1
SUBSTANTIVUL
Partea de vorbire flexibila,
care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii, actiuni, stari
etc.
1. Felul substantivelor
Dupa înteles (natura denumirii): -compuse (masa,
scolar, prieten)
-proprii (Maria, Venus, Arad)
Dupa alcatuire (forma): -simple
(casa, Iasi, om)
-compuse (prin contopire:
untdelemn)
(prin
alaturare: zi-lumina)
Atentie! 1.Substantivele simple pot fi primare
(carte, perna etc.)sau derivate cu sufixe (bunatate, geamgiu, îndoiala
etc.)
2.Substantivele compuse sunt
formate din doua sau mai multe cuvinte cu sens unitar
3.Se scriu cu cratima
substantivele compuse dintr-un substantiv în N si unul în G
(floarea-soarelui) din doua substantive legate prin prepozitie
(cal-de-mare), dintr-un substantiv si un adjectiv (argint-viu),
dintr-un substantiv si un verb (gura-casca)
4.Se scriu într-un cuvânt
substantivele compuse în care componentele nu-si mai pastreaza
individualitatea morfologica (bunavointa) G-D (bunavointei, nu bunei
vointe)
5.Substantivele proprii de scriu cu majuscula,
indiferent de locul pe care îl ocupa în propozitie sau fraza.
2.Genul substantivelor
În limba româna
substantivul are trei genuri: masculin, feminin, neutru
Genul masculin pentru fiinte de sex barbatesc sau lucruri care, prin
obisnuinta sunt socotite masculine(om, cal, pom)
Genul feminin pentru fiinte de sex femeiesc sau lucruri considerate,
prin traditie, feminine (pisica, floare, carte)
Genul neutru, în general, nume de lucruri (cer, stilou, nume)
Substantive epicene- acele nume de animale, pasari sau insecte care au
o singura forma pentru masculin si feminin (gândac, tântar, fluture,
elefant etc.)
Substantive mobile- nume de fiinte care au o forma pentru masculin
(copil, profesor) si alta pentru feminin (copila, profesoara)
Motiunea- procesul cu ajutorul caruia se formeaza substantivele
feminine din cele masculine si/sau invers (elev/eleva, rata/ratoi
etc.). Cele mai frecvente sufixe motionale sunt: feminine (-a, -ita,
-easca, -ca, -oaica, -toare), masculine (-oi,
-an)
3. Numarul substantivelor
Substantivele din limba româna prezinta forme de singular (elev,
scoala) si de plural (elevi, scoli)
Masculin
Feminin
Neutru
Singular
Plural
Singular
Plural
Singular
Plural
/pom
i/pomi
a/clasa
e/clase
/parc
-uri/parcuri
u, u/codru,
leu i, i
codri,lei
a/banca
i/banci
/orase
e/orase
e/munte
i/munti
e/parte
i/parti
u, u/lucru, tablou
-uri/lucruri, tablouri
a/tata
i/tati
/manta
le/mantale u,
u/cadru,
curcubeu
e/cadre, curcubeie
a/marfa
-uri/marfuri
u/studiu
i/studii
e/vreme
-uri/vremuri
- desinenta zero
• Alternante vocalice la radicalul substantivului în
trecerea de la singular la plural: a/a (rana/rani) a/e (masa/mese) a/e
(bat/bete) â/i (cuvânt/cuvinte) o/oa ( covor/covoare) oa/o
(comoara/comori)
• Alternante consonantice: d/z (lada/lazi) t/t
(baiat,baieti) s/s (urs/ursi) g/ (dunga/dungi) c/c (fiica/fiice) l/
(cal/cai) str/str ( astru/astri)
• Substantive defective de numar:
-cu forme numai la singular (nume de
materii,însusiri,stari sau ape,munti,persoane,locuri) comune (grâu,var)
si proprii (Siret Traian)
-cu aceeasi forma si la sigular si la plural (pui,
tei, unchi, invatatoare, nume)
-cu forme numai la plural (unele nume de materii,
nume de locuri, munti) comune (icre, câlti) proprii (Iasi, Balcani)
• Substantive cu forme multiple de singular
(oapete/oaspe; pântece/pântec) sau de plural cu acelasi înteles
(boli/boale; coli/coale) cu înteles diferit (coarne/corni/cornuri)
• Substantive colective (a caror forma de singular
are înteles de plural):
-substantive simple(primare): hoarda, herghelie,
stol, turma, trib etc.
-substantive derivate: alunis, frunzis, taranime,
stejaris etc.
Atentie! Forma de plural a unor nume de materie (alamuri, dulceturi,
matasuri etc) defective, în mod normal, de acest numar, are sensul;
unui plural colectiv, indicând soiuri, sortimente sau bucati din
materia respectiva
Declinarea substantivului
Declinarea
substantivelor nearticulate sau articulate nehotarât
Declinarea
substantivelor articulate hotarât
Declinarea substantivelor proprii (nume de persoane)
Declinarea substantivelor proprii nume geografice
compuse
a)doua substantive în acelasi caz: N-Ac Târgu-Jiu; G-D Târgu-Jiului
b)doua substantive, al doilea în genitiv: N-Ac Vatra Dornei; G-D
Vetrei Dornei
c)doua propozitii legate prin prepozitie: N-Ac Curtea de Arges; G-D
Curtii de Arges
d)un substantiv si un adjectiv: N-Ac Valea Lunga;G-D Vaii Lungi
4.Cazurile substantivului
Nominativ (cine? ce?)
-subiect:Lui i se cuvine aceasta cinste.
-nume predicativ (întotdeauna în relatie cu un verb
copulativ):Radu este un copil bun.
-apozitie(atribut apozitional):Râul Mures a iesit
din matca.
Obs.Exemplele se pot construi usor daca se folosesc adverbele : adica,
anume, chiar, tocmai.
Mihai [adica] nepotul meu a împlinit un an.
Acuzativ
-atribut substantival prepozitional (care? ce fel
de?) Apa de la munte este rece (care apa?)
Obs.Nu face greseala sa pui întrebarea: de unde?
-nume
predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ,iar substantivul e însotit de
prepozitie)Florile sunt pentru mama
-complement direct (pe cine? ce?) Îl întreb pe
Mihai..
-complement indirect (prepozitii+ cine? ce?)Vorbim
despre cazuri.
-complement de agent (de cine? de catre
cine?)Întrebarea a fost pusa de Alina.
Obs.Urmeaza dupa un verb la diateza pasiva sau dupa un participiu
-complement circumstantial de loc (unde? cu sau fara
prepozitii,încotro?)Vine de la padure.
-complement circumstantial de timp(când? cu sau fara
prepozitii,cât timp?)A lipsit de acasa o saptamâna.
-complement circumstantial de mod(cum? cât?)Copii
vin în grupuri.Alearga ca vântul.(complement circumstantial comparativ)
-complement circumstantial de cauza:Codrul clocoti
de zgomot
-complement circumstantial de scop:A plecat în oras
pentru cumparaturi.
Genitiv
-atribut substantival genitival(al,a,ai,ale
cui?)Interventia colegei a fost salutara.
-nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ si
este însotit de articol genitival:al,a,ai,ale)Pamântul este al
taranilor.
Obs.Substantivele în genitiv pot îndeplini si alte functii sintactice
saca sunt precedate de prepozitii sau locuri prepozitionale, forma
articulata: asupra,contra,împotriva,înapoia,deasupra, dedesubtul,în
susul, în josul,în fundul,din cauza etc.
-complement indirect:Toti s-au ridicat contra
propunerii lui.
-complement circumstantial de loc:Vizitatorii se
uitau în fundul pesterii
-complement circumstantial de timp:A ajuns la gara
înaintea sosirii trenului
-complement circumstantial de cauza:A întârziat din
cauza vremii.
-atribut substantial prepozitional:Gradina din fata
casei era inundata de verdeata
Dativ
-complement indirect (cui?)Padurii îi lipseste
cântecul pasarilor.
Obs.Substantivele în dativ pot îndeplini si alte functii
sintactice,daca sunt precedate de
prepozitiile:gratie,datorita,multumita,potrivit,
conform,contrar,aidoma,asemenea
-complement circumstantial de loc(dativ locativ):Stai locului copile!
