1                                      


La un  semn,un ţărm de altul,legănînd vas de vas,se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întregă;
Ieniceri,copii de suflet ai lui Alah şi spahii
Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii;
Răspîndindu-se în roiuri,întind corturile mari...
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.

Iata vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf  de băţ.
Baiazid,privind la dîsul ,îl  întrebă cu dispreţ:
-Ce vrei tu?
                  -Noi?Bună pace!Şi de n-or fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împarat.
La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu,după vorbă,după port.
-Tu eşti Mircea?
                   -Da-mpărate!
                               -Am venit sa mi te-nchini.
De nu, schimb a ta coroană intr-o ramură de spini.
-Orice gînd ai împărate,şi oricum vei fi sosit,
Cît suntem încă pe pace,eu îţi zic:Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă,doamne,să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oastea şi război ca să ne cerţi
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila măriei-tale...
De-o fi una de-o fi alta...Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate,de epace de-i război.
-Cum?Cînd lumea  mi-e deschisă, a privi gîndesti că pot
Ca întreg aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O,tu nici visezi,bătrîne,cîţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită  a întregului apus,
Tot ce stă în umbra crucii,împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de Semilună.

1 S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane,puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt şi mare.
N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcă rîuri-rîuri,
Ori din codrii răscolite,ori stîrnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adîncă ale lumii începuturi,
Înegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremură înspăimîntată marea de-ale lor corăbii!...
La Niscopole vazut-ai cîte tabere  s-au strîns
Ca să steie înaintea-mi ca şi zidul  neînvins.
Cînd vazui a lor mulţime,cîtă frunză,cîtă iarbă,
Cu o ură nempăcată mi-am şoptit şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dînşii să trec falnic,fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi de crunta-mi vitejie tu te aperi c-un toiag?
Şi,purtau  de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneg?
-De-un moşneg,da,împarate,căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rînd,el este domnul Ţării Romîneşti.
Eu nu ţi-aş dori vreodată să-nece spumegînd a tale oştii.
După vremuri mulţi veniră,începînd cu acel oaspe
Ce din vechi se pomeneşte,cu Dariu a lui Istape;
Mulţi durară,după vremuri,peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime pe norod;
Împăraţi pe care lumea nu pute să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pămînt si apă
Şi nu voi ca să mă laud,nici că voi să te-nspăimînt,
Cum veniră,se făcură toţi o apă ş-un pămînt.
Te fălneşti că înainte-ţi răsturnat-ai  valvîrtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
Ce-i mîna pe ei în luptă,ce-au voit acel Apus?...
Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier,
A credinţii biruinţă căta orice cavaler.
Eu?Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta,rîul,ramul,
Mi-e prieten numai mie,iară ţie duşman este.
Duşmanit vei fi de toate,fără-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti,dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfioreaza de-a ta faimă,Baiazid!
                                                                          De Mihai Eminescu