1 Baltagul
de Mihail Sadoveanu
-rezumat-

    De pe plaiurile Moldovei, pline de miresme tari ale trecutului, s-a inălţat “Ceahlăul prozei româneşti”, Mihail Sadoveanu.
    Opera sa vastă cuprinde povestiri, nuvele, romane axate pe temele esenţiale ale vieţii.
    Romanul “Baltagul”, apărut in 1930, este considerat o capodoperă a prozei româneşti pentru concizia, dinamismul şi armonia compoziţiei, având în centru tema căutării şi a cunoaşterii adevărului.
    Vitoria Lipan, nevasta unui oier din Măgura Tarcăului, îşi aşteaptă soţul plecat la Dorna să cumpere oi. Într-o seară de toamnă, torcând pe prispa casei, ea îşi aminteşte de Nechifor cu drag, căci era om plin de viaţă, gospodar şi oier priceput, vesel şi sociabil, iubind petrecerile şi nunţile, unde spunea mereu o poveste despre oamenii de la munte, pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu inimă uşoară, să poată rezista unei vieţi aspre.
    Îngrijorarea Vitorie creşte cu fiecare zi, întrucât ea cunoaşte drumul parcurs de soţul ei an de an, şi că ar fi trebuit să se întoarcă de mult.
    Rămasă singură cu fiica sa, Minodora, caută sfat la preorul Dănilă, ba chiar la baba Maranda, vrăjitoarea satului, fără să găsească răspunsul şi alinarea de care avea nevoie.
    Unele vise şi presimţiri negre îi sădesc în suflet ideea că  el ar fi dispărut, mort pe undeva, fără sa-l ştie nimeni.
    Hotărând să plece în căutarea lui după sărbătorile de iarnă, îşi cheamă fiul, pe Gheorghiţă, plecat la apa Jijiei, cu oile la păşunat, în speranţa că el îi va fi sprijin în aflarea adevărului.
    Înştiinţează autorităţile de la Piatra-Neamţ de dispariţia lui Lipan şi o duce pe fiica sa, Minodora, la mănăstire, pentru a fi în siguranţă.
    Neavând încredere că oamenii legii o pot ajuta, Vitoria pleacă, împreună cu Gheorghiţă, pe urmele celui dispărut. Înainte de a pleca, ea se supune unui ritual de purificare, postind douăsprezece vineri.
    Înfruntând viscolul iernii, ea alege drumul pe care presupune că l-ar fi urmat soţul ei: Bicaz, Călugăreni, Fărcaşa, Vatra Dornei, Borca şi Sabasa, stă de vorbă cu oamenii şi află că Lipan trecuse pe acolo.
    La Borca a întâlnit un botez, la Cruci o nuntă. Ea ştie să-şi ascundă neliniştea şi să participe la aceste evenimente, pentru a nu supăra gazdele.
    Ajunşi în ţara Dornelor, Vitoria iscodeşte oamenii, chibzuieşte, pune cap la cap informaţiile culese şi deduce că Lipan a fost însoţit de alţi doi oieri, cărora le vânduse o parte din turma cumpărată de el.
    În localitatea Sabasa, Lipan nu mai ajunsese.
    Fac de mai multe ori drumul dintre Suha şi Sabasa şi, în final, Lupu, câinele lui Lipan, îi aduce la locul unde Nechifor fusese ucis. Vitoria descoperă osemintele soţului ei într-o prăpastie.
    Respectând tradiţia, munteanca organizează priveghiul şi, ajutată de domnul Toma, cârciumarul, şi de soţia acestuia, îl înmormântează pe Lipan.
    La praznicul de pomenire invită autorităţile din partea locului, dar şi pe Bogza şi Cuţui, presupuşii asasini.
    Prin inteligenţă, intuiţie, abilitate şi diplomaţie, femeia povesteşte drumul celor trei oieri şi uciderea lui Lipan, ca şi cand ar fi fost de faţă. Demascaţi, cei doi îşi recunosc crima şi Cuţui este arestat, iar Bogza ucis.
    Deşi suferă cumplit, Vitoria nu se lasă doborâtă şi are cugetul împăcat că şi-a făcut datoria de soţie şi de creştină.
    Ea plănuieşte s-o aducă pe Minodora să vadă mormântul tatălui ei, să recupereze turma pierdută, găsind în sine puterea să-şi asume toate responsabilităţile ce-i revin, în calitate de cap de familie, deoarece viaţa merge mai departe.