-complement circumstantial de mod:A raspuns conform asteptarilor noastre
-nume predicativ:El este aidoma fratelui tau.
-atribut substantival
prepozitional(care?)Interventia conform planului a condus la reusita
-atribut substantival (cui?)Preot desteptarii
noastre/ Oferirea de premii olimpicilor a fost televizata (de obicei
dupa infinitivul lung)
-complement indirect cu prepozitie:Am reusit datorita Ioanei
-complement circumstantial de cauza:A întârziat datorita ploii
Vocativ
-nu are functie sintactica; se desparte prin virgula
de restul cuvintelor, indiferent de locul pe care-l ocupa în
propozitie: Ioana,vino afara!
Verbul
Partea de vorbire flexibila în raport cu modul, timpul, persoana si
numarul, care exprima actiuni, stari sau
calitati privite ca procese în derulare
1.Clasificarile verbului
a)dupa rolul sintactic si morfologic:
-predicative: îndeplinesc singure, la un mod
personal, functia de predicat verbal (a citi, a merge, a vedea etc)
-copulative: leaga numele predicativ de subiect si
îndeplinesc la un mod personal, împreuna cu numele predicativ, rolul de
predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)
-auxiliare: ajuta la formarea modurilor si
timpurilor compuse, precum si a diatezei pasive (a fi, a vrea, a avea)
b)dupa posibilitatea de a avea complement direct:
-tranzitive: care pot avea complement direct (a
face, a iubi etc)
-intranzitive: care nu pot avea complement direct (a
alerga, a fi, a merge etc.)
c)dupa referirea la persoana:
-personale: au forma pentru toate persoanele (a
cauta, a citi etc.)
-impersonale: nu au subiect si, deobicei, au numai
forma de persoana a III-a(a ploua, a ninge, a se zice etc.)
-unipersonale: de folosesc numai la persoana a III-a
(a latra, a macai, a oua etc.) a trebui este unipersonal ca forma si
impersonal prin continut.
2.Locutiunile verbale
Grupuri de cuvinte, care contin în mod obligatoriu un verb, cu sens
unitar si cu trasaturi morfologice si sintactice
specifice verbului
Structura locutiunilor verbale:
-verb+prepozitie+substantiv:a avea de gând
-verb+interjectie:a face tusti
-verb+substantiv:paziti-va gura(pronume între verb
si substantiv)
-verb+......etc.:a o lua la sanatoasa, a-si aduce
aminte
• cele mai frecvente verbe întâlnite în locutiunile
verbale:a face, a da, a lua, a avea, a pune, a trage, a baga
Atentie! O locutiune verbala se recunoaste daca:
-se poate substitui printr-un singur cuvânt (a o lua
la fuga=a fugi)
-întelesul unitar este altul decât sensul fiecareia
dintre componente;
-exista un cuvânt care, luat izolat, nu are înteles
clar (a-si aduce aminte;aminte=?)
3.Diateza verbului
Categorie gramaticala specifica verbului care exprima raportul dintre
subiect, verb si obiect: diatezele activa, pasiva si reflexiva
Diateza activa: arata ca subiectul face actiunea exprimata de verb,
fara a suferi consecintele acesteia; se formeaza din tema verbului de
conjugat la care se adauga terminatiile modurilor si timpurilor
respective;
Diateza pasiva: arata ca subiectul sufera actiunea facuta de
complementul de agent (exprimat sau subînteles) ; se formeaza din
participiul verbului de conjugat precedat de diateza activa a verbului
auxiliar a fi; diateza pasiva au doar verbele care la diateza activa
sunt tranzitive;
Diateza reflexiva: arata ca subiectul face actiunea si tot el o sufera;
se formeaza din diateza activa a verbului de conjugat precedat de
pronumele reflexiv în dativ sau acuzativ cu rol de marca morfologica.
4.Modurile verbului
Categoria gramaticala verbala care indica forma pe care o ia verbul
pentru a arata felul cum considera vorbitorul actiunea
Modurile:-personal: daca are forme distincte pentru exprimarea
persoanei;
-nepersonal: daca prezinta
actiunea fara referire la persoana care o savârseste;
-predicativ: daca verbul poate
îndeplini functia de predicat;
-nepredicativ: daca verbul nu
poate îndeplini functia de predicat;
Moduri personale, predicative:
-indicativ: exprima o actiune prezentata de vorbitor
ca reala,sigura (eu lucrez, tac, culeg, fug);
-conjunctiv: exprima o actiune realizabila, posibila
în prezent,ireala în trecut (eu sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug; eu
sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit);
-conditional-optativ: exprima o actiune realizabila
în functie de o conditie (eu as lucra, as tacea, as culege, as fugi);
-imperativ: exprima un ordin, un îndemn, un sfat, o
rugaminte (lucreaza! taci! culege! fugi!);
Modurile nepersonale, nepredicative:
-infinitiv: exprima actiunea în mod general,
denumeste numele actiunii (a citi, a lucra etc.);
-gerunziu: exprima o actiune în desfasurare, fara
referire precisa la momentul vorbirii (citind, lucrând etc.);
-participiu: denumeste sub forma de adjectiv
actiunea suferita de un obiect(citit, vazut, citit etc.);
-supin: forma verbala omonima cu participiul, având
în plus prepozitiile de, la, pentru si sinonima cu infinitivul (de
mâncat, pentru citit, la cules etc.);
5.Timpurile verbale
Categorie gramaticala verbala care exprima momentul sau durata
savârsirii actiunii
Timpurile indicativului
-prezent: actiune simultana cu momentul vorbirii
(lucrez, tac, culeg, fug);
-imperfect: actiune trecuta, nedeterminata în
momentul la care se refera vorbirea (lucram, taceam, culegeam,
fugeam);
-perfecul simplu: actiune trecuta, încheiata în
trecut (lucrai, tacui, culesei ,fugii);
-perfectul compus: actiune trecuta, terminata, fara
a preciza momentul încheierii fata de prezent (am lucrat, am
tacut, am cules, am fugit);
-mai mult ca perfectul: actiune trecuta, încheiata
înaintea altei actiuni trecute (lucrasem, tacusem, culesesem, fugisem);
-viitorul: actiune ce se petrece dupa momentul
vorbirii (voi lucra, voi tacea, voi culege, voi fugi);
-viitorul anterior: actiune care se va petrece în
viitor si se va încheia înaintea unei alte actiuni viitoare (voi fi
lucrat, voi fi tacut, voi fi cules, voi fi fugit);
Timpurile conjunctivului
-prezent: sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug;
-perfect: sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa
fi fugit;
Timpurile conditional -optativului
-prezent: as lucra, as tacea, as culege, as fugi;
-perfect: as fi lucrat, as fi tacut, as fi cules, as
fi fugit;
Nu uita! Imperativul, desi este mod predicativ, nu are forme decât
pentru prezent.
Atentie! Dintre modurile nepredicative doar infinitivul are forme
distincte pentru timp, prezent si perfect, celelalte moduri
neavând forme pentru mai multe timpuri.
6.Conjugarea verbului
Flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, timp, persoana si numar se
numeste conjugare
Nu uita! Dupa terminatia infinitivului (forma de dictionar a verbelor)
verbele se clasifica în patru conjugari:
Conjugarea I: verbe terminate în -a (a lucra, a cânta, a visa etc.)
Conjugarea II: verbe terminate în -ea (a placea, a vedea etc.)
Conjugarea III: verbe terminate în -e (a bate, a merge, a spune etc.)
Conjugarea IV: verbe terminate în -i sau -î (a fugi, a dori, a coborî,
a hotarî etc.)
