica este simbolizata mai ales prin cadrul nocturn, in care luna, stelele, luceferii participa direct la sentimentul iubirii umane.

        ,,Poezia lui Eminescu este o partitura imensa, in care vibratiile puternice ale notelor apropiate de noi sunt acoperite si indulcite cu sunete stinse, venite din departare…”
                    
                                              -D. POPOVICI-