1 Curiozităţi:

Liviu nu-şi iubea copilăria, zicea că a fost foarte grea, fară bucurii şi jocuri copilaresti.(“ unica mea jucărie a fost o papuşă de cîrpe…”)

Era un copil frumos,cu bucle mari aurii, lăsate pe umeri. Mama îl purta ca pe o fetiţă.

A trait în frig şi în foame. Odată, dupa ce arsese ultimul scaun, se apucase să facă focul cu boarfe. Se incase un fum greu şi înecăcios, încît proprietarul mai era să-i arunce în stradă în plină iarnă.

Sentimentul dragostei l-a încercat de timpuriu. Erau trei prieteni indragostiţi de aceeaşi fată cu vre-o zece ani mai mare decît dinşii şi foarte frumoasă. Liviu avea pe atunci noua sau zece ani.

Mereu se aşezea intr-un colţ al mesei, niciodată în capul mesei şi niciodată în rîndul întîi, dacă exista al doilea.

Îi placea foarte mult să citească. Citea tot ce-i nimerea sub mînă. Mama îi dădea cîte un leu să-şi cumpere un covrig şi el strîngea leul, ca să-şi poată cumpăra unica revistă pentru copii.

Numele de alint de acasă- Lonciu.

Cînd a primit onorariul pentru poezie, şi-a lăsat plete ” ca la Mihai Eminescu”.

Tatăl vroia să-l vada contabil.

Într-o noapte, disperat că nu găseşte nimic de lucru şi nu are cu ce plăti chiria, a deschis încetisor fereastra şi… a şters putina. N-a mai dat prin acel cartier niciodată.

Şi-a gasit o slujbă la un fabricant de cravate.

Odată după ce anunţase că un tînar bine salariat doreşte să facă cunoştintă cu o tînără blondă, drăguţă, cu zestre, au început să-i vină scrisori cu duiumul. I se cerea fotografia, i se dădeau întîlniri.

În 1940, Liviu fuge de la Bucureşti la Iaşi şi încearcă de cîteva ori să treacă Prutul.   

Tatăl său  a murit asfixiat într-un vagon de vite.

Începuse să fumeze la o vîrstă mult prea timpurie şi tuşea. ( Abia în 1957, după festivalul de la Moscova, cînd l-au speriat doctorii că rămîne fără picioare- s-a lăsat.)

Era uituc. Îşi uita şi versurile.

Cel mai iubit anotimp al lui era toamna. El o numea ,, marea pictoriţă”.

Liviu n-a încercat niciodată să pescuiască.