Nu uita! Conjugarea verbelor regulate la diateza reflexiva este
aproape identica cu cea de la diateza activa. Paradigmele verbale sunt
aceleasi, adaugându-se în fata verbului pronumele reflexiv în dativ si
acuzativ cu exceptia imperativului si gerunziului,când pronumele sta
dupa verb. Diateza reflexiva este defectiva de participiu si supin.
pronumele
parte de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv
Feluri: personal, de politete, reflexiv, de întarire, posesiv,
demonstrativ, nehotarât, interogativ, relativ si negativ
Observatii:
1.Pronumele personal, de politete si reflexiv nu
devin niciodata adjective
2.Pronumele de întarire, posesiv, demonstrativ,
nehotarât, interogativ, relativ si negativ pot fi adjective
3.Pronumele personal, de politete, reflexiv, de
întarire si posesivau forme dupa persoana
1.PRONUMELE PERSONAL
Observatii:
1.Forme neaccentuate se întâlnesc doar în cazurile
Ac. si D.
2.Vocativ are numai persoana a II-a: tu! voi!
3.Genitiv-numai persoana aIII-a: lui, ei, lor.
4.Persoanele I si aII-a nu au forme dupa gen : eu,
tu, noi, voi
5.Pronumele dânsa, dânsul, dânsii, dânsele sunt
pronume personale, nu de politete
Functii sintactice
-subiect:
N: Tu
ajungi primul.
-nume predicativ în:
N: Fratele meu este el.
Ac: Întrebarea este pentru tine.
G: Cartea este a lui.
-atribut pronominal în:
N(apozitie): Invitatul,adica el, sa pofteasca
în casa.
G: Sfatul lui doveseste
întelepciune.
Cartea din fata lui este a mea.
D: Copilu-i statea linistit
(dativ posesiv)
-complement direct în:
Ac: Te întreb si pe tine despre acest lucru.
-complement indirect în:
Ac: A vorbit cu mine.
D: Lui i-am dat o carte.
G: (cu prepozitie) Napasta
a cazut asupra ei.
-complement circumstantial de loc în:Ac: Merge la
voi.
G: (cu prep. sau loc prep.)
S-a asezat în fata lui.(ei, lor)
D: (însotit de prep. sau
loc. prep. cu forma nearticulata):În fata-mi se
asezase o persoana importanta.
-complement circumstantial de mod în:Ac: A raspuns
ca tine.
-complement circumstantial de cauza: G: N-a venit
din pricina lui.
Situatii în care pronumele personal nu are functii sintactice:
-în V (tu! voi!)
-dativul etic: Vor sa mi-l omoare
-când are valoare neutra: A
luat-o la fuga
Da-i înainte fara grija!
2.PRONUMELE DE POLITETE
-are numai forme pentru persoanele aII-a si aIII-a
pers. aII-a: N-Ac: dumneata, dumneavoastra
G-D: dumitale
pers. aIII-a: N-Ac-G-D: dumnealui, dumneaei, dumnealor
Observatii:
-alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui,
voastra), Maria ta(sa, lui, voastra),Înaltimea ta (sa, lui, voastra)
Excelenta ta (sa, lui,
voastra).-folosite mai rar în vorbirea contemporana
-forme afective : mata, mataluta, matalica, talica,
matale
-functii sintactice: aceleasi cu ale pronumelui
personal( exceptii atr. pron. în D. si compl. circum. de loc în D)
3.pronumele reflexiv
Observatii: -are forme proprii numai pentru pers.
aIII-a, cazurile D si Ac
D: sie,
siesi/îsi, si
Ac: (pe) sine/ se
-pentru persoana I si aII-a
împrumuta formele de la pronumele personale:
D: îmi, îti-,
ne, va (îmi amintesc…)
Ac: ma, te-,
ne-, va (ma gândesc…)
-formele de mai sus devin
reflexive numai daca au aceeasi persoana cu verbul:
te
gândesti ma
framânt
pers
II II
pers
I I
Functii sintactice:
-complement direct:
Ac: Te privesti în oglinda.
-complement indirect:
D: Îti cumperi o carte.
Ac: Rar vorbea despre sine
-atribut pronominal:
Ac: Lauda de sine ……
D: (dativ posesiv) Si-a certat copiii
(copiii-si)
Mi-am aranjat cartile (cartile)
Observatii: Când nu are functie sintactica, pronumele reflexiv se
analizeaza împreuna cu verbul, fiind marca diatezei reflexive
Forma accentuata de
Ac., însotita de art. hot. se substantivizeaza (Si-a soptit în sinea
lui)
4.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DE ÎNTARIRE
Forme:
-masculin, singular: (eu)
însumi fiu (m.sg)-vocala u- însumi (m.sg.)
(tu) însuti
(el) însusi
-feminin, singular: (eu)
însami fiica (f.sg.)-vocala a-însami (f.sg.)
(tu) însati
(ea) însasi
-masculin, plural: (noi)
însine fii (m.pl)-vocala i-însisi (m.pl.)
(voi) însiva
(ei) însisi
-feminin, plural: (noi)
însene fiice (f.pl)-vocala e-însene (f.pl.)
(voi) înseva
(ele) însesi, însele
Observatii:
1.Se greseste mai ales la folosirea vocalelor
u,a,i,e aflate în fata formelor: -mi, -ti, -si, -ne, -va, -le
2.Pronumele de întarire se foloseste rar în limba
actuala. De cele mai multe ori, ele însotesc un pronume sau un
substantiv devenind adjective de întarire, de aceea functia sintactica
este de atribut adjectival.
3.Atentie la acord: Dan, Maria si
Elena, ei însisi… (masculinul are prioritate)
Eu, tu si el noi însine…(persoana I are prioritate asupra
celorlalte, iar persoana aII-a
asupra persoanei aIII-a)
4.Însusi poate fi înlocuit de adverbul chiar sau de
alte sinonime (singur, propriu,personal,în persoana)
5.PRONUMELE SI ADJECTIVUL NEGATIV
Forme:
N-Ac: nimeni, nimenea N-Ac:nici unul,nici una, nici
unii, nici unele
G-D: nimanui
G-D:nici unuia, nici uneia, nici unora
nimic, nimica
-Ca adjective se întâlnesc formele: nici o, nici un, nici unui, nici
unei, nici unor.
-Aceleasi functii sintactice ca si celelalte pronume
Observatii:
1. Aceste pronume trebuie folosite în propozitii
negative.
2.În exemplul:N-a stiut nici unul, nici altul-
cuvântul subliniat este conjunctie, deci nu intra în alcatuirea unui
pronume negativ.
6.PRONUMELE SI
ADJECTIVUL POSESIV
-Are forme dupa persoana si dupa numarul obiectelor posedate:
ex. al meu, al tau, al
sau a mea, a
ta, a sa
ai nostri, ai vostri
ale noastre, ale voastre
Formele se obtin cu ajutorul atricolului posesiv
genitival: al, a, ai, ale
Observatie: Pronumele lui, ei, lor sunt personale, nu posesive
Functii sintactice:
-subiect: N:
Ai mei au ajuns acasa.
-nume predicativ: N: Caietul
acesta este al meu.
Ac: Florile sunt pentru ai mei.
-atribut pronominal Ac: Rar am
vazut o privire ca a ta.
G: Sfatul alor mei mi-a fost de folos.
-complement direct: Ac: I-am
vazut pe ai vostri.
-complement indirect:Ac: Se gândea la ai sai.
D: Le povestesc alor mei.
G: Toti s-au ridicat împotriva alor tai.
-complement de agent:Ac: A fost chemat de ai sai.
-compl. circum. de loc:Ac: Vin de la ai
mei.
-atribut adjectival: N: Cartea ta
este aici.
Ac: Locuieste pe strada mea.
D: Caietului tau îi lipseste o foaie.
G: Dorinta mamei mele e sfânta
V: o, copilul meu, fii mereu întelept!
Observatie:Pentru a afla cazul adjectivului posesiv nu se pun
întrebarile al,a,ai,ale cui? ci se stabileste cazul
substantivului cu care s-a acordat adjectivul, care preia genul,
numarul si cazul substantivului determinat.
7.PRONUMELE SI
ADJECTIVUL DEMONSTRATIV
Forme:
-de apropiere:
acesta,aceasta,acestia,acestea,asta,asta,aista,aiasta, etc.
-de diferentiere: celalalt, cealalta,
ceilalti,celelalte,etc.
-de departare: acela, aceea (f.sg.),aceia (m.pl.)
acelea, aia, ala, etc.
