1 CAMIL  PETRESCU
-Patul lui Procust, roman modern-





    Camil Petrescu este cel care, prin opera lui fundamentează principiul sincronismului. Altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană prin aducerea unor noi principii estetice ca: autenticitatea, substanţialitatea, relativismul şi prin crearea personajului intelectual, lucid şi analitic, în opoziţie cu ideile vremii, care promovau “o duzină de eroi plângăreţi”.
    Patul lui Procust este un roman expresionist, construit pe voci ideologice având ca temă problema intelectualului, dar şi realitatea social-istorică românească de la începutul secolului al XX-lea.
    Camil Petrescu realizează în romanul Patul lui Procust adevărate “dosare de existenţă”, toate fiind confesiuni de conştiinţă pe care fiecare personaj-narator le face  pe baza reflectării realităţii în propria conştiinţă.
    Din punct de vedere compoziţional, textul e structurat pe două planuri        – corpul propriu-zis şi notele de subsol – iar din punct de vedere structural, opera e alcătuită din trei texte: textul T; textul Fred Vasilescu şi textul autorului (dovedind trăsătura fundamentală a romanului şi anume autenticitatea ).
    Singurul timp care are consistenţă şi sporeşte autenticitatea textului este timpul prezent. Romanul modern nu mai respectă criteriul cronologic în ordonarea evenimentelor, ele sunt redate prin scris, cum le dictează memoria afectivă: “îşi sprijină”, “mă atrage”, “îmi apărea”, “mergeam” etc.
    Textul T e format din cele trei scrisori ale doamnei Maria T Mănescu, adresate autorului. În cele trei documente, personajul feminin se raportează la relatarea a două pasiuni. Un oarecare D., pe care-l cunoaşte din copilărie şi care o iubeşte  şi iubirea ei pentru un necunoscut: Fred Vasilescu.
    Textul Fred Vasilescu, conţine jurnalul acestuia adunat sub titlurile Într-o după-amiază de august şi Epilog 1.Prima parte este alcătuită din scrisorile lui Ladima adresate Emiliei Răchitaru. Ele sunt citite într-o după-amiază fierbinte de vară de către Vasilescu şi comentate de Emilia şi Fred însuşi. În a doua parte se încearcă o elucidare a morţii lui George Demetru Ladima.
    Textul autorului (Epilog 2), conţine precizările autorului referitoare la moartea lui Ladima.
  
1  În notele de subsol se completează informaţiile oferite în corpul propriu-zis al operei. Se fac referiri cu privire la articolele publicate în ziarul Veacul: “D. Perieţeanu a făcut mare act de curaj de a atrage atenţia că adevăratul dezastru de la C.F.R. îşi are obîrşia în combustibilul cu care sunt aprovizionate C.F.R.[…] Căile noastre sunt furnizate de întreprinderile particulare cu o cantitate de 250 de vagoane de cărbuni anual. […] Afirmăm … cu ocazia discuţiei la Buget, că foarte uşor şi fără nici o atingere serioasă a intereselor miniere se pot reduce cheltuielile la C.F.R. cu mai multe sute milioane, ba prin oarecare sforţări cu miliarde.” Alt articol din ziarul Veacul “e într-adevăr de o violenţă surprinzătoare de la titlul Portofolii putrede şi suflete descompuse până la afirmaţia că: ne aflăm nu numai în faţa unui proces de un sadic cinism, care impune astăzi Statul jefuit să plătească, tot el, păgubaşul, comisioanele prevaricatorilor în sumă probabil de miliarde, dar şi a unui act de demenţă politică, sortit să ducă la ruină statul actual, prin secătuirea tezaurului şi prin distrugerea oricărui prestigiu de guvernământ”. Altă referire e făcută cu privire la personajul Fred Vasilescu: “această reputaţie de prost şi incult , de care se bucura F.V., Lumînaru era… falsă […] m-a surprins spiritul lui domol dar foarte aplicat […] avea o lectură de tânăr diplomat francez şi de amator de cai, englez în acelaşi timp […] la curent cu noutăţile şi curiozităţile practice ale culturii […] blond ca un amorez de teatru englezesc, uneori prea tăcut”. (acest fragment, precum şi alte pasaje: “Emilia, fata asta blondă ssau mai mult spălăcită, grăsuţă şi vulgară”,”femeia cu respiraţia groasă”, “eşti un copil”, “femeia pe care o iubea {Ladima}”, “Emilie ideală, bună, suavă”, “cobora oarecum ca o prinţesă”,demonstrează caracterul de pluriperspectivism al romanului). Ceea ce asigură omogenitatea cărţii este naraţiunea la persoana I.
    Camil Petrescu preferă stilul anticalofil, adică exprimarea concisă şi exactă a ideilor, “trăirilor, concepţiilor, ca într-un proces verbal”.El foloseşte un limbaj elevat, fără prea multe expresii populare: “Arta n-are de-a face cu ortografia … Scrisul corect e pîinea profesorilor de limba română. Nu e obligatoriu decât pentru cei care nu sunt scriitori. Marii creatori sînt mai abundenţi în greşeli de ortografie decât bancherii. Eminescu a scris mai puţin ortografic decât oricare dintre poeţii care l-au urmat şi l-au imitat…E îndreptat, cînd e tipărit, de editorii lui critici. Ortografia o poate cunoaşte orice elev premiat în clasa cincea de liceu. […] Stilul frumos e opus artei… e ca dicţiunea în teatru, ca scrisul caligrafic în ştiinţă. […] un scriitor e un om care exprimă în scris cu o liminară sinceritate ceea ce a simţit, ceea ce a gândit, ceea ce I s-a întâmplat în viaţă, lui şi celor pe care I-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsufleţite. Fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie”.  
    O altă caracteristică, care ajută la definirea romanului Patul lui Procust de Camil Petrescu, ca unul modern, este substanţielitatea. Ea este evidentă prin cele două aspecte ale existenţei umane, iubirea şi demnitatea ca substanţă a vieţii. Iubirea reprezintă aspiraţie şi dezamăgire, profundă şi incertă, fiecare personaj trecând de la o stare la alta, de la extaz la fericire. Iniţial, Ladima, un intelectual, iubeşte orbeşte şi pasional o persoană inferioară lui, care profită de el (pentru obţinerea de bilete la teatru şi alte evenimente mondene, pentru obţinerea unui post la Teatrul Naţional şi pentru obţinerea unor roluri importante ) pe nume Emilia Răchitaru. După ce îşi dă demisia de la ziarul Veacul (o gazetă de critică), este bombardat de către foştii lui colegi gazetari, cu injurii şi batjocori. În acea etapă a vieţii lui, el reuşeşte să îndepărteze obiectul opac din faţa ochilor săi şi vede adevărata realitate socială. Când îşi dă seama  ce fel de femeie a idolizat, încearcă să-şi salveze ceea ce a mai rămas din demnitatea lui, cerându-I scrisorile sale Emiliei şi în final sinucigându-se.
    O altă dramă este cea a lui Fred Vasilescu şi a doamnei Maria T Mănescu. Fred se dovedeşte capabil să părăsească o femeie superioară, pe doamna T, deşi nu e deloc exclus să se sinucidă din cauza ei. Fred sacrifică iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate.




                                Acatrinei Ştefan