1     Doina

Doina este o specie a literaturii populare, apartinand genului liric in care autorul isi exprima sentimentele si convingirile fata de unele probleme ale vietii, fata de timp si natura si fata de sine insusi.
         Trasaturile doinei :
    este o opera lirica, autorul isi exprima direct sentimentele si gandurile;
    este o creatie sincretica, adica poate fi si cantata;
    are un caracter intim personal fiind o expresie a sentimentelor umane;
    se inspira din unele probleme  existentiale (sentimente precum iubirea, ura sau revolta, plecarea in armata, sau la unele evenimente di viata omului precum doina de jale la mormantari)
    de obicei se clasifica in functie de sentimente sau de atitudinile exprimate: de jale, de noroc, de instrainare, de dor etc.

    Doina
Poiezia ,,Doina” exprima sentimentile creatorului anonim in toate momentele decisive ale vetii. Prin versurile sale doina mangaie sufletul si alina tristetea in clipele triste si vibreaza de bucurie in clipele de fericire. Ca tematica si importanta ,,Doina” este inseparabila de viata omului pentru ca exprima o parte din sufletul sau.
Poezia debuteaza cu o repetitie si un epitet expresiv prin care se realizeaza o formula de adresare plina de afectivitate: ,,Doina, Doina, cantec dulce!”
Vraja versului ei il incanta pe roman de fiecare data: ,,Cand te-aud nu m-as mai duce!”.
Utilizarea persoanei intai confera verilidicitate sentimentelor exprimate. ,,Eu stau in loc “.
Rotatia anotimpurilor si bucuria venirii primaverii sunt ideile evidentiate in continuarea ideii care sugereaza renasterea naturii in timpul primaverii:
,,Bate vant de primavara
Eu cant doina pe afara”.
Ritmurile eterne ale naturii apar in cantecul doinei prin soaptele florilor sau prin cantecul melodios al privighetorilor.
Nici iarna doina nu este uitata deoarece ea mangaie sufletele romanilor atunci cand spatiul exterior este ostil bantuit de viscol. Doar doina ii alina tristetea si dorul dupa spatiile deschise in care se simte liber si fericit. Doina evidentiaza si legatura indestructibila a omului cu natura, deoarece ecourile vetii naturii pot fi auzite si intelese de om.
Acest cantec este izvorat din adancul fiintei sale si ii da taria de a rezista, de a trece peste necazuri si suferinte, redandu-i
optimismul, increderea in viata. Suspinul doinei este ivit din sensibilitatea romanului, din dorinta de a infrunta cu barbatie soarta potrivnica:
,,Doina zic, Doina suspin
Tot cu doina ma mai tin.”
       In aceasta creatie autorul utilizeaza nenumarate figuri de stil precum epitetele ,,cantec dulce”, ,,vers de foc”; repetitiile ,,Doina, Doina” ; enumeratiile ,,de ma-n gan cu florile si privighetorile” sau personificarile ,,frunza-n codru cat invie”.
        Poezia este realizata intr-o maniera simpla si armonioasa, plina de sensibilitate; poetul anonim avand meritul de a surprinde relatia indisolubila, dintre cantecul doinei si sufletul insetat de frumos al romanului.