-de identitate: acelasi, aceeasi, aceiasi, aceleasi
Functii sintactice: acelesi ca si la celelalte pronume, iar ca adjectiv
una singura: atribut adjectival
Observatii: 1.“Acela” are si o forma mai redusa
“cel”, care poate aparea numai în prezenta unui determinant obligatoriu
(cel de acolo, cei prezenti)
2.Alte forme
populare:asta,ista,aista,cesta,ala,alalalt,aia,isalalt.
3.Formele de feminin aceasta,
asta,aceea intra si în componenta locutiunilor adverbiale (pentru asta,
pe langa asta, cu toate acestea)
8.pronumele Si adjectivul nehotArÂt
Forme:
a)simple: unul, una, unii, unele
altul, alta, altii, altele
atât, atâta, atâtia,
atâtea tot, toata,
toti,toate
mult, putin,
cutare
b)compuse (elemente de compunere: -va, -ori, -fie,
-oare, -orisi, -vre, etc.)cineva, careva, ceva, câtva, fiecine,
oarecine, orisicine, altcineva, vreunul, etc.
Observatii:
1.Pronumele nehotarâte în componenta carora intra cuvântul “cine” nu
devin niciodata adjective.
2.Urmatoarele pronume nehotarâte îsi modifica forma atunci când devin
adjective:
unul-un una-o
altul-alt
alta-alta vreunul-vreun
vreuna-vreo
3.Functii sintactice ale pronumelor nehotarâte:subiect,nume
predicativ,atribut,complement, iar a adjectivelor nehotarâte: atribut
adjectival.
9.PRONUMELE SI
ADJECTIVUL INTEROGATIV
tine locul unui
cuvânt asteptat ca raspuns la întrebare
Forme:
N:cine? N-Ac:
care? N-Ac: ce?
N-Ac:cât?câta?câti? câte?
Ac:(pe) cine?
G-D:caruia? G-D:nu are
forme G-D: câtor?
D:cui?
careia?
G: (al,a,ai,ale)
cui?
carora?
Functii sintactice:
-subiect:
N:Cine vine? (Andrei vine.)
-nume predicativ N:Care este sora
ta? (Sora mea este aceasta.)
Ac:Pentru cine sunt cartile? (Cartile sunt pentru Dan.)
G:Ai cui sunt acesti copii? (Acesti copii sunt ai vecinei.)
-atribut pronominal: G:Ai cui
bani lipseau? (Lipseau banii Mariei.)
-complement direct: Ac:Pe cine ai
chemat? (Am chemat-o pe sora ta.)
-complement indirect:Ac:Despre cine vorbeai? (Vorbeam despre bunica.)
D: Cui i-ai
povestit?(Ioanei i-am povestit.)
-compl.de agent: Ac:De cine ai fost ajutata?(Am fost
ajutata de colegi.)
-compl. circum. de loc:Ac:La cine ai fost? (Am fost la vecini)
Observatii:
1.Pronumele interogativ cine? nu devine adjectiv.
2.Toate adjectivele interogative au aceeasi functie
sintactica de atribut adjectival.
N:Care carte -ti lipseste?
Ac:Despre ce întâmplare
povestesti?
D:Carui copil i te adresezi?
G:Raspunsul carui coleg ti-a
placut?
3.Pronumele interogativ CE este invariabil
4. Pronumle au functia sintactica,cazul, numarul si
genul de la substantivul pe care îl înlocuieste
10.PRONUMELE SI ADJECTIVUL RELATIV
Forme:
a)simple: N:cine
N-Ac: care?
N-Ac: ce?
N-Ac:cât?câta?câti? câte?
Ac:(pe) cine G-D:caruia?
G-D:nu are forme
G-D: câtor?
D:cui
careia?
G: (al,a,ai,ale)
cui
carora?
b)compuse
m.sg. f.sg.
m.pl.
f.pl.
N-Ac:
cel ce
ceea ce cei ce
cele ce
D-G:
celui ce celei
ce celor ce
Functii sintactice:aceleasi cu ale pronumelui interogativ, doar ca
exemplele trebuiesc introduse în fraze, în asa fel, încât pronumele sa
devina relativ (el leaga o propozitie secundara de regenta ei). Functia
poate fi aflata prin inlocuirea substantivelor pe care le substituie
Ex: -subiect:
Stiu / cine vine.
-nume predicativ: Am aflat/ care
este sora mea.
-atribut pronominal: Ma
intereseaza/ ai cui bani lipseau.
Obs. 1.In anumite situatii pronumele relative pot
deveni echivalente ca sens cu pronumele nehotarâte (S-a dus care pe
unde a apucat)
2.Pronumele relative pot intra în componenta unor locutiuni, expresii
pronominale si adverbiale (care mai de care, care pe care, cine stie,
cine stie când, din ce în ce, câte si mai câte)
Articolul
Partea de vorbire flexibila care însoteste un
substantiv, aratând în ce masura acesta e cunoscut vorbitorului
1.Clasificarea articolului
a)dupa înteles:-articol hotarât (propriu-zis)-arata ca obiectul denumit
de substantiv este cunoscut vorbitorului
sau considerat ca atare
-articol nehotarât -prezinta obiectul denumit de substantiv ca nefiind
bine cunoscut vorbitorului
-articol posesiv (genitival) -leaga substantivul care denumeste
posesorul de obiectul posedat
-articol demonstrativ(adjectival) -leaga un substantiv de substantivul
regent
b)dupa pozitie:-articol enclitic-se lipeste la
sfârsitul cuvântului (omul ,cartea)
-articol
proclitic-se afla în fata substantivului determinat (un caiet, niste
carti)
Atentie! 1.Articolul luat separat (fara cuvântul
care îl însoteste)nu are sens.
2.Articolul poate însoti -un
substantiv (poezia, un om, lui Mihai)
-un adjectiv(silitorul elev,floarea cea
frumoasa)
-un numeral (al doilea, a treia)
3.Articolul se analizeaza împreuna cu partea de vorbire pe care o
însoteste (singur nu are functie sintactica)
4.Articolul are forme omonime cu
alte parti de vorbire, dar poate fi depistat cu usurinta comparând
opozitiile de numar (un caiet/niste caiete, un caiet/doua caiete;
(articol-numeral))
2.Articolul hotarât
Se ataseaza substantivului, direct sau cu ajutorul unei vocale de
legatura, aratând ca obiectul denumit de acesta este cunoscut
vorbitorului
Forme flexionare:
CazulMasculinFemininNeutru
Singular
Plural
Singular
Plural
Singular
PluralN-Ac-l, -le,
-a
-i-a
-le-l,
-le
-leG-Dlui,-lui,-e(i)
-lor-i
-lor-lui
-lorV-le
-lor
-
-lor-le
-lor
CazulMasculinFemininNeutru
Singular
Plural
Singular
Plural
Singular
PluralN-Acelevul
eleviieleva
elevelescaunul
scauneleG-Delevului
elevilorelevei
elevelorscaunului
scaunelorVelvule!
elevilor!elevo!
elevelor!scaunule!
scaunelor!
