1 „Paşa Hassan”
                                                                                            de George Coşbuc
-Apartenenţa operei la genul epic, specia baladă cultă

Poezia „Pasa Hassan” se înscrie in categoria operelor poetului ardelean care evoc personalităţi si evenimente istorice deosebite şi a fost publicată in 1904.
Inspirată din opera lui Nicolae Bălcescu, capitolul „Călugăreni”, balada culta „Pasa Hassan” evoca artistic o secvenţă a bătăliei de la Călugăreni (1595), in care oştirea română, condusă de Mihai Viteazu, a învins armata otomana, aflată sub conducerea lui Sinan Pasa.
Poetul imaginează în această poezie, scena in care Mihai Viteazu, căutând pe Sinan, îl găseşte pe Hasan-Pasa, se ia după el dornic de „a da piept la piept”.
Balada este o creaţie epică in versuri, în care este povestită o întâmplare neobişnuită, la care participa câteva personaje care se confruntă şi care prin comportament impresionează puternic.
Poezia „Pasa Hassan este o operă literara cultă, deoarece are autor cunoscut, si este o baladă istorică, pentru că înfăţişează o întâmplare neobişnuită din trecutul nostru istoric, la care participă personaje cu însuşiri ieşite din comun.
În ciuda aparenţelor, între titlul baladei si conţinutul, este o deplină concordanţă. Portretul domnitorului român nu este înfăţişat direct, ci se conturează din impresiile pe care le produc faptele sale asupra conducătorului turc, Pasa Hassan. Chiar si mişcarea armatei române, conduse de Mihai Viteazu este prezentată prin ochii paşei. Procedeul de a prezenta personajul prin prisma adversarului este evident din prima strofă: „Pe Vodă-l zăreşte călare trecând” … „Si-n urma-i se-ndeasă, cu vuiet curgând/ Oştirea română.
Fiind o operă epică, momentele subiectului se înlănţuie, si tensiunea creste până în penultima strofă, când Hassan ajunge la taberele turceşti.
Expoziţiunea – Poezia începe cu imaginea domnitorului român, care împarte groază si moarte printre păgâni. El trece printre duşmani „cu fulgeru-n mână”, făcând „cărare”.
Descrierea haosului ce domneşte in armata otomană are rolul de a evidenţia vitejia românilor. Ritmul alert este dat de folosirea unor verbe semnificative: rup, saltă, cade, se-nchină. Tabloul este panoramic si plin de dinamism. Imaginile vizuale si de mişcare se succed cu repeziciune, iar vuietul (imagine auditiva), creează impresia de sfârşit de lume. Imaginea dezastrului oştirii otomane este relatată prin metafora hiperbolizată  “Cade-n mocirlă un val după val”.
Primele doua strofe ale baladei ilustrează imaginea grandioasă a luptei românilor, conduşi de Mihai Viteazu, a carui măreţie domina.
Atmosfera de baladă este creată cu ajutorul figurilor de stil hiperbolate (se-ndeas cu vuiet curgând), metafora (cu fulgeru-n mână), asociată cu epitetul “turcimea-n vrăjbită”, subliniază vitejia românilor. Folosirea verbelor la gerunziu sugerează ritmul încleştării celor două armate. Aici remarcăm şi prezenţa aliteraţiilor cu z, r, o.
In strofa a treia prespectiva luptei se îngustează, si atenţia este îndreptată spre Hassan, care stă departe de luptă.
Dacă mişcările celor două oşti constituie expoziţiunea operei, intriga, realizată in următoarele trei strofe, este data de apariţia voievodului român in prejma paşei. Trăsăturile scoase în evidenţă sunt curajul şi dorinţa de a-i învinge pe turci. El se mişcă precum “lupul între oi”, comparaţie care reliefează măreţia domnitorului, care este înzestrat cu însuşiri excepţionale.

1 Mirarea lui Hassan redată prin metafora “E negru pământ” nu cunoaşte margini, iar spaima încolţeşte în sufletul paşei, care este în continuare cuprins de vitejia si curajul voievodului, subliniază prin verbele de mişcare: “aleargă”, „împrăştie”, “cutremură”, “vine”, şi prin epitetul năvală “nebună”. Imaginea impresionantă a lui Mihai Vitezu prinde contur în ultimele două versuri ale acestei strofe “El vine spre paşă: e groază şi vai / Că vine furtună”.
Desfăşurarea acţiunii, cuprinsă in următoarele trei strofe, redă adresarea directă a voievodului către paşă şi înfăţişează atitudinea turcului şi reacţiile sale in faţa unei posibile confruntări. Frica îl determină pe Hassan să-l vadă pe Mihai in proporţii hiperbolice: “Sălbaticul vodă-i un munte”. Prezentarea lui Mihai Vitezu este percepută nu numai vizual, ci şi auditiv de către paşă, sugerată prin aliteraţia “Zalele-I zuruie crunte”.  La provocarea directă a domnitorului român, groaza turcului sporeşte şi „zboară şoimeşte” – epitet verbal încărcat cu ironie.
Următoarele două strofe (a-X-a şi a-XI-a) constituie punctul culminant.
Hassan ajunge în culmea disperării. Expresiile populare “de groaza pieirii bătut” şi “mănâncă pământ” relevă atât disperarea personajului, dar şi ironia autorului. Şi în penultima strofă, portretul său fizic este o oglindă a stării de spirit. Din pricina fricii, “Îi dârdâie dinţii”, dar ajuns aproape de tabere, este ajutat de spahii care se grăbesc “Să-i deie scăpare”.
Cele două personaje ale baladei sunt constituite in antiteză. Ea scoate în evidenţă trăsături antagonice: curajul domnitorului român şi frica paşei, spiritul de sacrificiu al voievodului şi laşitatea conducătorului turc.
Aura legendară a eroului, prezentarea lui în antiteză cu adversarul său, îmbinarea elementelor reale cu cele fabuloase, hiperbolizarea personajelor şi a faptelor lor, ca şi punerea acestora în situaţii excepţionale, încadrează opera “Paşa Hassan” de  George Coşbuc în specia literară – baladă cultă.
Fiind o baladă cută, se remarcă prin varietatea procedeelor artistice folosite. Pentru a reda culoarea epocii, poetul foloseşte arhaisme, iar prin inversiuni se evidenţiază caracteristici ale unor fapte sau personaje.
Limbajul este presărat cu expresii populare, deosebit de sugestive, iar folosirea verbelor la prezent aduce evenimentul in actualitate, evidenţiind dragostea pentru patrie, pentru popor a poetului.
Poezia este alcătuită din douăsprezece strofe, fiecare având câte şase versuri, ultimul mai scurt. Primele cinci versuri au măsura de 9-11 silabe, ultimul de şase silabe. Rima este alcătuită după schema abbaab, iar ritmul este amhibrahic.