Atentie! 1.Articolul hotarât apare ca element
constructiv în structura unor pronume-dânsul, dânsa, în aceste cazuri
nefiind analizabil
2.Prin articulare, unele adverbe
si locutiuni adverbiale se transforma în prepozitii si locutiuni
prepozitionale (înaintea, înapoia, în fata)
3.Substantivele feminine nume
proprii de origine autohtona, terminate în vocalal “A” se articuleaza
hotarât enclitic(cartea Mariei, Ioanei) iar cele de origine straina se
articuleaza hotarât proclitic (cartea lui Jeni, lui Carmen)
4.Substantivele articulate
hotarât care denumesc momentele zilei sau diviziuni de timp îsi schimba
valoarea gramaticala si devin adverbe (ziua, seara, joia, vara)
5.Când sunt precedate de
prepozitii substantivele în Ac. nu se articuleaza (merge la scoala),
dar se articuleaza când sunt însotite de un atribut (merge la scoala de
muzica)
1
3.Articolul nehotarât
Însoteste un substantiv, precedându-l întotdeauna, aratând obiectul
definit de acesta nu este cunoscut vorbitorului
Forme flexionare:
CazulMasculinFemininNeutru
Singular
Plural
Singular
Plural
Singular
PluralN-Acun
elev
niste elevio
eleva
niste eleveun
scaun
niste scauneG-Dunui
elev
unor eleviunei
eleve
unor eleveunui
scaun
unor scaune
Observatii:
1. Formele UN si O ale articolului hotarât sunt omonime cu cele
ale
numeralului cardinal si al adjectivului pronominal nehotarât. Se pot
deosebi în context: UN si O sunt:
a)articole, când le corespunde
NISTE (o carte/niste carti)
b)numerale, când la plural le
corespunde un numeral (un elev/ doi elevi)
c)adjective pronominale
nehotarâte, când la plural intra în corelatie cu unii, unele (o
carte/unele carti)
2.Când însoteste alte parti de vorbire,articolul
nehotarât le transforma în substantive(du-te-vino/un du-te-vino)
3.Articolul nehotarât poate transforma numele
proprii în nume comune (Hercule/ un hercule)
4.Forma de plural a articolului nehotarât NISTE
poate fi folosita
si la forma de singular a unor substantive, conferindu-i un sens
deosebit (un peste/ niste peste/niste pesti) fata de pluralul articulat
5.Cuvântul niste cu întelesul “câtiva”, “un pic de”
nu e articol, ci adjectiv pronominal nehotarât
4.Articolul posesiv (genitival)
Se asaza înintea unui substantiv sau pronume în G, inaintea unui
adjectiv posesiv sau a unui numeral ordinal si leaga, de obicei, numele
obiectului posedat de cel al posesorului; se numeste posesiv,
deoarece
indica posesia (apartenanta) si genitival deoarece intra în componenta
întrebarii genitivului
Forme flexionare:
CazulSingularPlural
Masculin
Feminin
Masculin
FemininN-Acal elevului/ meu/
doilea a elevei/ mea/ doua ai
elevilor/mei
ale
elevelor/meleG-D
-
-alor meiObservatii:
1.Forma de G-D alor apare numai în structura pronumelui posesiv
la G-D
(Port de grija alor mei)
2.La numeralul ordinal, al,a este
element constitutiv,
indicând, împreuna cu articolul hotarât,genul acestuia (al treilea/ a
treia)
Atentie:Formele articolului posesiv al,a,ai,ale se scriu întotdeauna
într-un singur cuvânt Nu le confundati cu secventele omonime ca:
-prepozitia la infinitiv
a+pronume personale neaccentuate la Ac sau D (a-i vedea/ a-i vedea)
-prepozitia a +le (pronume
personal în D.sau Ac, plural, feminin)
5.Articolul
demonstrativ (adjectival)
Leaga un adjectiv de substantivul regent; ajuta la substantivizarea
adjectivului si a numeralului (cei tari,cei doi, celde-al doilea)si la
formarea superlativului relativ (cel mai bun)
Forme flexionare
CazulSingularPlural
Masculin
Feminin
Masculin
FemininN-AcCel
CeaCei
CeleG-DCelui
CeleiCelor
Observatii: 1. Articolul demonstrativ se analizeaza
împreuna cu partea de vorbire pe care o însoteste
2.Cel apare frecvent ca termen
regent, însotit de un
determinant obligatoriu, deci, in aceste situatii, cel are valoarea
pronominala (Cel de aici/ cea de acolo)
3.Formele articolului
demonstrativ se scriu totdeauna în singur
cuvânt si trebuie deosebite de secventele omonime
-pronume
interogativ-relativ ce + pronume neaccentuat în D,Ac (ce-l
întrebi?/ce-i spui?)
-pronume ce +
le (pronume neaccentuat de D si Ac pl.) (ce le dai/ ce le spui)
4. Articolul demonstrativ
(adjectival) are flexiune de gen,
numar si caz asemanatoare cu a pronumelui demonstrativ de departare
acela, de care se deosebeste prin absenta elementului initial si a
celui final a
Adjectivul
Partea de vorbire flexibila care exprima însusirea unui obiect si se
acorda în gen, numar si caz cu substantivul determinat
Observatii: Adjectivul poate exprima: -proprietati ale obiectelor sau
fiintelor (greu, mic, usor, luminos)
-materia din care este facut un obiect
(metalia, lemnos)
-elementele constitutive ale unei
colectivitati (taranesc, studentesc)
-referirea la posesor sau la origine
(casa olteneasca)
1.Clasificarea adjectivelor
a)dupa forma: -variabile-cu 2
terminatii- la sg. au o forma pentru masculin si alta pentru feminin
(bun/buna)
-cu o terminatie-la sg. au aceeasi forma
pentru masculin si feminin (casa/baiat mare)
-invariabile-provenite din adverbe (gata, asa, astfel)
-provenite din împrumuturi vechi
(ditai, sadea)
-provenite din împrumuturi
desemnând culori (crem, bleu, maro)
b)dupa origine: -propriu-zise(verde, bun, înalt)
-pronominale -posesive (caietul meu/tau/sau)
-demonstrative (fata aceasta/aceea)
-interogative ( care fata?)
-nehotarâte(unii baieti/ unele fete)
-relative( ce fata )
-negative(nici un om)
-de întarire (fata însesi)
Observatii: Adjectivele variabile, cu o terminatie, se termina, de
obicei în vocala E
c)din punct de vedere semantic:
-calificative-primare (simple)- bun,frumos, albastru
-derivate cu ajutorul sufixelor (timpuriu,
tineresc)
-determinative (provenite din alte parti
de vorbire)
- pronominale
-posesive (cartea mea/ta/sa)
-demonstrative (cartea aceasta/aceea)
-interogative ( care mama?)
-nehotarâte(unii baieti/ unele fete)
-relative( ce carte )
-negative(nici o fapta)
-de întarire (el însusi)
-numerale (trei elevi)
-participale (pagina scrisa)
-gerunziale (masca râzânda)
-adverbiale (barbat bine)
d)dupa numarul formelor flexionare realizate în declinare:
-cu 4 forme flexionare (în functie de gen, numar si
caz) -propriu-zise (bun, simplu)
-participiale (iubit)
-gerunziale (suferind)
-cu 3 forme flexionare -cele
terminate în consoanele C si G (lung, adânc)
-derivate cu sufixele -TOR, -ESC, -IU (satesc,cenusiu)
-cu 2 forme flexionare -terminate
în E (dulce)
-terminate în consoana palatala (vechi, dibaci)
-terminate în diftong (balai, rotofei)
-invariabile (maro, eficace, motrice)
Observatii: 1.De regula se asaza dupa substantive
(sunt postpuse)
2.Din punct de vedere sintactic,
adjectivul poate avea urmatoarele functii:
-atribut(adjectival)- baiat bun, floare frumoasa
-nume
predicativ (când determina un verb copulativ) Ana este cuminte
-diferite
feluri de complemente (determina un verb predicativ) Din verde s-a
facut galben
3.Din punct de vedere stilistic,
adjectivele sunt epitete
4.Sufixe adjectivale frecvente: -esc, -tor,-ean,-iu,-aret,-nic,-os
5.În categoria adjective calificative intra
si locutiunile adjectivale(cu scaun la cap,de geniu)
6.Adjectivul poate sta si înaintea substantivului,
de topica depinzând si articularea sa
2. Flexiunea adjectivului
În functie de flexiune, adjectivele sut variabile si invariabile;cele
variabile se modifica dupa gen,numar si caz, prin desinente, însotite
sau nu de alternante fonetice
Desinente de gen(la singular):
Masculin/NeutruFeminin-u -u - --a -e -a -esimplu-a/albastru-a
auriu-e/cenusie-e bun-a/frumos-frumoasa amarui-e/vechi-e
Observatii: 1.Adjectivele terminate în E (mare,
dulce) nu prezinta diferente de gen la singular (om mare-casa mare)
2.Adjectivele terminate la
masculin în -U vocalic sau
semivocalic(greu, rosu, rau) au femininul în -EA (grea, rea) si în -IE
(rosie)
3.Alternantele vocalice frecvente
la opozitia de gen -E/EA (întreg/întreaga)
-O/OA (prost/proasta)
-IE /IA (biet/biata)
-E/A (desert/desarta)
Desinente de numar:
Observatii: 1.Unele adjective au forma unica pentru
ambele numere:
-fie numai la
feminin- cele terminate in -TOR (fata/fete silitoare)
-fie numai la
masculin (pantof/pantofi vechi)
-fie la ambele
genuri (copil/copii balai fata/fete balaie)
Alternante vocalice: ea/e(oltean/olteni) oa/o (moale/moi) ea/e
(geman/gemeni) â/i (tânar/tineri), a/e
(teapan/tepeni)
3. Alternante consonantice: s/s
(sfios/sfiosi) t/t (lat/lati)
d/z (crud/cruzi) c/c(sarac/saraci) st/st (trist/tristi) g/g (lung/lungi)
Modificari dupa cazuri:
Observatii:Adjectivul sta dupa substantiv, sau poate sa preceada
substantivul
1.Când adjectivul sta dupa
substantiv el nu se articuleaza
2.Când adjectivul sta înaintea
substantivului, el capata o semnificatie speciala care îi mareste
expresivitatea
3.Unele adjective au o topica
fixa în raport cu substantivul.
De exemplu adjectivele pronominale stau numai în fata substantivului
(oricare om) precum adj. “biet”.Pe de alta parte adjectivele provenite
din participii stau numai dupa substantiv (pomul laudat)
4.Unele adjective îsi schimba
sensul în functie de topica (are
o parte buna-opusa lui rea/O buna parte nu au-o parte dintr-un întreg)
5.Adjectivele invariabile au o
singura forma pentru toate
genurile,numerele si cazurile. Din aceasta categorie fac parte
adjectivele nume de culori (bej, crem),adjectivele terminate în -CE
(eficace) adjectivele cuvinte vechi în limba (sadea, gata,ditamai)
3.Gradele de comparatie
Sunt forme pe care le ia adjectivul pentru a arata în ce masura un
obiect poseda o însusire in raport cu alte obiecte sau cu alte momente
ale existentei sale;nu se exprima prin desinente, ci prin constructii
sintactice speciale
Gradul pozitiv(exprima o însusire a obiectului fara a o raporta la un
alt obiect sau la alt moment)-cer senin, nor negru
Gradul comparativ(exprima însusirea unui obiect în raport cu însusirile
unui alt obiect, stabilind raporturi de egalitate sau inegalitate)
-de superioritate (mai scump)
-de egalitate (la fel de scump)
-de inferioritate (mai putin scump)
Gradul superlativ -relativ(exprima
însusirile la cel mai înalt sau cel mai scazut grad, prin comparatie cu
alt obiect)
-de superioritate (cel mai scump)
-de inferioritate (cel mai putin scump)
-absolut
(arata gradul cel mai înalt sau mai scazut grad,fara a compara
obiectul) foarte scump
Nu uita!
1.Comparativul se formeaza de la gradul pozitiv al adjectivului prin
adaugarea unor adverbe si prepozitii
-comparativ de superioritate: mai
bun decât
-comparativ de inferoritate: tot asa de/ tot atât de/la fel de
bun ca si
-comparativ de egalitate: mai putin bun decât
2.Al doilea termen al comparatiei de superioritate
sau
inferioritate poate fi introdus si prin locutiuni prepozitionale (fata
de/în comparatie/în raport cu)
3.Uneori al doilea termen al comparativului de
superioritate sau
inferioritate ca si al superlativului relativ pot lipsi (Am o carte mai
interesanta)
4.Comparativul de egalitate poate aparea fara
morfemele
caracteristice, însa sensul comunicarii ramâne acelasi (apa rece ca
gheata)
5.Superlativul se formeaza de la comparativul de
superioritate sau
de inferioritate prin adaugarea lui CEL, marca a superlativului, al
doilea termen al comparatiei superlative fiind introdus prin
prepozitiile dintre, din, de (cel mai bun dintre ei/ din clasa/ de
acolo)
6.Superlativul absolut se formeaza de la gradul
pozitiv al adjectivului, precedat de adverbul foarte (foarte bun)
7.Adjectivul poate sa-si schimbe valoarea gramatica:
Omul lenes learga mult -adjectiv
Lenesul mai mult alearga
-substantiv
Mijloace afective de formare a superlativului absolut
-adverbe si loc.adverbiale cu valoare expresiva
(extraordinar,extrem,grozav,nemaipomenit,nespus,din cale-afara, cu
totul si cu totul)
-adverbe,adjective substantive si locutiuni ce exprima notiuni
dezagreabile, intensificând negativ sau pozitiv însusirea (destept
nevoie mare,sarac lipit, putred de bogat, atât amar de vreme)
-repetitia adjectivului (desteptul desteptilor, o apa adânca,adânca)
-constructii exclamative (Cât de mare e!)
-procedee lexicale,prin derivarea adjectivului la grad pozitiv cu
prefixe sau sufixe cu sens superlativ (arhi-, super-,
extra-,ultra-,supra-,prea-,-isim)
-procedee fonetice prin lungirea vocalei (o apa adââââââââââânca!)
Adjective fara grade de comparatie
-adjectivele care la origine sunt vechi comparative sau superlative
(inferior, superior, major, minor, oportun, posterior,ulterior,extrem,
maxim, minim,suprem)
-adjectivele are exprima însusiri ale caror sens nu poate fi modificat
prin comparatie (asemenea, complet, desavârsit,
deplin,întreg,mort,unic,ultim,oral)
-adjective din domeniul stiintei (adipoasa,hidrofila,acvatic,energetica)
Functii sintactice:
-atribut adjectival (se întâlneste în toate cele 5 cazuri): Mama draga,
iarta-ma!
-nume predicativ: Florile sunt uscate.
-complement indirect: Din rosie s-a facut galbena
-complement circumstantial de timp: Îl cunoasc de
mic.
-complement circumstantial de cauza: De lenes ce era
,nici mâncarea n-o gusta.
NUMERALUL
Partea de vorbire flexibila care exprima un numar, o determinare
numerica a obiectelor, ordinea sau distributia lor prin numarare.
Clasificarea numeralului:
a)cardinal: -propriu-zise- exprima
un numar abstract sau un numar de obiecte. Pot fi simple (unu, doi)sau
compuse (unsprezece)
-colective: exprima însotirea,ideea de grup
(amândoi, tustrei)
-multiplicative: atata de câte ori creste o cantitate sau se
mareste o actiune (îndoit,întreit)
-distributive:exprima repartizarea si gruparea numerica a
obiectelor (câte unul)
-adverbiale
(de repetitie):indica de câte ori se îndeplineste o actiune (o data, de
doua ori)
-fractionare:o
zecime, miime
b)ordinal:exprima ordinea prin numarare a obiectelor
sau actiunilor într-o însiruire (întâiul, primul, secundul)
1.Numeralul cardinal propriu-zis
Poate fi -simplu (numerele de la unu la zece+suta, mie, milion,
miliard, trilion, bilion)
-compus: mod de formare-de la unsprezece la
nouasprezece, unitatea se leaga de zece cu ajutorul prep. SPRE
-de la douazeci la nouazeci,
unitatea se leaga direct de pluralul “zeci” (patruzeci)
iar zecile se leaga de unitati cu ajutorul conjunctiei SI
(patruzeci si doi)
-de la o suta în sus numeralul care exprima numarul sutelor, al miilor
se asaza
înaintea unitatilor imediat inferioare
Atentie! 1.Se scriu într-un cuvânt numeralele compuse de la unsprezece
la nouasprezece si cele care exprima numarul
zecilor (treizeci) toate celelalte sciindu-se separat (trei sute
patruzeci si trei)
2.Pronuntari gresite:paispe, cinspe, cinzeci
3.Numeralul cardinal (ca si celelalte tipuri de
numerale)poate
aparea singur în comunicare, caz în care are valoare substantivala(si
functii sintactice corespunzatoare acestuia), poate, însoti
substantivul, când are valoare adjectivala, sau poate însoti verbul,
când are valoare adverbiala si functia de complement circumstantial
4.Numeralele unu si doi variaza în functie de gen
5.De la doi, raporturile de la G-D se exprima
astfel: la G cu prep
A sau cu ajutorul articolului demonstrativ CEL; la D se foloseste
prepozitia LA sau articolul demonstrativ CEL (caitele a doi elevi/celor
doua fete;s-au împartit carti la treizeci de copii/celor treizeci de
copii)
6.Numeralele zece, suta, mie, milion, miliard au
flexiune
asemanatoare cu a substantivelor, dupa numar si caz si pot fi
articulate.Omonimia dintre numeral si pronume nehotarâte sau
adjective
pronominale nehotarâte sau articole se rezolva în context. Numeralele
se identifica cu întrebarile CÂTI? , CÂTE?
7.Prin articulare, numeralul devine substantiv (a
luat un zece la matematica)
8.Numeralele unu si doi intra în componenta unor
locutiuni si
expresii cu valoare adjectivala sau adverbiala (tot unul si unul, de
unul singur, nici una, nici douua, cu una, cu doua)
2.Numeralul colectiv
Mod de formare-de la trei la opt, numeralele colective se formeaza cu
-TUS (provenit din toti) sau cu CÂTE(SI) (câtesipatru, câtesitrei)
ultimele forme fiind folosite în limbajul popular sau familiar
Observatii: 1.Forma amândoi, care exprima o colectivitate
alcatuita din doua unitati, are flexiune de gen si caz
(amândoi/amândoua/amândurora)
2.Când sta
înaintea unui substantiv,amândurora îsi pierde A-ul final de la
G-D(caietele amânduror copii)
3.Amândoi
are ca sinonim forma ambii,cu forme distincte pentru gen si G-D
(ambele/ambilor/ambelor)
4.Toti, toate +
numeral cardinal au sens de numeral colectiv (Toti sase au plecat)
5.Tot sens de
numeral colectiv are si substantivele pereche si duzina
6.Folosit
singur, numeralul colectiv are valoare
substantivala, iar când însoteste un substantiv are valoare adjectivala
si functie de atribut
3.Numeralul multiplicativ
Mod de formare: se formeaza de la numeralul cardinal prin derivarea cu
prefixul ÎN- si sufixul -IT (întreit,înzecit)
Observatii: 1. Cand însoteste un substantiv (cu care
se acorda în
gen, numar si caz)are valoare adjectivala si functie de atribut;lânga
un verb, are valoare adverbiala si functie de complement
circumstantial, iar prin articulare se substantivizeaza
2.Îndoit si întreit au sinonime
neologice pe dublu si triplu.
4.Numeralul distributiv
Mod de formare:din adverbul CÂTE + numeralul cardinal (câte doi, câte
trei)
Nu uita! 1.Numeralele formate cu unu si doi au forme
distincte de gen(câte unul/câte una)si la G-D(câte
unuia/câte uneia)
2.Si numeralul distributiv poate avea valoare
substantivala, adjectivala sau adverbiala, cu functii
sintactice corespunzatoare
5.Numeralul adverbial
Mod de formare: din prepozitia DE+numeral cardinal+ORI, cu exceptia
primului termen al seriei, “o data”, format din numeralul cardinal cu
valoare adjectivala O si substantivul DATA
Observatii: 1.Ideea de repetare a actiunii se poate
reda si printr-o
constructie numerala sinonima formata din numeralul ordinal +
substantivul OARA (a venit a doua oara)
2.Numeralele de doua ori si de
trei ori au ca sinonime neologice bis si tert.
6.Numeralul ordinal
Mod de formare: de la doi în sus numeralul ordinal se formeaza din
numeralul cardinal însotit de secventele al…lea, la masculin si a…a la
feminin
Observatii: 1.Seria numeralului ordinal începe cu
întâi(ul), care
are flexiune de gen, numar si caz si poate fi articulat când apare
singur sau in fata substantivului pe care îl determina. Sinonimul prim
are un comportament morfologic si sintactic identic
(primul/prima;primului/primei)
2.Toata seria numeralului ordinal
are forme deosebite de gen
3.Formele de G-D se exprima prin
cel de+numeral ordinal, marca de caz fiind preluata de cel (Celui de-al
doilea)
4.Numeralel al doilea si al
treilea au sinonime neologice pe secund si tert
5.Dintâi este o forma a
numeralului ordinal în care prepozitia de s-a contopit cu numeralul
ÎNTÂI
6.În limba contemporana
vorbitorii au tendinta de a înlocui
numeralul ordinal prin cel cardinal (trimestrul doi/ al doilea). Se
recomanda folosirea doar in cazul numerelor mari
7.Adjectivele primar si ultim, ca
si locutiunea adjectivala cel (cea) din urma, au valoare de numeral
ordinal
Functii sintactice:
-subiect: A raspuns al treilea din catalog.
-nume predicativ: Voi sunteti doi.
-atribut adjectival: Mâine vor veni trei invitati.
-atribut exprimat prin numeral cu valoare
substantivala: Interventia a doi dintre ei a fost salutara.
-complement direct: L-a chemat pe al doilea.
-complement indirect: Vorbeam despre doi dintre ei.
-complement de agent: A fost ajutat de trei dintre
colegi.
-complement circumstantial de mod: A fost rasplatit
însutit.
Adverbul
Partea de vorbire neflexibila care arata caracteristica unui actiuni, a
unei însusiri sau a unei stari, indicând împrejurarea în care are loc
actiunea.Poate determina un verb, un adverb, un adjectiv, o interjectie
cu valoare verbala
1.Clasificarea adverbului
a)dupa înteles:-adverbe de loc (acolo,
afara,aproape,departe)
-adverbe de
timp (astazi, atunci, curând)
-adverbe de
mod (asa, bine, anevoie,degeaba)
-adverbe de
afirmatie (da, bineînteles, fireste)
-adverbe de
negatie (nu, ba, nici, dimpotriva)
b)dupa forma: -adverbe simple
(lesne, aici, aproape)
-adverbe
compuse (asta-vara, oriunde, oarecum)
c)dupa origine:-adverbe primare (cam, foarte, aici,
apoi, bine)
-adverbe
provenite din alte parti de vorbire:
-prin derivare cu sufixe (realmente, pieptis, târâs, frateste)
-din adjective-participii (tare, clar)
-din substantive (ziua, noaptea, vara)
-din pronume relativ-interogative (când,unde,cum)
-din alte promune-nehotarât, demonstrativ, negativ (cândva, undeva,
nicicând)
Obs.: Exista si alte adverbe corelative corespunzatoare într-o regenta
prezentei în subordonata a unui adverb relativ
2.Gradele de comparatie
Pentru ca adverbul nu se declina si nu se conjuga, dar în schimb are
grade de comparatie, se spune despre el ca se afla la granita dintre
partile de vorbire flexibile si cele neflexibile
Gradele de comparatie ale adverbului sunt aceleasi ca la adjective:
-Gradul pozitiv: bine
-Gradul comparativ -de superioritate: mai bine
-de egalitate: la fel de bine
-de inferioritate: mai putin bine
-Gradul superlativ -relativ
-de superioritate: cel mai bine
-de inferioritate: cel mai putin bine
-absolut :
foarte bine
Nu uita! 1.Nu toate adverbele au grade de
comparatie, iar unele au doar gradul pozitiv si gradul comparativ
(încolo,înainte)
2.La formarea superlativului
relativ al adverbului cel este invariabil, pa când la adjectiv se
acorda cu
regentul sau
3.Adverbele mai, putin, foarte,
prea, tare ajuta la formarea gradelor de comparatie
3.Locutiuni adverbiale
Grupuri de cuvinte cu sens unitar si cu rol de adverb
-Locutiunile adverbiale sunt: de loc, de mod si de timp
-În structura lor pot intra substantive, adjective (participii),
numerale, adverbe precedate de prepozitii (în fata, peste tot, din loc
în loc, din vreme ce, pe însrate, cu de-a sila, de asta seara)
-Pot fi formate prin repetarea unor adverbe (ora de ora, din an în an,
asa si asa)
4.Functii sintactice
-Cea mai frecventa functie sintactica a adverbului si locutiunii
adverbiale este cea de complement circumstantial de loc/ de mod/ de timp
-Adverbul (locutiunea adverbiala) mai poate îndeplini functia de
atribut adverbial(Am deschis fereastra de jos)
-Unele adverbe (locutiuni adverbiale) pot fi predicate, de ele
depinzând propozitii subordonate subiective, în cazul în care adverbele
sunt urmate de elementele de relatie ca, sa, ca sa, daca, de (bine,
adevarat, fireste, sigur, negresit, posibil, pesemne, probabil, fara
îndoiala, de buna seama, poate, cu siguranta)
Observatii: 1.Adverbele chiar, doar, mai, nici, nu,
numai, macar nu au functie sintactica, intrând în componenta
partilor de propozitie pe care le însotesc
2.Adverbele (locutiunile
adverbiale) pot fi si numite predicative, când intra in componenta unui
predicat nominal (Asa sunt toti parintii)
5.Ortografia adverbelor si a locutiunilor adverbiale
a)Se scriu într-un cuvânt (adverbele compuse cu fuziune desavârsita)
-prepozitie + adverb (deasupra, degeaba, deplin)
-adjectiv+substantiv (bunaoara, deseori)
-adverb+ fie-/oare-/ori-/va- antepus sau postpus
(fiecum, oricum, cândva, cumva)
-adjectiv pronominal + adverb (alaltaieri)
-adverb + adverb (nicicând, nicicum, niciodata)
-adverb+ conjunctie (asadar)
b)Se scriu cu cratima:
-adjectivul asta + substantiv (asta-vara,
asta-seara, asta-noapte)
-prepozitia dupa + substantiv (dupa-amiaza,
dupa-masa)
-prepozitia întru/dintru + adverb (dintr-adins,
într-adâncime)
-prepozitie compusa de-a din locutiunile adverbiale
(de-a busilea, de-a berbeleacul, de-a valma)
-locutiunile adverbiale formate din :
-doua substantive (calea-valea)
-un substantiv+ un adverb
(câine-câineste)
-doua verbe (treaca-mearga)
-doua adverbe (încet-încet)
c) Se scriu în cuvinte separate locutiunile adverbiale alcatuite din
cuvinte care-si pastreaza întelesul si pot exista independent în
vorbire (de obicei, de jur împrejur, la maximum, la o parte, în afara,
între timp, în van, pe negândite)
Prepozitia
Partea de vorbire neflexibila care leaga atributele si complementele de
cuvintele pe care le determina
1.Clasificarea prepozitiilor
a)dupa forma -simple (a, contra, cu, spre, sub, din,
de)
-compuse (despre, de la, de pe
la, înspre, de sub, de pe lânga)
b)dupa origine -prepozitii propriu-zise (de, din, la, pe, lânga)
-provenite din -substantive
(gratie, multumita)
-participii (datorita)
-adverbe (impotriva, deasupra)
c)dupa regimul cazual:
-prepozitii care cer cazul acuzativ: cu, din, de,
despre, dinspre, înspre, pentru, prin, sub etc.
-prepozitii care cer cazul genitiv:asupra, contra,
împotriva etc. (aici intra categoria prepozitiilor provenite din
adverbe cu aspect articulat)
-prepozitii care cer cazul dativ:gratie, multumita,
datorita, conform, potrivit, contrar,aidoma si asemenea (aici
intra prepozitiile provenite din substantive, verbe la participiu sau
adverbe)
Nu uita! Prepozitia si locutiunea prepozitionala nu au functie
sintactica. Ele se analizeaza împreuna cu atributele sau complementele
pe care le leaga de cuvântul determinat
2.Locutiunile prepozitionale
Grupuri de cuvinte cu înteles unitar si cu rol de prepozitie
Ele sunt alcatuite din una sau doua prepozitii si o alta parte de
vorbire
a)un substantiv (în fata, in spatele, din cauza, în
loc de)
b)un adverb cu sau fara aspect articulat (în josul,
în afara de)
c)adjectivul “tot” (cu tot cu)
Nu uita! Locutiunile prepozitionale cer genitivul sau acuzativul
acuzativul, când ultimul termen este o prepozitie (alaturi de, afara
de, conform cu, relativ la)
genitivul, când ultimul termen este un substantiv articulat sau un
adverb cu aspect articulat (în fata, in urma, de-a latul)
Interjectia
Partea de vorbire neflexibila care exprima, fara sa le denumeasca,
stari sufletesti sau volitionale, ori reproduce (aproximativ) sunete si
zgomote din natura
Interjectiile pot fi alcatuite din:-un sunet (o! a!)
-mai multe sunete (ooo! ah!)
-doua sau mai multe silabe (aoleu!)
-un cuvânt repetat (mac-mac!)
-din mai multe cuvinte (trosc-pleosc!)
Interjectiile pot reda: -stari sufletesti:-durere
(au! vai!),teama (aoleu!),nemultumire (oh!),dispret (halal!),deznadejde
(vai!),ciuda (uf!),îndoiala (hm!),mirare (aaa!),admiratie (a!
o!),entuziastm (ura!)
-zgomote din natura sau din lumea înconjuratoare (trap! poc! fâs!
scârt!)
-sunete care însotesc acte fiziologice umane (hapciu! hâc!)
-sunete emise de animale, pasari, insecte (ham! cucu! bzzz!)
Functii sintactice:
-pot fi folosite cu valoare de predicat (interjectii predicative): Hai
în casa!
-subiect: De afara se auzea mereu: trosc!
-complement direct: Ei auzeau: poc!
-nume predicativ: E vai de ei.
-atribut: Îndemnul mars! îi era cunoscut.
Conjunctia
Partea de vorbire neflexibila care leaga, în fraza doua propozitii sau
în propozitie, doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica
1.Clasificarea conjunctiilor
a)dupa forma -simple (si, iar,
dar, ca, sa, daca)
-compuse
(caci, asadar, fiindca, ca sa)
b)dupa functie:-coordonatoare-copulative (si, nici)
-adversative (dar, iar, ci, ba, însa)
-disjunctive (sau, ori,fie)
-conclusive (deci, asadar, va sa zica)
-subordonatoare-cauzale (caci,
deoarece, fiindca)
-de scop (sa, ca sa)
-conditionale (daca, de)
-concesive (desi)
-de loc (unde)
-consecutive (încât, ca, de)
-de mod (precum, ca)
Nu uita! Si alte parti de vorbire pot avea valoare de conjunctie:
-pronumele relativ (care,
cine, ce)
-adverbele relative (când, cum,
unde, cât, precum, încotro)
-alte adverbe (asadar, doar)
Atentie! Pentru a determina natura unui raport de coordonare sau de
subordonare se foloseste procedeul corelativelor. În coordonare,
procedeul consta în repetarea conjunctiei ori…ori/sau…sau În
subordonare, conjunctiei din propozitia subordonata îi corespunde în
propozitia regenta un adverb sau un cuvânt cu valoare adverbiala (desi,
totusi)
2.Locutiuni conjunctionale:
Grupuri de cuvinte cu înteles unitar si rol de conjunctie. În
alcatuirea lor intra totdeauna o conjunctie sau o alta parte de vorbire
cu valoare de conjunctie
Locutiuni conjunctionale:
-coordonatoare-copulative (cât si, precum si, ci si, nu numai)
-adversative (numai ca, în
schimb)
-conclusive (prin urmare, de
aceea)
-subordonatoare-cauzale (din cauza ca, din pricina ca)
-de scop (pentru ca sa, cu
scopul sa)
-conditionale (cu conditia
sa, în caz ca)
-concesive (macar ca, cu
toate ca, chiar daca, chiar de)
-de loc (de unde, pâna
unde)
-consecutive (asa ca)
-de mod (asa cum, ca si
cum, ca si când, fara ca sa)
-de timp (pâna ce, pâna
sa, în timp ce, ori de câte ori)
Observatii: 1.O conunctie sau locutiune
conjunctionala poate introduce mai multe tipiuri de subordonate, în
functie
de context (cu exceptia celor prezentate)
2.Exista locutiuni conjunctionale
care pot introduce numai anumite subordonate: de loc, de timp, de
mod, concesive.
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |